Oameni

Theodor Aman s-a născut la 20 martie 1831 în Câmpulung-Muscel și a studiat la Paris la École des Beaux-Arts, sub îndrumarea unor maeștri celebri precum Michel Martin Drolling și François-Édouard Picot. Întorși acasă, a întemeiat primele școli de arte frumoase din țară, inclusiv Școala de Belle-Arte din București în 1864, pe care a condus-o până la sfârșitul vieții, formând generații de artiști români. A creat tablouri istorice de mare amploare, scene de gen din viața epocii și portrete, contribuind decisiv la modernizarea și occidentalizarea artei românești. A excels și ca gravor, introducerea tehnicii gravurii în mediul artistic românesc fiindu-i tot lui atribuită. S-a stins la București la 19 august 1891, iar soția sa, Ana Aman, a înființat în 1908 primul muzeu-atelier de artist din România în casa lor.

Casa și atelierul său din București au devenit în 1908 primul muzeu-atelier de artist din România, păstrat intact de soția sa Ana Aman — astăzi este Muzeul Theodor Aman, deschis publicului.

Gheorghe Tăttărescu s-a născut în octombrie 1820 la Focșani și a învățat pictura lângă unchiul său, zugravul Nicolae Teodorescu, înainte de a obține o bursă pentru studii la Academia San Luca din Roma între 1845 și 1851. îtors în țară, s-a remarcat ca pictor religios de excepție, executat fręsce în stil neoclasic italian în peste 50 de biserici din București, Iași și alte orașe, printre care Mitropolia din Iași și biserica Sf. Spiridon. A întreținut și o bogată activitate seculară, cu portrete, scene istorice și alegorii, contribuind la impunerea neocelasicismului academic în pictura românească. Alături de Theodor Aman, a contribuit la înființarea Școlii de Arte Frumoase din București în 1864, unde a predat pictura. S-a stins la București la 24 octombrie 1894, lăsând o moștenire artistică imprimată în piatra și fresca zecilor de lăcașuri sfinte.

Există o mică incertitudine privind anul nașterii: sursele românești indică 1820, în vreme ce unele surse internaționale consemnează 1818 — majoritatea cercetătorilor români acceptă 1820 ca dată corectă.

Theodor Pallady s-a născut la 11 aprilie 1871 la Iași, într-o familie înstărită, și a plecat la Paris unde, inițial înscris la Politehnică, și-a urmat în cele din urmă chemarea artistică — studiind pictura la École des Beaux-Arts în atelierul lui Gustave Moreau, coleg cu Henri Matisse. Prietenia sa profundă cu Matisse a marcat ambii artiști: iubirea lui Pallady pentru ie britanica românească a influențat celebrul tablou al lui Matisse, „La Blouse Roumaine”. A creat nuduri, naturi statice și interioare de o eleganță sobră, caracterizate de linie rafinată și armonie cromatică rară, situuându-se la intersecția dintre clasicism și modernitate. Unul dintre cei mai longevivi pictori români, a trăit până la 85 de ani și a rămas activ artistic până aproape de sfârșit, stinggându-se la București la 16 august 1956. Opera sa, deopotrivă românească și europeană, exprimă o sensibilitate intelectuală rafinată și atemporală.

Nu sunt modern, sunt din toate timpurile.

Pallady și Matisse au dezbatut îndelung supremația liniei versus culoarea în pictură: Pallady susținea linia, iar Matisse culoarea — o dispută prietenească rămasă legendară în cercurile artistice pariziene.

Gheorghe Petrașcu s-a născut la 1 decembrie 1872 în Tecuci și a fost unul dintre cei mai importanți pictori români din prima jumătate a secolului al XX-lea. A studiat la Școala de Arte Frumoase din București, iar apoi la Academia Julian din Paris, în atelierul lui Bouguereau. A devenit renumit pentru materia picturală densă, aproape sculptată, pentru culorile grave și profunde, pentru naturile statice cu vase de aramă și flori, dar și pentru peisajele venețiene de o solemnă frumusețe. A fost primul pictor român ales membru al Academiei Române (1936) și a primit Marele Premiu la expozițiile internaționale de la Barcelona (1929) și Paris (1937), precum și Legiunea de Onoare franceză (1932). S-a stins din viață la 1 mai 1949, la București, lăsând în urmă circa trei mii de lucrări.

Deși pasionat de artă, Petrașcu se înscrisese inițial la Facultatea de Științe Naturale din București, pe care a abandonat-o pentru pictură; la recomandarea lui Nicolae Grigorescu a primit o bursă de studii în străinătate.

Nicolae Tonitza s-a născut la 13 aprilie 1886 în Bârlad și a fost pictor, grafician, gazetar și critic de artă, una dintre personalitățile cele mai iubite ale artei românești interbelice. A studiat la Școala de Arte Frumoase din Iași, alături de Ștefan Dimitrescu, apoi la Academia de Arte din München, unde l-a avut profesor pe Hugo von Habermann. Este celebru mai ales pentru portretele de copii cu ochii mari, melancolici și expresivi, de o gingășie rară, pe care le-a pictat folosindu-și adesea proprii copii și nepoate drept modele. A fost profesor și rector al Academiei de Arte din Iași și co-fondator al Grupului celor patru. S-a stins din viață la 26 februarie 1940, la București, lăsând o operă de o mare sensibilitate umană.

Nu și-a primit diploma de la Școala de Arte Frumoase din Iași deoarece a participat la o grevă studențească în ultimul an de studii.

Ștefan Dimitrescu s-a născut la 18 ianuarie 1886 în Huși și a fost pictor, desenator și violoncelist de marcă, absolvent al Școlii de Arte Frumoase din Iași și al Académie de la Grande Chaumière din Paris. A fost co-fondator, alături de Nicolae Tonitza, Francisc Șirato și sculptorul Oscar Han, al Grupului celor patru, una dintre cele mai prestigioase asociații artistice ale perioadei interbelice românești. Opera sa evocă viața satului românesc, tradițiile țărănești și peisajele din Moldova și Dobrogea, cu o înrudire spirituală atât cu arta bizantină cât și cu lecția lui Cézanne. A participat la Primul Război Mondial ca soldat și a lăsat picturi emoționante despre suferința adusă de conflict. S-a stins din viață la 22 mai 1933, la Iași, moartea sa timpurie marcând și dizolvarea grupului.

Grupul celor patru s-a dizolvat odată cu moartea lui Ștefan Dimitrescu; ultima expoziție a grupului, în 1934, l-a inclus pe el post-mortem, printr-un autoportret.

Octav Băncilă s-a născut la 4 februarie 1872 în Corni, județul Botoșani, și a rămas în istoria artei românești drept cel mai de seamă reprezentant al realismului social. Orfan de mic, crescut de surorile sale, a studiat la Școala de Arte Frumoase din Iași și la Academia de Arte Frumoase din München (1893–1898). Este faimos mai ales pentru ciclul de douăsprezece picturi dedicate Răscoalei din 1907, lucrări de o dramatică forță emoțională care surprind cu compasiune suferința și demnitatea țăranilor răsculați. A lăsat peste 1.500 de lucrări, cuprinzând portrete, peisaje și compoziții sociale, și s-a stins din viață la 3 aprilie 1944, la București.

Băncilă a crescut în casa surorii sale, Ecaterina Nădejde, unde se afla redacția revistei socialiste Contemporanul, iar această atmosferă intelectuală și militantă i-a marcat profund viziunea artistică.

Camil Ressu s-a născut la 28 ianuarie 1880 la Galați, într-o familie de origine aromână, și a fost unul dintre marii maeștri ai picturii românești moderne. A studiat la Școlile de Arte Frumoase din București și Iași, iar apoi la München și Paris, la Academia Julian (1902–1908). Opera sa este dominată de compoziții monumentale cu țărani, surprinși cu vigoare plastică și demnitate, dar și de portrete puternice și scene de viață cotidiană. A fost profesor și rector al Academiei de Arte Frumoase din București (1930–1941), formând generații întregi de artiști, și a primit titlul de Artist al Poporului (1955) și calitatea de membru al Academiei Române (1956). S-a stins din viață la 1 aprilie 1962, la București.

Tatăl lui Camil Ressu, jurist cu studii la Bruxelles, practica pictura ca pasiune personală, iar această atmosferă familiară l-a influențat pe viitorul artist încă din copilărie.

Iosif Iser (născut Iosif Isidor Rubinsohn) s-a născut la 21 mai 1881 la București, într-o familie evreiască, și a fost unul dintre cei mai originali pictori și graficieni ai artei românești moderne. A studiat la München, în atelierul lui Anton Ažbe și la Academia Regală, dezvoltând o linie fermă, expresivă, cu unghiuri îndrăznețe și culori vii. Lumea Dobrogei l-a fascinat profund, tătăroaicele cu ochi migdalați și turbanele orientale devenind teme recurente ale operei sale, alături de scenele cu arlechini și personaje de circ. A participat la Primul Război Mondial ca artist documentarist pe front și a realizat numeroase portrete și ilustrații pentru publicații literare. A fost ales membru al Academiei Române în 1955 și s-a stins din viață la 25 aprilie 1958, la București.

Dobrogea m-a ajutat să mă cunosc pe mine însumi și să descopăr ce îmi era propriu, rămânând îndatorat pentru tot restul vieții.

Iser a vrut inițial să studieze arhitectura la München, dar s-a reorientat spre pictură după primele contacte cu mediul artistic german.

Nicolae Vermont s-a nascut pe 10 octombrie 1866 la Bacau, in familia profesorului Iosif Grunberg, si a adoptat pseudonimul Vermont - traducerea franceza a numelui de familie german (munte verde). A studiat la Scoala de Belle-Arte din Bucuresti, fiind primul elev evreu al acestei institutii, si s-a format in spiritul realismului social, in apropierea lui Stefan Luchian si a lui Constantin Artachino. A fost membru fondator al societatii Tinerimea artistica si a creat scene de gen pline de empatie - spalatorese, vanzatori ambulanti, copii din mahalale - alaturi de portrete, peisaje si picturi religioase. Convertit la ortodoxism, a ramas toata viata profund atasat de valorile culturii romane. A murit pe 14 iunie 1932 la Bucuresti, lasand o opera vasta si de o remarcabila sensibilitate sociala.

Pseudonimul Vermont este traducerea in franceza a numelui Grunberg (munte verde), ales de pictor ca omagiu adus originii familiei sale.

Sava Hentia s-a nascut la 1 februarie 1848 in Sebesel, judetul Alba, al optulea dintre cei paisprezece copii ai preotului Ilie Hentia. La varsta de cincisprezece ani a ramas surd in urma unui tratament cu chinina pentru febra tifoida, dar aceasta infirmitate nu i-a frant vocatia artistica. A studiat la Scoala de Belle-Arte din Bucuresti, avandu-i profesori pe Gheorghe Tattarescu si Theodor Aman, si a obtinut prima bursa acordata de institutie pentru studii la Paris, unde l-a avut indrumator pe Alexandre Cabanel. Participant ca pictor de front la Razboiul de Independenta (1877-1878) alaturi de Nicolae Grigorescu, a realizat sute de desene si tablouri cu scene de lupta, devenind unul dintre cei mai importanti pictori documentari ai epocii. A murit pe 21 februarie 1904 la Bucuresti, lasand peste cinci sute de lucrari: portrete, compozitii istorice, peisaje si naturi statice.

Desi surd de la varsta de 15 ani, Sava Hentia a participat activ pe campul de lupta in Razboiul de Independenta pentru a documenta evenimentele istorice prin desen si pictura.

Constantin Lecca s-a nascut pe 4 august 1807 la Brasov, intr-o familie de negustori, si a studiat pictura la Buda, imbogatindu-si formarea intr-o maniera in mare parte autodidacta. A trait si a lucrat circa cincisprezece ani la Craiova, unde a fost primul profesor de desen la Scoala Centrala, a infiintat prima tipografie a orasului si a fondat revista culturala Mozaicul. Ca pictor a abordat portretul, pictura istorica si fresca religiosa, fiind unul dintre primii artisti romani care a introdus pictura occidentala in bisericile din Muntenia. Printre lucrarile sale de referinta se numara Uciderea Brancovenilor, Moartea lui Mihai Viteazul si Ultima noapte a lui Mihai Viteazul. Dupa 1870, boala Parkinson i-a impiedicat continuarea activitatii artistice; a murit pe 13 octombrie 1887 la Bucuresti.

Constantin Lecca a infiintat prima tipografie din Craiova si a fondat revista culturala Mozaicul, imbinand pasiunea pentru arta vizuala cu cea pentru cultura scrisa.

Corneliu Baba s-a nascut pe 18 noiembrie 1906 la Craiova, fiu al pictorului de biserici Gheorghe Baba, si si-a desavarsit formatia artistica la Iasi sub indrumarea lui Nicolae Tonitza, obtinand diploma in 1938. A devenit cel mai important portretist roman al secolului al XX-lea, creand lucrari de o profunzime psihologica remarcabila, influentat de El Greco, Rembrandt si Goya. Seria sa de Regi nebuni si Arlechini l-a plasat in randul marilor expresionisti europeni, aducandu-i recunoastere internationala - expozitii la New York, Berlin si in alte capitale europene. A fost profesor la Academia de Arte Frumoase din Iasi si mai tarziu la cea din Bucuresti, formand generatii de artisti, si a primit titlul de Artist al Poporului in 1962. A murit pe 28 decembrie 1997 la Bucuresti, lasand o mostenire artistica de exceptie si memoriile sale publicate sub titlul Notes by an Artist of Eastern Europe.

Corneliu Baba isi nota gandurile despre arta si viata in carnete de insemnari in timp ce asculta muzica clasica, obicei care l-a insotit de-a lungul intregii cariere.

Ion Tuculescu s-a nascut pe 19 mai 1910 la Craiova, intr-o familie de intelectuali, si a ales mai intai calea stiintei, obtinand licenta in Stiinte Naturale in 1936 si doctoratul in medicina in 1939. A practicat medicina - mai ales ca medic militar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial - si a desfasurat activitate de cercetare la Academia Romana, pictand in paralel cu aceeasi pasiune. Fara a urma o scoala de arte, si-a dezvoltat un limbaj expresionist original, puternic influentat de motivele covoarelor oltenesti, de formele totemice si de cromatica fascinanta a artei populare romanesti. Prima sa expozitie personala a avut loc in 1938 la Ateneul Roman, iar consacrarea a venit postum: in primavara lui 1965, o retrospectiva majora l-a revelat drept unul dintre cei mai importanti artisti moderni europeni de dupa razboi. A murit pe 27 iulie 1962 la Bucuresti.

Ion Tuculescu era concomitent cercetator biolog activ la Academia Romana si pictor de avangarda - o dubla vocatie pe care a dus-o pana la capat fara a sacrifica niciuna dintre cele doua.