Artă

Danezul Bertel Thorvaldsen a stat la Roma aproape patruzeci de ani. Când s-a întors în cele din urmă la Copenhaga, în 1838, sosirea vaporului său a fost întâmpinată ca un eveniment național, iar orașul i-a construit un muzeu propriu, terminat în 1848, unde artistul este și înmormântat, în curtea interioară.

„Leul din Lucerna”, cioplit în stâncă între 1820 și 1821 după un model al lui Thorvaldsen, comemorează gărzile elvețiene căzute apărând Tuileries în 1792. Mark Twain l-a numit cea mai tristă și mai emoționantă bucată de piatră din lume.

Statuia „Iason cu Lâna de Aur” a fost prima mare izbândă romană a lui Thorvaldsen. Modelată în lut încă din 1803, ea a rămas ani de zile fără să fie turnată în marmură din lipsă de bani, până când bancherul englez Thomas Hope a comandat-o, lansând definitiv cariera sculptorului.

Jean-Antoine Houdon a realizat un celebru bust al lui Voltaire și o statuie a filozofului așezat, înfășurat într-o togă antică, ținând brațele scaunului. Chipul, cu zâmbetul său subțire și ironic, a fost modelat după viață în ultimele luni ale lui Voltaire, în 1778.

Pentru statuia lui George Washington din Capitoliul statului Virginia, Houdon a traversat Atlanticul în 1785 spre a-l studia pe general la Mount Vernon. Acolo i-a luat o mască de gips direct de pe față, ca să prindă cu exactitate trăsăturile, iar statuia finală îl arată în uniformă, nu în togă antică.

Houdon era renumit pentru felul în care reda privirea în marmură: săpa irisul și lăsa un mic dâmb de piatră în pupilă, care prindea lumina și dădea impresia unui ochi umed, viu. Acest artificiu tehnic face busturile sale să pară că te urmăresc din priviri.

Neoclasicismul a fost aprins de descoperirile de la Herculaneum și Pompei și de scrierile lui Johann Joachim Winckelmann, care în 1755 a lansat celebra formulă a idealului grec: o nobilă simplitate și o măreață liniște. Această frază a devenit crezul estetic al unei întregi generații de sculptori.

O nobilă simplitate și o măreață liniște

Modelul preferat al lui Maillol în ultimii ani ai vieții a fost Dina Vierny, o tânără care i-a inspirat numeroase nuduri și care avea să devină, mai târziu, cea care a păstrat și a donat statul francez o parte importantă din opera lui. Datorită ei există astăzi la Paris muzeul dedicat sculptorului.

„Coloana fără sfârșit” de la Târgu Jiu are aproape 30 de metri înălțime și e alcătuită din module romboidale identice, turnate în fontă și îmbrăcate într-un strat de alamă aurie. Structura interioară este un miez metalic vertical în jurul căruia se înșiră mărgelele geometrice, ideea fiind aceea a unei coloane care ar putea urca la nesfârșit.

În anii regimului comunist a circulat ideea demolării Coloanei de la Târgu Jiu, considerată la un moment dat „operă burgheză”. Se povestește că s-ar fi încercat chiar tragerea ei cu un tractor sau cu utilaje grele, însă structura a rezistat; astăzi monumentul e restaurat și figurează pe lista patrimoniului cultural.

Alexander Calder este considerat inventatorul sculpturii cinetice numite „mobile” — un termen sugerat chiar de Marcel Duchamp în 1931, când a vizitat atelierul parizian al artistului. Cuvântul francez „mobile” avea avantajul dublu de a însemna atât „care se mișcă”, cât și „motiv, intenție”, iar Calder l-a adoptat pentru totdeauna.

Pentru contrapartida statică a mobilelor sale, Calder a folosit termenul „stabile”, propus de artistul Jean Arp în 1932. Astfel, cele două cuvinte care definesc opera lui Calder — „mobile” și „stabile” — nu i-au aparținut, ci au fost daruri de la doi prieteni ai avangardei.

Înainte de a deveni celebru pentru sculpturi, Calder a creat între 1926 și 1931 un circ miniatural, „Cirque Calder”, cu personaje din sârmă, dop, stofă și nasturi, pe care le anima el însuși în spectacole. Ansamblul este păstrat astăzi la Whitney Museum din New York.

Figurile filiforme ale lui Alberto Giacometti au apărut după al Doilea Război Mondial, dar puține știu că, în anii dinaintea lui, artistul lucra la scară atât de minusculă încât unele sculpturi încăpeau în cutii de chibrituri. El a povestit că, oricât încerca să le facă mai mari, ele „se micșorau” sub degetele sale până aproape că dispăreau.

În 2010, bronzul „L’Homme qui marche I” (Omul care merge I) al lui Giacometti s-a vândut la licitația Sotheby’s din Londra pentru circa 65 de milioane de lire sterline, devenind pe atunci cea mai scumpă operă de artă vândută vreodată la licitație. Silueta subțire, în plin pas, a devenit un simbol al fragilității și perseverenței umane.

Henry Moore și-a găsit una dintre marile teme — figura culcată — inspirându-se din sculptura precolumbiană Chac Mool, pe care a cunoscut-o dintr-un mulaj de ipsos, nu din original. Această poziție reclinată, cu genunchii ridicați, revine obsesiv de-a lungul întregii sale cariere.

Golurile din sculpturile lui Henry Moore nu sunt simplă absență: artistul afirma că orificiul poate avea la fel de multă semnificație ca masa solidă din jurul lui. Perforând forma, el lăsa peisajul și lumina să treacă prin bronz, unind astfel opera cu cerul din spatele ei.

În decembrie 2005, o sculptură monumentală de bronz a lui Henry Moore, „Reclining Figure” din 1969-1970, cântărind peste două tone, a fost furată de pe domeniul Fundației Henry Moore din Anglia cu o macara și un camion. Poliția a presupus că a fost topită pentru valoarea metalului, o pierdere estimată la sute de mii de lire.

Barbara Hepworth a fost una dintre primele sculptorițe care au străpuns forma abstractă cu găuri, încă din 1931-1932, aproape în paralel cu Henry Moore, cu care a fost prietenă și colegă de generație. „Piercing”-ul formei a devenit semnătura sculpturii britanice moderne.

Barbara Hepworth a murit în 1975 într-un incendiu izbucnit în atelierul ei din St Ives, Cornwall. Astăzi acel atelier și grădina cu sculpturi, exact așa cum le-a lăsat ea, sunt deschise publicului ca muzeu, parte a Tate.

Sculptura publică „Cloud Gate” a lui Anish Kapoor din Chicago, terminată în 2006, este supranumită afectuos „The Bean” (bobul) de localnici, din cauza formei sale. Suprafața ei de oțel inoxidabil lustruit, fără cusături vizibile, reflectă distorsionat orașul și cerul, iar asamblarea plăcilor a cerut o muncă tehnică pe măsura ambiției.

Louise Bourgeois a creat o serie de sculpturi monumentale în formă de păianjen numite „Maman”, dintre care una are peste nouă metri înălțime. Departe de a fi o imagine a groazei, păianjenul era pentru artistă un omagiu adus mamei sale, țesătoare și reparatoare de tapiserii, protectoare și harnică precum insecta care își țese pânza.

Nu privesc gaura ca pe o formă. Golul are la fel de multă însemnătate ca masa solidă.

Deasupra a toate, doresc să exprim mișcarea, ritmul vieții.

Știai că Statuia Libertății a fost concepută de sculptorul francez Frédéric Auguste Bartholdi, dar scheletul ei interior de fier a fost proiectat de Gustave Eiffel, cel care avea să ridice mai târziu celebrul turn din Paris? Structura interioară permite învelișului subțire de cupru să se dilate și să se contracte odată cu temperatura, fără a se fisura. Fără această ingeniozitate inginerească, statuia nu ar fi rezistat vânturilor din golful New York.

Știai că învelișul de cupru al Statuii Libertății are grosimea de aproximativ 2,4 milimetri, cât două monede alăturate? Culoarea verzuie de astăzi nu este pictată, ci este patina naturală formată prin oxidarea cuprului de-a lungul deceniilor. La inaugurarea din 1886, statuia strălucea în nuanța brun-arămie a cuprului proaspăt.

Știai că statuia lui Christ Mântuitorul de pe muntele Corcovado din Rio de Janeiro a fost sculptată în principal de artistul francez Paul Landowski, în timp ce inginerul brazilian Heitor da Silva Costa a coordonat construcția? Chipul lui Cristos a fost modelat de sculptorul român Gheorghe Leonida, un detaliu adesea uitat în afara României. Monumentul a fost inaugurat în 1931.

Știai că statuia lui Christ Mântuitorul din Rio este acoperită cu un strat exterior de piatră de săpun, cunoscută drept steatit? Materialul a fost ales pentru rezistența sa la intemperii și pentru culoarea sa uniformă. Mii de plăcuțe triunghiulare au fost aplicate manual, unele purtând pe spate mesaje scrise de lucrătorii care le-au montat.

Știai că despre Colosul din Rhodos, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, se știe surprinzător de puțin cu certitudine? Statuia de bronz a zeului Helios, înaltă de aproximativ 33 de metri, a fost ridicată în jurul anului 280 î.Hr. și s-a prăbușit la un cutremur după doar câteva decenii. Imaginea populară a colosului stând cu picioarele desfăcute peste intrarea portului este o invenție medievală fără temei istoric.