Oameni

S-a născut în jurul anului 1548 la Ávila, în Spania, orașul sfintei Tereza, și a plecat de tânăr la Roma, unde a studiat la Collegium Germanicum, fiind hirotonit preot în 1575. Cel mai important compozitor spaniol al Renașterii, a scris exclusiv muzică sacră — liturghii, motete și imnuri — de o intensă adâncime mistică, în spiritul reformei catolice. Întors în Spania, a slujit ca preot și maestru de capelă în serviciul împărătesei Maria de Austria, la mănăstirea Descalzas Reales din Madrid. Culmea creației sale este „Officium Defunctorum” din 1605, un recviem la șase voci scris la moartea împărătesei, socotit una dintre capodoperele muzicii funebre. A murit la 27 august 1611, la Madrid, rămas până la capăt smerit slujitor al altarului și al cântului sacru.

Spre deosebire de mulți contemporani, Victoria nu a compus niciodată muzică profană: întreaga sa operă păstrată este religioasă, semn al vocației sale de preot mai presus de cariera de muzician.

Știai că Beethoven își vâra capul într-un lighean cu apă rece în fiecare dimineață, convins că îi limpezește mintea? Adesea turna atâta apă peste el încât aceasta se prelingea prin podea la vecinii de dedesubt, iar când era prins de o idee muzicală uita cu totul de udătură și rămânea locului, ud leoarcă, murmurând.

Știai că Beethoven, când voia o ceașcă de cafea, număra cu grijă exact șaizeci de boabe pentru fiecare porție? Ținea mult la ritualul acesta și, se spune, le număra bob cu bob, ca și cum ar fi potrivit note pe o partitură.

Știai că George Enescu putea cânta la vioară o partitură întreagă din memorie după ce o citea o singură dată? Ravel i-a adus odată sonata sa pentru vioară abia terminată, iar Enescu, după o singură lectură, a pus foaia deoparte și a cântat-o pe de rost, spre uimirea compozitorului.

Știai că George Enescu l-a avut ca elev, la Paris, pe tânărul Yehudi Menuhin și nu a vrut niciodată să primească plată pentru lecții? Menuhin l-a numit toată viața „părintele meu spiritual” și a mărturisit că Enescu i-a dăruit nu doar tehnică, ci un întreg fel de a fi.

Știai că Frédéric Chopin cerea, prin testament, ca inima să îi fie scoasă după moarte și dusă înapoi în Polonia? Sora sa Ludwika a ascuns inima într-un borcan cu coniac și a trecut-o peste graniță, iar astăzi ea odihnește într-un stâlp al bisericii Sfânta Cruce din Varșovia, în vreme ce trupul îi rămâne la Paris.

Știai că Chopin s-a temut toată viața de a fi îngropat de viu? Groaza aceasta l-a urmărit până pe patul de moarte, când i-a cerut anume surorii sale să îi fie deschis trupul înainte de înmormântare, ca să fie sigur că nu mai trăiește.

Știai că Antonio Vivaldi era preot și fusese poreclit „il Prete Rosso”, Preotul Roșu, din pricina părului său aprins? A încetat curând să mai slujească liturghia, spunând că îl apuca o strângere de piept, o boală despre care istoricii cred astăzi că era mai degrabă astm sau angină.

Știai că Vivaldi a scris cea mai mare parte a muzicii sale pentru un orfelinat de fete din Veneția, Ospedale della Pietà? Fetele acelea, multe abandonate la naștere, ajunseseră un ansamblu atât de vestit încât nobilii din toată Europa veneau anume la Veneția să le asculte cântând din spatele unor grilaje.

Știai că Johann Sebastian Bach, tânăr fiind, a mers pe jos aproape patru sute de kilometri până la Lübeck doar ca să îl audă cântând la orgă pe marele Dieterich Buxtehude? Ceruse patru săptămâni de învoire de la slujba lui din Arnstadt, dar a rămas plecat vreo patru luni, spre supărarea angajatorilor.

Știai că tânărul Bach a fost odată chemat în fața consiliului bisericesc din Arnstadt fiindcă se încăierase pe stradă cu un student, un fagotist pe nume Geyersbach? Bach îi spusese muzicantului că suna ca un „țap”, vorba i-a ajuns la urechi, iar cearta s-a sfârșit cu bastoane scoase și un pumnal tras din teacă.

Știai că Wolfgang Amadeus Mozart și-a scris numele în fel și chip și îi plăceau nespus jocurile de cuvinte și glumele deșucheate? În scrisorile către verișoara lui, faimoasele „Bäsle-Briefe”, presăra tot soiul de năzbâtii copilărești despre lucruri de nespus la masă, un contrast năucitor cu gingășia muzicii sale.

Știai că Mozart avea un graur pe care îl ținea drept animal de companie și pe care îl învățase să fluiere un fragment dintr-un concert al său? Când pasărea a murit, i-a făcut o adevărată înmormântare în grădină, cu invitați și cu un poem scris de mâna lui în cinstea ei.

Știai că Giuseppe Verdi și-a lăsat cea mai mare parte a averii spre a construi la Milano un cămin pentru muzicieni bătrâni și săraci, „Casa di Riposo per Musicisti”? Spunea că este opera lui cea mai izbutită, mai presus de toate operele scrise pentru scenă, iar căminul primește și astăzi muzicieni la bătrânețe.

Știai că Verdi și-a pierdut, în tinerețe și în răstimp de doar câțiva ani, cei doi copii mici și apoi și pe tânăra soție, toți răpuși de boală? Doborât de durere, aproape că se lepădase de muzică, până când un libret despre regele Nabucodonosor l-a readus la viață și i-a adus, cu „Va, pensiero”, gloria.

Știai că Richard Wagner iubea peste măsură mătăsurile fine, catifelele și parfumurile, și își comanda halate luxoase și lenjerii moi în cantități care își uimeau croitorii? Datoriile lui erau atât de mari încât fugea adesea de creditori dintr-un oraș în altul, trăind pe picior de prinț cu bani pe care nu îi avea.

Știai că George Enescu putea cânta din memorie partituri întregi, până la ultima notă? Compozitorul Maurice Ravel l-a pus la încercare, arătându-i o sonată abia scrisă; Enescu a reprodus-o apoi la pian aproape fără greșeală, doar din amintirea unei singure lecturi. Această memorie fenomenală i-a uimit pe muzicienii Parisului.

Știai că Enescu a fost profesorul unuia dintre cei mai mari violoniști ai secolului? Yehudi Menuhin, copil-minune american, i-a devenit elev și l-a considerat toată viața un al doilea părinte spiritual. Menuhin spunea că Enescu i-a dăruit nu doar tehnica, ci și o înțelegere adâncă a muzicii ca trăire lăuntrică.

Știai că, la 12 ani, George Enescu a devenit unul dintre cei mai tineri absolvenți ai Conservatorului din Viena? Fusese primit acolo copil, printre puținii care intrau la o vârstă atât de fragedă, alături de nume mari ale muzicii. Când a plecat spre Paris, ducea deja cu el faima unui copil-minune al viorii.

Știai că, atunci când se apuca să compună, Ludwig van Beethoven își turna adesea apă rece pe mâini și pe cap, uneori atât de multă încât uda podeaua și se scurgea la vecinii de dedesubt? Credea că răcoarea îi limpezește mintea și îi stârnește ideile muzicale.

Știai că compozitorul Frédéric Chopin a cerut, pe patul de moarte, ca inima să-i fie scoasă din piept și dusă în Polonia natală? Sora lui i-a împlinit dorința, ducând inima, conservată în alcool, la Varșovia, unde a fost zidită într-un stâlp al bisericii Sfânta Cruce. Trupul i-a rămas în Franța, dar inima s-a întors acasă, așa cum voise.