Oameni

Câteodată, datoria noastră în fața unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim așa de mult, încât să-l prefacem într-un mister și mai mare.

Lucian Blaga a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură, dar autoritățile comuniste române au refuzat să susțină candidatura sa.

George Bacovia, pe numele adevărat George Andone Vasiliu, s-a născut pe 4/17 septembrie 1881 la Bacău, în familia unui comerciant, și a ales pseudonimul din dragostea față de orașul natal. A trăit o viață marcată de fragilitate sufletească și o sensibilitate extremă față de peisajele mohorâte ale provinciei românești, pe care le-a transpus în versuri de o forță unică. Debutând cu volumul Plumb în 1916, a impus în literatura română un simbolism propriu, inconfundabil prin monotonie, dezolare și culori stinse. A primit Premiul Societății Scriitorilor Români pentru poezie în 1925 și, împreună cu Tudor Arghezi, Premiul Național pentru poezie în 1934. S-a stins din viață pe 22 mai 1957 la București, lăsând o operă care continuă să tulbure și să fascineze cititorii.

George Bacovia suferea de neurastenie accentuată și evita mulțimile; pentru el, ploaia, toamna și provincia nu erau simple teme poetice, ci experiențe existențiale trăite cu intensitate dureroasă.

Nichita Stănescu s-a născut pe 31 martie 1933 la Ploiești, fiul unui meșteșugar și al unei femei de origine rusă nobilă, și a studiat filologia la Universitatea din București. A debutat editorial în 1960 cu volumul Sensul iubirii, impunându-se rapid drept cel mai îndrăzneț renovator al limbajului poetic românesc postbelic. Prin cicluri precum 11 elegii și volumul Necuvintele, a explorat granițele dintre cuvânt și tăcere, dintre concret și abstract, inventând o lirică a stărilor pure. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură în 1980 și a primit numeroase distincții internaționale, fiind considerat, după Eminescu și Arghezi, al treilea mare inovator al poeziei românești. S-a stins din viață pe 13 decembrie 1983 la București, în urma unor probleme grave de sănătate.

Nichita Stănescu a inventat conceptul de necuvinte pentru a denumi acele stări și trăiri care depășesc puterea de expresie a limbajului obișnuit.

Mihail Sadoveanu s-a născut pe 5 noiembrie 1880 la Pașcani, crescând într-un mediu care i-a cultivat dragostea profundă pentru natura și oamenii Moldovei. A debutat fulminant în 1904, publicând în același an trei volume, și a continuat să scrie cu o prolificitate remarcabilă timp de cinci decenii. Opera sa vastă cuprinde evocări ale istoriei medievale moldovene — Frații Jderi, Zodia Cancerului —, capodopere ale romanului interbelic — Baltagul — și pagini lirice despre natura patriarhală a Moldovei. A fost un stilist desăvârșit, capabil să împletească arhaismul lingvistic cu o poezie aparte a peisajului și a sufletului țărănesc. S-a stins din viață pe 19 octombrie 1961 la București, la vârsta de 80 de ani, lăsând una dintre cele mai bogate opere din literatura română.

Mihail Sadoveanu a publicat în 1904, la debutul său literar, nu mai puțin de trei volume deodată, fapt extrem de rar în istoria literaturii române.

Liviu Rebreanu s-a născut pe 27 noiembrie 1885 în Târlișua, Transilvania, atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, al doilea din cei treisprezece copii ai unui învățător. A urmat academia militară la Budapesta, dar a abandonat cariera militară, trecând clandestin în România în 1909, unde s-a dedicat în întregime scrisului. Prin romanul Ion (1920), a introdus obiectivismul realist în proza românească, zugrăvind cu forță brutală setea de pământ a țăranului ardelean, iar prin Pădurea spânzuraților (1922) a dat literaturii române primul roman de analiză psihologică profundă. A fost ales membru titular al Academiei Române în 1939 și a condus Teatrul Național din București, devenind o figură centrală a vieții culturale interbelice. S-a stins din viață pe 1 septembrie 1944, în ajunul marilor prefaceri care aveau să schimbe România.

Tragedia fratelui său Emil, ofițer în armata austro-ungară spânzurat pentru dezertare în Primul Război Mondial, a stat la baza romanului Pădurea spânzuraților.

Marin Preda s-a născut pe 5 august 1922 în Siliștea-Gumești, județul Teleorman, fiul unui țăran, și a cunoscut din copilărie viața grea a câmpiei muntene. A debutat în 1942 și s-a impus definitiv cu romanul Moromeții (1955), o frescă monumentală a satului românesc în fața presiunilor istoriei, considerată capodopera prozei românești postbelice. A continuat să scrie cu curaj și luciditate sub regimul comunist, publicând în 1980 Cel mai iubit dintre pământeni, un roman despre condiția intelectualului în fața terorii totalitare. A fost vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor și director al Editurii Cartea Românească, exercitând o influență formativă asupra literaturii române contemporane. A murit în împrejurări neelucidate pe 16 mai 1980 la Mogoșoaia, la scurtă vreme după apariția ultimului său roman.

Moartea lui Marin Preda, survenită brusc la Mogoșoaia în mai 1980, imediat după publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni, a rămas înconjurată de mister și speculații, unii suspectând implicarea Securității.

Camil Petrescu s-a nascut pe 9/21 aprilie 1894 la Bucuresti, crescand orfan in conditii modeste, si a urmat Liceul «Sfantul Sava» si Facultatea de Filosofie. Participarea sa ca ofiter in Primul Razboi Mondial - unde a fost ranit, si-a pierdut auzul si a fost luat prizonier - i-a marcat profund creatia si viziunea despre autenticitate. A revolutionat proza romaneasca prin romanele «Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi» si «Patul lui Procust», introducand analiza psihologica subiectiva si perspectiva naratorului participant. Dramaturg si filosof deopotriva, a fost ales membru al Academiei Romane in 1948. A murit pe 14 mai 1957 la Bucuresti, fiind inmormantat la Cimitirul Bellu.

Nu pot sa descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc. Nu pot iesi din mine insumi. Pot vorbi cinstit numai la persoana intai.

Ca ofiter pe front in Primul Razboi Mondial, Camil Petrescu si-a pierdut auzul la o ureche in urma unui obuz - experienta care a devenit materie vie in romanul sau de capataie.

Ioan Slavici s-a nascut pe 18 ianuarie 1848 la Siria, in judetul Arad, intr-o familie modesta de ardeleni, si a studiat la Arad si Timisoara, apoi la Viena, unde l-a cunoscut pe Mihai Eminescu. Prieten apropiat al lui Eminescu si Creanga, a colaborat la Junimea si a debutat in «Convorbiri literare» in 1871. A creat o proza realista profund anchorata in universul moral al satului transilvanese, cu nuvela «Moara cu noroc» (1881) ca opera de capataie, avertizand ca poftele materiale distrug sufletul si familia. A luptat pentru cauza romanilor ardeleni, a fondat ziare si a scris manuale scolare, contribuind la consolidarea literaturii si culturii nationale. A murit pe 17 august 1925 la Crucea de Jos, langa Panciu, intr-o saracie demna.

Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit.

Ioan Slavici a fost prieten apropiat cu Mihai Eminescu inca din anii studentiei la Viena; cei doi au ramas legati prin viata si prin idealul national pana la sfarsitul vietii lui Eminescu.

Mircea Eliade s-a nascut pe 13 martie 1907 la Bucuresti si a urmat Facultatea de Litere si Filosofie, continuandu-si studiile la Calcutta (1928-1931) si obtinand doctoratul in filosofie la Bucuresti in 1933, cu o teza despre yoga. A predat istoria religiilor la Universitatea din Bucuresti, iar dupa 1945 a emigrat in Franta, unde a activat la Sorbona si la Ecole Pratique des Hautes Etudes, pentru ca din 1957 sa devina profesor la Universitatea din Chicago, unde a creat o scoala de renume mondial in studiul religiilor. Opera sa literara - intre care romanele «Maitreyi», «Noaptea de Sanziene» si nuvelele fantastice - se impleteste cu cercetarile sale stiintifice despre sacru, mit si simbol, traduse in 18 limbi. A murit pe 22 aprilie 1986 la Chicago, lasand o opera de peste 30 de volume stiintifice si literare.

La numai 21 de ani, Mircea Eliade a plecat singur in India, la Calcutta, pentru a studia filosofia sanscrita si yoga la picioarele filosofului Surendranath Dasgupta - o calatorie care i-a schimbat viata si opera pentru totdeauna.

Ion Barbu, pseudonimul literar al matematicianului Dan Barbilian, s-a nascut pe 18 martie 1895 la Campulung-Muscel si a urmat studii de matematica la Bucuresti si Gottingen, devenind doctor in matematica in 1929 sub indrumarea lui Gheorghe Titzeica. Ca poet, a reprezentat modernismul ermetic in literatura romana, publicand volumul «Joc secund» (1930), in care aspiratia spre puritate si abstractizare matematica se transfigureaza in vers dens si apolinic. Dubla sa vocatie - de savant si de poet - l-a facut o figura unica in cultura romaneasca, numele sau Barbilian ramanand legat de o geometrie neeuclidiena. A murit pe 11 august 1961 la Bucuresti.

Geometria hiperbolica pe care Dan Barbilian a studiat-o poarta azi numele sau - «metrica Barbilian» - si este studiata in matematica internationala, complet independent de opera sa poetica.

Octavian Goga s-a nascut pe 1 aprilie 1881 la Rasinari, langa Sibiu, fiu al unui preot ortodox, si a studiat la Sibiu si Budapesta. Vocea sa poetica, ardenta si elegiaca, a exprimat suferinta romanilor ardeleni aflati sub stapanire austro-ungara; volumul sau de debut «Poezii» (1905) l-a impus ca un mare poet national, recompensat de Academia Romana in 1906. Dupa Unirea din 1918, cariera sa politica a evoluat treptat spre dreapta, ajungand prim-ministru al Romaniei intre decembrie 1937 si februarie 1938. A murit pe 7 mai 1938 la Ciucea, in urma unui infarct cerebral, la varsta de 57 de ani.

Conacul de la Ciucea, transformat de Octavian Goga intr-un centru cultural, adaposteste astazi un muzeu memorial si gradina sa preferata, unde si-a dorit si si-a gasit odihna de veci.

Grigore Alexandrescu s-a nascut pe 22 februarie 1810 la Targoviste si a ramas orfan de ambii parinti la 17 ani, in urma unei epidemii de ciuma, fapt care i-a marcat sensibilitatea poetica meditativa. A fost unul dintre cei mai importanti scriitori ai epocii pasoptiste, ilustrandu-se ca fabulist, elegiac si autor de meditatii romantice, intemeind in literatura romana specii ca epistola si meditatia poetica autonoma. Poezia sa «Umbra lui Mircea. La Cozia» este considerata o capodopera a meditativismului romantic romanesc, iar fabulele sale, influentate de La Fontaine, raman printre cele mai valoroase din literatura nationala. A publicat mai multe volume de «Poezii» (1832, 1838, 1839) si «Meditatii» (1863), lasand o opera de referinta pentru literatura romana a secolului al XIX-lea. A murit pe 25 noiembrie 1885 la Bucuresti.

Grigore Alexandrescu a ramas in literatura romana drept cel mai autentic fabulist al sau, iar unele dintre fabulele sale - cu tinta politica subtiata cu umor - circulau manuscris inainte de a putea fi tiparite, din cauza cenzurii vremii.

Nicolae Labiș s-a născut la 2 decembrie 1935 în satul Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava, fiu al unor dascăli. A studiat la Fălticeni și Iași, apoi a urmat Școala de Literatură din București, unde a impresionat prin talentul său excepțional, fiind considerat un succesor al lui Eminescu. A publicat volumul Primele iubiri în 1956, iar poemul Moartea căprioarei, inspirat dintr-un eveniment real din copilărie, l-a consacrat definitiv în literatura română. În noaptea de 9-10 decembrie 1956 a fost victima unui accident de tramvai în București, în împrejurări controversate, unii martori și istorici suspectând o intervenție a Securității. A murit la 22 decembrie 1956, la doar 21 de ani, lăsând în urmă o operă ce anticipa o voce poetică majoră.

Poezia Moartea căprioarei a fost trimisă lui Labiș prin poștă de sora sa Margareta, după ce el o uitase acasă în grabă; fără acel gest, poemul ar fi rămas nepublicat în acel an.

Panait Istrati s-a născut la 10 august 1884 în Brăila, fiu nelegitim al unui contrabandist grec și al unei spălătorese române, absolvind doar patru clase primare și câștigându-și existența în zeci de meserii umile. Autodidact desăvârșit, a început să scrie în franceză după o corespondență îndelungată cu Romain Rolland, care i-a prefațat prima povestire publicată, Kyra Kyralina (1923), lansându-l în lumea literară occidentală. A fost supranumit Gorki al Balcanilor pentru că a adus în proză lumea pestrițată a vagabonzilor, haiducilor și oamenilor simpli din Orient și Balcani, cu o căldură umană și o forță narativă rare. Deziluzionat de comunism după o vizită în URSS (1927-1928), a publicat denunțuri curajoase ale regimului sovietic, fapt care l-a izolat atât de stânga, cât și de dreapta epocii. A murit la 16 aprilie 1935 la București, răpus de tuberculoză, lăsând o operă bogată în căldură omenească și revoltă socială.

Istrati a încercat să se sinucidă la Nisa în 1921, tăindu-și gâtul; chiar din spital a trimis o scrisoare lui Romain Rolland, iar această corespondență a declanșat cariera sa literară.