Oameni

Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal rațional venit din neant și mergând spre neant.

A lăsat foarte puțină operă scrisă publicată în timpul vieții; renumele său s-a răspândit mai ales prin aforismele și convorbirile purtate cu cei care îl vizitau într-o modestă locuință din București.

Victor Babeș s-a născut la 4 iulie 1854 la Viena, într-o familie de origine română din Banat, și a crescut la Budapesta, unde a studiat medicina. A devenit unul dintre întemeietorii microbiologiei moderne, iar în 1885, împreună cu bacteriologul francez Victor André Cornil, a publicat „Les bactéries”, considerat primul tratat de bacteriologie din lume. A descris pentru prima dată protozoarele din genul care astăzi îi poartă numele, Babesia, agenți ai unei boli parazitare a vitelor, iar corpusculii intracelulari observați în rabie sunt cunoscuți drept „corpii Babeș-Negri”. Din 1887 s-a stabilit la București, unde a organizat Institutul de Bacteriologie și Patologie, punând bazele școlii românești de microbiologie și contribuind la producerea de seruri și vaccinuri. A murit la 19 octombrie 1926 la București.

Genul de paraziți Babesia și boala numită babesioză îi poartă numele, fiind considerat unul dintre primii cercetători care au descris o boală provocată de protozoare la animale.

Gheorghe Țițeica s-a născut la 4 octombrie 1873 la Turnu Severin (Drobeta-Turnu Severin), într-o familie modestă, tatăl fiind fochist pe vapoarele de pe Dunăre. A studiat la București, apoi la Paris, la École Normale Supérieure, unde și-a susținut în 1899 teza de doctorat sub îndrumarea unor matematicieni de prim rang, punând bazele unei noi ramuri a geometriei. Este întemeietorul școlii românești de geometrie diferențială, iar numele său este legat de „suprafețele Țițeica” și de „curbele Țițeica”, noțiuni intrate în patrimoniul matematicii internaționale. A fost profesor la Universitatea din București și la Școala Politehnică, membru al Academiei Române, și un neobosit popularizator al științei, contribuind la formarea multor generații de matematicieni. A murit la 5 februarie 1939 la București.

„Suprafețele Țițeica” și „curbele Țițeica” îi poartă numele și sunt studiate și astăzi în geometria diferențială la nivel internațional.

S-a născut în jurul anului 287 î.Hr. în Siracuza, cetate grecească de pe coasta Siciliei, într-o vreme în care înflorirea gândirii elenistice îngemăna matematica cu meșteșugul mașinilor. A fost cel mai strălucit geometru al Antichității: a calculat cu o precizie uimitoare valoarea numărului π, a pus temeliile hidrostaticii și a descoperit legea plutirii corpurilor, cea care astăzi îi poartă numele. Născocirile sale — șurubul pentru ridicarea apei, scripeții compuși și mașinile de război — au apărat multă vreme Siracuza asediată de flota romană. A murit în anul 212 î.Hr., când cetatea a fost cucerită, ucis, spun izvoarele vechi, de un soldat roman în timp ce, aplecat asupra unor figuri geometrice trasate în nisip, își continua netulburat cercetarea. Peste veacuri, gândirea lui a rămas un izvor limpede din care s-au adăpat matematica și ingineria de mai târziu.

Nu-mi strica cercurile!

Legenda spune că, descoperind principiul plutirii în timp ce se scufunda în baie, a ieșit strigând „Evrika!" („Am găsit!") — exclamație devenită proverbială pentru clipa iluminării.

S-a născut la 15 februarie 1874 la Kilkea, în comitatul Kildare din Irlanda, într-o familie anglo-irlandeză. A pornit spre Antarctica întâi alături de Robert Falcon Scott, în expediția „Discovery” (1901–1904), iar mai apoi și-a condus propria expediție „Nimrod” (1907–1909), ajungând mai aproape de Polul Sud decât oricine până atunci. Numele lui a rămas însă legat pentru totdeauna de expediția „Endurance” (1914–1917): nava i-a fost strivită de ghețuri în Marea Weddell, dar el a reușit, printr-o traversare disperată cu barca deschisă până în insula Georgia de Sud, să-și salveze întregul echipaj, fără să piardă niciun om. A murit la 5 ianuarie 1922, răpus de o criză cardiacă la bordul navei „Quest”, în timp ce pornea într-o nouă expediție antarctică, și a fost înmormântat, la dorința soției sale, în Georgia de Sud.

Superiority of ships lies in the fact that they can bring men back. Difficulties are just things to overcome, after all.

Salvarea echipajului de pe „Endurance” s-a făcut fără nicio pierdere de vieți omenești, ceea ce a transformat un eșec al expediției într-o legendă a curajului și a răspunderii unui comandant față de oamenii săi.

S-a născut la 10 octombrie 1861 la Store Frøen, lângă Christiania (astăzi Oslo), în Norvegia. În 1888 a condus prima traversare a calotei de gheață a Groenlandei pe schiuri, iar apoi a conceput îndrăznețul plan al expediției cu nava „Fram” (1893–1896): a lăsat vasul, special construit, să fie prins în gheața Oceanului Arctic și purtat de curenți, pornind cu Hjalmar Johansen pe gheață spre nord și atingând, în 1895, cea mai nordică latitudine atinsă de om până atunci. Om de știință de seamă, a pus bazele oceanografiei moderne și a fost profesor la universitatea din Christiania. După Primul Război Mondial s-a dedicat cauzei umanitare, organizând ajutorarea prizonierilor și a refugiaților și inventând „pașaportul Nansen” pentru apatrizi, motiv pentru care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1922. A murit la 13 mai 1930, la Lysaker, lângă Oslo.

The difficult is what takes a little time; the impossible is what takes a little longer.

„Pașaportul Nansen”, creat de el pentru refugiații rămași fără cetățenie, a fost recunoscut de peste cincizeci de state și a redat identitate și drepturi la sute de mii de oameni fără patrie.

S-a născut la 6 iunie 1868 la Plymouth, în Anglia, și a intrat de tânăr în Marina Regală. A condus expediția „Discovery” (1901–1904), prima mare campanie britanică de cercetare a Antarcticii, iar apoi expediția „Terra Nova” (1910–1913), al cărei țel era Polul Sud geografic. La 17 ianuarie 1912 a ajuns la Pol împreună cu patru tovarăși, doar pentru a găsi acolo cortul lăsat de norvegianul Roald Amundsen, care îi devansase cu aproape o lună. Pe drumul de întoarcere, epuizați, înfometați și prinși de vânturi ucigătoare, Scott și însoțitorii săi au pierit rând pe rând; el a murit în jurul datei de 29 martie 1912, la doar câțiva kilometri de un depozit de provizii, ținându-și jurnalul până în ultima clipă. Trupurile lor și însemnările au fost găsite abia peste opt luni, iar ultimele lui pagini au făcut din el o figură eroică a Marii Britanii.

Had we lived, I should have had a tale to tell of the hardihood, endurance, and courage of my companions which would have stirred the heart of every Englishman.

Scott și-a continuat jurnalul până la sfârșit, iar ultima însemnare se încheie cu îndemnul „For God's sake look after our people” — un gând pentru familiile tovarășilor săi, nu pentru sine.

S-a născut la 28 ianuarie 1886 la București, în familia Lahovary, și s-a căsătorit de tânără cu prințul George Valentin Bibescu, devenind principesa Marthe Bibesco. Scriitoare de expresie franceză, a cunoscut gloria literară încă din 1908 cu volumul „Les Huit Paradis”, inspirat de o călătorie prin Persia, distins de Academia Franceză. A străbătut Orientul și Europa, lăsând jurnale de drum și portrete ale unei lumi aristocratice care avea să dispară, și a fost prietenă și corespondentă a unor spirite ca Marcel Proust și Charles de Gaulle. Salonul și scrisorile ei au făcut din ea una dintre cele mai strălucite prezențe feminine ale Europei dintre cele două războaie. După instaurarea comunismului a rămas în exil la Paris, unde a murit la 28 noiembrie 1973.

Deși româncă prin naștere, Marthe Bibesco a scris aproape toată opera sa în limba franceză și a fost prima femeie care a primit, în 1954, Marele Premiu pentru literatură al Academiei Franceze pentru ansamblul operei.

S-a născut la 15 decembrie 1857 la București, într-o familie de evrei din spațiul românesc, și a studiat ingineria la Paris. Spirit neliniștit, a călătorit prin Egipt, Cuba și America de Nord înainte de a ajunge, în 1885, în extremul sud al Americii, în Țara de Foc (Tierra del Fuego). Acolo a organizat exploatarea aurului de pe coaste, a cartografiat ținuturi până atunci puțin cunoscute și a întemeiat, cu o mână de oameni, o adevărată mică colonie cu monedă și timbre proprii. Figura lui rămâne controversată, umbrită de ciocnirile violente cu populația băștinașă a indienilor selk'nam, dar și de aura de aventurier vizionar. A murit tânăr, la 5 iunie 1893, la Buenos Aires, în împrejurări rămase neelucidate.

Popper a bătut, pentru colonia sa aurieră din Țara de Foc, propriile monede de aur și a emis timbre proprii, gest rar prin care un singur explorator și-a arogat însemnele unui stat în miniatură.

S-a născut la 25 septembrie 1860 la București, într-o familie de industriași — familia Assan, cunoscută pentru moara cu aburi din capitală. A studiat ingineria în străinătate, la Bruxelles și în Germania, și a fost printre primii ingineri români cu formație tehnică modernă. În anii 1896–1898 a întreprins o călătorie în jurul lumii, trecând prin Asia, America și regiunile arctice ale Spitzbergenului, fiind considerat primul român care a făcut ocolul Pământului și a ajuns până la marginea gheții polare. A adus din aceste drumuri fotografii, filme și conferințe care au aprins în publicul românesc curiozitatea pentru lumea largă, iar activitatea sa a sprijinit înființarea Societății Geografice Române. A murit la 16 iunie 1918, la București.

Bazil Assan a fost printre pionierii filmului documentar de călătorie din România, aducând din expedițiile sale imagini în mișcare pe care le prezenta în conferințe publice, la începuturile cinematografului.

S-a născut la 20 august 1864 la Florica (astăzi Ștefănești, județul Argeș), fiu al marelui om de stat Ion C. Brătianu. Format ca inginer la Paris, a intrat curând în viața politică și a devenit lider al Partidului Național Liberal, ocupând de mai multe ori funcția de prim-ministru. El a condus România în anii grei ai Primului Război Mondial și a fost artizanul politic al Marii Uniri de la 1918, ținând cârma statului în vremuri de cumpănă. A reprezentat România la Conferința de Pace de la Paris, unde a apărat cu dârzenie interesele naționale. S-a stins din viață la 24 noiembrie 1927, la București, lăsând în urmă imaginea unui conducător tenace și clarvăzător.

Moșia de la Florica a devenit un adevărat centru al vieții politice liberale, iar familia Brătianu a dat României mai mulți prim-miniștri de-a lungul a trei generații.

S-a născut la 25 octombrie 1858 la Ploiești, într-o familie de negustori, și a urmat studii de drept la Paris. Înzestrat cu un talent oratoric ieșit din comun, a devenit una dintre cele mai strălucite voci ale parlamentului românesc și întemeietor al Partidului Conservator-Democrat. Ca ministru și apoi ca prim-ministru, a promovat cu energie alianțele externe care au sprijinit cauza unității naționale, fiind un neobosit diplomat al Antantei. A fost o vreme ministru de externe, apărând drepturile României la masa tratativelor de după război. S-a stins la 21 iunie 1922, la Roma, răpus de o boală, la scurtă vreme după ce ajunsese în fruntea guvernului.

Era supranumit „Take cel cu gura de aur” pentru elocința sa; se spunea că discursurile lui puteau întoarce voturile unei întregi camere.

S-a născut la 4 martie 1882 la Craiova și a devenit, încă de tânăr, unul dintre cei mai străluciți juriști ai țării, profesor de drept și ministru de finanțe. Ca diplomat, a reprezentat România la Liga Națiunilor, unde s-a impus prin inteligență și principii, fiind ales de două ori, în 1930 și 1931, președinte al Adunării Generale — o cinste rară pentru un reprezentant al unei țări mici. Ca ministru de externe, a militat neobosit pentru securitatea colectivă și pentru pacea prin drept, nu prin forță. Îndepărtat din funcție în 1936, a plecat în exil. S-a stins la 17 martie 1941, la Cannes, departe de țară, dar cu inima întoarsă spre ea.

A cerut prin testament ca osemintele sale să fie aduse în țară; dorința i-a fost împlinită abia în 1992, când rămășițele i-au fost depuse la Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului.