Credință

Știai că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este numit „Izvorâtorul de mir”, pentru că din moaștele lui, păstrate la Tesalonic, ar fi curs un mir binemirositor cu care se ungeau bolnavii?

Știai că Sfântul Dimitrie a fost, potrivit tradiției, un tânăr dregător în cetatea Tesalonic și că mărturisirea credinței l-a dus la moarte prin suliță, în vremea împăratului Maximian?

Știai că Sfântul Spiridon a fost păstor de oi înainte de a ajunge episcop al Trimitundei, în insula Cipru, și că și-a păstrat până la sfârșit simplitatea și blândețea unui cioban?

Știai că, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (anul 325), Sfântul Spiridon ar fi strâns în palmă o cărămidă, din care au țâșnit deodată foc, apă și lut, ca semn al Sfintei Treimi celei de o ființă?

Știai că papucii de catifea în care sunt îmbrăcate moaștele Sfântului Spiridon, păstrate în insula Corfu, se schimbă din vreme în vreme pentru că, spun credincioșii, se tocesc, ca și cum sfântul ar umbla încă printre oameni?

Știai că Sfântul Pantelimon a fost doctor fără de arginți, adică tămăduia bolnavii fără să ceară plată, și că numele lui înseamnă „cel întru totul milostiv”?

Știai că Sfântul Pantelimon a învățat meșteșugul doctoricesc de la un vestit medic al vremii, dar a aflat adevărata tămăduire de la un preot creștin, care l-a botezat pe ascuns?

Știai că Sfântul Nectarie din Eghina a trăit aproape de zilele noastre, adormind în anul 1920, și a fost trecut în rândul sfinților abia în anul 1961?

Știai că Sfântul Nectarie a fost un episcop nedreptățit și izgonit de oameni, dar și-a purtat ocara cu blândețe, iar astăzi este unul dintre cei mai iubiți tămăduitori de boli grele?

Știai că, după adormirea Sfântului Nectarie, credincioșii spun că o mireasmă de flori s-ar fi ridicat din moaștele lui, semn al sfințeniei ascunse a unei vieți smerite?

Știai că Sfântul Serafim de Sarov s-a nevoit o mie de zile și o mie de nopți stând în genunchi pe o piatră, în rugăciune neîncetată, în pădurile Rusiei?

Știai că Sfântul Serafim de Sarov își întâmpina fiecare om care venea la el cu cuvintele „Bucuria mea, Hristos a înviat!”, chiar și în afara Paștelui, ca semn al bucuriei neîncetate?

Știai că Sfântul Antonie cel Mare este numit „părintele monahilor”, pentru că a fost printre cei dintâi care s-au retras să se nevoiască în pustia Egiptului, în secolul al III-lea?

Știai că Sfântul Antonie cel Mare și-a împărțit toată averea săracilor după ce a auzit în biserică cuvântul Evangheliei „vinde-ți averile și le dă săracilor”, și abia atunci a pornit spre pustie?

Știai că viața Sfântului Antonie cel Mare a fost scrisă de Sfântul Atanasie cel Mare și că această carte a aprins dorul de viață pustnicească în tot Răsăritul și Apusul creștin?

Știai că Sfânta Maria Egipteanca a trăit patruzeci și șapte de ani singură în pustia de dincolo de Iordan, după ce și-a părăsit viața de păcat, hrănindu-se doar cu ierburile pustiei?

Știai că Sfânta Maria Egipteanca este pomenită în a cincea duminică a Postului Mare, ca pildă vie că nu este păcat pe care pocăința să nu-l poată birui?

Știai că Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului, a fost un simplu cioban în satul Basarabov, de pe malul Lomului, și că sfințenia lui a rămas ascunsă până după moarte?

Știai că moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost aduse la București în anul 1774 și așezate în Catedrala Patriarhală, unde sunt cinstite ca ocrotitoare a orașului?

Știai că, potrivit tradiției, trupul Sfântului Dimitrie cel Nou a fost aflat neputrezit după ce apele râului l-au descoperit, iar un copil bolnav s-ar fi vindecat prin apropierea de moaște?

Știai că Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost stareț al mănăstirii Cernica timp de aproape treizeci de ani și apoi episcop al Râmnicului, ctitorind biserici și ajutând necontenit pe cei săraci?

Știai că Sfântul Calinic de la Cernica a fost canonizat în anul 1955, fiind unul dintre primii sfinți români trecuți oficial în rândul sfinților de către Biserica Ortodoxă Română?

Știai că crucea cu trei brațe, numită „cruce ortodoxă” sau rusească, are jos o bară oblică? Aceasta închipuie suportul pentru picioare al Mântuitorului, iar înclinarea ei amintește de cei doi tâlhari răstigniți alături: capătul ridicat arată spre rai (tâlharul cel bun), iar cel coborât spre iad.

Știai că bara de sus a crucii cu trei brațe reprezintă tăblița (titlul) pe care Pilat a poruncit să se scrie vina Mântuitorului? Pe ea stăteau slovele I.N.R.I., prescurtarea latinească a cuvintelor „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.

Știai că în primele veacuri creștinii nu Îl închipuiau pe Hristos răstignit, ci se foloseau de semne tainice? Peștele era unul dintre ele, căci literele cuvântului grecesc „ihthis” (pește) alcătuiesc prescurtarea „Iisus Hristos, al lui Dumnezeu Fiu, Mântuitor”.

Știai că icoana nu se „desenează”, ci se „scrie”? În limba veche și în tradiția bisericească, iconarul scrie icoana, pentru că ea nu este simplă podoabă, ci mărturisire a credinței în chip și culoare, o Evanghelie pentru cei ce privesc.

Știai că aureola de aur din jurul capului sfinților din icoane se numește nimb și închipuie lumina necreată, slava lui Dumnezeu care strălucește prin cel sfânt? Ea nu este un obiect purtat pe cap, ci semnul harului care îl luminează pe cel înfățișat.

Știai că numai în nimbul Mântuitorului se scriu o cruce și trei slove grecești — „O ON”, adică „Cel ce este”? Acesta este numele lui Dumnezeu descoperit lui Moise la rugul aprins, iar prin el iconarul mărturisește dumnezeirea lui Hristos.

Știai că în icoane nu se pictează umbre și nici o singură sursă de lumină dinafară? Chipurile par luminate din lăuntru, pentru că icoana înfățișează lumea preschimbată de har, unde Dumnezeu Însuși este Lumina, iar întunericul nu mai are loc.

Știai că perspectiva din icoane este „întoarsă”? Liniile nu se adună în depărtare, ca la tablourile obișnuite, ci par să se deschidă spre cel ce privește, ca și cum privitorul ar fi cuprins înlăuntrul icoanei, chemat în lumea cerească pe care ea o zugrăvește.