Oameni

S-a născut la 6 ianuarie 1802 la Târgoviște, într-o vreme când cultura românească își căuta încă glasul propriu. Elev și apoi urmaș al lui Gheorghe Lazăr la școala de la Sfântul Sava, a devenit unul dintre cei mai neobosiți ziditori ai limbii și învățământului în limba română. În 1829 a scos la București „Curierul Românesc”, cea dintâi gazetă românească de lungă durată, iar prin traduceri, gramatici și îndemnuri necurmate a deschis drum tiparului și școlii naționale. Când, în 1866, s-a întemeiat Societatea Literară Română — viitoarea Academie Română —, el a fost ales cel dintâi președinte, încununare a unei vieți puse în slujba cuvântului. S-a stins la 27 aprilie 1872, la București, lăsând în urmă un neam mai bogat în carte și în conștiință.

Scrieți, băieți, numai scrieți!

A fost cel dintâi președinte al instituției care avea să devină Academia Română, întemeiată în 1866.

S-a născut la 5 iunie 1779 la Avrig, în Transilvania, într-o familie de țărani, și a răzbit prin învățătură până la studii înalte la Viena. Purtând în suflet dorul de a lumina neamul său, a trecut munții în Țara Românească, unde, în 1818, a întemeiat la mănăstirea Sfântul Sava din București cea dintâi școală superioară cu predare în limba română. Acolo a deschis calea învățăturii pentru fiii de români care până atunci ascultaseră știința numai în limbi străine, punând temelia unei culturi naționale moderne. Bolnav și istovit de trudă, s-a întors în satul natal, unde s-a stins la 17 septembrie 1823, la Avrig. Prin el, românii au dobândit încrederea că pot învăța cele mai înalte științe în graiul lor.

Elevul său Ion Heliade Rădulescu i-a continuat opera la Sfântul Sava, ducând mai departe învățământul în limba română.

S-a născut la 22 ianuarie 1828 la București, într-o familie de neam domnesc, primind o educație aleasă și cunoscând de tânără mai multe limbi. Sub pseudonimul Dora d'Istria a devenit una dintre cele mai citite scriitoare și eseiste ale veacului, publicând în franceză lucrări despre popoarele din Balcani, despre credință și despre locul femeii în societate. A pledat cu căldură pentru emanciparea culturală a femeilor și pentru libertatea popoarelor asuprite, fiind primită cu cinste în cercurile intelectuale ale Europei. Recunoașterea i-a venit din multe țări, ca semn al glasului ei limpede pentru dreptate și lumină. S-a stins la 17 noiembrie 1888, la Florența, departe de țară, dar aproape de idealurile pe care le slujise.

A publicat sub pseudonimul „Dora d'Istria”, sub care a fost cunoscută în toată Europa cultă a secolului al XIX-lea.

S-a născut la 10 iunie 1869 la Craiova și s-a format ca medic, dobândind titlul de doctor la Paris. Chemat în viața publică, a slujit ani îndelungați ca ministru al Instrucțiunii Publice în România interbelică, unde și-a legat numele de cea mai amplă operă de zidire de școli din istoria țării. Sub cârmuirea lui s-au ridicat mii de școli în sate și orașe, încât a rămas în amintirea neamului drept „ministrul care a construit mii de școli”, ducând cartea până în cele mai depărtate cătune. A crezut cu tărie că un popor se înalță prin luminarea copiilor săi și a pus această credință în faptă neîntreruptă. S-a stins la 14 septembrie 1948, lăsând în urmă o țară mai bogată în lăcașuri de învățătură.

A fost supranumit „ministrul școlilor”, fiind creditat cu ridicarea a mii de clădiri școlare în perioada interbelică.

S-a născut la 10 noiembrie 1887 la Galați, într-o familie cu dragoste de carte, sora inginerului Dimitrie Leonida. Nefiind primită la studii tehnice în țară pe motivul că era femeie, a plecat la Berlin, unde a absolvit Școala Politehnică din Charlottenburg, numărându-se printre cele dintâi femei inginer din lume. Întoarsă acasă, a lucrat ca inginer și a condus laboratoare, cercetând bogățiile subsolului românesc și dăruindu-și priceperea țării sale. Prin viața ei a arătat că munca stăruitoare și știința pot deschide femeilor orice drum, oricât de închis ar fi părut. S-a stins la 25 noiembrie 1973, la București, rămânând un model luminos de curaj și demnitate.

A fost sora inginerului și inventatorului Dimitrie Leonida, cel care a întemeiat muzelul tehnic din București.

S-a născut la 31 mai 1883 la Săliște, în Transilvania, într-o vreme când românii ardeleni își apărau prin școală ființa națională. Format ca pedagog la universități din străinătate, s-a dăruit organizării învățământului românesc, mai întâi în Transilvania, iar după Marea Unire din 1918 și în Basarabia, unde a pus temeliile școlii și universității în limba română. A scris lucrări de teorie a educației naționale și a luptat neobosit pentru ca fiecare copil român să învețe în graiul său, în școli așezate pe temelii trainice. Viața sa a cunoscut și încercări grele în anii ce au urmat, dar credința în puterea educației nu l-a părăsit. S-a stins la 31 octombrie 1972, la Sibiu, lăsând în urmă o operă pedagogică de o mare bogăție.

După Unirea din 1918 a fost printre principalii organizatori ai învățământului românesc în Basarabia, contribuind la întemeierea universității de la Cluj și la reașezarea școlii chișinăuene.

S-a născut la 31 august 1870 la Chiaravalle, în Italia, și a devenit una dintre cele dintâi femei medic ale țării sale. Lucrând cu copii, a descoperit că micuții învață cel mai bine când sunt lăsați să exploreze liber, într-un mediu pregătit cu grijă și iubire. În 1907 a deschis la Roma „Casa dei Bambini”, cea dintâi casă a copiilor, unde a pus temeliile metodei care avea să-i poarte numele și să înnoiască educația timpurie în lumea întreagă. Convinsă că în fiecare copil se ascunde o făgăduință, a călătorit pe multe continente pentru a împărtăși această credință. S-a stins la 6 mai 1952, la Noordwijk, în Olanda, lăsând moștenire o pedagogie a respectului pentru copil.

Copilul este tatăl omului.

Prima ei „Casă a copiilor” (Casa dei Bambini) s-a deschis în 1907 într-un cartier sărac al Romei, San Lorenzo.

S-a născut la 12 ianuarie 1746 la Zürich, în Elveția, și și-a închinat viața copiilor săraci și orfani, pe care voia să-i ridice prin învățătură și iubire. A crezut că educația trebuie să înflorească firesc, ca planta din pământ bun, cuprinzând deopotrivă inima, mintea și mâna copilului. La Stans, la Burgdorf și la Yverdon a întemeiat școli unde a pus în faptă această pedagogie a căldurii și a naturii, care avea să înrâurească întreaga educație modernă. În cărți precum „Leonard și Gertruda” a arătat cum lumina cărții poate schimba viața celor umili. S-a stins la 17 februarie 1827, la Brugg, iubit ca un părinte de copiii pe care îi crescuse.

Pedagogia sa a fost rezumată adesea prin întreitul îndemn de a educa „inima, mintea și mâna” (Herz, Kopf und Hand).

S-a născut la 21 aprilie 1782 la Oberweißbach, în Turingia, și a fost inspirat în tinerețe de pedagogia lui Pestalozzi, la care a și lucrat o vreme. Convins că în anii cei mici se pun temeliile întregii vieți, a înțeles că jocul este calea firească prin care copilul cunoaște lumea. În 1840 a dat școlii pentru cei mici numele de „Kindergarten” — grădina copiilor —, întemeind astfel grădinița, unde micuții cresc prin joc, cântec și lucrul mâinilor, ca florile într-o grădină îngrijită. A creat jocuri și materiale gândite anume pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. S-a stins la 21 iunie 1852, la Marienthal, lăsând lumii o instituție care dăinuie pretutindeni.

Cuvântul „Kindergarten”, pe care l-a inventat în 1840, înseamnă literal „grădina copiilor” și a fost preluat neschimbat în multe limbi ale lumii.

S-a născut la 28 martie 1592 în Moravia, în sânul Fraților Boemi, comunitate creștină în care avea să devină episcop. Vremurile aspre ale războaielor și prigoanei l-au purtat pribeag prin multe țări, dar niciodată nu l-au despărțit de visul unei școli deschise tuturor. În „Didactica Magna” a așezat temeliile educației moderne, cerând ca toți copiii — băieți și fete, bogați și săraci — să fie învățați cu blândețe, în ordine și după firea lor. A scris și „Orbis Sensualium Pictus”, dintâiul manual ilustrat pentru copii, care a luminat mințile a nenumărate generații. S-a stins la 15 noiembrie 1670, la Amsterdam, rămânând cinstit până astăzi drept părintele pedagogiei moderne.

„Orbis Sensualium Pictus” (1658), scris de el, este considerat cel dintâi manual ilustrat pentru copii din istoria școlii.

S-a născut în robie, în jurul anului 1856, pe o plantație din Virginia, și abia după dezrobire a putut porni, flămând de carte, pe drumul învățăturii. Muncind din greu pentru a se putea școli la Hampton, și-a croit o cale ce l-a dus de la sclavie la catedră. În 1881 a întemeiat Institutul Tuskegee din Alabama, unde a învățat mii de afro-americani să se ridice prin educație, meșteșug și muncă cinstită. A devenit un glas ascultat în toată America, îndemnând stăruitor la răbdare, hărnicie și demnitate. S-a stins la 14 noiembrie 1915, la Tuskegee, lăsând în urmă o școală înfloritoare și o pildă de nădejde pentru cei umili.

Autobiografia sa, „Up from Slavery” (1901), care povestește drumul de la robie la conducerea unei școli, a devenit una dintre cele mai citite mărturii americane ale vremii.

S-a născut la 27 iunie 1880 la Tuscumbia, în Alabama, iar la nici doi ani o boală grea a lăsat-o surdă și oarbă, închizând-o într-o tăcere fără chip. Lumina i-a venit prin profesoara Anne Sullivan, care, cu răbdare și iubire, a învățat-o să prindă înțelesul cuvintelor scrise în palmă. Din acel copil închis în întuneric s-a ridicat o femeie care a absolvit universitatea și a devenit scriitoare și militantă, purtătoare de cuvânt pentru orbi, surzi și pentru toți cei loviți de soartă. A străbătut lumea vorbind despre puterea speranței și despre dreptul fiecărui om la educație. S-a stins la 1 iunie 1968, în Connecticut, rămânând un simbol al biruinței spiritului asupra oricărei limite.

Cele mai frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute, nici măcar atinse — ele trebuie simțite cu inima.

A fost cea dintâi persoană surdo-oarbă care a obținut o diplomă universitară, absolvind Radcliffe College în 1904.

S-a născut la 14 aprilie 1866 la Feeding Hills, în Massachusetts, într-o familie săracă, și a cunoscut de mică sărăcia și suferința ochilor bolnavi. La școala Perkins pentru nevăzători și-a recăpătat parte din vedere și a deprins arta de a-i învăța pe cei loviți de întuneric. În 1887 a fost trimisă la mica Helen Keller, iar cu o răbdare fără margini a izbutit s-o trezească la înțelesul cuvintelor, deschizându-i porțile lumii. Timp de aproape o jumătate de veac a rămas lângă eleva ei, ca învățătoare, tovarășă și sprijin, într-o legătură rar întâlnită de credință. S-a stins la 20 octombrie 1936, rămânând în amintire drept „lucrătoarea de minuni” care a scos un suflet din tăcere.

A fost supranumită „lucrătoarea de minuni” (The Miracle Worker), titlu care avea să dea numele unei celebre piese de teatru și al unui film despre povestea ei cu Helen Keller.

S-a născut la 4 ianuarie 1809 la Coupvray, lângă Paris, iar un accident în copilărie l-a lăsat orb de la o vârstă fragedă. Trimis la Institutul Regal pentru Tineri Nevăzători din Paris, s-a arătat un elev strălucit, chinuit însă de neputința de a citi cu adevărat, căci cărțile pentru orbi erau greoaie și puține. Pornind de la un cod pipăibil folosit în armată, el a plăsmuit, încă din tinerețe, un alfabet din puncte în relief, ușor de citit cu vârful degetelor. Acest sistem, care avea să-i poarte numele, a deschis nevăzătorilor din întreaga lume porțile cititului, ale scrisului și ale învățăturii. S-a stins la 6 ianuarie 1852, la Paris, lăsând omenirii darul luminii aduse prin atingere.