Credință

Știai că la Mănăstirea Sinai se păstrează un rug de mărăcini socotit a fi urmașul rugului aprins pe care l-a văzut Moise, și pe care pelerinii îl privesc cu evlavie?

Știai că biblioteca Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai este una dintre cele mai bogate din lume în manuscrise vechi, a doua după Vatican, adăpostind mii de codici scriși de mână?

Știai că Lavra Peșterilor din Kiev își trage numele de la peșterile săpate în deal, unde cuvioșii nevoitori se rugau, iar după moarte trupurile multora au rămas neputrezite, spre mângâierea credincioșilor?

Știai că Lavra Peșterilor a fost întemeiată în veacul al unsprezecelea de Cuviosul Antonie, care se sălășluise mai întâi la Athos și a adus de acolo la Kiev rânduiala vieții pustnicești?

Știai că faimosul „albastru de Voroneț” de pe frescele mănăstirii din Bucovina a rămas până azi o taină a meșterilor, un albastru adânc și senin care nu s-a stins de peste cinci sute de ani sub ploi și zăpezi?

Știai că Mănăstirea Voroneț, ctitorită de Ștefan cel Mare în anul 1488, a fost înălțată, după tradiție, în numai câteva luni, la sfatul Cuviosului Daniil Sihastrul?

Știai că zidul dinspre apus al Voronețului este acoperit de o uriașă „Judecată de apoi”, una dintre cele mai vestite fresce ale Bucovinei, numită de unii „Capela Sixtină a Răsăritului”?

Știai că mănăstirile pictate din Bucovina — Voroneț, Sucevița, Moldovița, Humor și Arbore — sunt trecute în rândul comorilor de preț ale lumii, tocmai pentru frescele lor zugrăvite pe dinafară?

Știai că la Mănăstirea Sucevița se află faimoasa scenă a „Scării virtuților”, pe care sufletele urcă treaptă cu treaptă spre cer, în vreme ce ispitele caută să le tragă înapoi?

Știai că, după tradiție, un întreg perete al Suceviței a rămas nezugrăvit, căci meșterul care picta ar fi căzut de pe schele, iar zidul gol a rămas mărturie până astăzi?

Știai că la Mănăstirea Putna, „Ierusalimul neamului românesc”, se află mormântul lui Ștefan cel Mare, iar candela de la căpătâiul lui arde neîntrerupt de veacuri?

Știai că lângă Putna se păstrează „chilia lui Daniil Sihastrul”, o peșteră săpată în stâncă, unde cuviosul se ruga în singurătate și unde ar fi venit Ștefan cel Mare să-i ceară sfat?

Știai că Mănăstirea Neamț a fost din vechime o vatră de învățătură și de carte, cu un scriptoriu vestit, unde călugării copiau și împodobeau manuscrise ce s-au răspândit în toată lumea ortodoxă?

Știai că la Mănăstirea Neamț a viețuit în veacul al optsprezecelea Cuviosul Paisie de la Neamț, care a adunat ucenici din multe neamuri și a trezit din nou dragostea pentru rugăciunea inimii și pentru Filocalie?

Știai că Mănăstirea Sihăstria, ascunsă în codrii Neamțului, a odrăslit părinți duhovnicești vestiți, între care Cuviosul Cleopa, la a cărui chilie veneau pelerini din toată țara pentru un cuvânt de folos?

Știai că „Filocalia” înseamnă în grecește „iubirea de frumusețe”, iar frumusețea la care se referă este cea duhovnicească, adunată din scrierile Sfinților Părinți despre rugăciune și curăția inimii?

Știai că isihasmul, de la cuvântul grecesc „isihia” — liniște, este calea rugăciunii tăcute a inimii, în care monahul cheamă neîncetat numele lui Iisus, până ce rugăciunea se coboară din minte în inimă?

Știai că la primirea în viața monahală se săvârșește „tunderea”, tăierea unei șuvițe de păr în semnul crucii, prin care cel ce se închinoviază leapădă viața de dinainte și primește un nume nou?

Știai că temelia vieții de mănăstire este „ascultarea”, prin care monahul își taie voia proprie și face nu ce vrea el, ci ce-i rânduiește părintele duhovnicesc, socotind aceasta mai de preț decât nevoințele trupești?

Știai că „pravila” este rânduiala de rugăciune pe care fiecare monah o împlinește zilnic, adesea cu ajutorul metaniilor, un șirag de noduri pe care se numără rugăciunile șoptite?

Știai că „hramul” unei mănăstiri este praznicul sfântului sau al sărbătorii căreia îi este închinată biserica, zi în care se adună pelerini de departe, iar mănăstirea își deschide larg porțile și mesele?

Știai că înainte de tiparul cărților, fiecare Evanghelie și fiecare Psaltire era scrisă de mână în scriptorii, un copist ostenind luni de zile la o singură carte, împodobind slovele cu aur și cu chipuri mărunte?

Avva Antonie, apăsat de gânduri și de urât în pustie, a strigat către Dumnezeu: „Doamne, vreau să mă mântuiesc, dar gândurile nu mă lasă.” Ridicându-se puțin, a văzut afară un om care semăna cu el: ședea și lucra, apoi se scula și se ruga, iar iarăși se așeza la lucru. Era un înger trimis să-l îndrepteze. Și a auzit un glas: „Fă așa și te vei mântui.” Iar avva, umplându-se de bucurie, a înțeles că împletirea rugăciunii cu lucrul mâinilor izgonește urâtul.

Un frate l-a întrebat pe avva Antonie: „Ce să păzesc ca să plac lui Dumnezeu?” Iar bătrânul i-a răspuns: „Păzește ceea ce îți poruncesc: oriunde ai merge, să-L ai pe Dumnezeu înaintea ochilor tăi; orice faci, să ai mărturia Sfintelor Scripturi; și în orice loc te vei așeza, să nu te miști cu ușurință.” Aceste trei, dacă le vei ține, te vei mântui.

Se spunea despre avva Antonie că, privind adâncimea judecăților lui Dumnezeu, s-a rugat zicând: „Doamne, cum de unii mor tineri, iar alții ajung bătrâni? Pentru ce sunt cei săraci și cei bogați?” Și a auzit un glas: „Antonie, ia aminte la tine însuți, căci acestea sunt judecățile lui Dumnezeu și nu-ți este de folos să le cauți.” Astfel a învățat că nu iscodirea, ci smerenia îl apropie de Dumnezeu.

Avva Macarie mergea odată cu frații, iar unul dintre ei l-a lăsat înainte și, ajungând la un idol pe cale, l-a lovit cu o piatră. Când s-a întors, avva Macarie l-a lăudat pe cel ce mai apoi a mângâiat idolul cu vorbe bune, spunând: „Nici ocara, nici lauda oamenilor să nu te tulbure; fii ca un mort și te vei odihni.” Căci celui care nu mai trăiește pentru laudă ori ocară i se face pace în suflet.

Un frate a venit la avva Macarie și i-a zis: „Avvo, spune-mi un cuvânt cum să mă mântuiesc.” Iar bătrânul i-a răspuns: „Mergi la mormânt și ocărăște-i pe cei morți.” S-a dus fratele, i-a ocărât și a aruncat cu pietre, apoi s-a întors. „Nimic nu ți-au grăit?” „Nimic.” „Mergi iarăși și laudă-i.” S-a dus, i-a lăudat, și iar s-au tăcut. Atunci i-a zis avva: „Vezi? Nici de ocări, nici de laude nu s-au clintit. De vrei să te mântuiești, fii și tu ca un mort.”

Se spunea despre avva Macarie cel Mare că se făcuse, precum este scris, dumnezeu pământesc: căci precum Dumnezeu acoperă lumea, așa acoperea și el greșelile pe care le vedea, ca și cum nu le-ar fi văzut, iar cele pe care le auzea, ca și cum nu le-ar fi auzit. Așa a ajuns dragostea lui să poarte neputințele tuturor fără a osândi pe cineva.

Un frate din schit a greșit, și s-a adunat soborul și l-au chemat pe avva Moise. El nu voia să vină. Sculându-se, a luat o coșniță găurită, a umplut-o cu nisip și a purtat-o pe umeri. Când l-au întrebat ce înseamnă aceasta, a zis: „Păcatele mele curg în urma mea și eu nu le văd, iar astăzi am venit să judec păcatele altuia.” Auzind, frații l-au iertat pe cel greșit și nu i-au mai spus nimic.

L-au întrebat pe avva Moise: „Ce folosește omului postul și privegherea?” Iar el a răspuns: „Acestea fac sufletul smerit. Căci scris este: «Vezi smerenia mea și osteneala mea și-mi iartă toate păcatele mele.» Deci, dacă omul face aceste osteneli, Dumnezeu Se milostivește spre el.” Nu nevoința în sine, ci smerenia pe care o naște, aceea îl mântuiește pe om.