Istorie

Știai că Luther și Zwingli, cei doi mari reformatori, s-au întâlnit în 1529 la Marburg pentru a se uni, dar s-au despărțit dezbinați dintr-o singură propoziție? Nu s-au putut înțelege asupra înțelesului cuvintelor „acesta este trupul Meu” la Cina cea de Taină. Luther ar fi scris cu cretă pe masă cuvântul latin „est”, adică „este”, refuzând orice tălmăcire simbolică.

Știai că Jean Calvin, deși legat pentru totdeauna de Geneva, nu era elvețian, ci francez, născut la Noyon în Picardia? A ajuns în oraș aproape din întâmplare, oprindu-se peste noapte în drum spre Strasbourg, când reformatorul Guillaume Farel l-a înduplecat cu amenințări aproape profetice să rămână. Genevezii l-au și alungat pentru o vreme, chemându-l apoi înapoi.

Știai că opera de căpătâi a lui Calvin, „Învățătura religiei creștine”, a crescut uimitor de-a lungul vieții autorului? Prima ediție din 1536 era o cărticică de câteva capitole, dar ediția finală din 1559 ajunsese la optzeci de capitole, de câteva ori mai voluminoasă. Calvin a rescris-o și a mărit-o mereu, șlefuind-o ca pe temelia gândirii reformate.

Știai că regele Henric al VIII-lea al Angliei a primit de la papă titlul de „Apărător al credinței” tocmai pentru o carte scrisă împotriva lui Luther? În 1521, regele apărase cele șapte taine ale Bisericii, iar Roma l-a răsplătit cu acest titlu. Ironia istoriei: câțiva ani mai târziu, același rege rupea Anglia de Roma, iar urmașii săi poartă acel titlu până astăzi.

Știai că Conciliul de la Trento, chemat să răspundă Reformei protestante, s-a întins cu întreruperi peste optsprezece ani, între 1545 și 1563, sub trei papi diferiți? Din pricina războaielor, a molimelor și a neînțelegerilor politice, a fost de mai multe ori suspendat și mutat. Hotărârile lui au dat forma catolicismului pentru mai bine de trei secole, până la Conciliul Vatican al doilea.

Știai că Ignațiu de Loyola, întemeietorul iezuiților, sprijinul de nădejde al Contrareformei, a fost mai întâi ofițer și abia o rană gravă l-a întors spre viața duhovnicească? La asediul cetății Pamplona, în 1521, o ghiulea de tun i-a zdrobit un picior. Silit să zacă îndelung și negăsind alte cărți decât vieți de sfinți, și-a schimbat cu totul calea vieții.

Știai că masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, din 24 august 1572, a pornit în plină sărbătoare de nuntă? Protestanții hughenoți se adunaseră la Paris pentru căsătoria lui Henric de Navarra cu Margareta de Valois, prilej de împăcare. În loc de pace, orașul s-a umplut de sânge, iar valul de omoruri s-a răspândit apoi în provincie vreme de săptămâni.

Știai că viitorul rege Henric al patrulea al Franței și-a schimbat de mai multe ori credința pentru a supraviețui și a domni? Crescut protestant, s-a convertit la catolicism pentru a scăpa cu viață după masacrul din 1572, a revenit apoi la protestantism, iar în cele din urmă a trecut din nou la catolicism pentru a-și asigura tronul. Lui i se atribuie vorba potrivit căreia Parisul face cât o slujbă.

Știai că Edictul de la Nantes, dat de Henric al patrulea în 1598, a adus o toleranță rară pentru vremea aceea, îngăduind protestanților hughenoți libertatea cultului în anumite orașe? El le dădea chiar dreptul de a păstra sub arme cetăți întărite, ca garanție a siguranței lor. Aproape un secol mai târziu, în 1685, regele Ludovic al paisprezecelea l-a revocat, silind mulți hughenoți să pribegească peste hotare.

Știai că Războiul de Treizeci de Ani, izbucnit în 1618 din pricini religioase, a început cu o azvârlire pe fereastră? La Praga, doi guvernatori imperiali și un secretar au fost aruncați de nobilii protestanți de la înălțimea castelului, episod cunoscut ca „defenestrarea de la Praga”. Toți trei au supraviețuit căderii, catolicii spunând că i-au ocrotit îngerii, iar protestanții că i-a salvat o grămadă de gunoi.

Știai că Pacea de la Augsburg din 1555 a împăcat catolicii și luteranii din Imperiu printr-un principiu rezumat în latinește ca „cuius regio, eius religio”, adică religia stăpânului este religia ținutului? Astfel, credința supușilor era hotărâtă de cea a principelui local. Cine nu voia să o urmeze avea dreptul, cel puțin în principiu, să își vândă avutul și să se mute în alt ținut.

Știai că Ludovic al XIV-lea a domnit peste șaptezeci și doi de ani, mai mult decât orice alt monarh suveran din istoria Europei? A urcat pe tron în 1643, la nici cinci ani, și a murit în 1715, cu doar câteva zile înainte de a împlini șaptezeci și șapte de ani. Atât de lungă i-a fost domnia, încât i-au supraviețuit fiul și nepotul, iar coroana a trecut la strănepotul său, Ludovic al XV-lea.

Știai că la Versailles trezirea regelui era o ceremonie publică numită „lever”, la care nobilii se întreceau pentru cinstea de a-i întinde cămașa sau de a-i ține lumânarea? Fiecare gest era împărțit după rang, iar dreptul de a-i înmâna un anume veșmânt era o favoare râvnită. Ludovic al XIV-lea a transformat astfel până și îmbrăcarea într-un instrument de putere, legând nobilimea de persoana lui.

Știai că palatul de la Versailles, în forma lui de mare curte, nu avea aproape nicio toaletă modernă și că mirosurile erau o problemă permanentă? Curtenii foloseau adesea colțuri de coridor, iar parfumurile grele erau, în parte, o încercare de a acoperi realitatea. Totuși, grădinile aveau peste o mie de jeturi de apă, o adevărată minune tehnică pentru vremea aceea.

Știai că Ludovic al XIV-lea și-a luat ca emblemă soarele, de unde și numele de „Regele-Soare”? Alegerea nu a fost întâmplătoare: soarele domină totul prin lumina lui, iar regele voia să arate că întreaga curte gravitează în jurul persoanei sale. Motivul solar apare peste tot la Versailles, de la grilaje aurite la tavane pictate.

Știai că faimoasa frază „Statul sunt eu” i se atribuie lui Ludovic al XIV-lea, dar nu există nicio dovadă sigură că ar fi rostit-o vreodată? Istoricii o consideră mai degrabă o formulă născocită mai târziu pentru a-i rezuma domnia absolutistă. Ceea ce a spus, cu adevărat, pe patul de moarte, ar fi fost că el pleacă, dar statul rămâne mereu.

Știai că Petru cel Mare al Rusiei a introdus o taxă pe barbă pentru a-și forța nobilii să se rada după moda apuseană? Cei care voiau să-și păstreze barba plăteau și primeau un jeton de aramă pe care scria că barba este o povară de prisos. Țarul, întors dintr-o lungă călătorie în Occident, voia o Rusie modernizată chiar și la chip.

Știai că Petru cel Mare a lucrat, incognito, ca simplu dulgher pe șantierele navale din Olanda? În cadrul așa-numitei Mari Ambasade din 1697 și 1698, țarul a călătorit sub un nume fals ca să învețe meseria construcției de corăbii la fața locului. La întoarcere a folosit tot ce văzuse pentru a ridica o flotă rusească și un oraș nou, Sankt Petersburg.

Știai că orașul Sankt Petersburg a fost ridicat, la porunca lui Petru cel Mare, pe o mlaștină deltaică, cu prețul a mii de vieți de muncitori? Fondat în 1703, orașul a devenit noua capitală și „fereastra spre Europa” a Rusiei. Cheltuiala umană a fost atât de mare, încât s-a spus că a fost clădit pe oase.

Știai că regele Filip al V-lea al Spaniei suferea de melancolie adâncă și că muzicianul castrat Farinelli a fost chemat să-i cânte în fiecare seară pentru a-l alina? Timp de ani întregi, cântărețul i-a interpretat aceleași arii, aproape zilnic, devenind un fel de doctor prin muzică al curții. Astfel, o voce a ajuns instrument de guvernare într-o monarhie absolută.

Știai că eticheta la curtea spaniolă a Habsburgilor era atât de rigidă, încât se povestea că o regină ar fi putut fi lăsată să sufere pentru că nimeni nu avea rangul potrivit să o atingă? Regulile stabileau cine avea voie să se apropie de trupul regal și în ce împrejurări. Aceste povești au rămas simbolul unei curți încremenite în ceremonial.

Știai că oglinzile din celebra Galerie a Oglinzilor de la Versailles au fost o adevărată extravaganță, fiindcă sticla de oglindă era pe atunci un lux vândut mai ales de Veneția? Franța a dezvoltat propria manufactură pentru a putea acoperi cei aproape trei sute cincizeci de panouri ale galeriei. Sala oglindea grădinile și lumina, uimindu-i pe ambasadorii străini.

Știai că Frederic cel Mare al Prusiei a iubit atât de mult muzica, încât cânta la flaut și a compus el însuși zeci de lucrări? La curtea lui de la Potsdam, marele Johann Sebastian Bach a fost primit și i-a dedicat regelui o operă muzicală numită „Ofranda muzicală”. Un monarh cunoscut pentru disciplina militară era, în intimitate, un artist pasionat.

Știai că Frederic cel Mare ținea la palatul său de la Sanssouci mai mult la câinii lui iubiți decât la fastul curtenesc și a cerut să fie îngropat lângă ei? Dorința nu a fost împlinită imediat, dar în 1991 rămășițele sale au fost în sfârșit așezate, așa cum voise, în grădina de la Sanssouci, aproape de mormintele câinilor. Un rege absolut și-a dorit, la final, o odihnă simplă și retrasă.

Știai că împărăteasa Maria Terezia a Austriei a avut șaisprezece copii și, totuși, a condus personal reforme profunde ale statului habsburgic? Deși nu a purtat oficial titlul imperial, ea a fost adevărata conducătoare a vastelor teritorii ale familiei. Una dintre fiicele sale a devenit celebra Marie Antoinette, regina Franței.

Știai că viața la Versailles era atât de scumpă pentru nobili, încât mulți se ruinau doar pentru a fi văzuți la curte? A locui aproape de rege însemna favoruri, pensii și funcții, așa că aristocrații cheltuiau averi pe haine, echipaje și jocuri de noroc. Ludovic al XIV-lea a înțeles că, ținându-i pe nobili prinși în lux și ceremonial, îi ținea departe de intrigi împotriva coroanei.

Știai că sub Ludovic al XIV-lea Franța a construit, prin inginerul Vauban, un adevărat brâu de cetăți de graniță considerate capodopere ale artei militare? Peste o sută de fortificații au fost ridicate sau întărite pentru a apăra regatul, iar unele dintre ele sunt și astăzi ocrotite ca patrimoniu al omenirii. Absolutismul se vedea nu doar în palate, ci și în ziduri de piatră.

Știai că țarina Ecaterina cea Mare a Rusiei, ajunsă pe tron printr-o lovitură de palat, a purtat o corespondență prietenească cu marii gânditori ai Iluminismului, precum Voltaire? Ea se voia o „despotă luminată”, care să îmbine puterea absolută cu ideile noi ale vremii. Deși originară dintr-un mic principat german, a domnit peste Rusia mai bine de treizeci de ani.

Știai că Compania Britanică a Indiilor Orientale avea propria armată privată, care la începutul secolului al XIX-lea număra în jur de 260.000 de soldați? Era aproape dublul mărimii armatei regulate britanice din acea vreme. O simplă societate comercială pe acțiuni ajunsese astfel să guverneze subcontinentul indian și să poarte războaie pe cont propriu.

Știai că insula Run, un petic minuscul de pământ din arhipelagul Banda, a fost cedată de englezi olandezilor prin Tratatul de la Breda din 1667, în schimbul unei alte insule care părea neînsemnată? Insula primită de englezi era Manhattan. Run era prețuită pentru nucșoara sa, pe atunci una dintre cele mai scumpe mirodenii din lume.