Natură

Știai că norii mamma, acele pungi rotunjite care atârnă de burta unui nor de furtună precum niște ciorchini întorși, se formează prin coborârea aerului rece și umed, invers față de norii obișnuiți care cresc în sus? Ei apar adesea după trecerea celulei de furtună și, luminați de soarele scăpătat, colorează cerul într-o boltă de bule aurii și vinete, priveliște deopotrivă tulburătoare și blândă.

Știai că există un nor care poartă rangul de fenomen sonor, nu doar vizual? Norul Morning Glory, care se ivește primăvara în Golful Carpentaria din nordul Australiei, se rostogolește pe cer ca un tub alb lung de până la o mie de kilometri, o singură bandă netedă ce înaintează ca un val răsturnat. Planoriștii vin din lume întreagă spre a-l călări ca pe o undă a văzduhului.

Știai că ploile de pești chiar se petrec, iar orășelul Yoro din Honduras le sărbătorește an de an? Localnicii povestesc că în lunile de vară, după furtuni năprasnice, pământul rămâne presărat cu peștișori argintii, fenomen numit Lluvia de Peces. Explicația cea mai vehiculată este că vârtejurile de apă, trombele marine, ridică vietățile mărunte din ape și le lasă să cadă odată cu ploaia la mile depărtare.

Știai că a plouat cândva cu roșu peste ținutul Kerala din India, ca și cum cerul ar fi vărsat sânge? În vara anului 2001, ploile au căzut colorate săptămâni la rând, iar analizele au arătat că apa era plină de particule microscopice roșiatice. Cercetătorii au atribuit culoarea unor spori de alge purtați de vânt, deși originea lor a stârnit dezbateri aprinse în comunitatea științifică.

Știai că zăpada poate căpăta o nuanță trandafirie pe crestele înalte, fenomen numit poetic zăpada de pepene? Culoarea vine de la o algă microscopică ce trăiește în gheață și își fabrică un pigment roșu spre a se apăra de lumina puternică a soarelui de munte. Călcată sub pas, această zăpadă lasă chiar o mireasmă slab dulceagă, ca de fruct copt.

Știai că cea mai grea grindină înregistrată vreodată a căzut peste satul Gopalganj din Bangladesh, în aprilie 1986, cu bucăți de gheață ce au cântărit peste un kilogram fiecare? Astfel de bulgări se nasc atunci când vânturile puternice din interiorul unui nor de furtună poartă embrionul de gheață în sus și în jos de mai multe ori, adăugând strat peste strat, ca inelele unei cepe înghețate.

Știai că fiecare bob de grindină, spart în două, dezvăluie inele concentrice de gheață limpede și gheață albă, ca trunchiul unui copac? Straturile transparente se depun când picăturile îngheață lent, iar cele opace când îngheață brusc, prinzând bule de aer. Numărând inelele, meteorologii pot citi câte călătorii a făcut bobul prin norul de furtună înainte să cadă.

Știai că bruma și roua nu sunt același lucru înghețat, ci două fenomene cu totul deosebite? Roua se formează când vaporii din aer se condensează pe suprafețe reci, în timp ce bruma apare când vaporii trec direct din stare gazoasă în cristale de gheață, sărind peste forma lichidă, printr-un proces numit depunere. De aceea bruma îmbracă firul de iarbă în ace fine de cristal, nu în broboane.

Știai că chiciura, acel puf alb și zbârlit care îmbracă ramurile în dimineți cețoase de iarnă, crește împotriva vântului? Picăturile de ceață suprarăcite îngheață în clipa în care ating o creangă sau un fir, adăugând ace de gheață exact pe partea dinspre care bate vântul umed. Astfel, un gard sau un copac ninge treptat cu cristale ce se lungesc ca niște pene îndreptate spre izvorul frigului.

Știai că un fulg de nea are aproape întotdeauna șase colțuri, iar niciodată doi identici nu au fost găsiți? Simetria de șase brațe se naște din felul în care moleculele de apă se leagă între ele când îngheață, mereu în unghiuri hexagonale. Însă drumul fiecărui fulg prin nor, cu felurite temperaturi și umezeli, îi dă o dantelă unică, astfel că fiecare cristal este o semnătură a călătoriei sale.

Știai că presiunea atmosferică apasă pe fiecare palmă de piele cu greutatea unui om întreg, fără ca noi să o simțim? La nivelul mării, coloana de aer de deasupra noastră împinge cu aproape un kilogram pe fiecare centimetru pătrat, fiindcă întreaga atmosferă a Pământului cântărește peste cinci mii de trilioane de tone. Nu ne strivește doar pentru că aceeași presiune împinge dinăuntru spre afară, în echilibru perfect.

Știai că cea mai joasă presiune atmosferică măsurată la suprafață a fost înregistrată în inima taifunului Tip, în Pacificul de vest, în octombrie 1979, coborând sub 870 de hectopascali? Tot atunci Tip a devenit și cea mai întinsă furtună tropicală cunoscută, cu un diametru de aproape 2200 de kilometri, cât o bună parte dintr-un continent adunat sub o singură spirală de nori.

Știai că ceața nu este decât un nor care s-a coborât până la pământ ca să ne umble printre picioare? Ea se naște din aceleași picături microscopice de apă suspendate în aer, iar prin convenție se numește ceață când vizibilitatea scade sub un kilometru. Deasupra oceanului rece de lângă coastele Newfoundland, unde ape calde și reci se întâlnesc, ceața stăruie ca un giulgiu peste una dintre cele mai brumate zone ale lumii.

Știai că unele plante din deșerturi și savane se bazează pe ceață mai mult decât pe ploaie spre a supraviețui? În pustiul Namib din sud-vestul Africii, unde ploaia aproape lipsește, planta Welwitschia și diverse ierburi culeg apa din negura ce vine dinspre ocean, condensând-o pe frunze picătură cu picătură. Oamenii au copiat truda lor, ridicând plase uriașe de recoltat ceața spre a aduna apă potabilă.

Știai că picăturile de ploaie nu au niciodată forma de lacrimă din desene, ci seamănă mai degrabă cu o chiflă turtită? Cele mici rămân aproape sferice datorită tensiunii superficiale, iar cele mari, pe măsură ce cad, se aplatizează la bază din pricina rezistenței aerului. Nicio picătură nu depășește aproape cinci milimetri, fiindcă peste această mărime aerul o sparge în stropi mai mici în timpul căderii.

Știai că petrichorul, mireasma aceea de pământ udat pe care o simțim la prima ploaie după secetă, are un nume și o știință a lui? Cuvântul a fost născocit de doi cercetători australieni în 1964, din grecescul petra, piatră, și ichor, sângele zeilor. Aroma vine dintr-un amestec de uleiuri lăsate de plante pe sol și dintr-o substanță numită geosmină, produsă de bacterii, pe care nasul omenesc o adulmecă în cantități uluitor de mici.

Știai că gheața calotei antarctice atinge pe alocuri o grosime de aproape 4 800 de metri? Sub această povară colosală, roca de dedesubt a fost împinsă în jos, iar unele zone ale continentului stau acum sub nivelul mării, apăsate de veacuri de zăpadă îndesată.

Știai că aisbergul își arată doar o mică parte deasupra apei? Cam nouă zecimi din masa lui rămân ascunse sub valuri, fiindcă gheața este doar puțin mai ușoară decât apa sărată a mării. De aceea vârful strălucitor pe care îl vedem nu este decât o mărturie măruntă a muntelui înghețat de dedesubt.

Știai că cea mai scăzută temperatură măsurată vreodată la sol pe Pământ a fost de aproape minus 89 de grade Celsius? S-a petrecut în 1983 la stația sovietică Vostok, așezată sus, pe platoul înalt din inima Antarcticii, într-un aer atât de rece și de uscat încât respirația îngheață pe loc.

Știai că permafrostul este pământ care rămâne înghețat neîncetat, ani și ani la rând, uneori de zeci de mii de ani? În ținuturile siberiene el coboară pe alocuri sute de metri în adânc, păstrând în gheața lui semințe, lemn și rămășițe din vremuri de mult apuse.

Știai că banchiza arctică respiră odată cu anotimpurile? Iarna, gheața plutitoare se întinde peste o suprafață uriașă a Oceanului Arctic, iar vara se retrage mult, aproape înjumătățindu-se, într-un răsuflu al mării ce se repetă an de an.

Știai că ghețarii curg, deși par încremeniți? Sub propria greutate, gheața se mișcă încet la vale ca un râu foarte lent, uneori doar câțiva centimetri pe zi, alteori mai mult. Această curgere tăcută sapă văi și cară pietre pe distanțe uriașe.

Știai că gheața ghețarilor capătă adesea o culoare albastră? Când zăpada se îndeasă în timp și scoate afară bulele de aer, gheața compactă absoarbe lumina roșie și lasă să treacă doar tonul albastru, dăruind crevaselor adânci o strălucire ca de safir.

Știai că cea mai mare parte a apei dulci de pe Pământ stă ferecată în gheață? Aproape trei sferturi din apa dulce a lumii se află în ghețari și calote polare, cea mai mare rezervă zăcând în calota antarctică, o comoară limpede pe care ochiul o vede, dar mâna nu o poate lua.

Știai că în adâncul calotei antarctice se ascund lacuri de apă lichidă? Cel mai vestit, lacul Vostok, stă îngropat sub aproape patru kilometri de gheață și este ținut lichid de căldura care urcă din interiorul Pământului, ferit de lumea de deasupra de sute de mii de ani.

Știai că foehnul catabatic poate stârni pe versanții acoperiți de zăpadă vânturi care coboară cu putere spre vale? În Antarctica, aerul rece și greu alunecă la vale de pe platoul înalt și, prin văile ce îl strâng, prinde viteze de furtună, măturând totul în cale cu o suflare tăioasă.

Știai că avalanșele pot atinge viteze uluitoare? O avalanșă de zăpadă pulverulentă, în care pulberea de nea plutește amestecată cu aer, poate goni la vale cu peste o sută de kilometri pe oră, împinsă de un val de aer care culcă pădurea înaintea zăpezii înseși.

Știai că zăpada poate lua forma unor lame înalte de gheață, aliniate ca o oaste? Se numesc penitenți, fiindcă seamănă cu niște călugări plecați în rugăciune, și se nasc pe podișurile înalte și însorite din Anzi, unde soarele topește neaua în dungi, lăsând să crească creste ascuțite ce ajung uneori la câțiva metri.

Știai că aisbergurile pot fi uriașe cât o țară mică? În 2000, un aisberg desprins din bariera de gheață Ross măsura aproape 300 de kilometri lungime, o insulă plutitoare de gheață pe care ochiul nu o putea cuprinde de la un capăt la altul.

Știai că flori de gheață pot răsări pe suprafața mării înghețate? Când aerul este mult mai rece decât gheața proaspăt formată, vaporii se ridică și se prind în cristale delicate ce înfloresc pe banchiză, mănunchiuri fragile care sclipesc și se destramă la cea dintâi adiere.