Oameni

Ion Barbu, pseudonimul literar al matematicianului Dan Barbilian, s-a nascut pe 18 martie 1895 la Campulung-Muscel si a urmat studii de matematica la Bucuresti si Gottingen, devenind doctor in matematica in 1929 sub indrumarea lui Gheorghe Titzeica. Ca poet, a reprezentat modernismul ermetic in literatura romana, publicand volumul «Joc secund» (1930), in care aspiratia spre puritate si abstractizare matematica se transfigureaza in vers dens si apolinic. Dubla sa vocatie - de savant si de poet - l-a facut o figura unica in cultura romaneasca, numele sau Barbilian ramanand legat de o geometrie neeuclidiena. A murit pe 11 august 1961 la Bucuresti.

Geometria hiperbolica pe care Dan Barbilian a studiat-o poarta azi numele sau - «metrica Barbilian» - si este studiata in matematica internationala, complet independent de opera sa poetica.

Octavian Goga s-a nascut pe 1 aprilie 1881 la Rasinari, langa Sibiu, fiu al unui preot ortodox, si a studiat la Sibiu si Budapesta. Vocea sa poetica, ardenta si elegiaca, a exprimat suferinta romanilor ardeleni aflati sub stapanire austro-ungara; volumul sau de debut «Poezii» (1905) l-a impus ca un mare poet national, recompensat de Academia Romana in 1906. Dupa Unirea din 1918, cariera sa politica a evoluat treptat spre dreapta, ajungand prim-ministru al Romaniei intre decembrie 1937 si februarie 1938. A murit pe 7 mai 1938 la Ciucea, in urma unui infarct cerebral, la varsta de 57 de ani.

Conacul de la Ciucea, transformat de Octavian Goga intr-un centru cultural, adaposteste astazi un muzeu memorial si gradina sa preferata, unde si-a dorit si si-a gasit odihna de veci.

Grigore Alexandrescu s-a nascut pe 22 februarie 1810 la Targoviste si a ramas orfan de ambii parinti la 17 ani, in urma unei epidemii de ciuma, fapt care i-a marcat sensibilitatea poetica meditativa. A fost unul dintre cei mai importanti scriitori ai epocii pasoptiste, ilustrandu-se ca fabulist, elegiac si autor de meditatii romantice, intemeind in literatura romana specii ca epistola si meditatia poetica autonoma. Poezia sa «Umbra lui Mircea. La Cozia» este considerata o capodopera a meditativismului romantic romanesc, iar fabulele sale, influentate de La Fontaine, raman printre cele mai valoroase din literatura nationala. A publicat mai multe volume de «Poezii» (1832, 1838, 1839) si «Meditatii» (1863), lasand o opera de referinta pentru literatura romana a secolului al XIX-lea. A murit pe 25 noiembrie 1885 la Bucuresti.

Grigore Alexandrescu a ramas in literatura romana drept cel mai autentic fabulist al sau, iar unele dintre fabulele sale - cu tinta politica subtiata cu umor - circulau manuscris inainte de a putea fi tiparite, din cauza cenzurii vremii.

Nicolae Labiș s-a născut la 2 decembrie 1935 în satul Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava, fiu al unor dascăli. A studiat la Fălticeni și Iași, apoi a urmat Școala de Literatură din București, unde a impresionat prin talentul său excepțional, fiind considerat un succesor al lui Eminescu. A publicat volumul Primele iubiri în 1956, iar poemul Moartea căprioarei, inspirat dintr-un eveniment real din copilărie, l-a consacrat definitiv în literatura română. În noaptea de 9-10 decembrie 1956 a fost victima unui accident de tramvai în București, în împrejurări controversate, unii martori și istorici suspectând o intervenție a Securității. A murit la 22 decembrie 1956, la doar 21 de ani, lăsând în urmă o operă ce anticipa o voce poetică majoră.

Poezia Moartea căprioarei a fost trimisă lui Labiș prin poștă de sora sa Margareta, după ce el o uitase acasă în grabă; fără acel gest, poemul ar fi rămas nepublicat în acel an.

Panait Istrati s-a născut la 10 august 1884 în Brăila, fiu nelegitim al unui contrabandist grec și al unei spălătorese române, absolvind doar patru clase primare și câștigându-și existența în zeci de meserii umile. Autodidact desăvârșit, a început să scrie în franceză după o corespondență îndelungată cu Romain Rolland, care i-a prefațat prima povestire publicată, Kyra Kyralina (1923), lansându-l în lumea literară occidentală. A fost supranumit Gorki al Balcanilor pentru că a adus în proză lumea pestrițată a vagabonzilor, haiducilor și oamenilor simpli din Orient și Balcani, cu o căldură umană și o forță narativă rare. Deziluzionat de comunism după o vizită în URSS (1927-1928), a publicat denunțuri curajoase ale regimului sovietic, fapt care l-a izolat atât de stânga, cât și de dreapta epocii. A murit la 16 aprilie 1935 la București, răpus de tuberculoză, lăsând o operă bogată în căldură omenească și revoltă socială.

Istrati a încercat să se sinucidă la Nisa în 1921, tăindu-și gâtul; chiar din spital a trimis o scrisoare lui Romain Rolland, iar această corespondență a declanșat cariera sa literară.

Vasile Voiculescu s-a născut la 27 noiembrie 1884 în Pârscov, județul Buzău, și a urmat atât studii de litere, cât și de medicină, obținând doctoratul în 1910 și practicând medicina cu dăruire creștinească, fără să ceară plată de la cei săraci. Poet de adâncă inspirație religioasă și rurală, a debutat editorial în 1916 și a construit o operă lirică de mare rafinament spiritual, hrănită din credința ortodoxă și din dragostea față de pământul românesc. Arestat în august 1958, la vârsta de 74 de ani, în cadrul procesului grupului Rugul Aprins de la Mânăstirea Antim, a fost condamnat la cinci ani de închisoare la Jilava și Aiud, unde sănătatea i s-a ruinat. A creat în secret ciclul Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare (1954-1958), capodoperă a poeziei române de dragoste, publicată abia postum. Eliberat în 1962 datorită grațierii, a murit la 26 aprilie 1963, la București, la scurtă vreme după ieșirea din temniță.

Vasile Voiculescu a fost ales postum membru al Academiei Române în 1993, la treizeci de ani după moartea sa.

Ana Blandiana, al cărei nume real este Otilia-Valeria Coman, s-a născut la 25 martie 1942 la Timișoara, fiică a unui preot greco-catolic arestat de regimul comunist, experiență care i-a marcat profund viața și opera. A studiat filologie la Cluj și a debutat poetic în reviste de tineret, devenind rapid una dintre cele mai importante voci lirice ale generației sale. Sub comunism, poezia și eseistica sa au reprezentat o formă de rezistență morală și civică, iar unele din versurile ei au fost cenzurate sau interzise de autorități. A fondat împreună cu soțul său, scriitorul Romulus Rusan, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighetu Marmației, un proiect de memorie națională de mare importanță. Opera sa a fost recunoscută internațional prin numeroase premii, culminând cu Premiul Prințesa de Asturias pentru Literatură în 2024.

În 1988, poezia Totul a fost publicată într-o revistă pentru copii și a declanșat un scandal politic major; autoritățile comuniste au retras numărul din librării și au suspendat redacția.

Emil Cioran s-a născut la 8 aprilie 1911 în Rășinari, județul Sibiu, fiu al unui preot ortodox, și a studiat filozofia la București alături de Constantin Noica și Mircea Eliade. A publicat prima sa carte, Pe culmile disperării, în 1934, câștigând premiul pentru tineri scriitori români, și a continuat cu volume ce explorau suferința, neantul și condiția umană dintr-o perspectivă radical pesimistă. Stabilit la Paris din 1938, a ales să scrie în franceză, devenind un stilist de excepție al eseului filozofic occidental, cunoscut pentru aforismele sale strălucitoare și pentru refuzul oricărui sistem filozofic. A trăit ascetic, refuzând premii și recunoașteri publice, și a fost obsedat de ideea sinuciderii fără a o pune vreodată în practică, considerând că această posibilitate îi dădea forța de a continua. A murit la 20 iunie 1995 la Paris, după o perioadă de boală, lăsând o operă ce îmbină disperarea metafizică cu o frumusețe stilistică fără egal.

Cioran a trăit zeci de ani într-o mansardă modestă din Cartierul Latin al Parisului, refuzând să-și cumpere apartament sau să acumuleze bunuri materiale, convins că posesiunile sunt o formă de servitute.

Dante Alighieri s-a născut în jurul anului 1265 la Florența, într-o familie de mică noblețe, și a primit o educație solidă în litere clasice și filozofie, iubind-o pe Beatrice Portinari, femeie care i-a inspirat cea mai înaltă poezie a sa. Implicat activ în viața politică florentină ca prior al orașului, a fost exilat în 1302 de facțiunea adversă a guelților albi, condamnat la moarte în absență, și nu s-a mai întors niciodată în cetatea natală. A scris Divina Comedie, capodopera literaturii medievale europene, o călătorie alegorică prin Infern, Purgatoriu și Paradis, pe care a finalizat-o puțin înainte de moartea sa. Prin această operă și prin alegerea de a scrie în dialectul toscan în locul latinei savante, Dante a devenit părintele limbii literare italiene, influențând toate literaturile europene de după el. A murit la 13-14 septembrie 1321 la Ravenna, unde se afla în exil, și a fost îngropat acolo, departe de Florența care l-a exilat.

Florența a cerut de mai multe ori de-a lungul secolelor restituirea rămășițelor lui Dante; Ravenna a refuzat întotdeauna, iar mormântul poetului se află și astăzi acolo.

William Shakespeare s-a născut în aprilie 1564 la Stratford-upon-Avon, Anglia, și a crescut într-o familie de negustori respectabili. A devenit cel mai influent dramaturg și poet al literaturii engleze, scriind 37 de piese de teatru și 154 de sonete care explorează cu profunzime condiția umană — iubirea, puterea, gelozia, moartea și răscumpărarea. Operele sale, printre care «Hamlet», «Romeo și Julieta», «Macbeth» și «Regele Lear», au modelat limba engleză și gândirea occidentală timp de patru secole. A trăit o viață dublă — dramaturg și actor la Londra, burghez respectat la Stratford — și s-a retras acasă în ultimii ani ai vieții. S-a stins în aprilie 1616, în ziua în care, potrivit tradiției, împlinea 52 de ani.

A fi sau a nu fi — aceasta este întrebarea.

Shakespeare a fost co-proprietar al companiei de teatru Globe Theatre din Londra, construit în 1599 din bârnele unui teatru mai vechi, transportate noaptea pe furiș peste Tamisa.

Johann Wolfgang von Goethe s-a născut la Frankfurt pe Main în 1749, într-o familie înstărită, și a dovedit de timpuriu o inteligență enciclopedică rară. A fost poet, romancier, dramaturg, filosof și om de știință — unul dintre ultimii mari umaniști universali ai Europei. Opera sa de căpătâi, tragedia «Faust», scrisă de-a lungul a șase decenii, este considerată culmea literaturii germane și una dintre cele mai profunde meditații asupra condiției umane, a cunoașterii și a răului. A exercitat o influență imensă asupra romantismului european prin lucrări precum «Suferințele tânărului Werther» și a servit zeci de ani ca ministru la curtea ducală din Weimar. S-a stins în martie 1832, la vârsta de 82 de ani, lăsând în urmă una dintre cele mai bogate moșteniri culturale ale omenirii.

Toată teoria este cenușie, prietene. Dar veșnic verde este arborele vieții.

Goethe a lucrat la «Faust» timp de aproximativ 60 de ani, publicând Partea I în 1808 și Partea a II-a în 1832, la câteva luni după moartea sa.

Lev Nikolaevici Tolstoi s-a născut în 1828 la moșia familiei sale din Yasnaya Polyana, Rusia, într-o familie nobilă și înfloritoare. A scris două dintre cele mai mari romane din istoria literaturii universale — «Război și pace» și «Ana Karenina» — care îmbină analiza psihologică profundă cu tablouri vaste ale societății ruse. Pe lângă geniul literar, Tolstoi a fost un gânditor moral și spiritual de o intensitate ieșită din comun, respingând în a doua jumătate a vieții privilegiile aristocrației și predicând o formă de creștinism simplu, non-violent și ascetic. Conflictul interior dintre convingerile sale și stilul de viață de la moșie l-a urmărit până la bătrânețe. A murit în noiembrie 1910, la 82 de ani, la o mică gară de cale ferată, după ce fugise de acasă în căutarea unei vieți mai simple și mai drepte.

Tolstoi a renunțat la drepturile de autor ale operelor sale și la proprietatea moșiei Yasnaya Polyana în favoarea poporului, ceea ce a creat un conflict dureros cu soția sa, Sofia, care se opunea cu înverșunare acestor decizii.

Feodor Mihailovici Dostoievski s-a născut în 1821 la Moscova, fiul unui medic militar sever, și a crescut departe de confortul aristocratic al epocii. Condamnat la moarte în 1849 pentru activitate revoluționară, a trăit cumplita scenă a execuției simulate pe eșafod înainte ca sentința să fie comutată în muncă silnică în Siberia — experiență care i-a marcat profund sufletul și opera. Din această intensitate extremă a suferinței personale a izvorât geniul său: romane ca «Crimă și pedeapsă», «Idiotul», «Demonii» și «Frații Karamazov» sondează cu o acuratețe fără egal adâncurile sufletului omenesc — vinovăția, credința, libertatea și iubirea. A murit în ianuarie 1881, la Sankt Petersburg, la vârsta de 59 de ani, venerat deja ca un gigant al literaturii ruse. Înmormântarea sa a adunat zeci de mii de oameni.

Frumusețea va salva lumea.

Dostoievski suferea de epilepsie și descria crizele sale ca momente de iluminare mistică de o intensitate extraordinară, pe care le-a transpus în portretele personajelor sale, inclusiv ale Prințului Mîșkin din «Idiotul».

Victor Hugo s-a născut în 1802 la Besançon, Franța, fiul unui general napoleonian, și a devenit de la o vârstă fragedă o voce literară și politică de primă magnitudine. Romancier, poet și dramaturg romantic, a dat lumii opere nemuritoare precum «Notre-Dame de Paris» și «Mizerabilii», în care pledoaria pentru dreptate socială, demnitatea omului sărman și puterea iubirii se împletesc cu narațiuni de o forță epică extraordinară. Exilat de Napoleon al III-lea timp de aproape 20 de ani, a continuat să scrie cu același avânt, revenind triumfal în Franța în 1870. A fost senatoral Republicii și o conștiință morală a națiunii franceze, iubit de milioane de cititori din întreaga lume. S-a stins în mai 1885, la Paris, la vârsta de 83 de ani, iar funeraliile sale au fost un eveniment național, cu două milioane de oameni pe străzile capitalei.