Rugăciune
Stăpâne, Iubitorule de oameni, au doară nu-mi va fi mie acest pat groapă? Sau încă vei mai lumina cu ziua ticălosul meu suflet? Iată, groapa îmi zace înainte și iată, moartea îmi stă înainte. De judecata Ta, Doamne, mă tem, și de chinul cel fără de sfârșit; iar a face rău nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, pururea Te mânii și pe Preacurata Maica Ta și pe toate puterile cerești și pe sfântul înger, păzitorul meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubirea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toată osânda și chinul. Ci, rogu-Te, Doamne, mântuiește-mă după mulțimea bunătății Tale, că, de vei mântui pe cel drept, nu-i lucru mare, iar de vei milui pe cel curat, nu-i nicio minune, că sunt vrednici de mila Ta, ci spre mine, păcătosul, să faci minuni cu mila Ta; întru aceasta să arăți iubirea Ta de oameni, ca să nu biruiască răutatea mea bunătatea și milostivirea Ta cea veșnică, ci, precum voiești, tocmește pentru mine lucrul.
Sfântul Ioan Damaschin
Din același raft

Alte picături din Credință

Știai că… · Credință
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, a pătimit pentru Hristos în vremea împăratului Diocletian, la începutul veacului al patrulea. Era ostaș de neam ales, iar când s-a pornit prigoana, și-a mărturisit credința pe față și și-a împărțit averea săracilor. Este cinstit în toată lumea creștină, iar la români se prăznuiește cu mare cinste la 23 aprilie.
Citește tot →
Poveste cu tâlc · Credință
Se spune despre un bătrân din pustie că avea doar o strachină de linte și o coajă de pâine. Când a venit la el un călător ostenit, i-a pus înainte tot ce avea și s-a bucurat ca la un ospăț. Călătorul l-a întrebat cum poate fi atât de vesel cu atât de puțin. Bătrânul a răspuns: „Nu bucatele fac ospățul, ci inima care se dăruiește.”
Citește tot →
din Pateric
Rugăciune · Credință
Pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara să o cinstim; că a sfărâmat cursele vrăjmaşului şi ca o vrăbioară s-a izbăvit dintr-însele, cu ajutorul Armei Crucii, Preacinstita.
Sfânta Mare Muceniţă Varvara