Tradiții

În Rusia, sub bradul împodobit numit iolka, Moș Gerilă, Ded Moroz, sosește în noaptea de Anul Nou împreună cu nepoata sa Sneguročka, Fetița de Zăpadă, aducând daruri copiilor la lumina brazilor.

În Grecia, gospodinele coc vasilopita, o pâine dulce în care ascund o monedă; la tăierea ei de Anul Nou, cel ce găsește banul în felia sa se bucură de noroc și binecuvântare tot anul.

În Estonia, se spune că de Anul Nou se cuvine să mănânci de mai multe ori pe zi, câte șapte, nouă ori douăsprezece ori, numere aducătoare de noroc, ca să ai putere și belșug pentru toate zilele anului ce vine.

În Scoția, mirele își poartă cu mândrie kiltul în culorile clanului său, iar peste umărul miresei se așază adesea o eșarfă din același tartan, primind-o astfel în neam. Din vechime vine și „handfasting”-ul: mâinile celor doi se leagă cu o panglică, de unde se spune că s-a născut vorba „a-ți lega viața” de cineva.

La grecii ortodocși, nașul așază pe capetele mirilor două cununi legate cu o panglică, „stefana”, pe care le mută de trei ori dintr-un cap în altul. Apoi tinerii ocolesc de trei ori masa în „dansul lui Isaia”, primii lor pași ca soț și soție.

În Suedia se spune că mama miresei îi strecoară în pantoful stâng o monedă de argint, iar tatăl una de aur în cel drept, ca fiica lor să nu ducă niciodată lipsă. Iar dacă mirele se ridică de la masă, ceilalți bărbați se grăbesc să fure de la mireasă un sărut, și tot așa femeile de la mire.

În Germania se ține „Polterabend”, petrecerea din ajunul nunții, la care oaspeții sparg farfurii și vase de lut la ușa mirilor. Cioburile aduc noroc, iar cei doi trebuie apoi să le adune împreună, primă lecție că, la bine și la greu, casa se ține curată numai umăr la umăr.

În Italia, mai ales în sud, se dăruiesc oaspeților „confetti”, migdale zaharisite adunate câte cinci într-un săculeț. Cele cinci migdale, dulci și amare deopotrivă, stau pentru cele cinci urări: sănătate, bogăție, fericire, rod și viață lungă.

În Rusia, la nuntă răsună strigătul vesel „Gorko!”, adică „E amar!”. Auzindu-l, mirii trebuie să se sărute lung, ca să „îndulcească” vinul din pahare; iar oaspeții numără cu glas tare, cât ține sărutul, atâția ani buni de căsnicie le urează.

În Franța, dintr-un obicei vechi, tinerilor li se aducea uneori la miezul nopții o supă tare, „la soupe”, servită într-o oală de noapte, spre hazul tuturor. Se credea că are darul să le dea putere pentru începutul căsniciei, iar astăzi a rămas mai mult un joc plin de veselie.

În Anglia se păstrează versul vechi: mireasa să poarte „ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat și ceva albastru”. Cele vechi o leagă de familia din care vine, cele noi privesc spre viitor, cele împrumutate aduc norocul altei căsnicii fericite, iar albastrul stă pentru credință și iubire.

În Irlanda se dăruiește adesea o „claddagh”, inelul cu două mâini ce țin o inimă purtând coroană: mâinile sunt prietenia, inima iubirea, coroana credința. Felul în care e purtat inelul spune lumii dacă inima celui ce-l poartă este încă liberă sau deja făgăduită.

La Las Fallas, în Valencia, meșterii ridică uriașe figuri de carton și lemn, minunat lucrate, pe care în ultima noapte le dau focului. În lumina flăcărilor, orașul întreg privește cum arta unei întregi vieți se preface în cenușă, spre a face loc anului nou.

La Beltane, vechiul festival celtic al focului, oamenii aprindeau ruguri mari pe dealuri, la începutul verii, iar turmele erau trecute printre flăcări spre a fi ferite de rele. Astăzi, la Edinburgh, focurile lui Beltane ard din nou, vestind biruința luminii asupra iernii.

La Up Helly Aa, pe insulele Shetland, oamenii se îmbracă în straie de vikingi și poartă torțe aprinse prin noaptea de iarnă, până când dau foc unei corăbii de lemn făurite anume. Flăcările ce mistuie nava luminează întunericul lung al nordului cu vechea vitejie a strămoșilor.

La Sankta Lucia, în zorii celei mai lungi nopți de iarnă, o fată poartă pe cap o coroană cu lumânări aprinse, urmată de un alai de copii cu lumini în mâini. Cântecul lor blând și strălucirea lumânărilor aduc nădejdea că lumina se va întoarce curând peste ținuturile înghețate.

În noaptea lui Guy Fawkes, la 5 noiembrie, englezii aprind ruguri mari și trimit spre cer artificii ce se sparg în flori de lumină. Copiii țin în mână bețe scânteietoare, iar întregul cer de toamnă strălucește, într-o veche datină ce adună comunitatea în jurul focului.

La San Fermín, în Pamplona, orașul se îmbracă în alb și roșu, iar zilele trec în veselie, cântece și dansuri pe ulițe. Este o sărbătoare a bucuriei fără margini, când străinul îți devine prieten și toată cetatea trăiește ca o singură inimă.

La Festivalul Luminilor de la Lyon, în seara de 8 decembrie, locuitorii pun la ferestre lumânări mici, iar întregul oraș se aprinde de mii de flăcări blânde. Este mulțumirea adusă din vechime, care astăzi preface fațadele bătrâne în tablouri vii de lumină.

La Festivalul Focului de la Valencia, numit Nit del Foc, cerul se aprinde de artificii peste artificii, într-un tunet de lumină ce ține minute în șir. Mulțimea privește în sus, cu răsuflarea tăiată, cum noaptea se preface pentru o clipă în zi.

La Carnavalul din Veneția, orașul de pe ape se umple de măști fine și veșminte de altădată, iar piețele devin scene de basm. Sub lumina felinarelor, lumea întreagă pare că se întoarce în veacurile de aur, în tăcerea plină de taină a măștilor.

Erntedankfest, sărbătoarea germană a recoltei, împodobește bisericile cu snopi de grâu, fructe și legume de toamnă. Se împletește o coroană din spice, purtată în procesiune, ca semn de mulțumire pentru pâinea de peste an.

La Vendimia, culesul viei din La Rioja, se sărbătorește cu strivirea strugurilor cu picioarele goale și cu primul must închinat sfântului ocrotitor. Satele se umplu de cântec și de mireasma dulce a toamnei care coace vinul.

Maslenița, vesela sărbătoare rusească a sfârșitului de iarnă, se ține cu teancuri de clătite aurii, rotunde ca soarele pe care îl așteaptă cu drag. O săptămână întreagă se mănâncă blini cu miere și smântână, chemând primăvara să vină mai repede.

Beltane, vechea sărbătoare celtică de întâmpinare a verii, aprindea focuri mari pe dealuri și împodobea arborele de mai cu panglici colorate. Oamenii treceau turmele printre flăcări pentru rod și belșug, bucurându-se de reînvierea naturii.

În Anglia, arborele de mai împodobit cu panglici stă în mijlocul satului de 1 Mai, iar copiii dansează în jurul lui împletind culorile. Este o sărbătoare veche a primăverii, când pământul înverzește și inimile se înveselesc.

Vappu, sărbătoarea finlandeză de 1 Mai, cheamă întreaga țară în stradă cu baloane, serpentine și pălăria albă de absolvent scoasă la lumină. Se toastă cu must spumos și se mănâncă gogoși, salutând sosirea primăverii nordice.

Lammas, vechea sărbătoare engleză a primei recolte de grâu, aducea la biserică o pâine coaptă din boabele proaspăt secerate. Era ziua în care oamenii binecuvântau pâinea cea nouă, mulțumind pentru rodul verii.

Midsommar, sărbătoarea suedeză a miezului de vară, ridică un stâlp împodobit cu frunze și flori în jurul căruia se dansează până seara târziu. În lumina zilei care nu se mai stinge, oamenii cinstesc natura în plină floare.

Festivalul lalelelor din Olanda dezvăluie primăvara în câmpuri nesfârșite de flori așezate în dungi de culoare. Oamenii vin să se plimbe printre lalele și zambile, sărbătorind bucuria pământului care se trezește la viață.