Artă

Arta este o armonie paralelă cu natura.

Cézanne își construia acuarelele lăsând hârtia albă să respire printre pete: în lucrări precum „Mont Sainte-Victoire” din ultimii ani, culoarea e așezată în straturi transparente suprapuse, iar spațiile nepictate joacă rol de lumină. Această tehnică a modulației prin transparență, în care albul hârtiei devine parte activă a formei, a fost o revoluție ce a influențat direct cubismul.

Spre sfârșitul vieții, Cézanne a acordat acuarelei o importanță egală cu pictura în ulei, folosind-o nu ca simplu studiu pregătitor, ci ca operă autonomă. Multe dintre acuarelele lui rămân aparent neterminate, cu zone largi de hârtie liberă, tocmai pentru că el considera că forma se naște treptat din juxtapunerea petelor de culoare.

Cézanne a lăsat în urmă câteva sute de acuarele, un corpus surprinzător de mare pentru un artist cunoscut mai ales pentru uleiurile sale. În naturile statice cu mere și carafe, el suprapunea albastruri, verzuri și ocruri diluate, obținând volum fără contur ferm, doar din întâlnirea culorilor pe hârtie umedă.

Acuarelele lui Cézanne nu erau desprinse de uleiuri: adesea el revenea asupra aceluiași motiv, iar spălările din acuarelă îl ajutau să descopere structura de culoare pe care apoi o traducea pe pânză. Așa se explică de ce unele acuarele și uleiuri cu Mont Sainte-Victoire par a dialoga între ele.

Fragilitatea acuarelelor la lumină e binecunoscută muzeelor: pigmenții transparenți se decolorează mai repede decât uleiul, iar hârtia se îngălbenește. De aceea acuarelele lui Nolde, Cézanne sau Signac sunt expuse în general la iluminare scăzută și doar pentru perioade limitate, restul timpului fiind păstrate în întuneric.

Culoarea este locul unde creierul nostru și universul se întâlnesc.

Paul Cézanne a lucrat spre finalul vieții numeroase acuarele în care lăsa suprafețe mari de hârtie goală între petele de culoare. Aceste spații albe nu erau neterminare, ci parte din construcția tabloului, sugerând lumina și volumul prin absență — o lecție care avea să influențeze puternic modernismul.

Camille Pissarro a fost singurul artist care a expus la toate cele opt expoziții impresioniste, din 1874 până în 1886. Mai vârstnic decât mulți colegi, a fost un fel de mentor răbdător pentru Cézanne și Gauguin și a rămas credincios idealurilor grupului chiar și când moda se schimba.

Paul Cézanne a pictat muntele Sainte-Victoire din Provence de zeci de ori de-a lungul anilor, în ulei și acuarelă, urmărindu-i schimbarea luminii și a formei. Pentru el, muntele devenise un exercițiu de a reduce natura la structuri esențiale, o căutare care avea să inspire cubismul.

Cézanne lucra atât de încet încât modelele sale trebuiau să pozeze ore în șir, ședință după ședință. Se spune că pentru portretul negustorului de artă Ambroise Vollard i-a cerut peste o sută de ședințe, iar la final ar fi declarat mulțumit doar de pieptul cămășii.

Cézanne este supranumit adesea „părintele artei moderne”, iar atât Matisse, cât și Picasso l-au numit un maestru. Naturile sale moarte cu mere par simple, dar structurează masa și volumul cu o rigoare care a deschis drumul spre pictura secolului XX.

Georges Braque a expus la Salon des Indépendants din 1906 și 1907 în plină perioadă fovistă, pictând porturi luminoase la L'Estaque, în sudul Franței. Tot la L'Estaque, sub influența lui Cézanne, avea să părăsească curând culoarea fovistă pentru geometria care va deveni cubism.

Iosif Iser a fost fascinat de lumea Orientului și a Balcanilor, iar tătăroaicele din Dobrogea au devenit una dintre temele sale predilecte. Influențat de Cézanne și de cubism, el a construit figurile prin planuri ample de culoare și contururi ferme, dând o monumentalitate aparte personajelor sale.

Culoarea este locul unde creierul nostru și universul se întâlnesc

Postimpresionistul Paul Cézanne a redus natura la forme geometrice de bază - sferă, con, cilindru - și e considerat un părinte al artei moderne; căutările sale au deschis drumul spre Cubism.