Oameni

Andrea Palladio s-a nascut la 30 noiembrie 1508 la Padova ca fiu al unui morar, cu numele Andrea di Pietro della Gondola, si a inceput ca ucenic zidar la varsta de 13 ani, pana cand umanistul Gian Giorgio Trissino i-a recunoscut geniul si i-a oferit o educatie clasica si un nou nume. Inspirat de arhitectura romana si de tratatele lui Vitruviu, a creat un limbaj arhitectural de o claritate si armonie desavarsite, concretizat in celebrele vile venetiene, in Basilica din Vicenza si in biserica Il Redentore din Venetia. Tratatul sau Cele patru carti despre arhitectura, publicat in 1570, a devenit una dintre cele mai influente lucrari din istoria arhitecturii, modelant Palladianismul ca miscare europeana si americana. A murit la 19 august 1580, la varsta de 71 de ani, lasand o opera care a inspirat arhitecti de la Inigo Jones la Thomas Jefferson si pana in zilele noastre.

Thomas Jefferson, care a declarat ca Cele patru carti ale lui Palladio sunt Biblia mea in arhitectura, a propus un proiect pentru casa presedintilor Statelor Unite inspirat din Villa Rotonda a lui Palladio; influenta palladiana se regaseste pana astazi in arhitectura Capitoliului din Washington si a Casei Albe.

Auguste Rodin s-a nascut la 12 noiembrie 1840 la Paris, intr-o familie modesta, si a trebuit sa persevereze ani indelungati inainte ca geniul sau sa fie recunoscut, respins de trei ori de la Ecole des Beaux-Arts. Capodoperele sale, Poarta Iadului, Ganditorul, Sarutul si Cetatenii din Calais, au transformat sculptura europeana, abandonand idealismul academist in favoarea expresiei umane autentice, tensionate si profunde. A fost considerat de multi critici cel mai mare portretist in sculptura din intreaga istorie a artei, reusind sa surprinda viata interioara a subiectilor sai in bronz si marmura. Dupa o viata marcata de truda, controversa si dragoste, Rodin a murit la 17 noiembrie 1917 la Meudon, la svarsit casatorindu-se cu Rose Beuret, tovarasa sa de o viata, cu doua saptamani inainte ca aceasta sa moara.

Ceea ce face ca Ganditorul meu sa gandeasca este ca el gandeste nu doar cu creierul, cu narile incordate si buzele comprimate, ci cu fiecare muschi al bratelor, al spatelui si al picioarelor, cu pumnul strans si degetele de la picioare care se inclesteaza.

Rodin a fost respins de trei ori de la scoala de arte din Paris (Ecole des Beaux-Arts) si a lucrat anonim in industria artelor decorative vreme de aproape doua decenii inainte de a ajunge celebru dupa varsta de 40 de ani.

Camille Claudel s-a nascut la 8 decembrie 1864 la Fere-en-Tardenois si a demonstrat un talent sculptural exceptional inca din adolescenta, impresionandu-l pe maestrul Auguste Rodin, in al carui atelier a intrat la varsta de 19 ani ca asistenta si ucenica. Relatia sa cu Rodin, mai varstnic cu 24 de ani, a ramas una dintre cele mai tragice din istoria artei: a adus-o pe culmile inspiratiei creatoare, dar a costat-o si sfarsitul carierei. Lucrarile sale, Valsul, Varsta maturitatii si Clotilde, poarta o expresivitate emotionala si o finete tehnica remarcabile, dovedind un geniu propriu independent. In 1913, familia sa a internat-o intr-un azil de boli mintale, unde a ramas prizoniera 30 de ani, in ciuda faptului ca medicii insisi afirmau ca ar putea fi eliberata; a murit singura si uitata pe 19 octombrie 1943 la ospiciul Montdevergues, langa Avignon.

Camille Claudel a petrecut 30 de ani internata in azilul Montdevergues, desi medicii au informat familia inca din 1920 ca ea ar putea fi eliberata; fratele ei, poetul Paul Claudel, nu a vizitat-o niciodata in ultimii sai 29 de ani de internare.

Antonio Canova s-a nascut la 1 noiembrie 1757 la Possagno, in Republica Venetiei, intr-o familie de cioplitori in piatra, si a fost crescut de bunicul sau patern dupa moartea timpurie a tatalui sau. Talentul sau a atras atentia familiei nobiliare Falier, care i-a finantata educatia, iar mutarea la Roma in 1780 i-a definit stilul neoclasic: forme pure, seninatatate olimpica si o exceptie a marmurei de o rafinare unica. Capodoperele sale, Psyche reinviata de sarutul lui Amor, Cele Trei Gratii si monumentele funerare papale, l-au consacrat ca cel mai mare sculptor al epocii sale in intreaga Europa, admirat de Napoleon, de tarini si de principi deopotriva. Dupa infrangerea lui Napoleon, Canova a intreprins o misiune diplomatica la Paris, reusind sa negocieze returnarea in Italia a sute de opere de arta jefuite, fapt pentru care a primit titlul de marchiz; a murit la Venetia pe 13 octombrie 1822.

Dupa infrangerea lui Napoleon, Canova a mers personal la Paris ca ambasador cultural si a negociat returnarea a peste 200 de opere de arta jefuite din Italia de catre armata franceza, inclusiv capodopere ale lui Rafael si Titian; pentru acest act de patrimoniu, papa Pius al VII-lea l-a inobilat cu titlul de Marchiz de Ischia.

Antoni Gaudí i Cornet s-a născut la 25 iunie 1852 în Reus (sau Riudoms), Catalonia, și a devenit cel mai original arhitect al modernismului catalan. Om de credință profundă, și-a închinat ultima parte a vieții aproape exclusiv construirii bazilicii Sagrada Família din Barcelona, pe care o considera opera sa supremă dedicată lui Dumnezeu. Gândea că natura este marea carte a lui Dumnezeu și că arhitectura trebuie să reflecte formele organice create de Creator; de aceea lucrările sale — Casa Batlló, Casa Milà, Parcul Güell — sunt inconfundabile prin curbele lor vii și inventivitatea structurală. La 7 iunie 1926, a fost lovit de un tramvai în Barcelona și, nerecunoscut la început, a murit trei zile mai târziu; înmormântarea sa a adunat zeci de mii de oameni, iar procesul de beatificare a fost deschis de Biserica Catolică în 2000.

Originalitatea constă în revenirea la origini.

În ultimii ani ai vieții, Gaudí locuia efectiv în șantierul Sagrada Família și trăia cu atâta austeritate încât, după accidentul de tramvai, a fost confundat inițial cu un cerșetor și dus la spitalul săracilor.

Sir Christopher Wren s-a născut la 20 octombrie 1632 în East Knoyle, Anglia, și a fost nu doar cel mai mare arhitect englez, ci și un savant de excepție — profesor de astronomie la Oxford și unul dintre fondatorii Societății Regale. Gloria sa arhitecturală a venit după Marele Incendiu al Londrei din 1666, când a primit misiunea de a reconstrui Catedrala Sfântul Paul și alte 52 de biserici londoneze. A slujit Coroana și cultura engleză cu devotament și precizie timp de peste șase decenii, lăsând un oraș transformat. A murit la 25 februarie 1723, la vârsta de 90 de ani, și este înmormântat în cripta Catedralei Sfântul Paul — pe piatra funerară stând scris epitaful alcătuit de fiul său.

Lector, si monumentum requiris, circumspice. (Cititorule, dacă îi cauți monumentul, privește în jur.)

Wren a proiectat Catedrala Sfântul Paul la vârsta de peste 30 de ani și a trăit îndeajuns cât să o vadă finalizată în 1710 — la 78 de ani, cu 13 ani înainte de moartea sa.

Bertel Thorvaldsen s-a născut la Copenhaga în jurul anului 1770 (sursele indică fie 13 noiembrie 1768, fie 19 noiembrie 1770) și a devenit primul artist danez cu recunoaștere internațională, dominând sculptura neoclasică europeană alături de Canova. A petrecut cea mai mare parte a vieții la Roma (1797–1838), unde atelierul său era frecventat de suverani, papi și colecționari din toată Europa. Cele mai cunoscute opere ale sale sunt Leul din Lucerna — un relief monumental sculptat în stâncă, omagiu adus gărzilor elvețiene căzuți în 1792 — și statuia Cristos (Christus) din Catedrala Noastră Doamnă din Copenhaga, una dintre cele mai replicate sculpturi religioase din lume. Revenit în Danemarca în 1838, a primit onoruri cum puțini artiști au primit; a murit la 24 martie 1844 la Copenhaga și este înmormântat în curtea muzeului care îi poartă numele.

Thorvaldsen a donat statului danez întreaga sa colecție de artă și propriile opere, iar în semn de recunoștință, Danemarca i-a construit un muzeu special — Thorvaldsens Museum — în curtea căruia artistul este și astăzi înmormântat.

Lorenzo Ghiberti, născut Lorenzo di Bartolo în jurul anului 1378 la Florența, a fost sculptor și aurar al Renașterii timpurii, format în meșteșugul giuvaergeriei și al lucrului în bronz. A câștigat în 1401 concursul organizat pentru prima pereche de uși de bronz ale Baptisteriului din Florența, bătându-l pe Filippo Brunelleschi, și a muncit la aceste capodopere timp de două decenii. A doua pereche de uși (1425–1452), cu zece reliefuri din Vechiul Testament încadrate de statuete și medalii, a atins o perfecțiune artistică atât de înaltă încât Michelangelo ar fi spus că sunt vrednice să fie «Porțile Paradisului» — denumire sub care sunt cunoscute astăzi în toată lumea. Ghiberti a scris și I Commentarii, unul dintre primele tratate de istoria artei din Europa, dovedind că era și un spirit reflexiv, nu doar un meșter desăvârșit.

Ghiberti a lucrat la cele două seturi de uși de bronz ale Baptisteriului din Florența timp de peste cincizeci de ani cumulat — aproape toată viața sa activă — transformând aceste uși în cele mai studiate opere de sculptură din Renașterea italiană.

Karl Friedrich Schinkel s-a născut la 13 martie 1781 în Neuruppin, Brandenburg, și a ajuns arhitectul de stat al Prusiei, modelând chipul Berlinului modern cu o eleganță neoclasică neegalată. Format în spiritul antichității grecești și al raționalismului luminat, a proiectat edificii care îmbinau noblețea formei cu funcționalitatea riguroasă: Altes Museum, Konzerthaus (Schauspielhaus), Neue Wache și Friedrichswerderschen Kirche sunt repere ale orașului până astăzi. A servit cu loialitate trei regi prusaci, iar lucrările sale au influențat profund arhitectura europeană și americană din secolul al XIX-lea, devenind un punct de referință pentru orice curent neoclasic sau civic ulterior. A murit la 9 octombrie 1841 la Berlin, după o boală îndelungată, lăsând în urmă nu doar clădiri, ci și proiecte utopice de teatre și palate care au anticipat modernismul.

Schinkel a fost și un pictor romantic de talent, realizând panorame și decoruri de teatru spectaculoase înainte de a se concentra pe arhitectură — unele dintre tablourile sale reprezentând peisaje gotice imaginare sunt expuse astăzi în muzee germane.

Milița Petrașcu s-a născut la 31 decembrie 1892 la Chișinău, cu numele Melania Nicolaevici, și a devenit cea mai înzestrată sculptoriță română a secolului XX, considerată maestră a portretului sculptat. A urmat studii la Moscova, München (sub îndrumarea lui Kandinsky și Jawlensky) și Paris, unde a lucrat în atelierele lui Matisse și Antoine Bourdelle, iar din 1919 a fost eleva și colaboratoarea lui Constantin Brâncuși. Ea a fost cea care l-a convins pe Brâncuși să vină în România și să creeze ansamblul monumental de la Târgu Jiu, iar recunoștința față de maestrul său a rămas constantă de-a lungul întregii vieți. Lucrările sale cele mai cunoscute includ mausoleul Ecaterinei Teodoroiu de la Târgu Jiu și portretul în bronz al lui Brâncuși, turnat după ședințe de pozat la Paris. În vremea comunismului a fost declarată «dușman al poporului» și marginalizată, dar reputația sa artistică a rezistat tuturor adversităților, iar opera sa este astăzi recunoscută ca parte esențială a avangardei românești.

Milița Petrașcu a realizat primul portret sculptat al lui Brâncuși din lume — un bust în bronz, astăzi amplasat în Piața Dorobanți din București — după ce Brâncuși, care refuza de obicei să pozeze, a acceptat să stea în fața elevei sale cu care îl lega o prietenie profundă.

Mihai Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie 1850 in Botosani, Moldova, si a crescut intr-o familie de mici boieri cu radacini adanci in spiritualitatea romaneasca. A studiat la Cernauti, Viena si Berlin, dobandind o vasta cultura filozofica si literara, care s-a oglindit in opera sa de o profunzime unica. Ca poet, jurnalist si om de cultura, a dat limbii romane expresii de o frumusete neintrecuta, iar poemul Luceafarul ramane capodopera liricii sale romantice. A trait ultimii ani in suferinta si saracie, stingandu-se la 15 iunie 1889 la Bucuresti, lasand in urma o mostenire spirituala care l-a consacrat drept poetul national al romanilor.

Nu credeam sa-nvat a muri vrodata; / Pururi tanar, infasurat in manta-mi, / Ochii mei naltam visatori la steaua / Singuratati.

Eminescu a lucrat ca bibliotecar la Biblioteca Centrala din Iasi si ca redactor la ziarul Timpul din Bucuresti, unde a scris mii de articole politice si culturale, remarcabile prin acuitate si stil.

Ion Creanga s-a nascut in satul Humulesti, judetul Neamt (data traditionala acceptata este 1 martie 1837, desi un document de arhiva indica 10 iunie 1839), in familia unui cizmar si a mamei Smaranda, o femeie cu un deosebit dar al povestirii. A urmat seminarul teologic si a slujit ca diacon, insa vocatia sa adevarata era cea literara, afirmata cu stralucire prin povestile si povestirile sale pline de umor si vitalitate populara. Prietenia sa cu Mihai Eminescu l-a introdus in cercul Junimii, unde a publicat in Convorbiri Literare si a inceput redactarea Amintirilor din copilarie, capodopera prozei romanesti. S-a stins in noaptea de 31 decembrie 1889, la Iasi, lasand o opera de o prospetime si autenticitate neegalate in literatura romana.

Casa-bojdeuca lui Ion Creanga din Iasi, unde a trait si a scris, este astazi muzeu si a fost inclusa in patrimoniul cultural national; Eminescu venea frecvent sa-l viziteze aici.

Ion Luca Caragiale s-a nascut la 30 ianuarie (13 februarie stil nou) 1852 in Haimanale, Dambovita, intr-o familie cu vechi traditii teatrale; unchii sai Costache si Iorgu Caragiale erau figuri de seama ale scenei romanesti. A devenit cel mai important dramaturg roman, surprinzand cu o ironie fulgeranta metehnele societatii burgheze prin comediile O scrisoare pierduta, O noapte furtunoasa si D-ale carnavalului. Pe langa scrierile dramatice, a lasat nuvele de o remarcabila forta psihologica si o publicistica acida, dovedind un talent literar de exceptie. In 1904 s-a stabilit la Berlin, unde a murit la 9 iunie 1912, insa opera sa ramane un reper viu si actual al literaturii romane.

Caragiale a castigat un proces celebru impotriva lui Caion, care il acuzase de plagiat; tribunarul literar a respins acuzatia, iar Caragiale a iesit cu reputatia consolidata.