Oameni

Max Karl Ernst Ludwig Planck s-a născut pe 23 aprilie 1858 la Kiel, Germania, într-o familie de tradiție academică, și a manifestat de timpuriu atât talent matematic, cât și muzical. La vârsta de 42 de ani, în 1900, a introdus conceptul revoluționar de cuantă de energie pentru a explica radiația corpului negru, punând astfel piatra de temelie a fizicii cuantice — descoperire care i-a adus Premiul Nobel pentru Fizică în 1918. A condus de două ori Societatea Kaiser Wilhelm și a reprezentat un reper moral al științei germane, suportând cu demnitate tragedii personale devastatoare: doi fii au murit în Primul Război Mondial, iar cel de-al treilea, Erwin, a fost executat în 1945 după eșecul atentatului împotriva lui Hitler. A murit pe 4 octombrie 1947 la Göttingen, la vârsta de 89 de ani, iar societatea de cercetare care îi poartă numele — Max-Planck-Gesellschaft — rămâne unul dintre cele mai prestigioase institute din lume.

Un adevăr științific nou nu triumfă convingându-și adversarii și făcându-i să vadă lumina, ci mai degrabă pentru că adversarii săi mor și crește o nouă generație care este familiarizată cu el.

Planck a descoperit constanta care îi poartă numele (h) în 1900, dar a descris el însuși actul ca 'un act de disperare' — nu credea inițial că teoria sa cuantică era fizică reală, ci doar un artificiu matematic.

Leonhard Euler s-a născut pe 15 aprilie 1707 la Basel, Elveția, fiu al unui pastor calvinist, și a intrat la Universitatea din Basel la vârsta de 13 ani, studiind sub îndrumarea marelui Johann Bernoulli. A lucrat la Academia din Sankt Petersburg și la Academia din Berlin, producând lucrări matematice la un ritm fără precedent în istoria științei — peste 800 de publicații, acoperind analiza matematică, teoria numerelor, geometria, mecanica și astronomia. Remarcabil este faptul că, după ce și-a pierdut complet vederea în 1771, productivitatea sa nu a scăzut, ci a crescut, dictând membrilor familiei descoperiri pe care mintea sa le elabora exclusiv interior. A murit pe 18 septembrie 1783 la Sankt Petersburg, în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de 76 de ani, lucrând până în ultima zi de viață. Notațiile matematice pe care le-a introdus — inclusiv e, i, π, Σ și f(x) — sunt folosite universal până astăzi.

În ziua morții sale, Euler a ținut o lecție de matematică unui nepot, a calculat mișcarea balonului cu aer cald (tocmai inventat de frații Montgolfier) și a discutat cu colegii despre planeta Uranus — abia descoperită — înainte să sufere accidentul vascular fatal.

Johann Carl Friedrich Gauss s-a născut pe 30 aprilie 1777 la Braunschweig, Germania, dintr-o familie săracă, și și-a manifestat geniul matematic de la vârsta de șapte ani, când a uimit profesorii sumând instantaneu numerele de la 1 la 100. Talentul său excepțional a atras atenția Ducelui de Braunschweig, care i-a finanțat studiile la Colegiu și la Universitatea din Göttingen. La numai 21 de ani a publicat 'Disquisitiones Arithmeticae', o lucrare de teorie a numerelor comparabilă ca importanță cu 'Elementele' lui Euclid, iar mai târziu a adus contribuții fundamentale în geometrie, statistică, astronomie, geodezie și fizică. A îndeplinit funcția de director al Observatorului Astronomic din Göttingen timp de aproape jumătate de secol, combinând rigoarea teoretică cu aplicațiile practice cu o rară măiestrie. Contemporanii l-au numit 'princeps mathematicorum' — principele matematicienilor —, titlu pe care l-a purtat cu smerenie până la moartea sa pe 23 februarie 1855 la Göttingen.

Nu cunoașterea, ci actul de a învăța; nu posesia, ci actul de a ajunge acolo este ceea ce acordă cea mai mare bucurie.

Gauss a descoperit la 19 ani că un heptadecagon (poligon cu 17 laturi) poate fi construit cu rigla și compasul — prima progres în această problemă în 2000 de ani — și a cerut ca figura să fie gravată pe piatra sa funerară. Sculptorul a refuzat, spunând că ar arăta ca un cerc.

Friedrich Wilhelm Heinrich Alexander von Humboldt s-a născut pe 14 septembrie 1769 la Berlin, în sânul unei familii prusace nobile, și a studiat la Frankfurt pe Oder, Göttingen, Hamburg și Freiberg, pregătindu-se cu rigurozitate pentru marile explorări care aveau să-i definească viața. Între 1799 și 1804 a întreprins o expediție monumentală în America de Sud și Centrală alături de botanistul Aimé Bonpland, cartografiind reliefuri, studiind flora, fauna, clima și magnetismul terestru cu o precizie revoluționară pentru epocă. Datele culese în cinci ani de călătorie au fost publicate în 30 de volume, iar sinteza sa grandioasă 'Kosmos' (1845–1862) a încercat să descrie unitatea întregii naturi, punând bazele geografiei moderne, ale biogeografiei și ale studiului climei. A trăit cea mai mare parte a vieții adulte la Paris, colaborând cu savanții francezi, și a revenit la Berlin abia la 60 de ani, devenind un ambasador al cunoașterii universale la curtea prusacă. A murit pe 6 mai 1859 la Berlin, la vârsta de 89 de ani, lăsând o moștenire care a influențat generații de oameni de știință, de la Charles Darwin până la ecologiștii contemporani.

La moartea sa în 1859, Humboldt a fost comemorat simultan în orașe de pe patru continente — de la Alexandria și Moscova la New York și Melbourne — o onoare fără precedent pentru un om de știință al acelei epoci.

Nikola Tesla s-a născut pe 10 iulie 1856 în Smiljan, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar (azi Croația), dintr-o familie sârbă, și a emigrat în Statele Unite în 1884, unde și-a desfășurat cea mai mare parte a activității. A inventat și brevetat câmpul magnetic rotativ, principiu fundamental al motoarelor cu curent alternativ, și a proiectat sistemul de distribuție a electricității prin curent alternativ — sistemul care alimentează lumea până astăzi. A colaborat inițial cu Thomas Edison, dar a ales independent calea curentului alternativ, intrând astfel într-o rivalitate celebră. Deși a trăit ultimii ani în sărăcie și izolare, la hotelul New Yorker din Manhattan, moștenirea sa tehnică este imensă; a murit pe 7 ianuarie 1943, la vârsta de 86 de ani.

Unitatea SI de inducție magnetică (Tesla) îi poartă numele, iar în 1960 a devenit primul inventator căruia i s-a dedicat o unitate SI de măsură adoptată după moartea sa.

Antoine-Laurent Lavoisier s-a născut pe 26 august 1743 la Paris, într-o familie burgheză înstărită, și a studiat la Collège Mazarin, unde și-a cultivat pasiunea pentru științele naturii. A răsturnat teoria flogisticului prin experimente riguroase asupra combustiei, a formulat legea conservării masei — baza chimiei cantitative — și a dat numele elementelor oxigen și hidrogen, contribuind la elaborarea primei nomenclaturi chimice sistematice. A lucrat în strânsă colaborare cu soția sa, Marie-Anne Paulze, care i-a tradus texte și i-a ilustrat experimentele. Prins în vâltoarea Revoluției Franceze ca fermier general de taxe, a fost condamnat la moarte și ghilotinat pe 8 mai 1794, la vârsta de 50 de ani; matematicianul Lagrange a spus că va dura o sută de ani să se producă un alt cap ca al său.

La scurt timp după execuția sa, autoritățile revoluționare i-au restituit soției toate bunurile confiscate, recunoscând că fusese condamnat pe nedrept.

Erwin Schrödinger s-a născut pe 12 august 1887 la Viena și și-a petrecut copilăria într-un mediu cultivat, tatăl său fiind botanist. A studiat fizica la Universitatea din Viena și, în 1926, a publicat celebra ecuație de undă care descrie comportamentul cuantic al electronilor, punând bazele mecanicii ondulatorii. A împărțit Premiul Nobel pentru Fizică în 1933 cu Paul Dirac, iar în 1935 a propus celebrul experiment mental al pisicii — o critică a interpretării probabiliste a mecanicii cuantice. Refuzând să accepte persecuția evreilor sub regimul nazist, a părăsit Germania și a lucrat mulți ani la Dublin Institute for Advanced Studies, unde a publicat și influentul eseu filosofic Ce este viața? (1944); s-a stins pe 4 ianuarie 1961, la Viena, orașul natal.

Cartea sa Ce este viața? (1944) l-a inspirat pe Francis Crick să se îndrepte spre biologie, contribuind indirect la descoperirea structurii ADN-ului în 1953.

Ernest Rutherford s-a născut pe 30 august 1871 la Brightwater, Noua Zeelandă, fiu al unui fermier scoțian și al unei învățătoare engleze, și a urmat studii superioare cu J.J. Thomson la Laboratorul Cavendish din Cambridge. A descoperit și denumit nucleul atomic, particulele alfa și beta, protonul și conceptul de perioadă de înjumătățire radioactivă, punând bazele fizicii nucleare. A primit Premiul Nobel pentru Chimie în 1908 și a realizat în 1919 prima transmutație artificială a unui element — transformând azot în oxigen prin bombardament cu particule alfa. A îndrumat o generație întreagă de viitori laureați Nobel, printre care Niels Bohr și James Chadwick; a murit pe 19 octombrie 1937 la Cambridge, iar cenușa sa a fost depusă în nava Westminster Abbey, alături de Isaac Newton și Lord Kelvin.

Rutherford a primit titlul de baron (Lord Rutherford of Nelson) în 1931, devenind primul om de știință neozeelandez înnobilat în Regatul Unit.

Werner Heisenberg s-a născut pe 5 decembrie 1901 la Würzburg, Germania, și a dat dovadă de timpuriu de o remarcabilă aptitudine pentru matematică și fizică. A studiat la München și Göttingen, sub îndrumarea lui Arnold Sommerfeld, Max Born și Niels Bohr, și în 1925 a formulat mecanica matriceală — prima formulare coerentă a mecanicii cuantice. În 1927 a enunțat principiul incertitudinii, care afirmă că poziția și impulsul unei particule nu pot fi cunoscute simultan cu precizie arbitrară, transformând fundamental înțelegerea naturii la scară atomică; a primit pentru aceasta Premiul Nobel pentru Fizică în 1932. A condus programul nuclear german în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o perioadă controversată a vieții sale, despre care a oferit explicații ambivalente; s-a retras din cercetare activă în 1970 și a murit pe 1 februarie 1976 la München.

Heisenberg a câștigat Premiul Nobel la doar 31 de ani, devenind unul dintre cei mai tineri laureați din istoria fizicii.

Alexander Fleming s-a născut pe 6 august 1881 la Lochfield, Ayrshire, Scoția, și a venit la Londra la vârsta de 13 ani, unde a studiat medicina la Spitalul St Mary din Paddington, devenind asistent bacteriolog al pionierului vaccinurilor Almroth Wright. Pe 28 septembrie 1928, întorcându-se dintr-o vacanță, a observat că o mucegai (Penicillium notatum) contamina una dintre cutiile Petri și inhiba creșterea bacteriilor din jur — o descoperire întâmplătoare, dar recunoscută imediat ca semnificativă. A denumit substanța activă penicilină și a publicat rezultatele în 1929, deși producția la scară largă a fost realizată abia de Howard Florey și Ernst Chain în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A împărțit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1945 cu Florey și Chain, a fost înnobilat în același an ca Sir Alexander Fleming și s-a stins pe 11 martie 1955 la Londra.

Penicilina a pornit de la o observație întâmplătoare. Singurul meu merit este că nu am neglijat observația și că am urmărit subiectul ca bacteriolog.

Fleming a avertizat în discursul său Nobel din 1945 că utilizarea necorespunzătoare a penicilinei ar putea duce la apariția bacteriilor rezistente — o profeție care s-a adeverit cu mult înainte de sfârșitul secolului XX.

Arhimede s-a născut în jurul anului 287 î.Hr. în Siracuza, Sicilia, și a studiat o perioadă la Alexandria, unde a legat prietenii cu mari cărturari ai vremii. A fost cel mai mare matematician al Antichității: a calculat cu precizie valoarea numărului π, a anticipat calculul integral și a enunțat principiul hidrostatic al forței de împingere. Ca inginer, a inventat șurubul care îi poartă numele și a proiectat mașini de război care au întârziat cucerirea Siracuzei de către romani. A murit în 212 î.Hr., ucis de un soldat roman în timpul asediului cetății, refuzând, potrivit tradiției, să-și abandoneze calculele.

Dați-mi un punct de sprijin și voi mișca Pământul.

Povestea celebrului strigăt «Eureka!» a fost consemnată pentru prima dată de arhitectul roman Vitruviu, la circa un secol după moartea savantului — Arhimede însuși nu a lăsat nicio scriere despre episod.

Emmy Noether s-a născut la 23 martie 1882 în Erlangen, Germania, într-o familie de matematicieni, și și-a obținut doctoratul în matematică în 1907, la o vreme când femeile erau aproape excluse din mediul academic. Invitată de David Hilbert la Universitatea din Göttingen, a lucrat acolo din 1916 până în 1933, când regimul nazist a concediat-o atât pentru originea sa evreiască, cât și pentru că era femeie. A elaborat teorema care îi poartă numele, ce stabilește o legătură profundă între simetriile naturii și legile de conservare din fizică, o descoperire considerată fundamentală pentru fizica modernă. Și-a petrecut ultimii ani ca profesor vizitator la Bryn Mawr College, în Statele Unite, și a murit în 1935, la 53 de ani, în urma complicațiilor unei operații.

Metodele mele sunt cu adevărat metode de lucru și de gândire; de aceea au pătruns pretutindeni, în mod anonim.

Albert Einstein a numit-o, în necrologul din New York Times (1935), «cea mai semnificativă matematiciană creatoare pe care a produs-o până acum istoria educației superioare feminine».

Lise Meitner s-a născut la 7 noiembrie 1878 la Viena, într-o familie evreiască, și a devenit una dintre primele femei din Austria care a obținut un doctorat în fizică. A colaborat vreme de decenii cu chimistul Otto Hahn la Berlin, unde împreună au studiat radioactivitatea, până când, în 1938, persecuțiile naziste au forțat-o să fugă în Suedia. Împreună cu nepotul său Otto Frisch, a explicat teoretic fisiunea nucleară și a inventat termenul însuși, deschizând calea erei nucleare. Deși invitată să participe la Proiectul Manhattan, a refuzat categoric, rămânând fidelă principiilor sale umanitare până la capătul vieții. A murit la 90 de ani, la 27 octombrie 1968, la Cambridge, Anglia.