Carte

Știai că dedicațiile din fața cărților au o istorie veche, când autorii își închinau operele unor regi sau nobili în speranța protecției și a sprijinului bănesc? Cu timpul, dedicația a devenit un gest cald, adresat celor dragi.

Știai că basmele au fost multă vreme povești spuse seara, la gura sobei, mai ales pentru adulți, nu doar pentru copii? Abia mai târziu au ajuns considerate literatură pentru cei mici, păstrându-și însă tâlcurile adânci ascunse sub aparența simplă.

Știai că formula „a fost odată ca niciodată”, cu care încep basmele românești, are corespondente în aproape toate limbile lumii? Ea are rolul de a scoate ascultătorul din timpul obișnuit și de a-l duce într-un tărâm în care totul este cu putință.

Știai că multe povești pentru copii care par simple ascund înțelepciuni vechi de mii de ani? Sub chipul unor animale, prinți sau vrăjitoare, basmele vorbesc despre curaj, bunătate și răbdare, învățături transmise din generație în generație.

Întotdeauna mi-am imaginat că Paradisul va fi un fel de bibliotecă.

Dintre toate instrumentele omului, cel mai uimitor este, fără îndoială, cartea. Celelalte sunt prelungiri ale trupului său. Cartea însă este o prelungire a memoriei și a imaginației.

Dintre toate lumile create de om, cea mai puternică este lumea cărților.

Cărțile nu-ți dăruiesc fericirea, dar în tăcere te aduc înapoi la tine însuți.

Lectura se află la pragul vieții spirituale; ne poate călăuzi spre ea, dar nu o alcătuiește.

O carte este un cimitir mare în care, pe cele mai multe morminte, nu se mai poate citi numele șters.

Un cititor citește mii de vieți înainte de a muri. Omul care nu citește niciodată trăiește o singură viață.

Ferește-te de a-i dicta ceva autorului; încearcă să devii chiar el. Fii tovarășul și complicele său de lucru.

O carte cu adevărat bună mă învață mai mult decât s-o citesc doar. Trebuie curând s-o pun deoparte și să încep să trăiesc după povața ei. Ceea ce am început citind, trebuie să duc mai departe făptuind.

Câte un om și-a început o eră nouă a vieții sale de la citirea unei cărți.

Nu te poți deschide o carte fără a învăța ceva.

Cărțile sunt prietenii cei mai liniștiți și mai statornici; sunt sfetnicii cei mai accesibili și mai înțelepți, și cei mai răbdători dascăli.

Aveam un venit de trei surse: prima, biblioteca publică; a doua, câmpul și pădurea; a treia, propriile mele gânduri.

Am prieteni ale căror tovărășie îmi este nespus de plăcută: sunt din toate veacurile și din toate țările.

Aurul, argintul, pietrele scumpe, veșmintele purpurii, casa de marmură, ogorul îngrijit, tablourile zugrăvite dau o desfătare tăcută și mărginită; cărțile, dimpotrivă, ne desfată până în măduva oaselor.

Când citesc, caut nu cuvintele, ci lucrurile; nu vorba frumoasă, ci înțelesul.

Cartea este cel mai bun prieten și cel mai bun sfetnic; ea nu te lingușește și nu te ceartă niciodată.

O bibliotecă este un spital al sufletului.

O carte este ca o oglindă: dacă un măgar se uită în ea, nu poate să vadă reflectat un apostol.

Nu ai nevoie să arzi cărți ca să distrugi o cultură. E de ajuns să-i faci pe oameni să înceteze a le mai citi.

Fără biblioteci, ce ne mai rămâne? Nu mai avem nici trecut, nici viitor.

Citim ca să știm că nu suntem singuri.

Nu poți face nimic prea copilăresc și nu poți citi ceva prea copilăresc; într-o zi vei fi îndeajuns de bătrân ca să recitești basme din nou.

Dacă ai o grădină și o bibliotecă, ai tot ce-ți trebuie.

Am petrecut o seară minunată în afara cărții. În interiorul câinelui, e prea întuneric ca să citești.

Când am puțină bani, îmi cumpăr cărți; și dacă îmi mai rămâne ceva, îmi cumpăr mâncare și haine.