Natură

Aconcagua, cu o altitudine de 6.961 de metri, este cel mai înalt vârf din emisfera vestică și din emisfera sudică, precum și din afara lanțului himalayan. Este un munte format prin procese tectonice, situat în provincia Mendoza din Argentina, în apropierea graniței cu Chile. Deși nu necesită tehnici de escaladă pe gheață, condițiile extreme de altitudine și vânturile puternice îl transformă într-o provocare serioasă pentru alpiniști.

Chimborazo din Ecuador, cu 6.268 de metri înălțime, nu este cel mai înalt munte după altitudinea față de nivelul mării, dar datorită bombării Pământului la ecuator, vârful său este punctul de pe suprafața terestră cel mai îndepărtat de centrul Pământului și totodată cel mai aproape de Lună și de Soare. Este un vulcan stins acoperit de ghețari permanenți, ale căror rezerve de gheață au scăzut dramatic în ultimele decenii. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, era considerat cel mai înalt munte din lume.

Peștera Cueva de los Cristales din Mexic deține cele mai mari cristale naturale cunoscute, dar în America de Sud există caverna Cueva del Milodón din Chile, celebră pentru descoperirea rămășițelor unui mamifer preistoric gigantic (Mylodon darwini). Această peșteră din Patagonia a conservat excepțional blana, oasele și excrementele acestui erbivor de aproximativ 3 metri, dispărut acum aproximativ 10.000 de ani. Descoperirea din 1895 a stârnit speranța că animale preistorice ar putea trăi încă în Patagonia.

Vulcanul Tavurvur din apropierea orașului Rabaul, Papua Noua Guinee, a erupt violent în 1994, acoperind orașul cu un strat gros de cenușă și obligând evacuarea a aproximativ 30.000 de persoane. Rabaul este construit în interiorul unei caldere vulcanice mari și este considerat unul dintre cele mai expuse orașe la vulcanism din lume. Erupția din 1994 a coborât vârful muntelui cu aproximativ 200 de metri.

Aurora australă (Aurora Australis) este echivalentul sudic al aurorelor boreale și poate fi observată frecvent din Tasmania, sudul Noii Zeelande și insulele subantarctice. Fenomenul este cauzat de particulele încărcate electric din vântul solar care interacționează cu câmpul magnetic terestru și ionizează gazele din atmosfera superioară. Culorile variază de la verde și roșu la albastru și violet, în funcție de tipul de gaz ionizat și de altitudine.

Muntii Gamburtsev sunt un lant muntos din Antarctica de Est cu varfuri de pana la 3.400 m inaltime, complet acoperiti de calota glaciara si complet invizibili de la suprafata. Descoperiti prin masuratori seismice sovietice in 1958, au fost explorati cu radar aerian abia in ultimele decenii. Originea lor geologica ramane partial nedescifrata.

Pe platoul Bucegi, la altitudini de peste 2.200 m, vântul și înghețul-dezghețul au sculptat în conglomerate forme antropomorfe: Sfinxul (8 m înălțime) și Babele. Fenomenul de modelare eoliană diferențiată, la care eroziunea acționează mai intens la baza stâncilor, a creat aceste siluete inconfundabile. Formațiunile sunt repere geologice și turistice naționale.

Muntele Găina și zona Apusenilor păstrează depozite fosile marine din epoca Mezozoicului, rămășițe ale Mării Tethys care acoperea teritoriul României acum 150–65 de milioane de ani. Amonitele, belemniții și alte fosile marine se găsesc în calcarele și marnele din această regiune. Aceste urme geologice demonstrează trecutul marin profund al teritoriului carpatic.

Cariera de marmură de la Ruschița, din județul Caraș-Severin, exploatează una dintre cele mai pure marmure albe din Europa, formată din calcare metamorfozate. Marmura de Ruschița a fost apreciată internațional și folosită la obiective de prestigiu, precum restaurarea Domului din Milano, Parlamentul Ungariei de la Budapesta și Palatul Parlamentului din București. Zăcământul este considerat de importanță geologică deosebită.

La Andreiașu de Jos, în județul Vrancea, ies la suprafață emisii naturale de gaz metan care se aprind spontan sau pot fi aprinse, creând flăcări permanente pe sol. Fenomenul, cunoscut local sub numele de Focul Viu, este legat de structura geologică a zonei subcarpatice, bogată în zăcăminte de hidrocarburi. Este unul dintre puținele locuri din România unde gazul natural iese liber la suprafață și arde vizibil.

Știai că piatra ponce este singura rocă în stare să plutească pe apă? Născută din lava vulcanică pe care gazele o umplu de bule mărunte, ea rămâne atât de poroasă încât densitatea îi coboară sub cea a apei. După unele erupții submarine s-au ivit adevărate „insule plutitoare” de ponce, purtate de curenți luni de-a rândul.

Știai că diamantul și grafitul moale din creion sunt, în adânc, unul și același element? Amândouă sunt carbon pur, iar toată deosebirea stă în felul cum se leagă atomii: la diamant, într-o rețea strânsă și trainică, la grafit, în foi alunecoase. Aceeași materie ajunge astfel cea mai dură substanță naturală ori una atât de fragedă încât lasă urmă pe hârtie.

Știai că mineralul numit fluorit strălucește în întuneric sub lumina ultravioletă, cu o lucire albăstruie tainică? De la el ne-a rămas însuși cuvântul „fluorescență”, căci naturaliștii au observat întâi la această piatră jocul de lumină rece. Nu toate probele lucesc la fel, ci după urmele nevăzute de alte elemente ascunse în cristal.

Știai că cel mai mare cristal singuratic găsit vreodată se măsura nu în centimetri, ci în metri? În Peștera Cristalelor de la Naica, din Mexic, s-au descoperit coloane de ghips străvezii de peste unsprezece metri lungime, groase cât un trunchi de copac. Ele au crescut încet, vreme de sute de mii de ani, în ape fierbinți și liniștite din măruntaiele muntelui.

Știai că nucleul de fier al Pământului este mai fierbinte decât suprafața Soarelui? În miezul planetei căldura urcă la peste cinci mii de grade Celsius, apropiindu-se de temperatura feței arzătoare a stelei noastre. Și totuși, sub apăsarea uriașă a straturilor de deasupra, sâmburele cel mai dinăuntru rămâne solid.

Știai că bazaltul, răcindu-se, se poate crăpa singur în stâlpi cu șase laturi, ca fagurii de ceară? La Șoseaua Uriașilor din Irlanda de Nord se înșiră astfel zeci de mii de coloane hexagonale, potrivite parcă de mâna unui zidar. Forma se naște firesc, pe măsură ce lava fierbinte se strânge la răcire și se rupe după cel mai economic tipar.

Știai că cimentul care leagă nisipul în gresie și scoicile în calcar poate fi însuși carbonatul dizolvat în apă? Rocile sedimentare se nasc răbdător: bob peste bob de nisip și mâl se așază pe fundul apelor, iar sub greutatea straturilor de deasupra se întăresc în piatră. Un singur centimetru de sediment poate cere sute ori mii de ani ca să se adune.

Știai că chihlimbarul nu este piatră, ci rășină de copac întărită de vreme? Curgând cândva din rășinoase străvechi, seva lipicioasă a prins uneori în ea insecte, frunze ori bule de aer, păstrându-le neatinse milioane de ani. Cel mai vestit chihlimbar se scoate de pe țărmurile Mării Baltice, unde valurile îl aruncă la mal.

Știai că opalul, cu focul lui de culori, este până la o zecime din greutate apă? El nu are cristale rânduite ca alte pietre, ci mici sfere de silice așezate în șiruri; lumina, strecurându-se printre ele, se desface în curcubeu. De aceea un opal lăsat să se usuce prea tare poate crăpa, pierzându-și strălucirea.

Știai că cel mai moale și cel mai dur mineral cunoscut stau la capetele aceleiași scări închipuite de un naturalist? Friedrich Mohs a rânduit pietrele de la talc, care se sfarmă sub unghie, până la diamant, care zgârie totul. Pe treptele lui, fiecare mineral îl poate cresta doar pe cel de sub el, nicicând pe cel de deasupra.

Știai că marmura nu este decât calcar prefăcut de căldură și apăsare adânc în scoarța Pământului? Când straturile de calcar sunt împinse în adânc și strânse între munți, cristalele lor se topesc laolaltă și se rânduiesc din nou, dând piatra netedă și lucioasă pe care au cioplit-o sculptorii. Astfel, o rocă blândă și mată se preschimbă în alta, rece și strălucitoare.

Știai că, sub scoarța pe care umblăm, mantaua Pământului este solidă, dar curge încet ca o smoală groasă? Deși pare stâncă neclintită, ea se mișcă mai puțin de câțiva centimetri pe an, cam cât cresc unghiile, purtând deasupra ei plăcile continentelor. Această curgere tainică, nevăzută, mută munții și deschide oceane de-a lungul milioanelor de ani.

Știai că sarea de bucătărie este, de fapt, un mineral cristalizat numit halit, care își crește cuburi perfecte? Când mările vechi au secat, au lăsat în urmă straturi groase de sare, îngropate azi sub pământ. La Salina Turda, din Transilvania, se coboară în asemenea zăcăminte scoase de om vreme de secole din adâncul stâncii.

Știai că unele minerale își schimbă culoarea în lumina zilei față de cea a becului cald? Alexandritul, o piatră rară, pare verzuie la lumina soarelui și roșiatică la flacăra lumânării, fiindcă înghite din raze culori diferite. Această schimbare tainică i-a adus faima de „smarald ziua, rubin noaptea”.

Știai că cea mai adâncă gaură săpată vreodată de om în scoarță abia dacă a zgâriat pielea planetei? Puțul de foraj de la Kola, în nordul Rusiei, a coborât peste doisprezece kilometri, oprit de căldura și moliciunea neașteptată a rocilor de acolo. Și totuși, până la nucleu ar mai fi fost de străbătut de sute de ori pe atât.

Știai că geodele, acele pietre cenușii pe dinafară, ascund adesea înăuntru o boltă de cristale scânteietoare? Ele se nasc dintr-un gol în rocă, în care apele bogate în minerale au picurat răbdător, lăsând să crească spre centru cristale de cuarț ori ametist. Nimeni nu știe ce comoară e înăuntru până când piatra nu este spartă.

Știai că cele mai vechi cristale găsite pe Pământ sunt mici boabe de zircon mai bătrâne de patru miliarde de ani? Descoperite în dealurile Jack Hills din vestul Australiei, ele s-au format pe când planeta era încă tânără și fierbinte. Fiind neînchipuit de trainice, aceste firicele au trecut prin nenumărate roci și au ajuns până la noi ca niște martori ai zorilor lumii.

Știai că diamantele se nasc la adâncimi de peste 150 de kilometri sub scoarța Pământului, în mantaua fierbinte, iar apoi urcă la suprafață purtate de erupții violente prin coloane de rocă numite „kimberlite”? Multe dintre ele sunt mai vechi decât viața complexă de pe planetă, cu vârste de peste un miliard, uneori peste trei miliarde de ani.

Știai că smaraldul este pur și simplu o varietate verde a mineralului beril, colorată de urme minuscule de crom sau vanadiu? Cele mai limpezi smaralde din lume provin din Columbia, din zăcăminte precum Muzo și Chivor, unde piatra s-a format nu în magmă fierbinte, ci în vene reci străbătute de fluide bogate în minerale.

Știai că safirul și rubinul sunt, la origine, exact același mineral, corindonul, iar culoarea le desparte? Când o urmă de crom se strecoară în cristal, piatra devine roșie și o numim rubin; când intervin fierul și titanul, ea capătă albastrul adânc al safirului. Amândouă sunt printre cele mai dure materiale naturale, întrecute doar de diamant.