Raft

Credință

rugaciune

Rugăciune · Credință
Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor Tăi cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare, că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Înălțarea Domnului
Rugăciune · Credință
Chipul crucii Tale pe cer văzându-l și ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împărați apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale a pus. Pe care păzește-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni.
Citește tot →
Sfinții Împărați Constantin și Elena
Rugăciune · Credință
Proorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.
Citește tot →
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
Rugăciune · Credință
Cea mai-nainte stearpă astăzi pe Înaintemergătorul lui Hristos naște, care este plinirea a toată proorocia; că pe Cel pe Care proorocii L-au propovăduit, pe Acela, în Iordan punându-și mâna, S-a arătat al Cuvântului lui Dumnezeu prooroc, propovăduitor și Înaintemergător.
Citește tot →
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
Rugăciune · Credință
Pe propovăduitorii cei tari și de Dumnezeu vestitori, pe cei mai mari dintre apostolii Tăi, Doamne, i-ai primit întru desfătarea bunătăților Tale și în odihnă; că patimile acelora și moartea le-ai primit mai presus decât toată roada, Unule, Cel ce știi cele din inimă.
Citește tot →
Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Rugăciune · Credință
Viața ta pe pământ bine îndreptând, pătimitorule, cu milostenii și cu dese rugăciuni și cu vărsări de lacrimi, și după aceasta la nevoință vitejește ai alergat, mustrând necredința perșilor; pentru aceasta te-ai făcut Bisericii întărire și creștinilor laudă, Ioane, pururea pomenite.
Citește tot →
Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
Rugăciune · Credință
Cu sângiurile mucenicilor Tăi celor din toată lumea, ca și cu o porfiră și vison, Biserica Ta împodobindu-se, printr-înșii strigă către Tine, Hristoase Dumnezeule: Poporului Tău trimite-i îndurările Tale, pace obștii Tale dăruiește și sufletelor noastre mare milă.
Citește tot →
Duminica Tuturor Sfinților
Rugăciune · Credință
Ca pe niște pârgă a firii, Ție, Săditorule al făpturii, lumea Îți aduce, Doamne, pe purtătorii de Dumnezeu mucenici; pentru ale căror rugăciuni, în pace adâncă păzește Biserica Ta și obștea Ta, pentru Născătoarea de Dumnezeu, Mult-milostive.
Citește tot →
Duminica Tuturor Sfinților
Rugăciune · Credință
Cel ce ai fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie mărite, care ai trimis de sus lui Elisei harul, izgonești bolile și pe cei leproși curățești; pentru aceasta și celor ce te cinstesc pe tine, le izvorăști tămăduiri.
Citește tot →
Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul
Rugăciune · Credință
Proorocule și înainte-văzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Ilie cel cu nume mare, care cu cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă, roagă pentru noi pe Unul, Iubitorul de oameni.
Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul
Rugăciune · Credință
Purtătorule de chinuri, Sfinte și Tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon
Rugăciune · Credință
Următor fiind Celui Milostiv și dar de tămăduiri de la Dânsul luând, purtătorule de chinuri și mucenice al lui Hristos Dumnezeu, cu rugăciunile tale bolile noastre cele sufletești vindecă-le, gonind pururea smintelile luptătorului, de la cei care strigă cu credință: Mântuiește-ne pe noi, Doamne.
Citește tot →
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon
Rugăciune · Credință
În munte Te-ai schimbat la Față și, pe cât au putut, ucenicii Tăi slava Ta, Hristoase Dumnezeule, au văzut; ca, atunci când Te vor vedea răstignit, să cunoască patima cea de bunăvoie, iar lumii să propovăduiască că Tu ești cu adevărat raza Tatălui.
Citește tot →
Praznicul Schimbării la Față
Rugăciune · Credință
Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită și în folosințe nădejde neschimbată, mormântul și moartea nu au ținut-o; căci ca pe Maica Vieții, la viață a mutat-o Cel ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.
Citește tot →
Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Rugăciune · Credință
Ioachim și Ana din defăimarea nenașterii de fii, iar Adam și Eva din stricăciunea morții au scăpat, Preacurată, prin nașterea ta. Aceasta o prăznuiește și poporul tău, de vina greșelilor mântuindu-se, când strigă către tine: Cea stearpă naște pe Născătoarea de Dumnezeu și hrănitoarea vieții noastre.
Citește tot →
Praznicul Nașterii Maicii Domnului
Rugăciune · Credință
Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pe dreptcredincioșii creștini, dăruindu-le biruință asupra celui protivnic; având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință.
Citește tot →
Praznicul Înălțării Sfintei Cruci
Rugăciune · Credință
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.
Citește tot →
Sfânta Cuvioasă Parascheva
Rugăciune · Credință
Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț ai făcut pe Nestor, așa, Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă.
Citește tot →
Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Rugăciune · Credință
Cu curgerile sângiurilor tale, Dimitrie, Biserica Dumnezeu a înroșit-o, Cel ce ți-a dat ție tărie nebiruită; și păzește cetatea ta nevătămată, căci tu ești întărirea ei.
Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Rugăciune · Credință
Mai-marilor Voievozi ai lui Dumnezeu, slujitori ai dumnezeieștii slave, căpeteniile îngerilor și povățuitori ai oamenilor, cele de folos cereți nouă și mare milă, ca cei ce sunteți mai-mari Voievozi ai celor fără de trup.
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Rugăciune · Credință
Din oastea cea vremelnică te-a răpit și părtaș celei nestricăcioase te-a arătat pe tine, purtătorule de chinuri, Sfinte Mare Mucenice Mina, Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este pentru toți mucenicii cunună nestricăcioasă.
Sf. Mare Mucenic Mina
Rugăciune · Credință
Preacurat Templu al Mântuitorului, cămara cea de mult preț și Fecioară, Sfințită Vistieria Slavei lui Dumnezeu, astăzi este adusă în Casa Domnului, împreună aducând harul Duhului lui Dumnezeu, pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu. Aceasta este Cortul cel Ceresc.
Citește tot →
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Rugăciune · Credință
Ca cel ce ești cel dintâi chemat dintre apostoli și frate cu cel mai întâi pe scaun șezător, Andrei, roagă pe Stăpânul tuturor să dăruiască lumii pace și sufletelor noastre mare milă.
Sf. Apostol Andrei cel Întâi Chemat
Rugăciune · Credință
Pe grăitorul de Dumnezeu cel cu nume vestit și pe ucenicul cel ales al lui Hristos, pe fratele lui Petru, să-l lăudăm; că precum de demult acestuia, așa și nouă acum ne-a strigat: Veniți, am aflat pe Cel dorit.
Sf. Apostol Andrei cel Întâi Chemat
Rugăciune · Credință
În Mira, Sfinte, sfințitor te-ai arătat; că Evanghelia lui Hristos plinind-o, cuvioase, ți-ai pus sufletul tău pentru poporul tău; mântuit-ai pe cei nevinovați din moarte. Pentru aceasta te-ai sfințit ca un mare tăinuitor al darului lui Dumnezeu.
Citește tot →
Sf. Ierarh Nicolae
Rugăciune · Credință
Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule, Sfinte Spiridon, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; Slavă Celui ce te-a încununat; Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Citește tot →
Sf. Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni
Rugăciune · Credință
De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfințite, mintea înălțându-ți-se de lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ți cugetare la cele înalte, insuflate de Dumnezeu; și jertfelnic dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toți dumnezeiasca iertare.
Citește tot →
Sf. Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni
Rugăciune · Credință
Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, mărire Ție.
Citește tot →
Nașterea Domnului
Rugăciune · Credință
Cununa Împărăției s-a așezat pe creștetul tău, din nevoințele ce ai răbdat pentru Hristos Dumnezeu, întâiule mucenic Ștefan, mucenice. Că tu, mustrând nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău de-a dreapta Tatălui. Pe Acela dar roagă-L pururea pentru sufletele noastre.
Citește tot →
Sf. Arhidiacon și Întâiul Mucenic Ștefan
Rugăciune · Credință
Stăpânul ieri venea la noi cu trup, iar robul astăzi iese din trup; ieri Împăratul cu trup S-a născut, iar astăzi robul se ucide cu pietre; și pentru Dânsul se săvârșește întâiul mucenic și dumnezeiescul Ștefan.
Sf. Arhidiacon și Întâiul Mucenic Ștefan