Artă

Berthe Morisot a fost una dintre puținele femei din nucleul impresionist și a expus alături de bărbați într-o vreme când femeilor le era greu să fie luate în serios ca artiste. S-a căsătorit cu Eugène Manet, fratele pictorului Édouard Manet, care i-a fost și model, și i-a pozat lui Édouard pentru mai multe tablouri celebre.

Impresioniștii au putut lucra atât de mult în aer liber și datorită unei invenții umile: tubul de vopsea din tablă cu capac cu filet, răspândit la mijlocul secolului al XIX-lea. Vopselele gata preparate și portabile au eliberat pictorul de atelier și au făcut posibilă pictura rapidă a luminii schimbătoare direct în natură.

Vreau să pictez aerul în care se află podul, casa, barca. Frumusețea aerului în care sunt aceste obiecte, și asta nu este nimic altceva decât imposibilul.

Într-o zi trebuia să fie albastru, dar l-am făcut roz; iar apoi mi-am dat seama că a durat o eternitate până să înțeleg.

Durerea trece, frumusețea rămâne.

Vincent van Gogh a vândut foarte puține tablouri în timpul vieții, iar „Podgoria roșie” (Vigne rouge à Montmajour, 1888) este adesea menționată drept singura pânză vândută public înainte de moartea sa, cumpărată de pictorița belgiană Anna Boch în 1890. Astăzi opera se află la Muzeul Pușkin din Moscova.

„Noapte înstelată” (1889) a fost pictată de Van Gogh din camera sa de la ospiciul Saint-Paul-de-Mausole din Saint-Rémy-de-Provence, în timp ce se afla internat de bunăvoie. Priveliștea reală era o câmpie cu munți, iar satul din prim-plan cu turla ascuțită a fost adăugat din memorie și imaginație, nefiind vizibil de la fereastra sa.

Van Gogh a pictat mai multe versiuni ale „Floarea-soarelui”, iar galbenii strălucitori se datorează pigmentului crom galben, atunci nou. Analizele moderne au arătat că unele nuanțe se degradează în timp, virând spre brun, motiv pentru care unele buchete par astăzi mai stinse decât le-a văzut pictorul.

Paul Cézanne a pictat muntele Sainte-Victoire din Provence de zeci de ori de-a lungul anilor, în ulei și acuarelă, urmărindu-i schimbarea luminii și a formei. Pentru el, muntele devenise un exercițiu de a reduce natura la structuri esențiale, o căutare care avea să inspire cubismul.

Cézanne lucra atât de încet încât modelele sale trebuiau să pozeze ore în șir, ședință după ședință. Se spune că pentru portretul negustorului de artă Ambroise Vollard i-a cerut peste o sută de ședințe, iar la final ar fi declarat mulțumit doar de pieptul cămășii.

Georges Seurat a desăvârșit tehnica numită pointillism (sau divizionism), aplicând puncte mici de culoare pură care se amestecă în ochiul privitorului. Capodopera sa „O duminică după-amiază pe insula Grande Jatte” (1884–1886) i-a luat mai bine de doi ani și măsoară aproximativ doi metri pe trei.

După ce a terminat „Grande Jatte”, Seurat a adăugat mai târziu o bordură pictată cu puncte direct pe pânză și a repictat cadrul, ca tabloul să fie văzut într-un context de culoare potrivit teoriilor sale optice. Artistul a murit tânăr, la doar 31 de ani, în 1891.

Paul Gauguin a părăsit o carieră de agent de bursă pentru a se dedica picturii, iar în căutarea unui „paradis” primitiv a plecat în Tahiti și mai târziu în Insulele Marchize. Marea sa pânză filozofică „De unde venim? Ce suntem? Încotro mergem?” (1897–1898) se citește de la dreapta la stânga, ca o poveste a vieții.

Toamna lui 1888, Gauguin a locuit vreme de aproximativ două luni cu Van Gogh în „Casa Galbenă” din Arles, unde cei doi visau la o comunitate de artiști. Conviețuirea tensionată s-a încheiat abrupt după episodul în care Van Gogh și-a mutilat urechea, iar Gauguin a plecat.

Henri de Toulouse-Lautrec provenea dintr-o familie aristocratică, iar fracturi ale picioarelor din adolescență, pe fondul unei fragilități osoase, i-au oprit creșterea, rămânând scund toată viața. Și-a găsit lumea în cabaretele Montmartre-ului, imortalizând dansatoare și cântărețe precum La Goulue de la Moulin Rouge.

Van Gogh a pictat mai multe autoportrete în anii de la Paris și Arles, în parte pentru că nu își permitea plata modelelor. În câțiva ani a realizat câteva zeci de autoportrete, transformându-și propriul chip într-un laborator de culoare și tușă.

„Dormitorul” (La Chambre à coucher, 1888) există în trei versiuni pictate de Van Gogh, foarte asemănătoare. Pictorul a vrut ca tabloul să sugereze odihnă și liniște prin culori simple, deși pereții, care par astăzi albăstrui, ar fi fost la origine mai violeți, din pricina unui pigment care s-a decolorat.

Cézanne este supranumit adesea „părintele artei moderne”, iar atât Matisse, cât și Picasso l-au numit un maestru. Naturile sale moarte cu mere par simple, dar structurează masa și volumul cu o rigoare care a deschis drumul spre pictura secolului XX.

„Mâncătorii de cartofi” (1885) marchează perioada olandeză, întunecată, a lui Van Gogh, dinainte de a descoperi culoarea vie la Paris. Pictorul a vrut să arate mâini aspre de țărani care mănâncă din ceea ce au săpat ei înșiși din pământ, o imagine a muncii cinstite.

Visez pictura și apoi pictez visul meu

Nu pictez lucruri, pictez doar diferența dintre lucruri

Culoarea, mai presus de toate, și poate mai mult decât desenul, este o eliberare

Foița de aur din „Sărutul” lui Gustav Klimt nu este o simplă metaforă, ci aur veritabil aplicat pe pânză. Klimt învățase tehnica de la tatăl său, gravor în aur și argint, iar călătoriile la Ravenna, unde a văzut mozaicurile bizantine de la San Vitale, i-au aprins fascinația pentru fondurile aurii. Rezultatul topește pictura și meșteșugul aurarului într-o singură suprafață strălucitoare.

Există mai multe versiuni ale „Strigătului” lui Edvard Munch, realizate în tehnici diferite: două în tempera și pastel, una în pastel și una litografie. Pe versiunea din 1895 aflată la Muzeul Munch, o inscripție cu creionul spune că doar un nebun ar fi putut picta asta; analizele recente au confirmat că scrisul îi aparține chiar lui Munch.

Cerul roșu-sânge din „Strigătul” a fost multă vreme socotit pură invenție a angoasei, dar unii cercetători leagă acele culori de erupția vulcanului Krakatoa din 1883, care a colorat apusurile din Europa luni întregi. Munch însuși a notat că, plimbându-se la asfințit, cerul s-a făcut deodată roșu ca sângele și a simțit un strigăt nesfârșit trecând prin natură.

Gustave Moreau a fost profesor la École des Beaux-Arts din Paris, iar printre elevii săi s-au numărat Henri Matisse și Georges Rouault. Deși pictura lui era încărcată de simboluri și mitologie, îi îndemna pe studenți să deseneze după natură și le respecta libertatea, ceea ce a făcut din atelierul său un leagăn neașteptat pentru viitorii fauviști.

La moartea sa, în 1898, Gustave Moreau a lăsat casa și atelierul din Paris statului francez, împreună cu mii de lucrări. Astfel s-a născut Muzeul Gustave Moreau, unul dintre primele muzee-atelier de artist din lume, unde marile scări interioare și pânzele suprapuse păstrează atmosfera în care a lucrat pictorul.

Odilon Redon și-a împărțit cariera în două perioade contrastante: mai întâi „les noirs”, desene și litografii în cărbune și negru, populate de creaturi stranii și ochi plutitori; apoi, spre 1890, o explozie de culoare în pasteluri și uleiuri cu flori și zei. Trecerea de la întuneric la lumină a fost una dintre cele mai spectaculoase metamorfoze din pictura simbolistă.

„Insula morților” a lui Arnold Böcklin a existat în cinci versiuni pictate între 1880 și 1886. Titlul nu i-a aparținut lui Böcklin, ci a fost dat mai târziu de un negustor de artă; pictorul o numea doar un tablou de vis. Compoziția, cu chiparoșii întunecați și barca ce se apropie de stânci, l-a inspirat pe Rahmaninov să scrie un poem simfonic.

Panourile lui Klimt pentru aula Universității din Viena, „Filozofia”, „Medicina” și „Jurisprudența”, au stârnit un scandal uriaș prin nuditatea și pesimismul lor. Klimt a returnat banii și și-a luat lucrările înapoi. Din nefericire, cele trei picturi au fost distruse în 1945, într-un incendiu la castelul Immendorf, și le cunoaștem azi doar din fotografii alb-negru.