Gust

Dal e inima caldă a fiecărei mese indiene: linte fiartă îndelung până se face cremă, dreasă cu un tarka de ghee sfârâind, chimen, usturoi și ardei iute. Simplă și hrănitoare, e mâncarea care aduce liniște și pe masa săracului, și pe cea a bogatului.

Korma e curry-ul nobil și catifelat, cu carne fiartă încet într-un sos de iaurt, smântână și pastă de migdale sau caju, parfumat cu cardamom și șofran. Blând și bogat, poartă în el eleganța meselor de la curțile moguledești.

Vindaloo e focul portughezo-indian al regiunii Goa: carne marinată în oțet, usturoi și ardei iute uscat, fiartă până devine fragedă și pătrunsă de o iuțeală acrișoară. E îndrăzneț și pătimaș, un curry pentru cei care nu se tem de arșiță.

Thali e masa completă servită pe o tavă rotundă: mici castronele cu dal, legume, curry, orez, pâine, iaurt și un strop de dulce, toate laolaltă. E ospitalitatea indiană așezată pe metal, o hartă întreagă de gusturi într-o singură farfurie.

Frigărui de carne condimentată, fripte la cărbuni până capătă margini arse și miros de fum. Se servesc cu orez pilaf, ardei copți și lipie caldă, mâncarea prin excelență a meselor turcești în jurul jarului.

O tocană gătită încet în vasul de lut cu același nume, cu carne fragedă, prune sau caise, migdale și mirodenii calde. Aburul care se ridică la ridicarea capacului conic e o promisiune de dulce-sărat.

Plăcintă rafinată din foi diafane, umplută cu carne parfumată și migdale, pudrată deasupra cu zahăr și scorțișoară. Dulce și sărată deodată, e o bijuterie a bucătăriei marocane de ceremonie.

Șnițel de carne de porc bătut subțire, dat prin pesmet și prăjit auriu, servit adesea cu cartofi și salată. Schnitzelul german e mâncarea de duminică simplă și îndrăgită de la mic la mare.

Foi subțiri de aluat întinse până devin străvezii, umplute cu mere, scorțișoară și stafide, apoi rulate și coapte auriu. Apfelstrudel-ul austriac umple casa de mireasmă și se pudrează cu zahăr.

Cartofi rași și prăjiți încet în tigaie până se leagă într-o turtă aurie și crocantă. Rösti, mâncarea de la munte a elvețienilor, e simplă și săturătoare, bună la micul dejun sau lângă friptură.

Tocană de vită gătită încet cu multă ceapă și boia dulce de ardei, într-o zeamă roșie și aromată. Gulașul unguresc, moștenit de la ciobanii din pusta maghiară, încălzește trupul și sufletul.

Tocană groasă de carne înăbușită îndelung cu multă ceapă și boia, fără prea multă zeamă, servită peste găluște. Pörkölt-ul maghiar e ruda mai densă a gulașului, plină de aromă și căldură.

Ćevapi sunt mici cârnăciori din carne tocată, fripți pe grătar până capătă crustă și miros de fum. Se servesc în lipie caldă, cu ceapă crudă și ajvar, ca la o sărbătoare de mahala.

Ajvarul se face toamna, din ardei copți pe jar, curățați de pieliță și pisați cu vinete și ulei. Roșu ca asfințitul, se pune în borcane pentru iernile lungi și se întinde pe pâine caldă.

Burekul bosniac se răsucește în melc lung, cu carne tocată închisă în foi subțiri și crocante. Iese din cuptor rumen și fierbinte, iar aburul lui poartă aroma bucătăriilor de altădată.

Ćevapi de Sarajevo se servesc câte zece, în somun moale, cu ceapă tocată și kajmak cremos. E mâncarea de suflet a orașului, mâncată pe îndelete, la o poveste.

Pasticada dalmatină se marinează zile întregi, apoi se fierbe încet în vin, prune și mirodenii până carnea se desprinde singură. Se așază peste gnocchi moi, o mâncare de sărbătoare la malul mării.

Borșul rusesc este roșu ca sfecla din care se naște, gros de legume și carne, adus la masă cu o lingură de smântână deasupra. E căldura iernii adunată într-un castron.

Mole poblano, sosul întunecat și tainic al Mexicului, în care ciocolata amară se împrietenește cu ardeii iuți, migdalele și scorțișoara. Se toarnă gros peste carne de curcan, iar aroma lui pare adunată din zeci de mâini și zeci de zile de răbdare.

Empanadas, plăcințele coapte ori prăjite, cu marginea împletită ca o dantelă, ascunzând carne tocată, măsline și ou. Se mănâncă din mână, calde, și fiecare provincie își jură propria rețetă.

Arepas, turtițele rotunde de mălai coapte pe plită, crocante pe dinafară și pufoase înăuntru, gata să fie despicate și umplute. În Columbia și Venezuela sunt pâinea de zi cu zi, primitoare la orice masă.

Parmezanul, maturat ani în roți uriașe, se sfărâmă în cristale ce trosnesc între dinți și explodează într-un gust de alune și bulion. O răzătură peste paste preface un fel simplu într-o sărbătoare.

Ramenul aburind adună într-un castron tăiței elastici, un ou moale cu gălbenușul curgător și felii de porc rumenit, toate scăldate într-un bulion adânc și sărat. E îmbrățișarea caldă a bucătăriei japoneze.

Borșul, roșu aprins de la sfeclă, aburește în castron cu un gust acrișor și dulceag deopotrivă. O lingură de smântână se topește alene la suprafață, o supă ce încălzește iernile din răsărit.

Kebabul se rumenește lent pe frigarea verticală, iar carnea se taie în fâșii subțiri și suculente, rulate în lipie cu salată și sos de usturoi. Aroma lui condimentată umple străzile aglomerate ale orașelor.

Empanada, plăcințica cu marginea împletită, ascunde sub coaja aurie o umplutură bogată de carne, ceapă și măsline. Coaptă sau prăjită, se ține în palmă și se mușcă din mers pe străzile Americii de Sud.