Natură

Știai că soarele răsare uneori într-un fulger scurt de verde, la doar o clipă după ce discul lui dispare sub orizont? „Fulgerul verde” apare fiindcă atmosfera desface lumina ca o prismă, iar în ultima frântură de secundă doar razele verzi mai ajung la ochi. Trebuie un orizont curat, adesea marin, și un aer limpede pentru ca minunea să fie surprinsă.

Știai că lacurile și bălțile înghețate captează uneori bule de metan care rămân prinse în gheață, ca niște discuri albe suspendate? La lacul Abraham din Canada, gazul urcă din vegetația în descompunere de pe fund și îngheață în straturi etajate înainte de a ajunge la suprafață. Dacă gheața s-ar sparge și un chibrit ar fi aprins, bulele s-ar aprinde ca o torță.

Știai că uneori zăpada se rulează singură în cilindri, fără nicio mână omenească? Aceste „ghemuri de zăpadă”, numite snow rollers, se formează când vântul potrivit împinge un bulgăre pe un strat de zăpadă umedă și lipicioasă, care se înfășoară ca un covor. Cei mai mari pot ajunge cât o roată de căruță, adesea goi la mijloc, ca niște papirusuri de nea.

Știai că pe cerul înghețat al iernilor polare pot apărea „stâlpi de lumină” verticali, coloane care par să urce din felinare sau din soare? Ei se nasc când cristale de gheață plate, plutind aproape orizontal în aerul foarte rece, reflectă lumina ca o mulțime de oglinzi mici suspendate. Nu este o rază adevărată, ci o coloană de sclipiri aliniate una sub alta.

Știai că anotimpurile nu se nasc din depărtarea Pământului față de Soare, ci din înclinarea axei sale cu aproape 23,4 grade? Tocmai de aceea, atunci când emisfera nordică tremură în iarnă, cea sudică se scaldă în vara deplină. De altfel, Pământul e cel mai aproape de Soare tocmai în ianuarie, la periheliu, o dovadă blândă că lumina, nu distanța, cârmuiește vremea.

Știai că la echinocții numele însuși mărturisește taina, căci vine din latinescul „aequus” și „nox”, adică „noapte egală”? În aceste două zile ale anului, ziua și noaptea par a se cumpăni în părți asemenea pe aproape întreg globul. Totuși, din pricina refracției luminii în atmosferă și a mărimii discului solar, ziua este de fapt cu câteva minute mai lungă chiar și atunci.

Știai că frunzele nu se îngălbenesc toamna, ci doar își dezvăluie culorile ascunse toată vara? Verdele clorofilei, harnic în lunile calde, se destramă odată cu răcirea, iar carotenoizii galbeni și portocalii, care erau acolo dintotdeauna, ies la iveală. Roșul aprins al arțarilor, în schimb, este un pigment nou, antocianina, țesut anume în frunza care se pregătește de somn.

Știai că frunza nu cade pur și simplu, ci este desprinsă de copac printr-un act deliberat? La baza pețiolului se formează un strat special de celule, numit strat de absciziune, care taie legătura ca o cicatrice vindecătoare. Astfel, copacul își leapădă frunzele înainte ca gerul să i le rupă, păstrându-și rănile închise pentru iarnă.

Știai că mulți copaci și flori nu numără căldura, ci întunericul, pentru a ghici sosirea anotimpului? Prin fotoperiodism, plantele măsoară lungimea nopții cu ajutorul unor pigmenți numiți fitocromi, și abia astfel hotărăsc când să înflorească ori să lepede frunza. Iată de ce lumina felinarelor de stradă poate păcăli un arbore, ținându-i frunzele verzi mult după ce semenii lui au înroșit.

Știai că unele semințe cer mai întâi să treacă printr-o iarnă adevărată înainte de a încolți? Fenomenul, numit stratificare la rece, este un ceas de siguranță al naturii: sămânța nu răsare toamna, ca să nu piară în ger, ci așteaptă săptămâni de frig umed înainte de a se trezi primăvara. Grădinarii imită această răbdare ținând semințele la frigider spre a le înșela că a trecut iarna.

Știai că în Japonia înflorirea cireșilor este urmărită și consemnată de peste o mie de ani? Însemnările de la Kyoto despre înflorirea sakura urcă până în secolul al IX-lea, alcătuind unul dintre cele mai vechi șiruri de observații fenologice din lume. Din ele se citește limpede cum, în ultimele decenii, floarea a început să se deschidă tot mai devreme, mărturie a climei ce se încălzește.

Știai că la solstițiul de iarnă Soarele pare a se opri în loc pe cer, iar chiar de aici vine numele? „Solstitium” înseamnă în latinește „Soarele stă neclintit”, căci în acele zile amiaza sa își schimbă foarte încet înălțimea de la o zi la alta. Vreme de câteva zile în jurul solstițiului, urcarea și coborârea astrului par a înghețat, înainte ca drumul zilei să se lungească din nou.

Știai că anotimpurile nu au aceeași durată, fiindcă Pământul aleargă mai iute pe orbită când e mai aproape de Soare? Ascultând legea lui Kepler, planeta zboară mai repede la periheliu, în ianuarie, așa că iarna emisferei nordice este cel mai scurt anotimp, cu vreo câteva zile mai puțin decât vara. Diferența dintre vara boreală și iarna boreală se apropie de aproape patru zile și jumătate.

Știai că dincolo de Cercul Polar Soarele nu apune deloc la solstițiul de vară, dăruind Soarele de la miezul nopții? La Capul Nord al Norvegiei, astrul se rotește pe cer fără a atinge orizontul vreme de săptămâni întregi. Aceeași lege întunecată aduce, la solstițiul de iarnă, o noapte polară în care Soarele nu se ridică defel deasupra zării.

Știai că multe plante măsoară timpul cu un ceas lăuntric care merge și în beznă deplină? Acest ceas circadian face ca floarea de măzăriche să-și ridice și să-și coboare frunzele la ore aproape fixe, chiar ținută în întuneric neîntrerupt, cum a observat astronomul de Mairan încă din 1729. Iată dovada că ritmul zilei este scris nu doar afară, în lumină, ci și înăuntrul viului.

Știai că zăpada proaspătă răsfrânge aproape toată lumina Soarelui, în vreme ce pădurea întunecată o soarbe cu lăcomie? O întindere de nea poate întoarce spre cer peste optzeci la sută din razele primite, pe când solul gol reflectă doar câteva procente. De aceea, când mantia albă se topește primăvara, pământul dezvelit se încălzește tot mai iute, grăbind singur dezghețul într-un cerc ce se închide.

Știai că sub gerul iernii, mugurii de primăvară sunt deja pregătiți din vara trecută? Copacul își plămădește mugurii florali cu luni înainte, apoi îi învelește în solzi și îi cufundă într-un somn adânc numit dormanță. Ei nu se vor deschide până nu vor fi numărat un anumit prag de ore reci, o cheie a frigului ce ferește pomul să înflorească la cea dintâi zi amăgitor de caldă.

Știai că cele patru anotimpuri astronomice nu se potrivesc cu cele socotite de meteorologi? Astronomii încep verile și iernile la solstiții și echinocții, ale căror date lunecă ușor de la an la an, pe când meteorologii, spre a-și ține socoteala mai limpede, pornesc iarna fix la 1 decembrie. Astfel, aceeași zi poate fi în calendare deopotrivă toamnă târzie și iarnă timpurie.

Știai că anotimpurile Pământului se mută încet-încet prin calendar, într-un dans lent de milenii? Din pricina precesiei axei, care se rotește ca un titirez uriaș într-un ciclu de aproape 26.000 de ani, punctul echinocțiului alunecă treptat pe cer. Peste veacuri, Steaua Polară de azi va ceda locul altei stele, iar constelațiile anotimpurilor se vor fi deplasat față de cele știute de anticii babilonieni.

Știai că înflorirea deșertului preface, o dată la câțiva ani, nisipul cenușiu într-un covor de flori? În Atacama, cel mai arid deșert al lumii, ploi neobișnuit de darnice trezesc semințe care așteptau răbdătoare ani întregi, iar fenomenul numit „desierto florido” acoperă câmpia cu maci și nolane. Semințele lor pot zăcea nemișcate deceniu după deceniu, gata să răsară la cea dintâi umezeală adevărată.

Știai că unii bambuși înfloresc toți deodată, o singură dată la câteva zeci de ani, apoi mor? Această înflorire în masă, numită gregară, urmează un ceas ereditar uimitor de lung: la specia Phyllostachys bambusoides ciclul se apropie de 120 de ani, astfel încât toate plantele răsărite din aceeași tulpină mamă înfloresc simultan pe continente diferite. După ce își împrăștie sămânța, pădurea de bambus piere toată, lăsând loc unei noi generații.

Știai că un curcubeu nu este un obiect așezat undeva pe cer, ci o imagine care depinde de locul în care stai? Fiecare privitor își vede propriul curcubeu, format din razele de soare frânte în alte picături de ploaie, așa că doi oameni alături nu privesc niciodată exact același arc.

Știai că lumina albă a soarelui se desface în culorile curcubeului fiindcă fiecare culoare se frânge cu un unghi puțin diferit când intră în picătura de ploaie? Roșul se abate mai puțin, violetul mai mult, iar din această despărțire lină se naște brâul de culori.

Știai că uneori peste curcubeul obișnuit se ivește un al doilea, mai palid, cu culorile așezate de-a-ndoaselea? El apare când lumina se reflectă de două ori înăuntrul picăturii, iar fâșia mai întunecată dintre cele două arcuri poartă numele de „banda lui Alexandru”.

Știai că un curcubeu întreg, în formă de cerc deplin, nu poate fi văzut de pe pământ fiindcă orizontul îi taie jumătatea de jos? Doar de sus, din avion sau de pe un munte înalt, arcul se poate rotunji într-un inel de culori.

Știai că aurora boreală se aprinde când mici particule venite de la soare lovesc aerul de la mari înălțimi și îl fac să lumineze, așa cum strălucește gazul dintr-un tub luminos? Verdele blând vine de la oxigen, iar roșul și albastrul de la alte gaze ale văzduhului.

Știai că aceleași lumini care dansează pe cerul nordului au o soră la celălalt capăt al lumii? La miazăzi ea se numește auroră australă, iar cele două perdele de lumină se aprind adesea în aceeași clipă, oglindindu-se peste ocolul întreg al pământului.

Știai că perdelele aurorei par să atârne aproape de vârful munților, dar de fapt strălucesc foarte sus, la peste o sută de kilometri deasupra noastră, mult mai departe decât zboară orice avion?

Știai că uneori în jurul soarelui se ivește un cerc luminos, ca o cunună palidă? Acest halou se naște când lumina trece prin miile de cristale mărunte de gheață dintr-un nor subțire și înalt, iar cristalele o frâng toate în același fel.

Știai că și luna poate purta un inel luminos în jurul ei, în nopțile cu nori subțiri de gheață? Bătrânii spuneau că haloul lunar vestește schimbarea vremii, iar adesea aveau dreptate, fiindcă acei nori înalți merg înaintea ploii.