Credință

Știai că Sfântul Nectarie a fost un episcop nedreptățit și izgonit de oameni, dar și-a purtat ocara cu blândețe, iar astăzi este unul dintre cei mai iubiți tămăduitori de boli grele?

Știai că, după adormirea Sfântului Nectarie, credincioșii spun că o mireasmă de flori s-ar fi ridicat din moaștele lui, semn al sfințeniei ascunse a unei vieți smerite?

Știai că Sfântul Serafim de Sarov s-a nevoit o mie de zile și o mie de nopți stând în genunchi pe o piatră, în rugăciune neîncetată, în pădurile Rusiei?

Știai că Sfântul Serafim de Sarov își întâmpina fiecare om care venea la el cu cuvintele „Bucuria mea, Hristos a înviat!”, chiar și în afara Paștelui, ca semn al bucuriei neîncetate?

Știai că Sfântul Antonie cel Mare este numit „părintele monahilor”, pentru că a fost printre cei dintâi care s-au retras să se nevoiască în pustia Egiptului, în secolul al III-lea?

Știai că Sfântul Antonie cel Mare și-a împărțit toată averea săracilor după ce a auzit în biserică cuvântul Evangheliei „vinde-ți averile și le dă săracilor”, și abia atunci a pornit spre pustie?

Știai că viața Sfântului Antonie cel Mare a fost scrisă de Sfântul Atanasie cel Mare și că această carte a aprins dorul de viață pustnicească în tot Răsăritul și Apusul creștin?

Știai că Sfânta Maria Egipteanca a trăit patruzeci și șapte de ani singură în pustia de dincolo de Iordan, după ce și-a părăsit viața de păcat, hrănindu-se doar cu ierburile pustiei?

Știai că Sfânta Maria Egipteanca este pomenită în a cincea duminică a Postului Mare, ca pildă vie că nu este păcat pe care pocăința să nu-l poată birui?

Știai că Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului, a fost un simplu cioban în satul Basarabov, de pe malul Lomului, și că sfințenia lui a rămas ascunsă până după moarte?

Știai că moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost aduse la București în anul 1774 și așezate în Catedrala Patriarhală, unde sunt cinstite ca ocrotitoare a orașului?

Știai că, potrivit tradiției, trupul Sfântului Dimitrie cel Nou a fost aflat neputrezit după ce apele râului l-au descoperit, iar un copil bolnav s-ar fi vindecat prin apropierea de moaște?

Știai că Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost stareț al mănăstirii Cernica timp de aproape treizeci de ani și apoi episcop al Râmnicului, ctitorind biserici și ajutând necontenit pe cei săraci?

Știai că Sfântul Calinic de la Cernica a fost canonizat în anul 1955, fiind unul dintre primii sfinți români trecuți oficial în rândul sfinților de către Biserica Ortodoxă Română?

Știai că crucea cu trei brațe, numită „cruce ortodoxă” sau rusească, are jos o bară oblică? Aceasta închipuie suportul pentru picioare al Mântuitorului, iar înclinarea ei amintește de cei doi tâlhari răstigniți alături: capătul ridicat arată spre rai (tâlharul cel bun), iar cel coborât spre iad.

Știai că bara de sus a crucii cu trei brațe reprezintă tăblița (titlul) pe care Pilat a poruncit să se scrie vina Mântuitorului? Pe ea stăteau slovele I.N.R.I., prescurtarea latinească a cuvintelor „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.

Știai că în primele veacuri creștinii nu Îl închipuiau pe Hristos răstignit, ci se foloseau de semne tainice? Peștele era unul dintre ele, căci literele cuvântului grecesc „ihthis” (pește) alcătuiesc prescurtarea „Iisus Hristos, al lui Dumnezeu Fiu, Mântuitor”.

Știai că icoana nu se „desenează”, ci se „scrie”? În limba veche și în tradiția bisericească, iconarul scrie icoana, pentru că ea nu este simplă podoabă, ci mărturisire a credinței în chip și culoare, o Evanghelie pentru cei ce privesc.

Știai că aureola de aur din jurul capului sfinților din icoane se numește nimb și închipuie lumina necreată, slava lui Dumnezeu care strălucește prin cel sfânt? Ea nu este un obiect purtat pe cap, ci semnul harului care îl luminează pe cel înfățișat.

Știai că numai în nimbul Mântuitorului se scriu o cruce și trei slove grecești — „O ON”, adică „Cel ce este”? Acesta este numele lui Dumnezeu descoperit lui Moise la rugul aprins, iar prin el iconarul mărturisește dumnezeirea lui Hristos.

Știai că în icoane nu se pictează umbre și nici o singură sursă de lumină dinafară? Chipurile par luminate din lăuntru, pentru că icoana înfățișează lumea preschimbată de har, unde Dumnezeu Însuși este Lumina, iar întunericul nu mai are loc.

Știai că perspectiva din icoane este „întoarsă”? Liniile nu se adună în depărtare, ca la tablourile obișnuite, ci par să se deschidă spre cel ce privește, ca și cum privitorul ar fi cuprins înlăuntrul icoanei, chemat în lumea cerească pe care ea o zugrăvește.

Știai că lumânarea de ceară curată a fost aleasă din vechime ca semn al jertfei? Ceara adunată de albine din multe flori închipuie rugăciunea de obște, flacăra este credința ce arde, iar lumânarea ce se topește amintește de firea noastră care se dăruiește lui Dumnezeu.

Știai că lumânările pentru cei vii se pun de obicei la iconostas ori la sfeșnicele din față, iar cele pentru cei adormiți la un sfeșnic aparte, adesea în formă de masă cu apă? Apa amintește că viața trece, iar rugăciunea pentru cei plecați rămâne.

Știai că, spre deosebire de lumânare, candela arde cu untdelemn, nu cu ceară? Uleiul de măsline aprins înaintea icoanelor este semn al milostivirii și al harului, iar candela ce nu se stinge închipuie rugăciunea neîncetată și priveghea inimii.

Știai că tămâia se face din rășina unor arbori din răsărit, care se adună în lacrimi întărite și se arde pe cărbune aprins? Fumul ei bine mirositor înalță rugăciunea spre cer, după cuvântul Psalmistului: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”.

Știai că prescura din care se scoate Sfântul Agneț se face din două aluaturi suprapuse? Cele două părți închipuie cele două firi ale lui Hristos, dumnezeiască și omenească, unite fără amestecare într-o singură Persoană.

Știai că pe prescură se apasă o pecete cu slovele IS HS NI KA, adică „Iisus Hristos biruiește”? Din pătratul din mijloc, numit Agneț, preotul scoate la Proscomidie partea care se va preface în Trupul Domnului la Sfânta Liturghie.

Știai că anafura pe care o primim la sfârșitul Liturghiei este tăiată din prescurile rămase după scoaterea Agnețului? Ea nu este Sfânta Împărtășanie, ci pâine binecuvântată, dăruită tuturor ca semn al dragostei și al rămânerii în casa Domnului.

Știai că, înainte de a se folosi clopotele, creștinii erau chemați la rugăciune prin toacă — o scândură lungă lovită cu ciocănele de lemn? La Muntele Athos toaca se folosește și astăzi, iar sunetul ei ritmic amintește de ciocanele care băteau la corabia lui Noe.