Artă

Nu pictez lucruri, pictez doar diferența dintre lucruri

Gustave Moreau a fost profesor la École des Beaux-Arts din Paris, iar printre elevii săi s-au numărat Henri Matisse și Georges Rouault. Deși pictura lui era încărcată de simboluri și mitologie, îi îndemna pe studenți să deseneze după natură și le respecta libertatea, ceea ce a făcut din atelierul său un leagăn neașteptat pentru viitorii fauviști.

Pânza „Les Demoiselles d’Avignon” (1907) a lui Pablo Picasso a rămas ascunsă în atelierul lui aproape un deceniu, prea radicală pentru a fi arătată. Chiar și prietenii apropiați, precum Georges Braque, au fost șocați; Matisse ar fi considerat-o o batjocură. Ea a fost expusă public abia în 1916 și este socotită astăzi punctul de plecare al cubismului.

„Femeie cu pălărie” (1905) a lui Matisse a stârnit scandal la Salon d'Automne prin culorile stridente aplicate chiar și pe chipul soției sale, Amélie. În ciuda batjocurii publicului, tabloul a fost cumpărat de colecționarii americani Leo și Gertrude Stein, gest care a consolidat cariera lui Matisse.

În vara lui 1905, Matisse și André Derain au lucrat împreună în micul port Collioure, de pe coasta mediteraneană a Franței. Lumina puternică a sudului i-a împins spre culori pure, nediluate, iar acele săptămâni sunt considerate momentul de vârf al fovismului timpuriu.

„Bucuria de a trăi” (Le bonheur de vivre, 1905-1906) a lui Matisse a fost considerată de mulți drept manifestul fovismului. Marea compoziție cu nuduri într-un peisaj arcadian l-a inspirat pe tânărul Picasso, care i-a răspuns câțiva ani mai târziu prin „Domnișoarele din Avignon”.

„Camera roșie” (Armonie în roșu, 1908) a lui Matisse a fost la origine pictată în albastru și se numea „Armonie în albastru”. Nemulțumit, Matisse a revopsit aproape întreaga suprafață într-un roșu intens după ce lucrarea îi fusese deja cumpărată de colecționarul rus Serghei Șciukin.

Colecționarul moscovit Serghei Șciukin i-a comandat lui Matisse două mari panouri decorative pentru scara palatului său: „Dansul” și „Muzica” (1909-1910). „Dansul” înfățișează cinci figuri roșii într-un hore frenetic pe fond albastru și verde, redus la culoarea pură și la mișcare.

Înaintea fovismului deplin, Matisse trecuse printr-o scurtă fază neoimpresionistă, alături de Paul Signac la Saint-Tropez, în 1904. Din acea vară a rezultat „Luxe, calme et volupté”, cu tușe divizate, un pas intermediar înainte ca el să elibereze culoarea complet.

Ceea ce visez este o artă a echilibrului, a purității și a liniștii, lipsită de subiecte tulburătoare sau neliniștitoare.

Theodor Pallady a fost prieten apropiat cu Henri Matisse încă din anii studiilor la atelierul lui Gustave Moreau, la Paris. Cei doi s-au cunoscut în jurul anului 1892 și au păstrat legătura decenii la rând, iar afinitatea pentru linia pură și armonia culorilor rafinate se simte în opera pictorului român.

Măștile africane nu erau concepute ca obiecte de privit, ci ca elemente vii ale unui costum complet, purtate în dans și ritual, împreună cu fibre, țesături și mișcare. Când Picasso și Matisse au văzut astfel de măști la Paris, la începutul secolului XX, geometria lor abstractă a contribuit la nașterea cubismului, deși artiștii europeni le-au smuls din contextul lor sacru.

Fovismul (circa 1905) se recunoaște după culorile violente, pure și nenaturale, aplicate în tușe libere; numele vine de la „fauves” (fiare sălbatice), poreclă dată de un critic ironic. Henri Matisse a fost liderul acestui curent.