Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820 în Bârlad, din o familie boierească moldoveană, și s-a format în spiritul ideilor revoluționare ale veacului său, participând activ la mișcarea din 1848 din Moldova. Prin dubla sa alegere ca domn al Moldovei (5 ianuarie 1859) și al Țării Românești (24 ianuarie 1859), a realizat Unirea Principatelor, punând bazele statului național român modern. În scurta dar densă sa domnie a înfăptuit reforme de anvergură: secularizarea averilor mânăstirești, reforma agrară din 1864 care a împroprietărit țăranii, întemeierea universităților din Iași și București și modernizarea sistemului de drept. Forțat să abdice în februarie 1866 de o coaliție politică adversă, a trăit ultimii ani în exil, murind la 15 mai 1873 la Heidelberg, departe de țara pe care o întemeiase.