Artă

Știai că în „Sărutul” lui Gustav Klimt strălucirea aurie nu este doar o iluzie de culoare, ci foiță de aur adevărat? Klimt, fiul unui gravor în aur, a acoperit pânza cu foițe de aur și de argint, în ceea ce a rămas cunoscut drept „perioada sa de aur”. Cei doi îndrăgostiți, îngenuncheați pe marginea unei pajiști înflorite, par învăluiți într-o mantie de lumină care i-a făcut tabloul una dintre cele mai iubite imagini ale iubirii.

Foița de aur din „Sărutul” lui Gustav Klimt nu este o simplă metaforă, ci aur veritabil aplicat pe pânză. Klimt învățase tehnica de la tatăl său, gravor în aur și argint, iar călătoriile la Ravenna, unde a văzut mozaicurile bizantine de la San Vitale, i-au aprins fascinația pentru fondurile aurii. Rezultatul topește pictura și meșteșugul aurarului într-o singură suprafață strălucitoare.

Panourile lui Klimt pentru aula Universității din Viena, „Filozofia”, „Medicina” și „Jurisprudența”, au stârnit un scandal uriaș prin nuditatea și pesimismul lor. Klimt a returnat banii și și-a luat lucrările înapoi. Din nefericire, cele trei picturi au fost distruse în 1945, într-un incendiu la castelul Immendorf, și le cunoaștem azi doar din fotografii alb-negru.

„Portretul Adelei Bloch-Bauer I” al lui Klimt, supranumit „Femeia în aur”, a fost confiscat de naziști și expus decenii la Belvedere din Viena. După un lung proces de restituire, moștenitoarea Maria Altmann l-a recuperat în 2006, iar tabloul a fost vândut pentru circa 135 de milioane de dolari, una dintre cele mai scumpe picturi ale vremii.

Frizul Beethoven al lui Klimt, pictat în 1902 pentru o expoziție a Secesiunii vieneze, a fost conceput ca o operă efemeră, direct pe pereți, și urma să fie distrus după eveniment. A supraviețuit totuși, a fost desprins în bucăți și restaurat, iar azi se poate vedea din nou în clădirea Secesiunii, o rază de noroc pentru o lucrare menită să dispară.

Gustav Klimt a fost mentorul lui Egon Schiele, iar când tânărul l-a întrebat dacă are talent, Klimt i-ar fi răspuns că are prea mult. Schiele i-a dedicat un omagiu, iar pânza „Ermiții” (Die Eremiten) din 1912 este adesea interpretată ca o dublă imagine a celor doi artiști.