Oameni

Actioneaza numai conform acelei maxime prin care poti voi, in acelasi timp, ca ea sa devina o lege universala.

Kant era atat de punctual in plimbarea sa zilnica de la ora 15:30 prin Konigsberg, incat locuitorii orasului isi potriveau ceasurile dupa el, desi nu a calatorit niciodata mai departe de cateva zeci de kilometri de locul nasterii sale.

Georg Wilhelm Friedrich Hegel s-a nascut la 27 august 1770 in Stuttgart si a crescut intr-o familie protestanta cu o solida traditie culturala. A studiat teologia la Tubingen, unde i-a avut colegi pe Schelling si Holderlin, si a evoluat de la tutore si redactor de ziar la cel mai influent filosof german al epocii, predand la Heidelberg si, din 1818, la Berlin. Prin Fenomenologia spiritului (1807) si prin metoda dialectica, prin care teza si antiteza se ridica la o sinteza superioara, a construit un sistem idealist ce vede istoria ca desfasurare a Spiritului absolut. Hegel a influentat profund gandirea moderna, de la Marx si Engels pana la teologia si filosofia contemporana. A murit la 14 noiembrie 1831 la Berlin, probabil de holera, in apogeul faimei sale academice.

In tinerete, Hegel si colegii sai Schelling si Holderlin au plantat impreuna un copac al libertatii in curtea seminarului din Tubingen, ca simbol al entuziasmului lor pentru Revolutia Franceza.

Confucius, cunoscut in chineza drept Kong Fuzi, s-a nascut in jurul anului 551 i.Hr. in statul Lu (actuala provincia Shandong, China), intr-o familie de mica nobilime decazuta, si si-a dedicat viata invataturii si reformei morale a societatii. A ocupat pentru o scurta perioada functii administrative, dar cea mai mare parte a vietii a petrecut-o calatorind prin statele Chinei antice pentru a-si oferi sfatul printilor si pentru a-si forma discipolii. Invatatura sa, consemnata de ucenici in Analecte dupa moartea sa, pune in centru umanitatea (ren), respectul filial, dreptatea, ritualul si armonia sociala. Confucius credea ca o societate buna se construieste prin cultivarea morala a individului si prin respectul reciproc dintre oameni, indiferent de rangul lor. A murit in 479 i.Hr., la varsta de circa 73 de ani, iar gandirea sa a devenit temelia civilizatiei chineze timp de doua milenii.

Invatatura fara gandire este munca pierduta; gandirea fara invatatura este primejdioasa.

Desi Confucius se considera un esec in viata sa politica si nu a reusit sa reformeze societatea asa cum spera, discipolii sai au raspandit invatatura sa in toata China, transformand gandirea unui profesor uitat intr-una dintre cele mai influente filosofii din istoria umana.

Lao Zi, al carui nume inseamna Batranul Maestru, este intelepciunea incarnat in traditia taoist a Chinei antice, asociat in mod traditional cu redactarea Dao De Jing (Cartea Caii si a Virtutii), una dintre cele mai scurte si mai profunde carti din literatura mondiala. Istoricii si cercetatorii moderni dezbat daca Lao Zi a fost o persoana istorica reala sau un simbol al intelepciunii colective; singura biografie antica, scrisa de istoricul Sima Qian in secolul I i.Hr., descrie de fapt trei personaje diferite purtand acest titlu. Dao De Jing, atribuita lui, indeamna la umilinta, non-actiune (wu wei), armonie cu natura si renuntarea la orgoliu si forta ca cai de implinire. Indiferent de identitatea autorului, textul a fondat taoismul si a influentat profund buddhismul Chan, arta, medicina si filosofia din intreaga Asie. Ramane pana azi una dintre cele mai traduse carti din lume.

O calatorie de o mie de li incepe de sub propriile picioare.

Legenda spune ca Lao Zi a parasit China calare pe un bivol, dezamagit de decadenta morala a societatii, si ca un paznic de frontiera l-a rugat sa isi lase invatatura scrisa inainte de a disparea, astfel luand nastere Dao De Jing.

Moshe ben Maimon, cunoscut sub numele grec Maimonides si sub acronimul ebraic Rambam, s-a nascut la 30 martie 1138 in Cordoba (Al-Andalus), intr-o familie de rabini si carturari evrei. La varsta de 13 ani, familia sa a fost alungata din Cordoba de persecutiile almohade si a colindat mai multi ani prin Maroc si Tara Sfanta, stabilindu-se in final la Fustat (Egiptul de azi), unde Maimonide a ajuns medic de curte al sultanului Saladin si al fiului acestuia. Prin doua opere monumentale, Mishneh Torah, codul de lege evreiasca, si Calatorul ratacitilor (Moreh Nevukhim), o sinteza intre gandirea rabinica si filosofia aristotelica, a devenit cel mai important ganditor evreu medieval. A murit la 12 decembrie 1204 la Fustat, iar trupul sau a fost dus pentru inmormantare la Tiberias, in Israel, unde mormantul sau este venerat pana astazi. Este poreclit Rambam si onorat cu deviza: de la Moise la Moise nu s-a ridicat nimeni ca Moise.

Desi celebra Rugaciunea medicului a fost vreme indelungata atribuita lui Maimonide si citita in scoli medicale din intreaga lume, cercetatorii au stabilit ca autorul ei real este Dr. Marcus Hertz, al carui text a aparut prima data intr-o revista germana in 1783, la aproape sase secole dupa moartea lui Maimonide.

Michel Eyquem de Montaigne s-a născut pe 28 februarie 1533 în castelul familiei sale din Périgord, Franța, beneficiind de o educație umanistă excepțională — a învățat latina ca limbă maternă prin metoda inedită a tatălui său, care l-a dat în îngrijirea unei familii de țărani. A urmat o carieră juridică și politică, servind ca consilier al Parlamentului din Bordeaux și, între 1581 și 1585, ca primar al aceluiași oraș. În 1572, după retragerea sa la castel, a început să scrie Eseurile — o operă revoluționară în care a inventat un gen literar nou, explorând cu luciditate și umor propria ființă umană sub deviza Ce știu eu? (Que sais-je?). Filosof al moderației și al toleranței în vremuri de Războaie Religioase sfâșietoare, Montaigne a apărat demnitatea fiecărui om, îndemnând la cunoaștere de sine ca fundament al înțelepciunii. A murit pe 13 septembrie 1592, la castelul său, lăsând o operă care a influențat profund gândirea europeană modernă.

Que sais-je? (Ce știu eu?)

Montaigne a fost dat în îngrijirea unei familii de țărani în primii ani de viață, prin voința tatălui său, care dorea să-i insufle dragostea pentru oamenii simpli — o metodă pedagogică neobișnuită pentru un nobil al epocii.

Desiderius Erasmus s-a născut în jurul anului 1466 la Rotterdam (data exactă rămâne disputată, unele surse indicând 1469), ca fiu nelegitim al unui preot olandez, și a primit o educație profundă în mânăstirile augustiniene și la universitățile din Paris și Torino. A devenit cel mai important cărturar al umanismului nordic, editând pentru prima dată Noul Testament în greacă (1516) și traducând numeroase texte patristice și clasice. Opera sa cea mai celebră, Elogiul nebuniei (Moriae Encomium, 1511), a satirizat cu ascuțime corupția Bisericii și a societății, pledând pentru o creștinătate simplă, sinceră și fondată pe Scriptură. Erudit cosmopolit, Erasmus a apărat pacea, dialogul și educația, respingnd atât fanatismul catolicilor conservatori, cât și radicalismul reformatorilor. A murit pe 12 iulie 1536 la Basel, lăsând o moștenire intelectuală care a modelat umanismul european.

Erasmus a scris Elogiul nebuniei în câteva zile, la masa prietenului său Thomas More, în drum spre Anglia — titlul latinesc Moriae Encomium este și un joc de cuvinte pe numele lui More (Morus în latină).

John Locke s-a născut pe 29 august 1632 în Wrington, Somerset, Anglia, în familia unui avocat puritan, și a studiat la Christ Church, Oxford, unde a descoperit filosofia, medicina și știința naturală. A elaborat cea mai influență teorie empiristă a cunoașterii din secolul al XVII-lea, susținând că mintea umană este la naștere o tabula rasa, iar cunoașterea provine exclusiv din experiență. Prin cele Două tratate despre guvernarea civilă (1689) și Scrisoarea despre toleranță (1689), a pus bazele liberalismului politic modern, afirmând că oamenii se nasc liberi și egali, cu drepturi naturale la viață, libertate și proprietate, iar puterea statului derivă din consimțământul celor guvernați. Silit să se exileze în Olanda din cauza tensiunilor politice, a revenit în Anglia după Revoluția Glorioasă din 1688, ale cărei principii le anticipase în scrierile sale. A murit pe 28 octombrie 1704, în Essex, în vreme ce prietena sa, Lady Damaris Masham, îi citea din Psalmi.

Ideile lui Locke despre drepturile naturale și guvernarea prin consimțământ au influențat direct redactarea Declarației de Independență americane din 1776 — Thomas Jefferson l-a citat explicit ca sursă de inspirație.

Henri Bergson s-a născut pe 18 octombrie 1859 la Paris, fiul unui muzician evreu franco-polonez și al unei mame englezoaice, și a studiat filosofia la École Normale Supérieure. A predat la Collège de France din 1900 până în 1921, devenind unul dintre cei mai populaȚ i filosofi ai epocii sale — conferințele sale atrăgeau mulțimi atât de mari, încât sala trebuia schimbată cu una mai încăpătoare. Marile sale opere — Eseu despre datele imediate ale conștiinței (1889), Materie și memorie (1896) și Evoluția creatoare (1907) — au propus concepte originale precum durata (durée), elanul vital și intuiția ca formă superioară de cunoaștere, opunând fluxul viu al timpului trăit viziunii mecaniciste a lumii. A primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1927, în recunoașterea ideilor sale vitaliste și a stilului literar strălucit. A murit pe 4 ianuarie 1941 la Paris, în condiții dramatice: bolnav grav, a refuzat scutirea oferită de regimul Vichy și s-a dus personal să se înregistreze ca evreu, în semn de solidaritate cu poporul său.

L'intelligence est caractérisée par une incompréhension naturelle de la vie. (Inteligența este caracterizată printr-o neînțelegere naturală a vieții.)

În aprilie 1922, Bergson a participat la un celebru debate cu Albert Einstein pe tema teoriei relativității — o confruntare între concepția filosofică a timpului trăit și cea fizico-matematică a spațiu-timpului, care a generat una dintre cele mai fascinante controverse intelectuale ale secolului XX.

Edith Stein s-a născut pe 12 octombrie 1891 la Breslau (azi Wrocław, Polonia), cea mai mică din unsprezece copii ai unei familii evreiesti ortodoxe, și a fost de la o vârstă fragedă o minte excepțională. A studiat filosofia sub îndrumătorul lui Edmund Husserl, devenind una dintre cele mai strălucite reprezentante ale fenomenologiei, și a obținut doctoratul la Göttingen în 1916. Convertită la catolicism în 1922 după lectura autobiografiei Sfântei Tereza de Ávila, a intrat în 1933 în Ordinul Carmelitelor Desculțe, luând numele de Tereza Benedicta a Crucii. Refugiată la mânăstirea din Echt, Olanda, pentru a-și proteja comunitatea din Germania, a fost arestată de naziști pe 2 august 1942 și ucisă în camera de gazare de la Auschwitz pe 9 august 1942, împreună cu sora sa Rosa. A fost canonizată de Papa Ioan Paul al II-lea pe 11 octombrie 1998, iar în 1999 a fost proclamată co-patronă a Europei.

All who seek truth seek God, whether this is clear to them or not. (Toți cei care caută adevărul Îl caută pe Dumnezeu, fie că înțeleg aceasta sau nu.)

Edith Stein a renunțat la credința sa iudaică în adolescență, declarându-se atee — și a recăpătat credința nu printr-un argument filosofic, ci citind dintr-o singură noapte autobiografia misticei Tereza de Ávila, după care a spus: Aceasta este adevărul.

Vasile Conta s-a născut pe 15 noiembrie 1845 în comuna Ghindăoani, județul Neamț, și a urmat studii la Academia Mihaileana din Iași, unde l-a avut coleg pe Ion Creangă, continuând cu doctoratul în drept la Bruxelles (1872). A devenit profesor de drept civil la Universitatea din Iași și a construit primul sistem filosofic original din cultura română, elaborând o metafizică materialist-evoluționistă de anvergură europeană. Principalele sale opere — Teoria fatalismului (1875–1876), Teoria ondulațiunii universale (publicată la Paris cu prefața filosofului Ludwig Büchner) și Încercări de metafizică (1879) — propun legi universale ale evoluției bazate pe un materialism nedeterminist. A activat și în viața publică, servind ca deputat și, în 1880, ca ministru al Instrucțiunii Publice în guvernul Ion Brătianu. A murit prematur pe 21 aprilie 1882 la Iași, răpus de tuberculoză la numai 36 de ani, înainte de a-și putea împlini pe deplin opera.

Teoria ondulațiunii universale a lui Vasile Conta a fost publicată la Paris cu o prefață elogioasă a filosofului german Ludwig Büchner, unul dintre cei mai influenți gânditori materialiști ai epocii — o recunoaștere europeană remarcabilă pentru un filosof român de 35 de ani.

Titu Maiorescu s-a nascut pe 15 februarie 1840 la Craiova, intr-o familie cu radacini ardelene - tatal sau, Ioan, si-a schimbat numele din Trifu in Maiorescu pentru a sublinia inrudirea cu carturarul Petru Maior. Format la Academia Theresiana din Viena, la universitatile din Berlin, Giessen si la Sorbona, a adus in tara o eruditie europeana rara pentru epoca sa. Impreuna cu P.P. Carp, V. Pogor, I. Negruzzi si Th. Rosetti, a fondat la Iasi societatea Junimea (1863-1864) si a condus revista Convorbiri literare, devenind cel mai important critic literar al Romaniei moderne. A descoperit si promovat geniile epocii - Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici - impunand in cultura criteriul valorii autentice in fata formelor fara fond. A indeplinit si o indelungata cariera politica, incheind-o ca prim-ministru (1912-1914); a murit la Bucuresti in 1917, lasand o amprenta formatoare de durata asupra literaturii si gandirii romanesti.

Tatal sau, Ioan, se numea de fapt Trifu; si-a luat numele Maiorescu pentru a-si afirma inrudirea cu Petru Maior, astfel ca marele critic ar fi putut intra in istorie drept Titu Trifu.

Nae Ionescu (Nicolae C. Ionescu) s-a nascut pe 16 iunie 1890 la Braila si a studiat filosofia la Bucuresti, iar doctoratul si l-a obtinut la Munich in 1919. Din 1920 a predat logica, istoria logicii, metafizica si filosofia religiei la Universitatea din Bucuresti, devenind cel mai influent profesor de filosofie al perioadei interbelice. A intemeiat curentul numit trairism, o varianta romaneasca a vitalismului, care punea accentul pe experienta traita in detrimentul ratiunii abstracte. A fost mentorul spiritual al unei intregi generatii stralucite: Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcanescu si Petre Tutea. A murit subit pe 15 martie 1940 la Bucuresti, lasand o mostenire intelectuala transmisa mai ales prin cursurile sale, publicate postum.