Oameni

Legenda spune ca Lao Zi a parasit China calare pe un bivol, dezamagit de decadenta morala a societatii, si ca un paznic de frontiera l-a rugat sa isi lase invatatura scrisa inainte de a disparea, astfel luand nastere Dao De Jing.

Moshe ben Maimon, cunoscut sub numele grec Maimonides si sub acronimul ebraic Rambam, s-a nascut la 30 martie 1138 in Cordoba (Al-Andalus), intr-o familie de rabini si carturari evrei. La varsta de 13 ani, familia sa a fost alungata din Cordoba de persecutiile almohade si a colindat mai multi ani prin Maroc si Tara Sfanta, stabilindu-se in final la Fustat (Egiptul de azi), unde Maimonide a ajuns medic de curte al sultanului Saladin si al fiului acestuia. Prin doua opere monumentale, Mishneh Torah, codul de lege evreiasca, si Calatorul ratacitilor (Moreh Nevukhim), o sinteza intre gandirea rabinica si filosofia aristotelica, a devenit cel mai important ganditor evreu medieval. A murit la 12 decembrie 1204 la Fustat, iar trupul sau a fost dus pentru inmormantare la Tiberias, in Israel, unde mormantul sau este venerat pana astazi. Este poreclit Rambam si onorat cu deviza: de la Moise la Moise nu s-a ridicat nimeni ca Moise.

Desi celebra Rugaciunea medicului a fost vreme indelungata atribuita lui Maimonide si citita in scoli medicale din intreaga lume, cercetatorii au stabilit ca autorul ei real este Dr. Marcus Hertz, al carui text a aparut prima data intr-o revista germana in 1783, la aproape sase secole dupa moartea lui Maimonide.

Michel Eyquem de Montaigne s-a născut pe 28 februarie 1533 în castelul familiei sale din Périgord, Franța, beneficiind de o educație umanistă excepțională — a învățat latina ca limbă maternă prin metoda inedită a tatălui său, care l-a dat în îngrijirea unei familii de țărani. A urmat o carieră juridică și politică, servind ca consilier al Parlamentului din Bordeaux și, între 1581 și 1585, ca primar al aceluiași oraș. În 1572, după retragerea sa la castel, a început să scrie Eseurile — o operă revoluționară în care a inventat un gen literar nou, explorând cu luciditate și umor propria ființă umană sub deviza Ce știu eu? (Que sais-je?). Filosof al moderației și al toleranței în vremuri de Războaie Religioase sfâșietoare, Montaigne a apărat demnitatea fiecărui om, îndemnând la cunoaștere de sine ca fundament al înțelepciunii. A murit pe 13 septembrie 1592, la castelul său, lăsând o operă care a influențat profund gândirea europeană modernă.

Que sais-je? (Ce știu eu?)

Montaigne a fost dat în îngrijirea unei familii de țărani în primii ani de viață, prin voința tatălui său, care dorea să-i insufle dragostea pentru oamenii simpli — o metodă pedagogică neobișnuită pentru un nobil al epocii.

Desiderius Erasmus s-a născut în jurul anului 1466 la Rotterdam (data exactă rămâne disputată, unele surse indicând 1469), ca fiu nelegitim al unui preot olandez, și a primit o educație profundă în mânăstirile augustiniene și la universitățile din Paris și Torino. A devenit cel mai important cărturar al umanismului nordic, editând pentru prima dată Noul Testament în greacă (1516) și traducând numeroase texte patristice și clasice. Opera sa cea mai celebră, Elogiul nebuniei (Moriae Encomium, 1511), a satirizat cu ascuțime corupția Bisericii și a societății, pledând pentru o creștinătate simplă, sinceră și fondată pe Scriptură. Erudit cosmopolit, Erasmus a apărat pacea, dialogul și educația, respingnd atât fanatismul catolicilor conservatori, cât și radicalismul reformatorilor. A murit pe 12 iulie 1536 la Basel, lăsând o moștenire intelectuală care a modelat umanismul european.

Erasmus a scris Elogiul nebuniei în câteva zile, la masa prietenului său Thomas More, în drum spre Anglia — titlul latinesc Moriae Encomium este și un joc de cuvinte pe numele lui More (Morus în latină).

John Locke s-a născut pe 29 august 1632 în Wrington, Somerset, Anglia, în familia unui avocat puritan, și a studiat la Christ Church, Oxford, unde a descoperit filosofia, medicina și știința naturală. A elaborat cea mai influență teorie empiristă a cunoașterii din secolul al XVII-lea, susținând că mintea umană este la naștere o tabula rasa, iar cunoașterea provine exclusiv din experiență. Prin cele Două tratate despre guvernarea civilă (1689) și Scrisoarea despre toleranță (1689), a pus bazele liberalismului politic modern, afirmând că oamenii se nasc liberi și egali, cu drepturi naturale la viață, libertate și proprietate, iar puterea statului derivă din consimțământul celor guvernați. Silit să se exileze în Olanda din cauza tensiunilor politice, a revenit în Anglia după Revoluția Glorioasă din 1688, ale cărei principii le anticipase în scrierile sale. A murit pe 28 octombrie 1704, în Essex, în vreme ce prietena sa, Lady Damaris Masham, îi citea din Psalmi.

Ideile lui Locke despre drepturile naturale și guvernarea prin consimțământ au influențat direct redactarea Declarației de Independență americane din 1776 — Thomas Jefferson l-a citat explicit ca sursă de inspirație.

Henri Bergson s-a născut pe 18 octombrie 1859 la Paris, fiul unui muzician evreu franco-polonez și al unei mame englezoaice, și a studiat filosofia la École Normale Supérieure. A predat la Collège de France din 1900 până în 1921, devenind unul dintre cei mai populaȚ i filosofi ai epocii sale — conferințele sale atrăgeau mulțimi atât de mari, încât sala trebuia schimbată cu una mai încăpătoare. Marile sale opere — Eseu despre datele imediate ale conștiinței (1889), Materie și memorie (1896) și Evoluția creatoare (1907) — au propus concepte originale precum durata (durée), elanul vital și intuiția ca formă superioară de cunoaștere, opunând fluxul viu al timpului trăit viziunii mecaniciste a lumii. A primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1927, în recunoașterea ideilor sale vitaliste și a stilului literar strălucit. A murit pe 4 ianuarie 1941 la Paris, în condiții dramatice: bolnav grav, a refuzat scutirea oferită de regimul Vichy și s-a dus personal să se înregistreze ca evreu, în semn de solidaritate cu poporul său.

L'intelligence est caractérisée par une incompréhension naturelle de la vie. (Inteligența este caracterizată printr-o neînțelegere naturală a vieții.)

În aprilie 1922, Bergson a participat la un celebru debate cu Albert Einstein pe tema teoriei relativității — o confruntare între concepția filosofică a timpului trăit și cea fizico-matematică a spațiu-timpului, care a generat una dintre cele mai fascinante controverse intelectuale ale secolului XX.

Edith Stein s-a născut pe 12 octombrie 1891 la Breslau (azi Wrocław, Polonia), cea mai mică din unsprezece copii ai unei familii evreiesti ortodoxe, și a fost de la o vârstă fragedă o minte excepțională. A studiat filosofia sub îndrumătorul lui Edmund Husserl, devenind una dintre cele mai strălucite reprezentante ale fenomenologiei, și a obținut doctoratul la Göttingen în 1916. Convertită la catolicism în 1922 după lectura autobiografiei Sfântei Tereza de Ávila, a intrat în 1933 în Ordinul Carmelitelor Desculțe, luând numele de Tereza Benedicta a Crucii. Refugiată la mânăstirea din Echt, Olanda, pentru a-și proteja comunitatea din Germania, a fost arestată de naziști pe 2 august 1942 și ucisă în camera de gazare de la Auschwitz pe 9 august 1942, împreună cu sora sa Rosa. A fost canonizată de Papa Ioan Paul al II-lea pe 11 octombrie 1998, iar în 1999 a fost proclamată co-patronă a Europei.

All who seek truth seek God, whether this is clear to them or not. (Toți cei care caută adevărul Îl caută pe Dumnezeu, fie că înțeleg aceasta sau nu.)

Edith Stein a renunțat la credința sa iudaică în adolescență, declarându-se atee — și a recăpătat credința nu printr-un argument filosofic, ci citind dintr-o singură noapte autobiografia misticei Tereza de Ávila, după care a spus: Aceasta este adevărul.

Vasile Conta s-a născut pe 15 noiembrie 1845 în comuna Ghindăoani, județul Neamț, și a urmat studii la Academia Mihaileana din Iași, unde l-a avut coleg pe Ion Creangă, continuând cu doctoratul în drept la Bruxelles (1872). A devenit profesor de drept civil la Universitatea din Iași și a construit primul sistem filosofic original din cultura română, elaborând o metafizică materialist-evoluționistă de anvergură europeană. Principalele sale opere — Teoria fatalismului (1875–1876), Teoria ondulațiunii universale (publicată la Paris cu prefața filosofului Ludwig Büchner) și Încercări de metafizică (1879) — propun legi universale ale evoluției bazate pe un materialism nedeterminist. A activat și în viața publică, servind ca deputat și, în 1880, ca ministru al Instrucțiunii Publice în guvernul Ion Brătianu. A murit prematur pe 21 aprilie 1882 la Iași, răpus de tuberculoză la numai 36 de ani, înainte de a-și putea împlini pe deplin opera.

Teoria ondulațiunii universale a lui Vasile Conta a fost publicată la Paris cu o prefață elogioasă a filosofului german Ludwig Büchner, unul dintre cei mai influenți gânditori materialiști ai epocii — o recunoaștere europeană remarcabilă pentru un filosof român de 35 de ani.

Titu Maiorescu s-a nascut pe 15 februarie 1840 la Craiova, intr-o familie cu radacini ardelene - tatal sau, Ioan, si-a schimbat numele din Trifu in Maiorescu pentru a sublinia inrudirea cu carturarul Petru Maior. Format la Academia Theresiana din Viena, la universitatile din Berlin, Giessen si la Sorbona, a adus in tara o eruditie europeana rara pentru epoca sa. Impreuna cu P.P. Carp, V. Pogor, I. Negruzzi si Th. Rosetti, a fondat la Iasi societatea Junimea (1863-1864) si a condus revista Convorbiri literare, devenind cel mai important critic literar al Romaniei moderne. A descoperit si promovat geniile epocii - Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici - impunand in cultura criteriul valorii autentice in fata formelor fara fond. A indeplinit si o indelungata cariera politica, incheind-o ca prim-ministru (1912-1914); a murit la Bucuresti in 1917, lasand o amprenta formatoare de durata asupra literaturii si gandirii romanesti.

Tatal sau, Ioan, se numea de fapt Trifu; si-a luat numele Maiorescu pentru a-si afirma inrudirea cu Petru Maior, astfel ca marele critic ar fi putut intra in istorie drept Titu Trifu.

Constantin Radulescu-Motru s-a nascut pe 15 februarie 1868 in Butoiesti, judetul Mehedinti, si a studiat psihologia experimentala in laboratorul lui Wilhelm Wundt la Leipzig (1890-1893), aducand in Romania metodele stiintelor moderne ale mintii. Profesor de psihologie si logica la Universitatea din Bucuresti din 1904, a elaborat sistemul filosofic original pe care l-a numit personalism energetic, in care personalitatea umana reprezinta cea mai inalta forma de energie cosmica. A fost ales presedinte al Academiei Romane (1938-1941) si a contribuit decisiv la intemeierea psihologiei ca disciplina academica in Romania. Regimul comunist i-a confiscat bunurile, l-a exclus din Academie si l-a arestat in 1949, insa a fost eliberat curand prin interventii; a ramas o prezenta vie pana la moartea sa din 6 martie 1957, la varsta de 89 de ani.

Nae Ionescu (Nicolae C. Ionescu) s-a nascut pe 16 iunie 1890 la Braila si a studiat filosofia la Bucuresti, iar doctoratul si l-a obtinut la Munich in 1919. Din 1920 a predat logica, istoria logicii, metafizica si filosofia religiei la Universitatea din Bucuresti, devenind cel mai influent profesor de filosofie al perioadei interbelice. A intemeiat curentul numit trairism, o varianta romaneasca a vitalismului, care punea accentul pe experienta traita in detrimentul ratiunii abstracte. A fost mentorul spiritual al unei intregi generatii stralucite: Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcanescu si Petre Tutea. A murit subit pe 15 martie 1940 la Bucuresti, lasand o mostenire intelectuala transmisa mai ales prin cursurile sale, publicate postum.

A fost totodata director al ziarului Cuvantul si o figura controversata prin apropierea sa de miscarea legionara, ceea ce i-a marcat retrospectiv receptarea operei.

Mircea Vulcanescu s-a nascut pe 3 martie 1904 la Bucuresti si a urmat in paralel Facultatea de Drept si Facultatea de Litere si Filosofie, formandu-se sub indrumarea lui Nae Ionescu si a lui Dimitrie Gusti. Filosof, sociolog si economist de exceptie, a elaborat lucrarea Dimensiunea romaneasca a existentei, o meditate de anvergura fenomenologica asupra specificului uman romanesc. Noica il considera cea mai stralucita minte a generatiei interbelice. Arestat de regimul comunist, a suportat ani grei de temnita in inchisorile de la Vacăresti, Jilava si Aiud, murind acolo pe 28 octombrie 1952, la numai 48 de ani, de pneumonie contractata in conditii inumane. Ultimul sau mesaj, Să nu ne răzbunați!, a ramas ca testament moral al intregii generatii marturisitoare.

Sa nu ne razbunati!

A murit acoperindu-si cu trupul sau un coleg de celula mai tanar pentru a-l proteja de frigul cumplit al podelei; gestul sau a devenit simbol al jertfei crestine in inchisorile comuniste.

Constantin Noica s-a nascut pe 12 iulie 1909 in comuna Vitanesti, judetul Teleorman, si a studiat filosofia la Bucuresti, avandu-l ca profesor pe Nae Ionescu; si-a completat formarea la Paris si la seminarele lui Heidegger la Berlin. In 1958 a fost arestat si condamnat la 25 de ani de munca silnica, din care a executat 6 ani la Jilava; dupa eliberare, a continuat sa lucreze in conditii dificile, respingand compromisul intelectual. Incepand cu 1975, s-a retras la Paltinis, in muntii de langa Sibiu, unde a intemeiat o scoala informala de filosofie adunand in jurul sau discipoli precum Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu. Opera sa de maturitate, incoronata de Sentimentul romanesc al fiintei (aparut postum, 1978), exploreaza maniera unica in care limba si spiritul romanesc traiesc problema existentei. A murit la Paltinis pe 4 decembrie 1987, ramanand cel mai important filosof roman al secolului XX.

Securitatea l-a supravegheat si la Paltinis, unde informatorii aveau nume de cod - Nae si Noe - si raportau chiar si obiceiurile zilnice ale filosofului.

Petre Tutea s-a nascut pe 6 octombrie 1902 in Boteni, judetul Muscel, intr-o familie de preot, si si-a desavarsit studiile cu un doctorat in drept administrativ la Cluj (1929). Filosof, eseist si ganditor crestin, a fost supranumit Socrate al romanilor pentru modul socratic in care isi transmitea ideile, prin dialog viu si ironie spirituala fara seaman. Arestat in 1948 de regimul comunist, a petrecut 13 ani in temnita (la Ocnele Mari si alte inchisori) si inca 28 de ani in diverse forme de arest la domiciliu si supraveghere, publicand aproape nimic inainte de 1989. Credinta ortodoxa l-a sustinut de-a lungul tuturor incercarilor: repunea mereu persoana umana in relatie directa cu Dumnezeu, fara de care, spunea el, omul vine de nicaieri si merge spre nicaieri. A murit pe 3 decembrie 1991 la Bucuresti, iar opera sa, abia atunci difuzata larg, a fascin at generatii de cititori.

Fara Dumnezeu, omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. El ramane asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator.