Artă

Sunt aici pe pământ ca să cânt pentru oameni; asta e tot ce știu să fac.

Nu contează cum cânți; important este să cânți cu suflet.

Singurul lucru mai bun decât să cânți este să cânți și mai mult.

Muzica poate numi ceea ce nu poate fi numit și comunica ceea ce nu poate fi cunoscut.

Pentru a realiza lucruri mari, sunt necesare două lucruri: un plan și nu tocmai destul timp.

O simfonie trebuie să fie ca lumea. Ea trebuie să cuprindă totul.

Tradiția nu înseamnă venerarea cenușii, ci păstrarea focului.

Muzica este ceea ce se află dincolo de cuvinte, acolo unde acestea se opresc.

Nimeni nu a ridicat vreodată o statuie unui critic.

Muzica nu spune nimic; muzica este.

Nu creez nimic; nu fac decât să las muzica să se nască.

Muzica este limba care ne face pe toți frați.

Muzica creează ordine din haos.

Muzica este armonia dintre cer și pământ.

Fiecare clipă de viață este unică; ea nu a mai fost și nu va mai fi vreodată.

Marea muzică este cea care pătrunde în urechea cu ușurință și părăsește memoria cu greutate.

Un artist adevărat nu are nevoie decât de puțin ca să spună mult.

Muzica, prin însăși natura ei, este neputincioasă să exprime altceva decât ea însăși.

Cu cât arta este mai constrânsă, cu atât este mai liberă.

Muzica trebuie ascultată cu inima, nu doar cu urechea.

A asculta cu adevărat este cel mai greu lucru din muzică.

Muzica cere să fie servită, nu stăpânită.

Când cânt, oamenii nu mă mai judecă; ei mă ascultă cu sufletul.

Chitara este o mică orchestră. Fiecare coardă are o culoare diferită și o voce proprie.

Muzica este pentru toți; este ca aerul pe care îl respirăm.

Muzica este a mea, dar ea nu îmi aparține; ea aparține tuturor celor care o ascultă.

Un lăutar bătrân își învăța ucenicul cum să facă vioara să plângă și să râdă. Într-o seară băiatul l-a întrebat cum se face că din patru corzi și un lemn iese atâta suflet. Bătrânul i-a zâmbit și i-a spus că nu din corzi vine sufletul, căci corzile doar tremură, ci din mâna care le atinge cu iubire. O vioară în mâini reci rămâne o cutie de lemn, i-a spus, dar cine își pune inima în arcuș face lemnul să cânte ca un om viu.

Un împărat a poruncit celui mai iscusit meșter să-i facă o harpă cu o mie de corzi, ca să sune mai bogat decât orice pe pământ. Meșterul a făcut-o, dar când a încercat-o a ieșit doar un vuiet fără noimă. Atunci a luat o harpă cu numai șapte corzi și din ea a curs o melodie care a umplut de lacrimi ochii curtenilor. Le-a spus că nu mulțimea corzilor face cântecul, ci rânduiala dintre ele.

O privighetoare cânta noapte de noapte în grădina unui neguțător, iar el, nesătul, a prins-o și a închis-o într-o colivie de aur, ca s-o aibă numai pentru el. Dar pasărea a tăcut. Zi după zi aurul strălucea, însă cântecul murise. Într-un târziu neguțătorul a deschis ușița. Privighetoarea a zburat în copacul din care fusese luată și îndată și-a revărsat iar cântul în noapte. Așa a aflat omul că unele frumuseți cântă doar în libertate.

Un cioban avea un fluier fermecat, căci atunci când sufla în el cu inima curată oile se linișteau, lupii se depărtau și până și izvorul părea că șoptește mai limpede. Un flăcău bogat i-l ceru pe mulți galbeni, crezând că puterea stă în lemn. Dar oricât a suflat, din fluier a ieșit doar un scârțâit sec. Ciobanul l-a luat înapoi și a cântat din nou dulce, spunând că fluierul e același și se schimbă doar cine suflă prin el.