Știai că prima carte tipărită de Johannes Gutenberg pe la 1455, la Mainz, este vestita Biblie cu 42 de rânduri pe coloană? S-au tras în jur de 180 de exemplare, unele pe hârtie, altele pe pergament de vițel. Astăzi se mai păstrează doar în jur de 49, iar fiecare exemplar întreg valorează o avere greu de imaginat.
Știai că Miguel de Cervantes a început să scrie „Don Quijote” în timp ce se afla în temniță? Se crede că ideea i s-a înfiripat în vreme ce era închis pentru datorii, pe când slujea ca strângător de biruri. Iar mâna stângă îi rămăsese schilodită dintr-o rană căpătată în bătălia navală de la Lepanto, de unde și porecla „ciungul de la Lepanto”.
Știai că Dante Alighieri nu și-a numit niciodată opera „Divina Comedie”? El i-a spus simplu „Comedia”, fiindcă începea în întuneric și sfârșea în lumină, așa cum cerea rânduiala vremii pentru o comedie. Cuvântul „divina” a fost adăugat mai târziu, în semn de prețuire, de către Giovanni Boccaccio.
Știai că prima carte tipărită integral în limba română este „Întrebare creștinească”, un catehism scos la Sibiu în anul 1544? Din păcate, niciun exemplar nu s-a mai păstrat până în zilele noastre. Cea mai veche tipăritură românească aflată azi în ființă rămâne „Evangheliarul slavo-român” al diaconului Coresi.
Știai că Biblia de la București, tipărită în anul 1688, este cea dintâi tălmăcire integrală a Sfintei Scripturi în limba română? A fost dată la lumină în vremea domnitorului Șerban Cantacuzino și a rămas o piatră de temelie pentru limba română literară. Munca de traducere s-a sprijinit mult pe osteneala fraților Radu și Șerban Greceanu.
Știai că se crede că una dintre cele mai traduse cărți din lume, după Biblie, este „Micul Prinț” al lui Antoine de Saint-Exupéry? Povestea aviatorului și a copilului venit de pe o mică planetă a fost tălmăcită în peste 500 de limbi și dialecte. Autorul, el însuși pilot, a dispărut cu avionul deasupra Mediteranei în 1944.
Știai că manuscrisul romanului „Amintiri din casa morților” și alte scrieri au fost hrănite de anii pe care Feodor Dostoievski i-a petrecut în ocna siberiană? Osândit la moarte pentru apartenența la un cerc revoluționar, a fost grațiat chiar în fața plutonului de execuție, în ultima clipă. Cei patru ani de surghiun i-au schimbat pentru totdeauna sufletul și scrisul.
Știai că Franz Kafka i-a cerut pe patul de moarte prietenului său Max Brod să-i ardă toate manuscrisele nepublicate? Din fericire pentru literatura lumii, Brod nu i-a ascultat rugămintea și a dat la tipar „Procesul”, „Castelul” și „America”. Fără această neascultare, numele lui Kafka ar fi rămas necunoscut.
Știai că romanul „Harry Potter și Piatra Filozofală” a fost respins de mai mulți editori înainte de a fi acceptat? Se spune că micul editor Bloomsbury a primit manuscrisul lui J.K. Rowling în bună parte fiindcă fiica de opt ani a directorului a citit primul capitol și a cerut nerăbdătoare urmarea. Cartea a devenit apoi una dintre cele mai vândute din istorie.
Știai că numele adevărat al scriitorului Mark Twain era Samuel Langhorne Clemens? Pseudonimul vine din anii petrecuți ca pilot pe vapoarele cu aburi de pe Mississippi: strigătul „mark twain” însemna o adâncime a apei de două stânjeni, adică apă sigură pentru vas. Astfel, un termen de navigație a devenit unul dintre cele mai vestite nume din literatură.
Știai că Ion Creangă și-a scris cea mai mare parte a operei la îndemnul și în preajma prietenului său Mihai Eminescu? Cei doi s-au cunoscut la Iași, iar Eminescu l-a încurajat să-și aștearnă pe hârtie poveștile spuse cu atâta har. „Amintiri din copilărie” a rămas neterminată, cu partea a patra abia începută la moartea povestitorului.
Știai că în timpul vieții lui Mihai Eminescu a apărut un singur volum de „Poesii”, îngrijit de Titu Maiorescu în 1883? Poetul nu s-a ocupat el însuși de alcătuirea cărții, care a fost adunată și tipărită de mentorul său de la Junimea. Multe dintre poemele sale, între care „Luceafărul”, circulaseră mai întâi doar prin reviste.
Știai că un mare poem al literaturii vechi englezești, „Beowulf”, s-a păstrat până azi doar într-un singur manuscris? Acesta a scăpat ca prin minune dintr-un incendiu care a mistuit biblioteca lui Robert Cotton în anul 1731, rămânând ars pe margini. Dacă acele file s-ar fi prefăcut în cenușă, am fi pierdut pentru totdeauna una dintre cele mai vechi comori ale limbii engleze.
Știai că marele romancier Sir Walter Scott și-a publicat multă vreme romanele fără să-și treacă numele pe copertă? Cărți precum „Waverley” și „Ivanhoe” apăreau semnate doar „autorul lui Waverley”, iar identitatea sa a rămas un secret bine păzit ani de-a rândul. El și-a dezvăluit numele abia târziu, când o încurcătură bănească l-a silit să iasă la lumină.
Știai că Marco Polo și-a dictat faimoasa carte de călătorii în vreme ce se afla în temniță la Genova? Prizonier după o bătălie navală, i-a povestit peripețiile din China unui tovarăș de celulă, scriitorul Rustichello din Pisa. Așa s-a născut „Cartea minunilor lumii”, care a hrănit veacuri de-a rândul visurile călătorilor și ale negustorilor.
Știai că manuscrisele de la Marea Moartă au fost descoperite din întâmplare, prin anii 1947, de niște păstori beduini? Aruncând o piatră într-o peșteră de lângă Qumran, unul dintre ei a auzit spărgându-se un vas de lut în care se aflau vechi suluri. Așa au ieșit la iveală unele dintre cele mai vechi copii ale cărților biblice, ascunse acolo de aproape două mii de ani.
Știai că vestita Bibliotecă din Alexandria, întemeiată în vremea Ptolemeilor, aduna suluri de papirus pe care le număra cu miile? Se spune că orice corabie care intra în port trebuia să predea cărțile de la bord spre a fi copiate, iar uneori copia era înapoiată, iar originalul păstrat. Distrugerea ei nu s-a petrecut într-o singură zi, ci printr-un lung declin de-a lungul secolelor.
Știai că, înainte de tipar, cărțile se scriau de mână în încăperi numite scriptorii, mai ales în mănăstiri? Un copist putea petrece luni întregi asupra unui singur volum, iar la sfârșit adăuga uneori o însemnare prin care se plângea de frigul din chilie, de degetele înghețate ori de oboseala ochilor. Copiatul era socotit o adevărată nevoință duhovnicească.
Știai că pergamentul se făcea din piele de animal, îndeosebi de vițel, oaie ori capră, curățată, întinsă și răzuită cu grijă? Numele său vine de la cetatea Pergam din Asia Mică, unde meșteșugul ar fi fost desăvârșit. Fiind trainic și scump, pergamentul a purtat scrisul veacuri de-a rândul, până când hârtia, mai ieftină, i-a luat locul.
Știai că hârtia s-a născut în China, unde meșteșugul făuririi ei era ținut cu strășnicie ascuns? Ea a călătorit apoi spre lumea arabă și abia mai târziu a pătruns în Europa, prin Spania și Italia. Trecerea de la pergament la hârtie a ieftinit cartea și a deschis calea răspândirii scrisului către tot mai mulți oameni.
Știai că multe manuscrise medievale strălucesc de aur și de culori vii în paginile lor împodobite? Aceste podoabe se numesc miniaturi, iar cuvântul nu vine de la „mic”, ci de la „minium”, vopseaua roșie folosită la început. Aurul se așternea în foițe subțiri, iar cartea căpăta astfel înfățișarea unei mici comori.
Știai că cerneala neagră a copiștilor se făcea adesea din gogoși de ristic, niște umflături care cresc pe frunzele de stejar, amestecate cu sulfat de fier și cu gumă arabică? Această cerneală ferogalică pătrundea adânc în pergament și a păstrat scrisul limpede sute de ani. Uneori, cu timpul, ea a ros hârtia chiar acolo unde a fost așternută.
Știai că legatul cărților era un meșteșug de sine stătător, cu coperți din lemn îmbrăcate în piele? Cărțile mari și grele se închideau cu copci și catarame de metal, ca să nu se răsucească pergamentul, iar unele erau ferecate în argint sau împodobite cu pietre. În biblioteci, volumele de preț erau uneori prinse cu lanțuri de pupitre, ca să nu fie luate.
Știai că se numesc incunabule cărțile tipărite în zorii tiparului, până la anul 1500? Cuvântul vine din latină și înseamnă „scutece” ori „leagăn”, căci ele sunt cărțile din pruncia tiparului. Multe dintre ele imitau încă manuscrisele, cu litere asemănătoare scrisului de mână și cu locuri lăsate goale pentru inițiale pictate ulterior.
Știai că, în lumea veche și în Evul Mediu, oamenii citeau adesea cu glas tare, chiar și atunci când erau singuri? Citirea în tăcere, doar cu ochii, era socotită neobișnuită, iar Sfântul Augustin povestește cu mirare cum îl vedea pe Sfântul Ambrozie citind fără a-și mișca buzele. Abia mai târziu cititul în gând a devenit obiceiul de rând.
Știai că Biblioteca Congresului din Statele Unite este socotită printre cele mai mari biblioteci din lume, cu zeci de milioane de cărți și rafturi ce se întind pe sute de kilometri? Ea s-a înălțat din nou după ce colecția dintâi a ars, primind atunci biblioteca personală a lui Thomas Jefferson. Astăzi adună tipărituri, manuscrise, hărți și înregistrări din întreaga lume.
Știai că Biblioteca Apostolică a Vaticanului păstrează unele dintre cele mai vechi și mai prețioase manuscrise ale lumii? Printre comorile ei se numără codici biblici de mare vechime și scrieri ale autorilor din vechime, salvate de-a lungul veacurilor. Ea este și astăzi un loc de cercetare, unde savanții vin să studieze file scrise cu sute de ani în urmă.
Știai că la Mănăstirea Neamț a înflorit una dintre cele mai însemnate școli de caligrafie și miniatură din vechime? Aici a lucrat vestitul caligraf Gavriil Uric, care în veacul al XV-lea a împodobit manuscrise cu o măiestrie ce a rămas pildă. Din chiliile Neamțului au ieșit cărți de mare frumusețe, mărturii ale culturii scrise de la noi.
Știai că Mănăstirea Putna, ctitoria lui Ștefan cel Mare, a fost și un vestit loc de scriere și păstrare a cărților? Aici s-au copiat și s-au împodobit manuscrise, iar tezaurul mănăstirii adună de veacuri odoare, broderii și tipărituri. Putna a rămas nu doar loc de rugăciune, ci și vatră de cultură a Moldovei.
Știai că astăzi se pot făuri cărți atât de mici încât încap pe vârful unui deget și se citesc doar cu lupa? La celălalt capăt stau cărți uriașe, înalte cât un om, ce trebuie întoarse din file de mai mulți inși deodată. Astfel de volume-record, cel mai mic și cel mai mare, sunt mai degrabă isprăvi ale meșteșugului decât cărți de citit.