Artă

Jackson Pollock nu picta pe șevalet, ci întindea pânza direct pe podeaua atelierului său din Long Island și se mișca în jurul ei, turnând și stropind vopseaua cu bețe și pensule înmuiate. El numea această tehnică „action painting” și spunea că se simte astfel mai aproape de tabloul, ca și cum ar fi „înăuntrul” lui. Multe pânze păstrează urme de amprente, chibrituri, mucuri de țigară și chiar bucăți de sticlă căzute din tavan.

Pentru pânzele sale mari cu turnări, Pollock nu folosea vopsea de artist, ci vopsea industrială de email pentru case și mașini, marca Duco și Devoe, tocmai pentru fluiditatea ei. Această alegere a creat probleme majore conservatorilor: emailurile îmbătrânesc altfel decât pigmenții tradiționali, se îngălbenesc și crapă imprevizibil.

În 2006, tabloul „Number 17A” al lui Pollock a fost vândut, potrivit presei, într-o tranzacție privată pentru circa 200 de milioane de dolari, iar la momentul respectiv era considerat printre cele mai scumpe picturi din lume. Ironia istoriei: în anii ’40, Pollock trăia adesea la limita sărăciei și era plătit modest de galerista Peggy Guggenheim.

Când mă aflu în tabloul meu, nu sunt conștient de ceea ce fac.

David Alfaro Siqueiros era obsedat de inovația tehnică: experimenta cu vopsele industriale, cu pistolul de vopsit (airbrush) și cu piroxilina, o lac auto pe bază de nitroceluloză. În 1936, la un atelier experimental din New York, printre cei care au lucrat cu el s-a numărat și tânărul Jackson Pollock, care a rămas marcat de tehnicile de turnare a vopselei.