Oameni

Era un boier, anume Neculai Milescul Spătariul, de la Vaslui de moșia lui, pre învățat și cărturar, și știe multe limbi: elinește, slovenește, grecește și turcește.

Înainte de a ajunge sol al țarului, Nicolae Milescu a suferit o pedeapsă cruntă în Moldova: domnitorul Ștefăniță Lupu i-a poruncit să i se taie nasul, pentru implicare într-o conspirație politică — mutilare care, totuși, nu i-a oprit ascensiunea diplomatică și intelectuală.

Marc Aurel Stein s-a născut pe 26 noiembrie 1862 la Budapesta, în Ungaria, și a studiat la universități din Europa înainte de a-și consacra viața cercetării Asiei Centrale. Naturalizat britanic și înnobilat, a condus trei mari expediții în deșertul Taklamakan și de-a lungul Drumului Mătăsii (1900–1916), dezgropând așezări îngropate în nisip, fresce buddhiste, manuscrise în numeroase limbi și textele din Grota celor O Mie de Budhe de la Dunhuang — printre care Sutra Diamantului, cea mai veche carte tipărită cunoscută. Munca sa a iluminat legăturile comerciale, religioase și artistice dintre India, China și lumea mediteraneană de-a lungul Antichității. A murit pe 26 octombrie 1943 la Kabul, în Afghanistan, în ajunul unei noi expediții, cu pașaportul în mână.

Aurel Stein a primit cetățenia britanică și titlul de «Sir» în parte datorită descoperirilor sale arheologice monumentale; colecțiile aduse din Asia Centrală se află astăzi la British Museum și la British Library din Londra.

Sven Anders Hedin s-a născut pe 19 februarie 1865 la Stockholm și a crescut fascinat de exploratori precum Adolf Erik Nordenskiöld. Între 1893 și 1935 a condus patru mari expediții în Asia Centrală, cartografiind pentru prima dată în detaliu Tibetul și descoperind lanțul muntos Trans-Himalaya, care îi poartă numele, precum și izvoarele fluviilor Brahmaputra, Ind și Sutlej. A explorat deșertul Gobi, lacul Lop Nur și ruinele de-a lungul Drumului Mătăsii, publicând lucrări științifice și jurnale de călătorie ilustrate care l-au făcut celebru în întreaga lume. A murit la Stockholm pe 26 noiembrie 1952, lăsând în urmă una dintre cele mai bogate moșteniri cartografice și geografice ale secolului XX.

Sven Hedin era un desenator și acuarelist talentat și și-a ilustrat personal jurnalele de expediție cu sute de schițe și picturi, transformând rapoartele științifice în opere cu farmec literar și vizual.

Jean-François de Galaup, conte de La Pérouse, s-a născut pe 22 august 1741 lângă Albi, în sudul Franței, și s-a format ca ofițer de marină distins, remarcându-se în timpul Războiului de Independență American. În 1785, Ludovic al XVI-lea i-a încredințat comanda unei expediții de circumnavigare cu scop științific, la bordul fregatelor «La Boussole» și «Astrolabe»; La Pérouse a explorat coastele Alaskăi, Californiei, Japoniei și Samoei, trimițând jurnale și hărți valoroase din Kamchatka. Spiritul său era deopotrivă militar și savant: aduna date astronomice, geografice și etnografice cu aceeași meticulozitate. A dispărut în 1788 în apele din jurul arhipelagului Vanikoro (Insulele Solomon), naufragiul rămânând un mister pentru zeci de ani, până când expediția lui Dumont d'Urville a găsit urmele corăbiilor în 1828.

Regele Ludovic al XVI-lea era atât de interesat personal de expediția lui La Pérouse, încât se spune că, în dimineața execuției sale la ghilotină în 1793, una dintre ultimele întrebări pe care le-a pus a fost: «Au sosit vești de la La Pérouse?»

Mary Henrietta Kingsley s-a născut pe 13 octombrie 1862 la Islington, Londra, fiică a medicului și călătorului George Kingsley; a rămas acasă pentru a-și îngriji mama bolnavă până la moartea ambilor părinți în 1892. La treizeci de ani, s-a îndreptat spre Africa de Vest, călătorind între 1893 și 1895 prin Sierra Leone, Angola, Gabon și Camerun, deseori singură în zone nevizitate de europeni. A urcat pe fluviul Ogooué prin teritoriul tribului Fang, a escaladat vârful Camerun și a colectat specii de pești noi pentru știință, trei dintre ele purtându-i astăzi numele. În cărțile sale «Travels in West Africa» (1897) și «West African Studies» (1899) a apărat cu căldură și respect culturile africane, opunându-se paternalismului misionar. A murit pe 3 iunie 1900 la Simonstown, Africa de Sud, îngrijind prizonieri de război boeri, la numai 37 de ani.

Mary Kingsley a traversat mlăștini și păduri tropicale îmbrăcată în rochia victoriana lungă și neagră specifică epocii, refuzând să poarte îmbrăcăminte «de bărbat» — și a declarat că tocmai această fustă i-a salvat viața o dată când a căzut într-o capcană cu țepi, atenuând impactul.

Ahmad ibn Fadlan a fost un cărturar și diplomat arab din Bagdad, secretar al curții califului abbasid al-Muqtadir. În 921–922 a condus o misiune diplomatică la bulgarii de pe Volga, parcurgând un drum lung prin stepele Asiei Centrale. Relația sa de călătorie, Risāla, rămâne unul dintre cele mai prețioase documente medievale: descrie cu acuitate popoarele Volgăi, khazarii, bulgarii și, mai ales, negustorii ruși (Rus), oferind prima mărturie arabă detaliată despre obiceiurile, înfățișarea și ritualurile funerare ale acestora. Opera sa a supraviețuit în fragmente și a influențat profund cunoașterea europeană a lumii nordice medievale.

I-am văzut pe Rusiya când au venit pe căile lor comerciale și s-au tăbărât pe malul râului Itil. Nu am văzut niciodată oameni cu o statură corporală mai dezvoltată decât a lor. Sunt înalți ca niște palmieri, blonzi și rubicond.

Manuscrisul Risāla a fost redescoperit abia în 1923, la Meshhad (Iran), într-o copie dintr-o enciclopedie geografică medievală, la aproape o mie de ani după ce a fost scris.

Jean Chardin s-a născut la Paris pe 16 noiembrie 1643, fiu al unui bijutier prosper, și a primit o educație aleasă care i-a deschis drumul spre comerț și călătorie. A vizitat Persia de două ori — în 1665 și în 1671 — petrecând ani întregi la curtea șahului de la Isfahan, unde s-a bucurat de prețuirea suveranului Abbas al II-lea. Fugind din Franța din cauza persecuțiilor îndreptate împotriva hughenoților după revocarea Edictului de la Nantes, s-a stabilit în Londra, unde regele Carol al II-lea l-a înnobilat ca bijutier de curte. Lucrarea sa în zece volume, Călătoriile lui Sir John Chardin în Persia și Indiile de Est, este considerată și astăzi una dintre cele mai riguroase și complete descrieri ale Iranului safavid și ale Orientului Apropiat. A murit la Londra pe 25 decembrie 1713, lăsând în urmă o operă de referință a explorărilor culturale occidentale.

Chardin a călătorit din Franța până în Persia trecând prin Turcia, Crimeea și Caucaz, o rută extrem de periculoasă pentru secolul al XVII-lea, și s-a întors acasă ocolind Africa, pe la Capul Bunei Speranțe.

Ippolito Desideri s-a născut la 21 decembrie 1684 la Pistoia, Italia, și a intrat de tânăr în Compania lui Iisus (iezuiți), hrănit de dorința de a duce misiunea creștină în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. A sosit la Lhasa pe 18 martie 1716, devenind unul dintre primii europeni care au ajuns în capitala Tibetului, și a obținut permisiunea hanului mongol al Tibetului de a rămâne, studia și predica. Spre deosebire de alți misionari, Desideri a învățat cu desăvârșire limba tibetană și a studiat profund textele budiste canonice, scriind lucrări teologice direct în tibetană — o realizare fără precedent în lumea occidentală. A stat în Tibet până în 1721, după care s-a întors la Roma, unde a murit pe 14 aprilie 1733, la numai 48 de ani, înainte ca opera sa să poată fi publicată.

Desideri este considerat primul european care a realizat o critică internă riguroasă a metafizicii budiste tibetane, scriind în chiar limba tibetană refutații ale conceptelor de vid (śūnyatā) și renaștere — cu un secol înainte ca Europa să aibă vreun alt cunoscător al limbii tibetane.

Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820 în Bârlad, din o familie boierească moldoveană, și s-a format în spiritul ideilor revoluționare ale veacului său, participând activ la mișcarea din 1848 din Moldova. Prin dubla sa alegere ca domn al Moldovei (5 ianuarie 1859) și al Țării Românești (24 ianuarie 1859), a realizat Unirea Principatelor, punând bazele statului național român modern. În scurta dar densă sa domnie a înfăptuit reforme de anvergură: secularizarea averilor mânăstirești, reforma agrară din 1864 care a împroprietărit țăranii, întemeierea universităților din Iași și București și modernizarea sistemului de drept. Forțat să abdice în februarie 1866 de o coaliție politică adversă, a trăit ultimii ani în exil, murind la 15 mai 1873 la Heidelberg, departe de țara pe care o întemeiase.

Cuza a fost ales domn al ambelor Principate printr-o interpretare ingenioasă a tratatelor internaționale: convențiile europene nu interziceau expres ca aceeași persoană să fie aleasă în ambele principate, fapt de care unioniștii au profitat cu mare abilitate diplomatică.

Mihail Kogălniceanu s-a născut la 6 septembrie 1817 la Iași, din o familie boierească moldoveană, și s-a format la Berlin și Paris, devenind unul dintre cei mai luminați intelectuali ai generației sale. Istoric pasionat, a fondat revista Dacia Literară (1840) și a editat cronicile moldovenești vechi, contribuind decisiv la conștiința identitară a românilor. Ca om de stat și prim-ministru al lui Cuza (1863–1865), a fost arhitectul reformelor fundamentale: secularizarea averilor mânăstirești și legea rurală din 1864 care a transformat structura socială a României. A militat toată viața pentru Unire și, mai târziu, ca ministru de externe, a jucat un rol esențial în proclamarea Independenței României în 1877. A murit la Paris pe 1 iulie 1891, lăsând în urmă o moștenire politică și culturală de neprețuit pentru națiunea română.

Eu privesc ca Patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbește românește.

La numai 23 de ani, Kogălniceanu a ținut cursul inaugural de istorie națională la Academia Mihăileană — un discurs atât de puternic prin viziunea sa pan-română încât autoritățile moldovene l-au interzis imediat, sistând cursul după prima lecție.

Ion C. Brătianu s-a născut pe 2 iunie 1821 la Pitești, dintr-o familie de boieri înstăriți, și s-a format la Paris, unde a îmbrățișat ideile liberale și republicane ale epocii. A participat la revoluția de la 1848 din Țara Românească și a militat în exil pentru autonomia și unirea Principatelor Române. Împreună cu fratele său Dumitru, a fondat Partidul Național Liberal și a jucat un rol central în aducerea prințului Carol de Hohenzollern pe tronul României în 1866. Ca prim-ministru (1876–1888), a condus România prin unul dintre momentele sale cele mai decisive: a obținut independența față de Imperiul Otoman în urma Războiului din 1877–1878 și a pregătit proclamarea Regatului în 1881. A murit pe 16 mai 1891, lăsând o dinastie politică ce a marcat decisiv evoluția României moderne.

Deși a contribuit decisiv la aducerea lui Carol I pe tron în 1866, Brătianu fusese cu câțiva ani înainte un republican convins care milita împotriva monarhiei — o transformare pragmatică ce a definit stilul său politic de-a lungul întregii cariere.

Barbu Catargiu s-a născut la 7 noiembrie 1807 în București, dintr-o veche familie boierească, și a urmat studii de litere, drept și filosofie la Paris. Reîntors în țară, s-a afirmat ca jurnalist și orator remarcabil, devenind liderul incontestabil al curentului conservator. La 22 ianuarie 1862 a fost desemnat primul președinte al Consiliului de Miniștri al României unite, punând bazele guvernului modern român. A fost asasinat pe 8 iunie 1862, împușcat mortal la ieșirea din incinta Adunării Deputaților, de către un autor rămas până astăzi necunoscut. Moartea sa a zguduit tânărul stat român și l-a transformat într-un simbol al demnității și sacrificiului civic.

Pe drapelul nostru, înaintea căruia să fim îngenunchiați, să scriem: «Toate pentru țară, nimic pentru noi!»

Asasinarea lui Barbu Catargiu rămâne până astăzi una dintre cele mai mari enigme ale istoriei politice românești: autorul crimei nu a fost niciodată identificat și judecat.

Ion Gheorghe Duca s-a născut la 20 decembrie 1879 în București și a urmat o carieră strălucitoare în rândurile Partidului Național Liberal, formându-se în școala politică a lui Ionel Brătianu. A ocupat funcțiile de ministru de externe, ministru de interne și, în noiembrie 1933, a fost numit prim-ministru al României. Hotărârea sa de a scoate în afara legii Mișcarea Legionară, pentru a apăra ordinea democratică și constituțională, i-a adus amenințări directe din partea extremei drepte. A fost asasinat pe peronul gării din Sinaia, la 29 decembrie 1933, împușcat de un grup de legionari — martir al valorilor liberale și al statului de drept.

Ion Gheorghe Duca a fost al doilea prim-ministru al României asasinat în funcție, la doar 45 de zile după ce preluase conducerea guvernului.

Ferdinand I s-a născut la 24 august 1865 la Sigmaringen, ca nepot al regelui Carol I, și a urcat pe tronul României la 10 octombrie 1914, în mijlocul primei conflagrații mondiale. A avut curajul să-și urmeze conștiința și dragostea pentru noua sa patrie, conducând România în Primul Război Mondial alături de Antantă, cu sacrificii imense. Domnia sa a culminat cu Marea Unire de la 1918, când provinciile românești s-au unit într-un singur stat, iar în 1922 s-a încoronat la Alba Iulia ca rege al României Mari. A murit la 20 iulie 1927, lăsând în urmă o Românie întregită și modernizată, intrat în istorie cu titlul de Ferdinand Întregitorul.