Credință

Harul ce izvorăște din gura ta, cuvioase, a umplut de apele vieții Biserica și lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinței. Deci, învățându-ne cu cuvintele tale, părinte Efrem, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Al răbdării stâlp ai fost, râvnind părinților celor mai dinainte, cuvioase: lui Iov întru patimi, lui Iosif întru ispite și vieții celor fără de trup, tu fiind în trup, Sfinte Simeon, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cele de sus căutând și cu cei de jos împreunându-te și căruță de foc stâlpul tău făcând, printr-însul, cuvioase, împreună-vorbitor cu îngerii te-ai făcut, cu dânșii, împreună, rugându-te neîncetat lui Hristos Dumnezeu pentru noi toți.

Mari sunt faptele credinței! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc cu totul fiind ars, ca o pâine plăcută Preasfintei Treimi s-a adus. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre.

Credința lui Hristos ca pe o pavăză înăuntru în inima ta primind-o, puterile cele potrivnice le-ai călcat în picioare, pătimitorule, și cu cunună cerească ai fost încununat în veci, preafericite Teodor, ca un nebiruit.

Strălucit voievod al adevăratei oști a Împăratului ceresc ai ajuns, fericite Teodor, purtătorule de biruință, că înțelepțește te-ai luptat cu armele credinței și mulțimile demonilor le-ai biruit și adevărat biruitor te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine cu credință pururea te fericim.

Pentru durerile pe care sfinții le-au pătimit pentru Tine, milostiv fii, Doamne, și te rugăm vindecă toate durerile noastre, Iubitorule de oameni.

Din neam strălucit și vestit odrăslindu-te și în împărăteasca cetate înflorind, slăvite Alexie, toate le-ai disprețuit și te-ai grăbit a-L primi pe Hristos Împăratul, la Care pururea solește iertare, slăvitule.

Mielușeaua Ta, Iisuse, Irina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău, și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine, și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine, ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Pomenirea dreptului este cu laude, iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat și decât prorocii mai cinstit. Că și a boteza în ape pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceasta pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te ai binevestit și celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în trup, pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii și ne-a dăruit nouă mare milă.

Apostole al lui Hristos de Dumnezeu iubite, grăbește de izbăvește pe poporul cel fără de răspuns. Că te primește când cazi către El, Cel ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptu-I, pe Care roagă-L, de Dumnezeu cuvântătorule, și norul păgânilor cel pus asupra noastră să-l risipească, cerându-ne nouă pace și mare milă.

Apostole Sfinte Toma, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Pe Apostolul Luca, cel împreună călător cu marele Pavel și scriitorul cel insuflat de Dumnezeu al Evangheliei a treia, să-l cinstim în cântări, credincioșilor, ca pe un vrednic lucrător al lui Hristos, că, fiind strălucit cu lumina harului, a dăruit lumină lumii, scriind parabolele cele minunate și istorisind întemeierea Bisericii prin venirea Duhului Sfânt.

Apostole Sfinte și Evangheliste Matei, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Mare slujitor al lui Dumnezeu, Sfinte Părinte Ierarhe Iosif, cu cântări cinstim și pomenim numele tău. Căci mărturisind pe Hristos și în Maramureș, dreapta credință apărând, ocrotitor te-ai făcut turmei tale. Pentru aceasta, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.

Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoie, ci din primejdie ne izbăvește pe noi, una curată, una binecuvântată!

Nu avem alt ajutor, nu avem altă nădejde, decât numai pe tine, Stăpână! Tu ne ajută nouă, că întru tine nădăjduim și întru tine ne lăudăm, căci robii tăi suntem, să nu ne rușinăm!

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena săracilor, bucuria celor mâhniți, acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi; deci, dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, o, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, sfintei și dumnezeieștii icoanei tale cu dragoste și cu credință închinându-ne, o sărutăm mulțumind; căci prin ea celor credincioși dăruiești cu adevărat tămăduiri sufletelor și trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, Ceea ce ești Una Binecuvântată.

Purtând în pântece Ploaia cea mai presus de ființă, Fecioară, ai ajuns Izvor ce revarsă viața, dăruind nouă, ca pe un nectar fără de moarte, apa cea curgătoare spre viață veșnică în râuri ce revarsă dulceață din fântâna ta totdeauna, de care bucurându-ne, strigăm: Bucură-te, Izvor de viață purtător!

Pe cei ce cu dragoste icoana ta o cinstesc, cerând cu evlavie dumnezeiescul ei har, auzi-i de-a pururea; toată împresurarea risipește-le-o grabnic, turma ta o păzește de primejdia toată, a toate Împărăteasă și Maică a Domnului!

Un copil a cerut o stea. „Nu poți ține o stea în palmă”, i-a spus tatăl. „Dar poți ține minte o noapte în care ai privit-o.” Uneori, frumusețea nu se prinde — se păstrează.

Un om se plângea că nu-și găsește drumul noaptea. „Aprinde un felinar”, i s-a spus. „Dar nu-mi luminează decât un pas”, zise el. „Fă pasul acela”, a venit răspunsul, „și felinarul îți va lumina următorul.” Așa se merge și către lucrurile mari: un pas, apoi încă unul.

Un învățăcel se plângea că e prea mic ca să schimbe ceva în lume. Bătrânul l-a scos afară noaptea și i-a arătat o singură stea. „Vezi cât e de mică? Și totuși, corăbierii și-au găsit drumul după ea mii de ani.” Nu mărimea luminează, ci statornicia.

Doi drumeți s-au rătăcit noaptea. Unul privea în jos, spăimântat de gropi; celălalt privea în sus și mergea după stele. La răsărit, doar cel care privise cerul ajunsese undeva. Ce privești cel mai des îți hotărăște drumul.

Un om se plângea că nopțile lui sunt prea întunecate. Un bătrân i-a spus: „Aprinde tu o singură lumânare și pune-o la fereastră.” A doua zi, un drumeț rătăcit i-a mulțumit: lumina aceea mică îl scosese la drum. Uneori, lumina pe care o aprinzi pentru tine luminează pe altcineva.

Un tânăr voia să prindă o stea și a plecat noaptea pe munte, cu mâinile întinse. N-a prins nimic. Dar, coborând în zori, a văzut satul întreg trezindu-se în lumină și a înțeles: nu stelele erau de prins, ci dimineața de așteptat.

Doi frați priveau cerul. „Ce mici suntem”, oftă unul. „Ce iubiți suntem”, zâmbi celălalt, „dacă Cel ce a făcut atâtea stele își aduce aminte și de noi.” Aceeași boltă, două inimi — și fiecare a plecat cu ce a căutat.