Rugăciune
Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule, Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta tu pe cea moartă în groapă ai grăit și șarpe în aur ai schimbat; și când citeai sfintele rugăciuni, îngeri aveai împreună cu tine slujind, preasfinte. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Sf. Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni
Din același raft

Alte picături din Rugăciuni

Rugăciune · Rugăciuni
Pe ierarhii Domnului, pe tâlcuitorii dogmelor, pe păstorii alexandrinilor, propovăduitori ai adevărului, perechea cea iubită de Dumnezeu, pe străluciții luminători, risipitori ai întunericului celor nelegiuiți, pe Sfântul Atanasie cel Mare, secerătorul ereticilor, împreună cu Sfântul Ierarh Chiril, cel ce a cinstit precum se cuvine pe Născătoarea de Dumnezeu, veniți toți iubitorii de prăznuire și adunându-ne cu veselie și cu cântări să-i cinstim, că ei se roagă neîncetat lui Dumnezeu pentru noi toți.
Citește tot →
Sf. Ier. Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei
Rugăciune · Rugăciuni
Împărăteasa mea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți, acoperitoarea celor necăjiți, vezi nevoia mea, vezi necazul meu; ajută-mă ca pe un neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi, dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.
Citește tot →
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Rugăciune · Rugăciuni
Din oaste pământească trecut-ai la ceata mucenicilor, purtătorule de chinuri Mina, prin credință; și ai dobândit cununa cea neveștejită, izbăvind pe cei ce te cinstesc cu credință din toate nevoile.
Sf. Mare Mucenic Mina