Credință

Domnul este păstorul meu și nimic nu-mi va lipsi.

Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.

Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoșeze.

Toată grija voastră aruncați-o asupra Lui, căci El are grijă de voi.

Iar credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute.

Iubirea îndelung rabdă; iubirea este binevoitoare, iubirea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Iubirea nu cade niciodată.

Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.

Nu vă îngrijiți de nimic, ci întru toate, prin închinăciune și prin rugăciune cu mulțumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Și pacea lui Dumnezeu, care covârșește toată mintea, să păzească inimile voastre și cugetele voastre întru Hristos Iisus.

Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până ce se va odihni întru Tine.

Nimic nu este mai puternic decât rugăciunea, nimic nu-i este asemenea.

Slava lui Dumnezeu este omul viu, iar viața omului este vederea lui Dumnezeu.

Dobândește duhul păcii și mii de suflete se vor mântui în jurul tău.

Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui.

Cel care se roagă cu adevărat este teolog, și dacă ești teolog te vei ruga cu adevărat.

Cel ce a ajuns la iubire nu mai știe de multe rugăciuni, ci pururea se veselește întru Domnul.

Pocăința este reînnoirea Botezului. Pocăința este legământ cu Dumnezeu pentru o a doua viață.

Toate necazurile din viața omului vin fiindcă nu are Hristos înlăuntrul său.

Numai smerenia poate să ne mântuiască. Toate faptele bune fără smerenie nu au niciun folos.

Știai că ouăle vopsite în roșu de Paști poartă o simbolistică adâncă? Culoarea roșie amintește de sângele Mântuitorului vărsat pe Cruce, iar coaja tare a oului, din care se naște viață, este văzută ca un semn al mormântului din care a înviat Hristos. La ciocnit se rostesc cuvintele „Hristos a înviat!” și „Adevărat a înviat!”.

Știai că Postul Mare, cel dinaintea Paștelui, ține patruzeci de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor, fiind cea mai lungă și mai însemnată perioadă de post din anul bisericesc? Cele patruzeci de zile amintesc de postul de patruzeci de zile al Domnului în pustie. Este o vreme de înfrânare, de rugăciune mai deasă și de pregătire a sufletului pentru Învierea Domnului.

Știai că Muntele Athos, din Grecia, este o adevărată republică monahală, o peninsulă acoperită de mănăstiri și schituri, cunoscută drept „Grădina Maicii Domnului”? După o rânduială veche de veacuri, numită „avaton”, accesul femeilor este oprit, pentru ca liniștea vieții călugărești să nu fie tulburată. Astăzi se află acolo douăzeci de mănăstiri mari, în care viețuiesc monahi din multe neamuri ortodoxe.

Știai că lumina candelei care arde neîncetat înaintea icoanelor are un înțeles duhovnicesc? Flacăra ei mărturisește rugăciunea neîncetată și credința care nu se stinge, iar untdelemnul din candelă închipuie milostenia și jertfa. Lumina blândă a candelei ne aduce aminte că Hristos este „Lumina lumii”.

Știai că toaca, scândura de lemn în care se bate cu ciocănele, cheamă credincioșii la slujbă înaintea clopotelor? Sunetul ei ritmat este socotit de călugări un semn al chemării lui Dumnezeu, iar tradiția o leagă de chivotul lui Noe, la a cărui zidire se lovea în lemn. Toaca se aude mai ales în mănăstiri, unde vestește începutul rânduielilor de rugăciune.

Știai că data Paștelui nu este fixă, ci se schimbă în fiecare an? După hotărârea Sinodului de la Niceea din anul 325, Paștele se prăznuiește în prima duminică de după luna plină care urmează echinocțiului de primăvară. Din pricina calendarelor diferite, ortodocșii sărbătoresc adesea la altă dată decât apusenii.

Știai că „hramul” unei biserici este sărbătoarea sfântului sau a praznicului căruia îi este închinat acel lăcaș? În ziua hramului se face slujbă mare și se adună credincioșii în bucurie, socotind acea zi ca pe o sărbătoare a locului. Cuvântul „hram” vine din slavonă și înseamnă chiar „templu, biserică”.

Știai că moaștele sunt rămășițele pământești ale sfinților, cinstite de Biserică pentru că prin ele a lucrat harul lui Dumnezeu? Ortodocșii nu se închină trupului în sine, ci cinstesc pe Dumnezeu Care a sfințit acele trupuri prin viața curată a sfinților. Uneori moaștele rămân nestricăcioase, ceea ce credincioșii primesc ca pe un semn al sfințeniei.

Știai că semnul crucii se face cu primele trei degete ale mâinii drepte unite, iar celelalte două plecate în palmă? Cele trei degete împreunate mărturisesc Sfânta Treime, un singur Dumnezeu în trei Persoane, iar cele două degete îndoite arată cele două firi ale lui Hristos, dumnezeiască și omenească. Semnul se face de la frunte la piept și apoi la umărul drept și la cel stâng.

Știai că iconostasul, sau catapeteasma, este peretele împodobit cu icoane care desparte altarul de restul bisericii? El nu ascunde altarul, ci îl cinstește, arătând că cele sfinte se lucrează dincolo de el, și îi așază pe credincioși înaintea unui șir de icoane precum înaintea unei ferestre către cer. Ușile împărătești din mijloc se deschid la momentele însemnate ale Sfintei Liturghii.

Știai că în Vinerea din Săptămâna Luminată, îndată după Paști, se prăznuiește „Izvorul Tămăduirii”? Sărbătoarea cinstește pe Maica Domnului ca izvor de viață și de vindecare și amintește de un izvor cu apă tămăduitoare aflat lângă Constantinopol. În multe biserici se face în această zi sfințirea cea mică a apei.

Știai că, la români, colindele de Crăciun vestesc Nașterea Domnului din casă în casă? Cetele de colindători aduc urări de sănătate și belșug, iar unele colinde, precum steaua purtată de copii, amintesc de steaua care i-a călăuzit pe magi la Betleem. Multe dintre aceste cântări s-au păstrat din bătrâni, îmbinând credința cu frumusețea graiului.