Oameni

Voi fi un bun român.

Deși era de origine germană (din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen), Ferdinand I a refuzat să lupte alături de Germania în Primul Război Mondial, alegând România — un act de curaj personal care i-a înstrăinat temporar familia din Germania.

Carol I s-a născut la 20 aprilie 1839 la Sigmaringen, din dinastia Hohenzollern, și a fost ales Domn al Principatelor Unite Române la 20 aprilie 1866, aducând stabilitate și viziune unui stat tânăr și frământat. Sub conducerea sa abilă, România a obținut recunoașterea internațională a independenței prin Tratatul de la Berlin din 1878, iar în 1881 a fost proclamat primul rege al României. A construit instituții moderne, a patronat cultura și știința — inclusiv Academia Română — și a ridicat celebrul castel Peleș. A murit la 10 octombrie 1914, după 48 de ani de domnie, lăsând în urmă un stat modern, suveran și recunoscut pe scena europeană.

Carol I a dorit să abdice o singură dată, în 1870, în urma înfrângerii Franței de către Prusia — deoarece se simțea jenat că țara sa nu luase atitudine. A renunțat la abdicare după ce o delegație de boieri l-a convins să rămână.

Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 14 ianuarie 1894 în Vădeni, județul Gorj, dintr-o familie modestă de olteni harnici și credincioși, și visa să devină învățătoare. Când România a intrat în Primul Război Mondial, s-a oferit voluntar pe front, lucrând mai întâi ca infirmieră, iar apoi luptând efectiv cu arma în mână după ce și-a pierdut frații pe câmpul de bătălie. Regele Ferdinand i-a conferit gradul de sublocotenent și a primit comanda unui pluton de 25 de soldați — prima femeie ofițer din armata română. A căzut eroic în luptele de la Mărășești, în seara zilei de 22 august 1917, împușcată în timp ce își conducea oamenii în față. A intrat în istoria României ca Eroina de la Jiu, simbol al jertfei pure și al iubirii de patrie.

Ecaterina Teodoroiu fusese și membră fondatoare a primelor organizații de cercetași din România, înainte de a deveni soldat — dovadă a spiritului civic și organizatoric de care dăduse dovadă încă din tinerețe.

Vasile Lupu, al cărui nume real era Lupu Coci, s-a născut în jurul anului 1595, probabil de origine aromână sau albanezã hellenizată, și a urcat la domnia Moldovei în 1634 printr-o combinație de abilitate politică și sprijin otoman. A fost unul dintre cei mai bogați și mai ambiționoși domni ai Moldovei din secolul al XVII-lea, cu veleități de hegemon al Ortodoxiei răsăritene și legături strânse cu Patriarhia Ecumenică din Constantinopol. Cea mai durabilă ctitorie a sa este Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, ridicată în 1639 și împodobită cu o dantelărie de piatră fără egal în lumea ortodoxă, unde a adus moaștele Sfintei Parascheva. A sprijinit tiparul, a codificat legea — prin Pravila lui Vasile Lupu din 1646 — și a patronat cultura, contribuind la modernizarea Moldovei medievale. Detronat în 1653 în urma unor conflicte politice și militare, a murit la 28 martie 1661 la Istanbul, unde fusese ținut prizonier.

Vasile Lupu a adus la Iași, în 1641, moaștele Sfintei Parascheva — cel mai prețios odor al Ortodoxiei românești — ca semn al recunoașterii din partea Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol pentru generoasele sale donații către lumea ortodoxă.

George Washington s-a născut la 22 februarie 1732 în Virginia, într-o familie de plantatori, și a crescut cu simțul datoriei față de comunitate după moartea timpurie a tatălui său. A condus Armata Continentală în Războiul de Independență împotriva Marii Britanii și a dus revoluția americană la victorie prin tenacitate și integritate exemplară. Ales primul președinte al Statelor Unite în 1789, a servit două mandate cu înțelepciune, refuzând un al treilea și stabilind astfel precedentul democratic al transferului pașnic de putere. Prin Discursul de Adio din 1796, a avertizat națiunea împotriva alianțelor permanente și a diviziunii partizane, lăsând un testament civic de valoare perenă. A murit la 14 decembrie 1799 la Mount Vernon, lăsând în urmă imaginea omului care putea câștiga puterea și o refuza de bunăvoie.

Observați buna-credință și dreptatea față de toate națiunile. Cultivați pacea și armonia cu toate.

Washington a refuzat să accepte salariul de președinte (propunând să fie plătit doar cheltuielile), dar Congresul a insistat să primească indemnizația de 25.000 de dolari pe an.

Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la 18 iulie 1918 în Mvezo, Transkei, și a crescut în tradiția aristocrației tribale xhosa, devenind mai târziu avocatul care a ales lupta împotriva apartheidului în loc de o carieră confortabilă. Condamnat la închisoare pe viață în 1964, a petrecut 27 de ani în detenție — cea mai mare parte pe insula Robben — fără a-și abandona convingerile sau a ceda spiritului de răzbunare. Eliberat în 1990 după negocieri cu președintele F.W. de Klerk, a condus tranziția Africii de Sud spre democrație, devenind primul președinte ales prin vot universal în 1994. A guvernat cu un spirit al reconcilierii naționale rar întâlnit în istorie, sprijinind Comisia pentru Adevăr și Reconciliere și renunțând la un al doilea mandat în 1999. A murit la 5 decembrie 2013 la Johannesburg, lăsând în urmă un model universal de demnitate, iertare și speranță.

A fi liber nu înseamnă doar a-ți rupe lanțurile, ci a trăi în așa fel încât să respecți și să sporești libertatea celorlalți.

Numărul de prizonier al lui Mandela pe insula Robben a fost 46664 — combinație care a devenit ulterior numele unui program mondial de combatere a HIV/SIDA lansat de el.

Mohandas Karamchand Gandhi s-a născut la 2 octombrie 1869 în Porbandar, Gujarat, într-o familie de tradiție hindusă și jainistă care l-a format cu valori ale nonviolenței și abstinenței. Avocat format la Londra, a descoperit vocația sa politică în Africa de Sud, unde a dezvoltat metoda satyagraha — rezistența nonviolentă ca forță morală împotriva nedreptății. Întors în India, a condus mișcarea de independență față de Imperiul Britanic prin campanii emblematice precum Marșul Sării din 1930, mobilizând milioane de oameni fără a recurge la violență. A obținut independența Indiei în 1947, dar a trăit cu durere adâncă împărțirea subcontineentului în India și Pakistan și violențele intercomunitare care au urmat. A fost asasinat la 30 ianuarie 1948 la New Delhi de un extremist hindus, murind cu cuvintele rugăciunii pe buze.

Dacă am putea să ne schimbăm pe noi înșine, tendințele din lume s-ar schimba și ele. Pe măsură ce omul își schimbă propria fire, atitudinea lumii față de el se schimbă și ea.

Fraza faimoasă «Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume» nu apare în scrierile lui Gandhi; cercetătorii au trasat-o la o autoare americană din 1974 — Arleen Lorrance.

Konrad Adenauer s-a născut la 5 ianuarie 1876 la Köln, într-o familie catolică modestă, și a urcat în ierarhia administrativă germană devenind primarul Kölnului din 1917 — funcție din care naziștii l-au destituit în 1933. Supraviețuitor al Celui de-al Treilea Reich, a întemeiat Uniunea Creștin-Democrată după război și a devenit, la 73 de ani, primul cancelar al Republicii Federale Germania în 1949. A condus reconstucția morală și economică a Germaniei de Vest cu fermitate și viziune, ancorând-o în NATO și în proiectul european, și a semnat în 1963 Tratatul de la Élysée cu de Gaulle, reconciliind Franța cu Germania după secole de rivalitate. A guvernat până la vârsta de 87 de ani, stabilind un record de longevitate politică activă, și a murit la 19 aprilie 1967, lăsând în urmă o Germanie integrată în comunitatea democrațiilor occidentale.

Adenauer a condus Germania de Vest ca prim-cancelar de la vârsta de 73 de ani până la 87 de ani — o perioadă de 14 ani — devenind unul dintre cei mai longevivi lideri de guvern din istoria democratică modernă.

Charles de Gaulle s-a născut la 22 noiembrie 1890 la Lille, dintr-o familie cu adânci rădăcini catolice și patriotice, și a ales cariera militară, devenind general de brigadă în primele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial. Refuzând armistițiul cu Germania nazistă, a plecat la Londra și a lansat la 18 iunie 1940 celebrul Apel prin BBC, devenind vocea și simbolul Franței Libere care a continuat lupta din exil. Reîntors triumfal la Paris în 1944, a prezidat eliberarea Franței și reconstrucția sa ca putere suverană, impunând o viziune despre grandoarea națională care nu admitea umilința capitulării. Întors la putere în 1958 pentru a rezolva criza algeriană, a fondat cea de-a Cincea Republică cu o constituție care consolida autoritatea executivului, și a servit ca președinte până în 1969. A murit la 9 noiembrie 1970 la Colombey-les-Deux-Églises, lăsând în urmă o Franță redefinită ca actor independent pe scena mondială.

Franța a pierdut o bătălie, dar Franța nu a pierdut războiul.

Apelul de la 18 iunie 1940 nu a fost înregistrat în direct; înregistrarea audio care circulă astăzi este o refacere în studio realizată de de Gaulle câteva zile mai târziu.

Robert Schuman s-a născut la 29 iunie 1886 la Luxemburg, dintr-un tată lorenez și o mamă luxemburgheză, crescând vorbitor nativ de germană și franceză — o bilingvitate care l-a pregătit providențial pentru misiunea sa de constructor al unității europene. Catolic profund, a trăit cu austeritate monahală, hrănindu-se spiritual din euharistia zilnică, și a refuzat orice compromis moral chiar și în contextele politice cele mai presante. Ca ministru de externe al Franței, a propus la 9 mai 1950 — data care astăzi este Ziua Europei — planul care a dus la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, punând bazele reconcilierii franco-germane și ale integrării europene. A fost primul președinte al Parlamentului European între 1958 și 1960, iar la finalul mandatului colegii europeni i-au conferit titlul de «Părinte al Europei». A murit la 4 septembrie 1963 la Scy-Chazelles, iar în 2021 Papa Francisc l-a recunoscut ca «Venerable», deschizând calea spre beatificare.

Europa nu se va face dintr-o dată, nici conform unui plan unic. Se va construi prin realizări concrete, care vor crea mai întâi o solidaritate de fapt.

În 2021, Papa Francisc a aprobat un decret prin care recunoaște virtuțile eroice ale lui Robert Schuman, acordându-i titlul de «Venerable» — primul pas oficial pe calea beatificării și eventualaei canonizări.

Alcide De Gasperi s-a născut la 3 aprilie 1881 în Pieve Tesino, pe atunci teritoriu austro-ungar, și a crescut într-o familie catolică profundă care i-a modelat întreaga viață. Deputat în Parlamentul de la Viena înainte de Primul Război Mondial, a fost arestat și întemniţat de regimul fascist în 1927, găsind refugiu timp de mulți ani ca bibliotecar anonim în arhivele Vaticanului. Din decembrie 1945 și până în 1953 a condus opt guverne consecutive, reconstruind Italia democratică din ruinele războiului și ancorând-o ferm în blocul occidental prin Planul Marshall și NATO. A fost unul dintre arhitecții fondatori ai construcției europene, alături de Robert Schuman și Konrad Adenauer, convins că unitatea Europei este singura cale spre o pace durabilă; s-a stins din viață la 19 august 1954 în Borgo Valsugana.

În anii dictaturii fasciste, De Gasperi a supraviețuit lucrând ca bibliotecar anonim la Vatican — umilință pe care a acceptat-o cu seninătate, continuând să studieze și să scrie în tăcere.

Thomas Jefferson s-a născut la 13 aprilie 1743 în Shadwell, Virginia, într-o familie de plantatori înstăriți, și a primit o educație aleasă la College of William and Mary. A fost autorul principal al Declarației de Independență americane (1776), document de o forță morală și retorică excepțională care a influențat gândirea politică mondială timp de secole. Al treilea președinte al Statelor Unite (1801–1809), a dublat teritoriul național prin achiziția Louisianei și a promovat cu ardoare libertatea de conștiință și separarea Bisericii de stat. Fondator al Universității din Virginia și polimat cu preocupări în arhitectură, filozofie, agronomie și muzică, Jefferson a trăit însă și contradicția dramatică de a proclama libertatea în timp ce deținea sclavi. S-a stins din viață la 4 iulie 1826, la exact cincizeci de ani de la adoptarea Declarației de Independență.

We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.

Thomas Jefferson a murit în aceeași zi cu John Adams — 4 iulie 1826 — la fix cincizeci de ani de la adoptarea Declarației de Independență. Legendele spun că ultimele cuvinte ale lui Adams au fost: «Thomas Jefferson mai trăiește» — fără să știe că prietenul și rivalul său murise cu câteva ore mai devreme.