Credință

Știai că biblioteca Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai este una dintre cele mai bogate din lume în manuscrise vechi, a doua după Vatican, adăpostind mii de codici scriși de mână?

Știai că Lavra Peșterilor din Kiev își trage numele de la peșterile săpate în deal, unde cuvioșii nevoitori se rugau, iar după moarte trupurile multora au rămas neputrezite, spre mângâierea credincioșilor?

Știai că Lavra Peșterilor a fost întemeiată în veacul al unsprezecelea de Cuviosul Antonie, care se sălășluise mai întâi la Athos și a adus de acolo la Kiev rânduiala vieții pustnicești?

Știai că faimosul „albastru de Voroneț” de pe frescele mănăstirii din Bucovina a rămas până azi o taină a meșterilor, un albastru adânc și senin care nu s-a stins de peste cinci sute de ani sub ploi și zăpezi?

Știai că Mănăstirea Voroneț, ctitorită de Ștefan cel Mare în anul 1488, a fost înălțată, după tradiție, în numai câteva luni, la sfatul Cuviosului Daniil Sihastrul?

Știai că zidul dinspre apus al Voronețului este acoperit de o uriașă „Judecată de apoi”, una dintre cele mai vestite fresce ale Bucovinei, numită de unii „Capela Sixtină a Răsăritului”?

Știai că mănăstirile pictate din Bucovina — Voroneț, Sucevița, Moldovița, Humor și Arbore — sunt trecute în rândul comorilor de preț ale lumii, tocmai pentru frescele lor zugrăvite pe dinafară?

Știai că la Mănăstirea Sucevița se află faimoasa scenă a „Scării virtuților”, pe care sufletele urcă treaptă cu treaptă spre cer, în vreme ce ispitele caută să le tragă înapoi?

Știai că, după tradiție, o singură scenă a rămas nezugrăvită pe zidul Suceviței, căci meșterul care picta ar fi căzut de pe schele, iar locul gol a rămas mărturie până astăzi?

Știai că la Mănăstirea Putna, „Ierusalimul neamului românesc”, se află mormântul lui Ștefan cel Mare, iar candela de la căpătâiul lui arde neîntrerupt de veacuri?

Știai că lângă Putna se păstrează „chilia lui Daniil Sihastrul”, o peșteră săpată în stâncă, unde cuviosul se ruga în singurătate și unde ar fi venit Ștefan cel Mare să-i ceară sfat?

Știai că Mănăstirea Neamț a fost din vechime o vatră de învățătură și de carte, cu un scriptoriu vestit, unde călugării copiau și împodobeau manuscrise ce s-au răspândit în toată lumea ortodoxă?

Știai că la Mănăstirea Neamț a viețuit în veacul al optsprezecelea Cuviosul Paisie de la Neamț, care a adunat ucenici din multe neamuri și a trezit din nou dragostea pentru rugăciunea inimii și pentru Filocalie?

Știai că Mănăstirea Sihăstria, ascunsă în codrii Neamțului, a odrăslit părinți duhovnicești vestiți, între care Cuviosul Cleopa, la a cărui chilie veneau pelerini din toată țara pentru un cuvânt de folos?

Știai că „Filocalia” înseamnă în grecește „iubirea de frumusețe”, iar frumusețea la care se referă este cea duhovnicească, adunată din scrierile Sfinților Părinți despre rugăciune și curăția inimii?

Știai că isihasmul, de la cuvântul grecesc „isihia” — liniște, este calea rugăciunii tăcute a inimii, în care monahul cheamă neîncetat numele lui Iisus, până ce rugăciunea se coboară din minte în inimă?

Știai că la primirea în viața monahală se săvârșește „tunderea”, tăierea unei șuvițe de păr în semnul crucii, prin care cel ce se închinoviază leapădă viața de dinainte și primește un nume nou?

Știai că temelia vieții de mănăstire este „ascultarea”, prin care monahul își taie voia proprie și face nu ce vrea el, ci ce-i rânduiește părintele duhovnicesc, socotind aceasta mai de preț decât nevoințele trupești?

Știai că „pravila” este rânduiala de rugăciune pe care fiecare monah o împlinește zilnic, adesea cu ajutorul metaniilor, un șirag de noduri pe care se numără rugăciunile șoptite?

Știai că „hramul” unei mănăstiri este praznicul sfântului sau al sărbătorii căreia îi este închinată biserica, zi în care se adună pelerini de departe, iar mănăstirea își deschide larg porțile și mesele?

Știai că înainte de tiparul cărților, fiecare Evanghelie și fiecare Psaltire era scrisă de mână în scriptorii, un copist ostenind luni de zile la o singură carte, împodobind slovele cu aur și cu chipuri mărunte?

Știai că Biblia nu este o singură carte, ci o întreagă bibliotecă? Ea adună laolaltă zeci de scrieri alcătuite de-a lungul a peste o mie de ani, iar însuși cuvântul „Biblie” vine din grecescul „ta biblia”, adică „cărțile”.

Știai că Biblia se împarte în două mari părți: Vechiul Testament, care istorisește vremea dinaintea lui Hristos, și Noul Testament, care vestește venirea Mântuitorului și începuturile Bisericii?

Știai că Noul Testament cuprinde 27 de cărți — cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, epistolele și Apocalipsa? Acest număr este primit deopotrivă de ortodocși, catolici și protestanți.

Știai că numărul cărților Vechiului Testament diferă de la o tradiție la alta? Biblia ortodoxă, urmând Septuaginta, cuprinde și cărți numite „bune de citit” (anaghinoscomena), pe care tradiția evreiască și cea protestantă nu le socotesc între cărțile canonice.

Știai că Vechiul Testament a fost scris mai cu seamă în limba ebraică, cu unele părți în aramaică — limba pe care o vorbea în viața de zi cu zi și Mântuitorul Hristos?

Știai că întreg Noul Testament ne-a fost lăsat în limba greacă, în acea greacă „comună” numită koine, pe care o înțelegeau popoarele din jurul Mării Mediterane în vremea apostolilor?

Știai că Septuaginta este cea mai veche tălmăcire a Vechiului Testament în grecește? Numele ei, „a celor Șaptezeci”, vine din tradiția care spune că ar fi fost lucrată de vreo șaptezeci de învățați la Alexandria, cu aproape trei veacuri înainte de Hristos.

Știai că Septuaginta a fost Biblia folosită de Biserica cea dintâi? Multe dintre citările din Vechiul Testament pe care le aflăm în Noul Testament urmează tocmai textul grecesc al celor Șaptezeci.

Știai că Vulgata este marea tălmăcire latinească a Bibliei, lucrată de Fericitul Ieronim în jurul anului 400? Numele ei vine de la „versio vulgata”, adică „tălmăcirea pusă în vorbirea de obște”, și a fost Biblia Apusului vreme de peste o mie de ani.