Natură

Știai că cel mai adânc punct cunoscut al oceanelor, Adâncul Challenger din Groapa Marianelor, coboară aproape 11.000 de metri sub luciul apei? Dacă Everestul ar fi cufundat acolo, vârful său ar rămâne încă la peste doi kilometri sub valuri. Presiunea la acea adâncime depășește de o mie de ori pe cea de la suprafață, îndoind până și oțelul.

Știai că, în adâncurile Golfului Mexic, există lacuri și „râuri” de saramură pe fundul oceanului? Aceste bazine de apă sărată sunt atât de dense încât nu se amestecă cu apa mării de deasupra, formând maluri și o suprafață care unduiește ca a unui iaz. Concentrația lor de sare poate fi de câteva ori mai mare decât a apei oceanice obișnuite.

Știai că mareele nu sunt stârnite doar de Lună, ci și de Soare, deși forța acestuia din urmă este mai slabă în ciuda dimensiunii sale uriașe? Când cele două astre își aliniază atracția, la Lună nouă și la Lună plină, se nasc mareele de sizigii, cele mai ample. Iar la sfert, când trag unul contra celuilalt, apar mareele de cuadratură, cele mai domoale.

Știai că în Golful Fundy, în estul Canadei, mareea urcă și coboară cu peste 15 metri, cea mai mare amplitudine de pe glob? Forma pâlniei golfului amplifică unda de maree ca o oscilație care se acordă cu ritmul oceanului. La reflux se descoperă câmpuri întregi de nămol pe care marea le înghite din nou peste câteva ore.

Știai că Marea Sargasso, din mijlocul Atlanticului, este singura mare de pe Pământ fără țărmuri? Marginile ei nu sunt uscat, ci curenți oceanici care o încercuiesc, purtând covoare plutitoare de alge sargassum. Apa ei este de un albastru limpede, adânc și neobișnuit de calm, mărginit doar de vârtejul marilor curenți.

Știai că marea își schimbă culoarea nu doar după cer, ci după ce plutește în ea? Apa curată absoarbe roșul și galbenul din lumina soarelui și împrăștie albastrul, de aceea oceanul deschis pare atât de întunecat de azuriu. Acolo unde microalgele bogate în clorofilă se înmulțesc, marea capătă nuanțe verzui, iar la gurile fluviilor, tulbure de mâl, devine cafenie.

Știai că, dacă toată sarea din oceane ar fi scoasă și întinsă uscată peste uscatul planetei, ar forma un strat gros de peste 150 de metri? Oceanele conțin aproape 50 de milioane de miliarde de tone de săruri dizolvate. Cea mai mare parte este clorura de sodiu, sarea de bucătărie, adusă timp de milioane de ani de râuri care spală rocile continentelor.

Știai că valurile pe care le vezi izbind țărmul nu duc apa cu ele spre uscat? În larg, valul transportă doar energie, iar particulele de apă se rotesc pe loc în cercuri, ridicându-se și coborând fără a înainta. Abia când fundul mării urcă spre plajă, cercurile se turtesc, valul se apleacă și se prăbușește în spumă.

Știai că un râu uriaș de apă caldă traversează Atlanticul, iar fără el iernile Europei ar fi cu mult mai aspre? Curentul Golfului cară mai multă apă decât toate fluviile lumii la un loc și duce căldura tropicelor spre nord-vest. Datorită lui, porturi din Norvegia rămân neînghețate iarna, deși se află la latitudini unde altundeva domnește gheața.

Știai că oceanele sunt străbătute de o „bandă rulantă” a apei care face un ocol complet în circa o mie de ani? Această circulație termohalină este împinsă de diferențele de temperatură și de sare: apa rece și sărată se scufundă lângă poli, alunecă pe fund spre ecuator și urcă din nou departe, în alte mări. Ea leagă toate oceanele într-un singur suflu lent al planetei.

Știai că Marea Moartă este atât de sărată încât în ea aproape că nu poți să te scufunzi, ci plutești fără efort la suprafață? Cu o salinitate de aproape zece ori mai mare decât a oceanului, apa ei densă respinge trupul. Malurile sale sunt totodată cel mai jos uscat descoperit al Pământului, coborât la peste 430 de metri sub nivelul mării.

Știai că fosele oceanice se nasc acolo unde o placă a scoarței terestre alunecă sub alta, cufundându-se înapoi în interiorul planetei? Aceste șanțuri lungi și înguste, precum Groapa Marianelor, sunt cele mai adânci cicatrici ale Pământului. La marginea lor, presiunea și mișcarea rocilor stârnesc unele dintre cele mai puternice cutremure cunoscute.

Știai că la peste două mii de metri adâncime, pe fundul oceanului, țâșnesc izvoare fierbinți numite fumarole negre? Din ele iese apă încălzită de magmă la peste 350 de grade, care nu fierbe totuși din pricina presiunii uriașe. Mineralele dizolvate se depun în jurul lor ca niște coșuri de fum, înălțând turnuri de câțiva metri în întunericul rece al abisului.

Știai că Oceanul Planetar acoperă mai bine de 70 la sută din suprafața Pământului, dar adâncimea lui mijlocie este de aproape 3.700 de metri? Cea mai mare parte a apelor nu se află în larguri însorite, ci în întunericul rece al adâncurilor, unde lumina soarelui nu ajunge niciodată. Sub 200 de metri se întinde o noapte veșnică, cea mai vastă locuință a planetei.

Știai că valurile uriașe, „ucigașe”, despre care marinarii vorbeau ca despre legende, au fost în sfârșit măsurate cu instrumente? La platforma Draupner din Marea Nordului, în ajunul anului 1995, un senzor a înregistrat un val singuratic de peste 25 de metri, mult mai înalt decât valurile din jur. A fost prima dovadă științifică limpede a acestor uriași neașteptați ai mării.

Știai că, în anumite nopți și în anumite mări, apa strălucește albăstruie când o tulburi, ca și cum ar arde cu foc rece? Fenomenul, numit bioluminescență, se aprinde adesea din pricina unor microalge planctonice care licăresc când sunt mișcate de valuri sau de vâsle. Coastele iau atunci înfățișarea unui cer înstelat răsturnat în apă.

Știai că apa oceanului îngheață mai greu decât apa dulce, la aproape minus doi grade Celsius, din pricina sării dizolvate? Iar când marea îngheață totuși, gheața care se formează este aproape dulce, căci sarea este împinsă afară în saramuri care se preling prin canale minuscule. De aceea vechii navigatori topeau uneori gheața marină bătrână spre a-și potoli setea.

Știai că fluviul Amazon poartă spre ocean atâta apă încât dulcegăria lui se simte în larg, la peste o sută de kilometri de țărm, înainte ca ochiul să zărească uscatul? Debitul său mediu, în jur de 209.000 de metri cubi pe secundă, întrece laolaltă următoarele câteva fluvii mari ale lumii. Marinarii de odinioară, aflați încă departe de coastă, umpleau butoaiele cu apă de băut direct din valuri, uimiți că marea sărată devenise dulce.

Știai că fluviul Amazon nu are, pe toată lungimea sa, niciun pod care să-l traverseze? De la izvoarele andine până la vărsare, apele lui late de kilometri întregi rămân netraversate de vreo punte, iar oamenii se bizuie doar pe bărci și bacuri. Lățimea, mlaștinile și pădurea deasă au făcut ca ideea unui pod să rămână, până azi, o poveste nescrisă.

Știai că, de două ori pe an, la echinocții, gura Amazonului este urcată de un val de flux numit pororoca, ce înaintează împotriva curentului fluviului? Unda de maree, înaltă uneori de câțiva metri, gonește în amonte pe zeci de kilometri, cu un vuiet ce se aude cu mult înainte de a fi văzut. Numele, împrumutat dintr-o limbă indigenă, este socotit a însemna chiar acel muget mare al apei care vine.

Știai că, vreme îndelungată, Nilul a fost socotit cel mai lung fluviu al lumii, cu aproape 6.650 de kilometri, deși unele măsurători noi îl întrec cu Amazonul? Adevărul este că lungimea unui fluviu depinde de unde hotărăști că-i sunt izvoarele și de cât de răbdător urmărești fiecare meandru. Astfel, întâietatea dintre Nil și Amazon rămâne o dispută frumoasă, hrănită de însăși nesiguranța măsurii.

Știai că cea mai mare parte a apelor Nilului nu vine din inima Africii, ci din munții Etiopiei, prin Nilul Albastru? În anotimpul ploilor musonice, acesta aduce partea covârșitoare a viiturii care umfla odinioară fluviul până în Egipt și lăsa pe maluri mâlul roditor. Nilul Alb, mai domol, curge statornic tot anul, dar apa cea multă și limbrele negre erau darul văilor etiopiene.

Știai că Dunărea izvorăște în Pădurea Neagră a Germaniei și, după aproape 2.860 de kilometri, se varsă în Marea Neagră printr-o deltă ce se află pe teritoriul României și al Ucrainei? Ea trece prin sau atinge zece țări și patru capitale, mai multe decât orice alt fluviu al lumii. De la un izvor de munte până la brațele leneșe ale deltei, apa aceasta leagă între ele o bună parte a Europei.

Știai că Delta Dunării crește necontenit spre mare, împinsă înainte de aluviunile pe care fluviul le aduce din amonte? An de an, brațele ei mută linia țărmului cu câțiva metri, clădind grinduri și ostroave noi din nisip și mâl. Este una dintre cele mai tinere și mai vii forme de uscat din Europa, un pământ care încă se naște sub ochii noștri.

Știai că, la Cataractele Victoria de pe fluviul Zambezi, apa se prăvale pe o lățime de peste un kilometru și jumătate, într-o prăpastie adâncă de vreo sută de metri? Localnicii au numit-o Mosi-oa-Tunya, adică fumul care tună, fiindcă pulberea de apă se ridică drept în văzduh, vizibilă de la mari depărtări. Ceața aceasta hrănește, pe stânci, o pădure mică ce trăiește doar din stropii cascadei.

Știai că Salto Ángel din Venezuela este cea mai înaltă cascadă neîntreruptă a lumii, cu o cădere de aproape 979 de metri? Apa se aruncă de pe marginea unui tepui, un platou cu pereți drepți, și cade de la o asemenea înălțime încât, în anotimpul secetos, se destramă în ceață înainte de a atinge pământul. Vârful platoului este atât de izolat, încât găzduiește plante ce nu se află nicăieri altundeva.

Știai că Niagara își roade neîncetat propria margine și, de-a lungul mileniilor, s-a retras cu mulți kilometri în amonte? Puterea apei sapă stânca moale de sub buza tare a cascadei, care apoi se prăbușește, mutând treptat pragul spre lac. Fără mâna omului care astăzi îi domolește curgerea, retragerea aceasta ar înainta an de an, cioplind mai departe defileul.

Știai că un meandru al unui râu de câmpie se poate strangula singur, lăsând în urmă un braț mort în formă de potcoavă? Când bucla apei se apropie atât de mult încât gâtul dintre coturi se rupe, fluviul își scurtează drumul, iar meandrul părăsit devine un lac liniștit numit bălti sau, la noi, belciug. Astfel, o luncă poartă adesea urmele desenate ale mai multor albii vechi, ca niște inele lăsate de trecerea apei.

Știai că fluviul Congo trece în două rânduri peste Ecuator și de aceea nu-i seacă niciodată apele mari? Fiindcă bazinul său se întinde de o parte și de alta a liniei ecuatoriale, atunci când ploile lipsesc într-o emisferă, ele cad în cealaltă, iar debitul rămâne bogat tot anul. Este al doilea fluviu al lumii ca volum de apă, îndată după Amazon.

Știai că unele izvoare de munte sunt intermitente și curg doar din când în când, tăcând apoi cu ceasurile, printr-un joc ascuns de sifonare subterană? Apa se adună într-o cavitate din stâncă până umple un canal îndoit ca un sifon; atunci se golește deodată, gâlgâind, apoi se oprește iarăși până se reumple. Asemenea izvoare pulsatile, numite și fântâni intermitente, par să respire în răstimpuri, ca o ființă.