Născut la Roma, într-o familie de rang senatorial, a ajuns prefect al cetății, dar a lepădat cinstirile lumii, și-a prefăcut casa părintească în mănăstire și a îmbrățișat viața monahală. Chemat din liniștea chiliei, a fost trimis ca sol la Constantinopol, iar mai apoi ridicat, fără voia lui, în scaunul Romei, pe care s-a numit cu smerenie „robul robilor lui Dumnezeu”. A cârmuit Biserica în vremuri grele de foamete și molimă, a purtat grijă de săraci și a trimis misionari să vestească Evanghelia în Britania. A scris „Dialogurile” despre viețile Părinților italieni — de unde i-a rămas în Răsărit numele de „Dialogul” — și „Cartea pastorală” pentru păstorii de suflete, iar Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită în Postul Mare, îi este atribuită. A adormit la Roma în anul 604 și este pomenit la 12 martie.

Căci, cu adevărat, arta este ascunsă în natură; cine o poate smulge de acolo, acela o are.

Soljenițîn a supraviețuit unui cancer în stadiu avansat în lagăr — vindecat la Tașkent după eliberare — și a considerat întreaga sa supraviețuire o misiune divină de a mărturisi lumii crimele comunismului.