Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de slava Ta! Osana întru cei de sus! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!
Cântare liturgică (după Isaia 6, 3 și Matei 21, 9)
Văzut-am lumina cea adevărată, luat-am Duhul cel ceresc, aflat-am credința cea adevărată, nedespărțitei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi.
Cântare liturgică
Fie numele Domnului binecuvântat, de acum și până în veac. (de trei ori)
Cântare liturgică (după Psalmul 112, 2)
Binecuvânta-voi pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea. În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei blânzi și să se veselească. Slăviți pe Domnul împreună cu mine și să înălțăm numele Lui împreună.
Proorocul David
Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Dimitrie, duhul tău.
Citește tot →Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou de la Basarabov
De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Calinic, povățuitorule al călugărilor, podoaba cuvioșilor și lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi și făcătorule de minuni! Cu nevoințele tale chip de sfințenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veselești; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace și mare milă.
Citește tot →Sf. Ier. Calinic de la Cernica
În tot pământul a ieșit vestirea ta, că acela a primit cuvântul tău, prin care cu dumnezeiască cuviință ai învățat, firea celor ce sunt ai arătat, obiceiurile oamenilor le-ai împodobit, împărătească preoție, Cuvioase Părinte. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Citește tot →Sf. Ier. Vasile cel Mare
Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbițele ritorilor; că ție, celui ce ai încercat adâncurile Duhului, ți s-au adăugat și frumusețile cuvântului. Ci roagă-te lui Hristos Dumnezeu, Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.
Citește tot →Sf. Ier. Grigorie Teologul (de Nazianz)
Din gura ta ca o lumină de foc strălucind harul, lumea ai luminat; vistieriile neiubirii de argint lumii ai câștigat; înălțimea gândului smerit nouă ne-ai arătat. Ci cu cuvintele tale învățându-ne, Părinte Ioan Gură de Aur, roagă-te Cuvântului, Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Citește tot →Sf. Ier. Ioan Gură de Aur
Pe cel născut în Silivria și ocrotitorul Eghinei, pe acela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuții, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioși ca pe un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăște bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui ce te-a proslăvit! Slavă Celui ce minunat te-a arătat! Slavă Celui ce prin tine lucrează tuturor tămăduiri!
Citește tot →Sf. Ier. Nectarie de la Eghina
Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemănându-te, Botezătorului cu drepte cărări urmând, Părinte Antonie, pustiului te-ai făcut locuitor și lumea ai întărit-o cu rugăciunile tale. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Citește tot →Sf. Cuv. Antonie cel Mare
Pe Sfânta Mare Muceniță Varvara să o cinstim; că a sfărâmat cursele vrăjmașului și ca o vrăbioară s-a izbăvit dintr-însele, cu ajutorul și cu arma Crucii, Preacinstita.
Sf. M. Mc. Varvara
Luminătorule al Ortodoxiei, sprijinul și învățătorul Bisericii, podoaba călugărilor, apărătorul cel nebiruit al teologilor, Grigorie, făcătorule de minuni, lauda Tesalonicului, propovăduitorul harului, roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre.
Citește tot →Sf. Cuv. Grigorie Palama
Apostole, iubite al lui Hristos Dumnezeu, grăbește de izbăvește pe poporul cel fără de răspuns; că te primește pe tine, cel ce ai căzut pe pieptul Lui, Cel ce te-a primit când te-ai rugat. Pe Acela roagă-L, Cuvântătorule de Dumnezeu, și norul păgânilor cel pornit asupra noastră să-l risipească, cerându-ne nouă pace și mare milă.
Citește tot →Sf. Ap. și Ev. Ioan Teologul
Harul ce izvorăște din gura ta, Cuvioase, a umplut de apele vieții Biserica și lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinței; ci, învățându-ne cu cuvintele tale, Sfinte Părinte Efrem, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.
Citește tot →Sf. Cuv. Efrem Sirul
Cel ce ai sfințit pântecele Fecioarei cu nașterea Ta și mâinile lui Simeon le-ai binecuvântat precum se cădea, întâmpinându-ne, ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule. Ci împacă întru războaie viețuirea noastră și întărește pe credincioșii asupra cărora Te-ai milostivit, Unule, Iubitorule de oameni.
Citește tot →Cântare liturgică (troparul/condacul praznicului)
În munte Te-ai schimbat la față, și pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut slava Ta, Hristoase Dumnezeule, ca atunci când Te vor vedea răstignit, să cunoască patima cea de bunăvoie, iar lumii să propovăduiască, că Tu ești cu adevărat raza Tatălui.
Citește tot →Cântare liturgică (troparul/condacul praznicului)
Astăzi înainte-însemnarea bunăvoinței lui Dumnezeu și propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată, și pe Hristos tuturor mai înainte Îl vestește. Acesteia și noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, plinirea rânduielii Ziditorului.
Citește tot →Cântare liturgică (troparul/condacul praznicului)
Ioachim și Ana din defăimarea nenașterii de prunci și Adam și Eva din stricăciunea morții s-au slobozit, Preacurată, întru sfântă nașterea ta. Aceasta o prăznuiesc și poporul tău, de vina greșelilor izbăvindu-se, când strigă către tine: Cea stearpă naște pe Născătoarea de Dumnezeu și hrănitoarea Vieții noastre.
Citește tot →Cântare liturgică (troparul/condacul praznicului)
Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții, și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre.
Cântare liturgică (troparul/condacul praznicului)
Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea în rugăciuni neadormită și în folosințe nădejde neschimbată, mormântul și moartea nu au ținut-o. Că, precum este Maica Vieții, la viață a mutat-o Cel ce S-a sălășluit în pântecele ei pururea fecioresc.
Citește tot →Cântare liturgică (troparul/condacul praznicului)
Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.
Cântare liturgică (troparul/condacul praznicului)
Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pe binecredincioșii creștini, dăruindu-le lor biruință asupra celui potrivnic, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință.
Citește tot →Cântare liturgică (troparul/condacul praznicului)
Învierea cea de obște mai înainte de patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând, Ție, Biruitorului morții, strigăm: Osana Celui dintru înălțime! Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.
Citește tot →Cântare liturgică (troparul/condacul praznicului)
Plinind rânduiala cea pentru noi și cele de pe pământ unindu-le cu cele cerești, Te-ai înălțat întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, nicicum despărțindu-Te, ci rămânând nedepărtat și strigând celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră.
Citește tot →Cântare liturgică (troparul/condacul praznicului)
Când S-a pogorât, amestecând limbile, despărțit-a neamurile Cel Preaînalt; iar când a împărțit limbile cele de foc, întru unire pe toți i-a chemat; și cu un glas slăvim pe Preasfântul Duh.
Cântare liturgică (troparul/condacul praznicului)
Odihnește, Doamne, sufletele adormiților robilor Tăi, și le iartă lor toate greșelile cele de voie și cele fără de voie, și le dăruiește lor Împărăția și împărtășirea veșnicelor Tale bunătăți și a Ta nesfârșită și fericită viață.
Carte de rugăciuni / Ceaslov
Stăpâne, Iubitorule de oameni, au doară nu-mi va fi mie acest pat groapă? Sau încă vei mai lumina cu ziua ticălosul meu suflet? Iată, groapa îmi zace înainte și iată, moartea îmi stă înainte. De judecata Ta, Doamne, mă tem, și de chinul cel fără de sfârșit; iar a face rău nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, pururea Te mânii și pe Preacurata Maica Ta și pe toate puterile cerești și pe sfântul înger, păzitorul meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubirea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toată osânda și chinul. Ci, rogu-Te, Doamne, mântuiește-mă după mulțimea bunătății Tale, că, de vei mântui pe cel drept, nu-i lucru mare, iar de vei milui pe cel curat, nu-i nicio minune, că sunt vrednici de mila Ta, ci spre mine, păcătosul, să faci minuni cu mila Ta; întru aceasta să arăți iubirea Ta de oameni, ca să nu biruiască răutatea mea bunătatea și milostivirea Ta cea veșnică, ci, precum voiești, tocmește pentru mine lucrul.
Citește tot →Sfântul Ioan Damaschin
Doamne, nu mă lipsi de bunătățile Tale cele cerești și veșnice. Doamne, izbăvește-mă de muncile cele veșnice. Doamne, de am greșit cu mintea, cu gândul sau cu cuvântul, iartă-mă. Doamne, izbăvește-mă de toată neștiința și uitarea, de trândăvie și de nesimțirea cea împietrită. Doamne, izbăvește-mă de toată ispitirea și părăsirea. Doamne, luminează inima mea pe care a întunecat-o pofta cea rea. Doamne, Doamne, eu ca un om am greșit, dar Tu ca un Dumnezeu miluiește-mă, văzând neputința sufletului meu. Doamne, vezi neputința sufletului meu și trimite harul Tău spre ajutorul meu, ca să se preaslăvească numele Tău cel sfânt. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în cartea vieții și-mi dăruiește sfârșit bun. Doamne Dumnezeul meu, deși nu am făcut niciun bine înaintea Ta, dă-mi cu blândețea Ta să pun început bun. Doamne, stropește în inima mea roua darului Tău. Doamne, Dumnezeul cerului și al pământului, pomenește-mă pe mine, păcătosul, rușinatul, răul și necuratul, după mare mila Ta, când vei veni întru împărăția Ta. Amin.
Citește tot →Sfântul Ioan Gură de Aur
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi; Doamne, curățește păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Ceaslov / Carte de rugăciuni — rugăciunea către Preasfânta Treime (începutul obișnuit)