Muzica adevărată nu se naște din zgomot, ci din liniște, așa cum izvorul nu țâșnește din vuietul furtunii, ci din tăcerea adâncă a pământului. Coboară în tine până la locul acela tăcut și vei auzi cântecul care te așteaptă dintotdeauna.
Fiecare om poartă înăuntru o melodie pe care nimeni altul n-o mai are. Las-o să izvorască încet, ca apa dintr-o fântână veche, și nu te grăbi să o compari cu a altora. Un izvor nu se rușinează că nu e fluviu.
Armonia nu înseamnă ca toate glasurile să spună același lucru, ci ca fiecare, urmându-și firea, să se verse laolaltă într-un singur cântec, așa cum picăturile felurite se adună toate în același izvor limpede.
Nu te teme de tăcerile din viața ta. Între două note, tăcerea nu e gol, ci răgazul în care cântecul respiră. Chiar și izvorul își are clipele lui de așteptare înainte de a izvorî din nou.
Ascultă cum cântă apa pe pietre, ploaia pe frunze, vântul prin trestii. Muzica era în lume înainte de orice instrument, iar cel care învață să audă izvorul are deja jumătate din tainele oricărei melodii.
O inimă împăcată e ca un izvor care cântă mereu același murmur blând, nu fiindcă nu cunoaște furtuni, ci fiindcă a găsit adâncul din care izvorăște liniștea. Caută în tine acel adânc și vei cânta chiar și în zilele grele.
Când sufletul ți-e tulburat, nu-l umple cu și mai mult zgomot. Lasă-l să se așeze, ca apa unei fântâni frământate, până când se limpezește iar. Abia atunci vei auzi din nou muzica ta, curată ca picătura care cade în tăcere.
Un cântec dăruit din inimă nu sărăcește pe cel care-l dă, ci se înmulțește precum izvorul: cu cât dă mai multă apă, cu atât curge mai limpede. Cântă, așadar, fără să te temi că vei rămâne fără cântec.
Fiecare inimă poartă în ea un izvor de cântec. Uneori e astupat de griji, ca o fântână acoperită de frunze; dar destul e să dai la o parte un singur necaz, și melodia începe iar să susure de la sine.
Tăcerea dintre două note nu e gol, ci malul care ține apa cântecului să nu se risipească. Fără tăcere, muzica s-ar revărsa fără chip; cu ea, fiecare sunet devine picătură limpede.
Un cântec adevărat nu se învață, ci se lasă să izvorască. Așa cum apa nu se silește să curgă la vale, ci merge unde a fost chemată de la început, tot astfel melodia caldă vine de undeva mai adânc decât știm noi.
Armonia nu cere ca toate glasurile să fie la fel, ci ca fiecare să curgă spre același loc. Multe pâraie diferite fac laolaltă un singur râu; multe voci deosebite fac laolaltă un singur cânt.
Când nu mai ai cuvinte pentru bucurie sau pentru durere, cântă. Cântecul e izvorul la care se adapă tot ce nu poate fi spus, și niciodată nu vei afla fântâna secată.
O melodie ascultată cu adevărat te spală pe dinăuntru ca o ploaie caldă. Nu-ți cere nimic, doar liniștea de a o primi; și pleacă lăsând în urmă un pământ mai bun, gata să dea rod.
Corzile prea încordate se rup, cele prea moi nu sună. Așa e și sufletul: acordă-l cu blândețe, până când răspunde cu bucurie la cea mai mică atingere de har, ca o apă ce se cutremură la cea dintâi picătură.
Cine cântă singur pentru sine își face o fântână; cine cântă pentru altul deschide un izvor. Bucuria împărtășită nu se împuținează, ci curge mai bogată, ca apa care izvorăște tot mai limpede cu cât o lași să curgă.
Cele mai frumoase cântece nu sunt cele mai tari, ci cele mai curate. O picătură limpede oglindește cerul mai bine decât un val tulbure; o notă sinceră mișcă inima mai mult decât o mie strigate.
Ascultă privighetoarea, care cântă și când nu o aude nimeni. Ea nu cere răsplată, ci lasă cântecul să izvorască pentru că așa e firea ei. Poate că și noi suntem făcuți să dăruim frumos, nu ca să fim văzuți, ci ca izvorul care curge și în pustie.
Uneori inima e o coardă amuțită de prea multă durere. Nu o forța; lasă un cântec bun s-o atingă ușor, și vei simți cum se trezește iar, tremurând, ca fântâna care prinde din nou să susure după o secetă lungă.
Ritmul unui cântec e ca bătaia liniștită a inimii lumii. Cine se lasă purtat de el își simte grabă potolindu-se, ca un pârâu care, ajuns în vale, își încetinește curgerea și se face oglindă.
Nu te teme dacă glasul tău e mic. În marea armonie a lumii, fiecare picătură are locul ei; și izvorul cel mai firav adaugă și el ceva la cântecul întregului râu.
Muzica veche nu îmbătrânește, fiindcă izvorăște din ceva mai adânc decât timpul. O melodie cântată de bunici curge și astăzi la fel de proaspătă, ca apa unui izvor pe care anii nu-l pot seca.