Oameni

Aparatul său de zbor, numit Vuia I, era poreclit «Liliacul» din cauza formei aripilor sale, care semănau cu cele ale liliecilor.

Henri Marie Coandă s-a născut la 7 iunie 1886 la București, ca fiu al generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918. A studiat și a activat în Franța, Belgia și Anglia, consacrându-se ingineriei aeronautice și mecanicii fluidelor. În 1910 a construit ceea ce el considera primul avion cu reacție din lume, iar în 1934 a descoperit și patentat fenomenul fizic care îi poartă numele — Efectul Coandă — prin care un jet de fluid tinde să se lipească de o suprafață curbată alăturată. A obținut peste 250 de brevete în domenii diverse, de la aerodinamică la biologie și optică. S-a stins din viață la 25 noiembrie 1972 la București, lăsând o moștenire științifică de importanță mondială.

Henri Coandă era fiul unui general și prim-ministru, dar a ales calea ingineriei și a științei în locul politicii, obținând în total peste 250 de brevete de invenție în domenii extrem de variate.

Ștefan Procopiu s-a născut la 19 ianuarie 1890 la Bârlad și a devenit unul dintre cei mai remarcabili fizicieni români ai secolului XX. A studiat la Iași și apoi la Paris, unde și-a susținut doctoratul sub îndrumarea profesorilor G. Lippmann și A. Cotton. Independent de Niels Bohr, a stabilit expresia matematică a momentului magnetic elementar al electronului — magneton — publicând rezultatul în 1913, descoperire care poartă astăzi numele de magnetonul Bohr-Procopiu. A mai descoperit în 1921 fenomenul de depolarizare longitudinală a luminii prin soluții, cunoscut ca fenomenul Procopiu, și a activat ca profesor și decan la Universitatea din Iași. A decedat la 22 august 1972 la Iași, fiind recunoscut ca unul dintre savanții care ar fi meritat Premiul Nobel.

Descoperirea lui Procopiu a rămas mult timp necunoscută în afara României, în parte din cauza Primului Război Mondial, care a împiedicat difuzarea internațională a publicației sale din 1913.

Costin D. Nenițescu s-a născut la 15 iulie 1902 la București și a devenit cel mai important chimist organic român al secolului XX. A studiat chimia la ETH Zürich și apoi la München, unde a obținut doctoratul în 1925 sub îndrumarea lui Hans Fischer, laureat Nobel. Întors în România, a fondat școala modernă de chimie organică și a sintetizat numeroase compuși noi, reacțiile și hidrocarbura sa purtând numele său în literatura de specialitate internațională. A publicat tratate de chimie organică și chimie generală după care s-au format peste 40 de generații de chimiști, totalizând 262 de articole originale și 21 de brevete. S-a stins din viață la 29 iulie 1970 la Bușteni, lăsând o operă științifică de referință pentru chimia mondială.

La doar 26 de ani, Nenițescu a publicat prima ediție din tratatele sale de chimie organică și chimie generală, lucrări care au rămas manuale de referință în România timp de decenii.

Ana Aslan s-a născut în 1897 la Brăila și a studiat medicina la Universitatea din București, specializându-se ulterior în cardiologie și gerontologie. Convinsă că îmbătrânirea este un proces biologic ce poate fi încetinit, a cercetat timp de un deceniu proprietățile terapeutice ale procainei și a creat Gerovital H3, primul produs farmaceutic folosit sistematic pentru amânarea procesului de îmbătrânire, patentat în peste 30 de țări. În 1952 a fondat la București primul institut de geriatrie și gerontologie din lume, instituție care îi poartă astăzi numele. A conferențiat în 57 de țări și a primit 81 de titluri, premii și distincții internaționale. S-a stins din viață la 20 mai 1988, lăsând o urmă adâncă în știința longevității și în medicina preventivă mondială.

Nu se moare de bătrânețe, ci de boală.

Printre pacienții celebri care au urmat tratamentul Gerovital la institutul Anei Aslan s-au numărat personalități internaționale precum Charles de Gaulle, Pablo Picasso și Kirk Douglas.

George Emil Palade s-a născut la 19 noiembrie 1912 la Iași și a studiat medicina la Universitatea din București, unde a activat ca profesor până în 1945. Stabilit în Statele Unite, a lucrat la Institutul Rockefeller din New York, unde a revoluționat biologia celulară prin utilizarea microscopiei electronice și a tehnicilor de centrifugare diferențială, descoperind structura și funcția ribozomilor și a altor organite celulare. În 1974 a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve, devenind primul român laureat Nobel. A predat ulterior la Universitatea Yale și la Universitatea California San Diego, formând generații de cercetători. S-a stins din viață la 7 octombrie 2008 în Del Mar, California, fiind recunoscut drept întemeietorul biologiei celulare moderne.

Cell biology finally makes possible a century-old dream: that of analysis of diseases at the cellular level, the first step toward their final control.

George Emil Palade a fost primul cetățean român care a primit Premiul Nobel, iar ribozomul — una dintre descoperirile sale majore — este prezent în fiecare celulă vie, de la bacterii la om.

Ștefan Odobleja s-a născut la 13 octombrie 1902 în Valea Hothului, județul Mehedinți, într-o familie modestă, și a urmat medicina militară la București ca bursier al Institutului medico-militar. A publicat în 1938–1939, la Paris, lucrarea fundamentală Psychologie consonantiste — o operă de 900 de pagini care anticipa cu un deceniu ideile ciberneticii formulate ulterior de Norbert Wiener. Regimul comunist l-a ignorat ani îndelungați, iar recunoașterea internațională a venit târziu, în ultimii ani ai vieții, când comunitatea ciberneticienilor i-a recunoscut prioritatea. A murit la 4 septembrie 1978, iar în 1990 Academia Română l-a ales post-mortem în rândurile sale.

Lucrarea sa Psihologia consonantistă a apărut cu zece ani înainte ca Norbert Wiener să publice Cybernetics (1948), însă Odobleja a aflat de cartea lui Wiener abia în 1952, din întâmplare, găsind-o într-o librărie.

Élie Carafoli s-a născut la 15 septembrie 1901 la Veria, în Macedonia (atunci Imperiul Otoman), din familie aromână, și a venit în România după Primul Război Mondial, absolvind Politehnica din București și obținând doctoratul în științe fizice la Sorbona cu o teză despre aerodinamică. Întors în țară, a fondat Laboratorul de Aerodinamică al Politehnicii din București, punând bazele școlii românești de aerodinamică și formând generații de ingineri aeronautici. A fost ales membru titular al Academiei Române în 1948, iar contribuțiile sale teoretice și experimentale i-au adus recunoaștere internațională. A murit la 24 octombrie 1983 la București, lăsând în urmă o școală de gândire aeronautică solidă.

Deși era de origine aromână și s-a născut pe teritoriul actualei Grecii, Élie Carafoli și-a dedicat întreaga carieră științifică României, construind de la zero primul tunel aerodinamic din țară.

Alexandru Proca s-a născut la 16 octombrie 1897 la București și, după studii de electromecanică la Politehnica din București, s-a stabilit în Franța în 1923, simțind că are ceva esențial de spus în fizică. Și-a susținut doctoratul în 1933, în fața unei comisii ilustre din care făceau parte Jean Perrin, Léon Brillouin și Louis de Broglie. Între 1936 și 1941 a elaborat teoria câmpurilor vectoriale masive cu spin 1, formalizată în ecuațiile care îi poartă numele — ecuațiile Proca — utilizate azi în fizica particulelor și în cosmologie. A murit la 13 decembrie 1955 la Paris, în vârstă de 58 de ani, fără a primi Nobel-ul pentru care fusese considerat un candidat serios; în 1990 a fost ales post-mortem membru de onoare al Academiei Române.

Ecuațiile Proca stau la baza descrierii teoretice a bozonilor W și Z, descoperite experimental în 1983 la CERN — la aproape trei decenii după moartea savantului.

Nicolae Teclu s-a născut în 1839 la Brașov și a urmat studii de chimie la Institutul Politehnic din Viena și la Academia de Arte din Munchen. A activat ca profesor de chimie la Academia Comercială din Viena și ca chimist la Monetăria Statului și Tipografia Imperială, devenind una dintre figurile de referință ale chimiei din spațiul austro-ungar. În 1900 a inventat arzătorul de laborator care îi poartă numele — becul Teclu — cu reglaj dublu al debitului de gaz și aer, producând o flacără mai fierbinte decât becul Bunsen și superior acestuia în precizie. A publicat peste 50 de lucrări originale și a realizat circa 60 de descoperiri în domenii diverse, de la chimia culorilor la combustia gazelor; a murit în 1916 la Viena, lăsând posterității un instrument folosit și astăzi în laboratoare din toată lumea.

Becul Teclu este singurul instrument de laborator românesc intrat în dotarea standard a laboratoarelor de chimie din întreaga lume și este superior becului Bunsen prin posibilitatea de reglaj independent al gazului și aerului.

Aurel Vlaicu s-a născut la 19 noiembrie 1882 în Bintinți (azi Aurel Vlaicu), în Transilvania, și și-a desăvârșit studiile de inginerie la Universitatea Ludwig-Maximilian din Munchen, obținând diploma în 1907. La 17 iunie 1910, pe Câmpul Cotroceni din București, a efectuat primul zbor al unui avion proiectat, construit și pilotat de un român — Vlaicu I — deschizând era aviației naționale. Cu Vlaicu II a câștigat premii internaționale la concursul de aviație de la Aspern, lângă Viena (1912), consacrându-se ca unul dintre pionierii aviației mondiale. A murit la 13 septembrie 1913 în Bănești, Prahova, în timpul tentativei de a traversa în premieră Carpații cu avionul, la numai 30 de ani.

Nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalți ca înălțimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau pentru mine un record care-mi consacra mașina. Zburasem și aceasta era principalul.

Vlaicu a construit Vlaicu I la Arsenalul Armatei Române cu sprijinul Casei Regale, fără resurse industriale proprii, dovedind o ingeniozitate remarcabilă în condițiile tehnice ale epocii.

George Constantinescu s-a născut la 4 octombrie 1881 la Craiova și a absolvit Școala Națională de Poduri și Șosele din București ca șef de promoție în 1904. A emigrat în Marea Britanie, unde a pus bazele unui domeniu științific nou — sonicitatea — care studiază transmiterea energiei mecanice prin vibrații în fluide și solide. În timpul Primului Război Mondial, a inventat sincronizatorul de mitralieră pentru avioane, dispozitiv care permitea tragerea prin elice fără a o distruge, oferind Aliaților superioritate aeriană decisivă. A înregistrat peste 400 de brevete de invenție în SUA, Germania, Franța și România, iar în 1926 o revistă britanică îl plasa alături de Marie Curie, Albert Einstein și Thomas Edison în rândul marilor oameni de știință ai lumii. A murit la 11 decembrie 1965 la Coniston, Cumbria, Marea Britanie.

Sincronizatorul de mitralieră inventat de Constantinescu în 1916 a schimbat radical tactica luptelor aeriene din Primul Război Mondial: piloții aliați puteau trage direct prin elice, ceea ce le-a dat un avantaj decisiv față de avioanele germane.

Petrache Poenaru s-a născut la 10 ianuarie 1799 în Benești, județul Vâlcea, și a fost unul dintre cei mai luminați cărturari ai epocii sale. Elev al lui Gheorghe Lazăr, a studiat la Viena și la Paris, unde a brevetat în 1827 primul stilou cu rezervor propriu de cerneală — invenție pe care el însuși a numit-o «condeiul portăretz fără sfârșit». S-a angajat activ în modernizarea României: a contribuit la întemeierea Societății Filarmonice, a Grădinii Botanice din București și a Muzeului Național de Antichități, și a pus bazele unui sistem modern de învățământ primar. Membru titular al Academiei Române din 1870, Poenaru a trăit cu credința că educația este «prima mare nevoie a unui popor» și a slujit această convingere până la moartea sa, la 2 octombrie 1875, în București.

Un condei portăretz fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală.

Deși Poenaru a brevetat stiloul în 1827 la Paris, nu a reușit niciodată să valorifice comercial invenția. Industrializarea producției de masă a stiloului a venit abia câteva decenii mai târziu, prin alți producători.

Thomas Alva Edison s-a născut la 11 februarie 1847 în Milan, Ohio, și a crescut cu o curiozitate nesățioasă care a compensat cu prisosință lipsa sa de educație formală. A pus bazele primului laborator de cercetare industrială din lume, la Menlo Park, New Jersey, unde echipa sa a perfecționat becul incandescent practic (1879), a inventat fonograful și a creat primele sisteme de distribuție a energiei electrice. De-a lungul vieții a obținut 1.093 de brevete americane — un record neegalat pentru epoca sa — și a demonstrat că inovația sistematică, bazată pe muncă tenace, poate transforma civilizația. A încetat din viață la 18 octombrie 1931 în West Orange, New Jersey, lăsând o lume incomparabil mai luminată decât cea în care se născuse.