Istorie

Știai că Burebista a domnit peste cel mai întins regat dac, unind triburile getice și dacice într-o singură stăpânire care se întindea, după izvoare antice, din Munții Balcani până spre Bug. Geograful Strabon spune că a adus disciplină poporului său și că, la sfat, l-a avut pe marele preot Deceneu, care i-a fost sprijin în conducerea treburilor obștii.

Știai că Burebista a fost atât de puternic încât însuși Iulius Caesar plănuia o campanie împotriva lui, socotindu-l o primejdie pentru Roma. Însă amândoi au pierit cam în același răstimp, prin uneltiri lăuntrice: Caesar ucis la idele lui Marte, iar Burebista răpus, spune Strabon, într-o răscoală a alor săi.

Știai că, după moartea lui Burebista, marele regat s-a fărâmițat în mai multe stăpâniri, împărțit între patru și apoi cinci căpetenii, după cum ne spune Strabon. Abia peste vreo sută cincizeci de ani, sub Decebal, dacii aveau să se strângă din nou într-o singură putere de temut.

Știai că numele „Decebal” pare să nu fi fost la obârșie un nume propriu, ci mai degrabă un titlu ori o poreclă cu înțeles de „cel viteaz” sau „cel puternic”. În izvoarele romane el apare uneori alături de forma Diurpaneus, ceea ce i-a făcut pe cercetători să bănuiască o legătură între cele două nume.

Știai că, după primul război daco-roman încheiat în anul 102, împăratul Traian i-a îngăduit lui Decebal o pace care îl lăsa rege, dar cu grele îndatoriri: să dărâme cetățile, să înapoieze armele și meșterii primiți de la romani și să nu mai adăpostească dezertori. Decebal însă a călcat curând înțelegerea, iar aceasta a dus la al doilea război.

Știai că, înaintea primului război, Roma primise o înfrângere usturătoare din partea dacilor. Sub împăratul Domițian, în anul 87, o oaste romană condusă de prefectul Cornelius Fuscus a fost nimicită, iar comandantul însuși a pierit, dacii luând ca pradă chiar însemnele legiunii.

Știai că pentru a-și trece oastea peste Dunăre, Traian a poruncit ridicarea unui pod uriaș de piatră și lemn, opera arhitectului Apollodor din Damasc. Cronicarul Dio Cassius îl socotea o minune, cu stâlpi masivi de piatră ce sprijineau arcadele, fiind multă vreme unul dintre cele mai lungi poduri din lume.

Știai că, văzându-se învins și fără scăpare, Decebal și-a curmat singur viața pentru a nu cădea viu în mâinile romanilor. Un călăreț roman pe nume Tiberius Claudius Maximus a mărturisit, printr-o piatră de mormânt găsită mai târziu, că el a fost cel care a dus capul regelui dac lui Traian.

Știai că, după cucerire, se spune că romanii ar fi găsit ascunsă comoara lui Decebal, îngropată sub apele unui râu abătut din matcă anume pentru aceasta. Dio Cassius povestește că regele pusese robii să sape albia, iar apoi i-ar fi ucis ca să nu dea în vileag ascunzătoarea, taina fiind trădată de un apropiat.

Știai că prada de aur și argint adusă din Dacia a fost atât de mare încât, după cucerire, Roma a cunoscut o adevărată bogăție. Cronicile spun că Traian a dat sărbători ce au ținut o sută douăzeci și trei de zile, cu jocuri și lupte la care au luat parte mii de gladiatori și fiare sălbatice.

Știai că cifrele lăsate de un izvor târziu despre prada dacică par uriașe peste măsură: sute de tone de aur și de argint. Învățații de azi socotesc aceste sume mult umflate, dar chiar și mai potolite, ele arată câtă avuție a scos Roma din minele de aur ale munților dacici.

Știai că faimoasa Columnă a lui Traian, înălțată la Roma, este ca o carte de piatră ce povestește în chip cioplit cele două războaie dacice. Pe fâșia ei ce se răsucește în spirală sunt înfățișate peste două mii de chipuri omenești, iar la temelie se află încăperea unde au fost așezate cenușa și osemintele împăratului.

Știai că Sarmizegetusa Regia, cetatea de scaun a dacilor din Munții Orăștiei, se afla la peste o mie de metri altitudine și avea o parte sfântă cu sanctuare din piruri de piatră și de lemn așezate în cerc. Acolo se găsește și un disc de piatră socotit de unii un fel de calendar, mărturie a priceperii dacilor la măsurarea timpului.

Știai că apa era adusă în cetățile dacice din munți prin conducte făcute din olane de lut ars, îmbinate cu multă iscusință. Sarmizegetusa avea și drumuri pietruite, ateliere de fierărie și magazii, semn că nu era doar o întăritură, ci un adevărat oraș bine rânduit.

Știai că, după cucerire, Dacia a fost prefăcută în provincie romană și a fost umplută cu așezători aduși din tot cuprinsul Imperiului. Din amestecul dintre daci și acești coloniști vorbitori de latină s-a născut, cu timpul, temelia limbii și a neamului românesc, proces pe care istoricii îl numesc romanizare.

Știai că stăpânirea romană asupra Daciei a ținut mai puțin decât în alte provincii, cam o sută șaptezeci de ani, până când împăratul Aurelian a hotărât, în jurul anului 271, retragerea oastei și a cârmuirii la sud de Dunăre. Cu toate acestea, urmele latinității au rămas puternice în graiul și obiceiurile locuitorilor.

Știai că dacii aveau o credință aparte în nemurirea sufletului, legată de zeul lor Zalmoxis. Herodot povestește că, din patru în patru ani, ei trimiteau un sol la Zalmoxis aruncându-l în sulițe, iar dacă murea, credeau că zeul le primise rugămintea, dovadă a felului lor neînfricat de a privi moartea.

Știai că numele „Basarab”, purtat de întemeietorul dinastiei Țării Românești, apare pentru prima oară într-un document maghiar din 1324, în care regele Carol Robert de Anjou îl numește „voievodul nostru transalpin”? Documentul arată că, la acea dată, Basarab era deja recunoscut ca stăpânitor al ținuturilor de dincolo de munți, chiar dacă formal ca vasal al coroanei ungare.

Știai că bătălia de la Posada, din noiembrie 1330, prin care Basarab I a înfrânt armata regelui Carol Robert al Ungariei, s-a dat într-o trecătoare îngustă de munte, unde oștenii lui Basarab au prăvălit bolovani și au tras cu săgeți din înălțimi? Cronica pictată de la Viena descrie dezastrul oastei ungare și scăparea la limită a regelui, care și-a schimbat hainele cu un însoțitor pentru a nu fi recunoscut.

Știai că întemeierea Moldovei este legată de o legendă a vânătorii unui zimbru, în urma căreia cățeaua Molda a voievodului Dragoș s-ar fi înecat într-un râu ce a primit apoi numele Moldova? Capul de zimbru a rămas stemă a Moldovei timp de secole, iar povestea „descălecatului” a fost consemnată în cronici mai târzii, chiar dacă amănuntele țin de tradiție.

Știai că adevăratul întemeietor al Moldovei ca stat independent nu a fost Dragoș, ci Bogdan I, un voievod din Maramureș care s-a răsculat împotriva regelui ungar și a trecut munții în jurul anului 1359? Regele Ludovic I al Ungariei a încercat de mai multe ori să-l readucă la ascultare, dar fără izbândă, iar Moldova a rămas de sine stătătoare.

Știai că bătălia de la Rovine, purtată de Mircea cel Bătrân împotriva sultanului Baiazid I în anul 1395, s-a dat într-un loc mlăștinos și împădurit, ales anume ca să anuleze superioritatea numerică a oștii turcești? Cronicile amintesc de mulțimea săgeților care „au întunecat soarele”, iar Baiazid, deși a intrat în țară, nu a reușit să-l alunge pe Mircea de pe tron.

Știai că Mircea cel Bătrân își spunea, în hrisoavele sale, stăpân „până la Marea cea Mare”, adică până la Marea Neagră, incluzând Dobrogea și cetatea Silistra în titulatură? Această întindere face din domnia lui una dintre cele mai largi ale Țării Românești, cuprinzând deopotrivă țărmul mării și părți din Ardeal, precum Amlașul și Făgărașul.

Știai că, la bătălia de la Podul Înalt din 10 ianuarie 1475, Ștefan cel Mare a atras oastea otomană într-o vale îngustă și mlăștinoasă, învăluită de o ceață groasă de iarnă? Moldovenii au folosit trâmbițe pentru a deruta inamicul, iar victoria a fost atât de răsunătoare încât Ștefan a fost numit de papa Sixt al IV-lea „atlet al lui Hristos”.

Știai că, după marea sa biruință de la Vaslui, Ștefan cel Mare a scris o scrisoare către principii creștini ai Europei, în care numea Moldova „poartă a creștinătății” și cerea ajutor împotriva turcilor? În anul următor, 1476, sultanul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a venit el însuși cu oastea împotriva Moldovei, la Războieni.

Știai că, la biserica ridicată pe locul luptei de la Războieni, Ștefan cel Mare a pus o pisanie tulburătoare, în care amintește de creștinii căzuți în 1476 și cere odihnă sufletelor lor? Este una dintre cele mai omenești mărturii scrise ale unui voievod medieval, un domn care își pomenește morții pe piatra bisericii înălțate chiar pe câmpul înfrângerii.

Știai că cea mai veche scriere păstrată în limba română este o scrisoare din 1521, trimisă de Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului, prin care îl avertiza despre o mișcare a oștilor turcești pe Dunăre? Textul, scris cu litere chirilice, începe cu o formulă de salut în slavonă, dar corpul mesajului este într-o română limpede, ușor de recunoscut și azi.

Știai că prima carte tipărită pe teritoriul românesc a fost un „Liturghier” în limba slavonă, scos la Târgoviște în 1508 de ieromonahul Macarie? Tiparul ajungea astfel în Țara Românească la doar câteva decenii după invenția lui Gutenberg, într-o vreme în care slavona era încă limba de cult și de cancelarie.

Știai că cetatea Poenari, de pe malul Argeșului, a fost întărită de Vlad Țepeș folosind, potrivit tradiției, munca boierilor pedepsiți din Târgoviște, aduși aici cu hainele lor de sărbătoare? Cetatea, cocoțată pe o stâncă înaltă, se ajunge astăzi urcând peste 1400 de trepte, iar poziția ei domina drumul de pe Valea Argeșului.

Știai că, în noaptea de 16 spre 17 iunie 1462, Vlad Țepeș a dat celebrul „atac de noapte” asupra taberei sultanului Mehmed al II-lea de lângă Târgoviște, încercând să pătrundă până la cortul sultanului? Deși nu l-a prins pe Mehmed, atacul a semănat spaimă în oastea otomană, iar când turcii au înaintat spre capitală au găsit, se spune, o priveliște a țepelor care l-ar fi tulburat chiar pe sultan.