Carte

Știai că revista „Convorbiri literare”, legată de societatea „Junimea”, a apărut pentru prima dată la Iași în 1867 și continuă să fie publicată și astăzi, fiind una dintre cele mai longevive reviste culturale românești?

Știai că prima revistă tipărită în limba română, „Curierul Românesc”, a fost scoasă de Ion Heliade Rădulescu la București în 1829?

Știai că mitropolitul Dosoftei a tipărit în 1673 „Psaltirea în versuri”, prima versificare integrală a psalmilor în limba română și una dintre primele mari opere poetice culte din literatura noastră?

Știai că cronicarul Miron Costin a scris, pe lângă cronicile sale, și poemul filosofic „Viața lumii”, precum și lucrarea „De neamul moldovenilor”, în care argumenta originea latină a poporului român?

Știai că lui Miron Costin i se atribuie faimoasa cugetare „Nasc și la Moldova oameni”, prin care apăra vrednicia locuitorilor acestor pământuri?

Știai că Ion Neculce și-a început cronica „Letopisețul Țării Moldovei” cu o culegere de 42 de legende și tradiții istorice intitulată „O samă de cuvinte”, pe care le nota așa cum le auzise „din om în om”?

Știai că prima carte tipărită pe teritoriul românesc a fost un „Liturghier” slavon, realizat de călugărul Macarie la începutul secolului al XVI-lea, în jurul anului 1508?

Știai că Frații Grimm, Jacob și Wilhelm, nu au inventat basmele pe care le-au făcut celebre, ci le-au adunat de la povestitori și le-au prelucrat? Prima ediție a culegerii lor, „Poveștile copilăriei și ale casei”, a apărut în 1812.

Știai că primele ediții ale basmelor Fraților Grimm erau mult mai întunecate și mai crude decât versiunile cunoscute azi? De-a lungul edițiilor, ei au îndulcit poveștile, transformând mame vitrege și pedepse cumplite pentru a le face potrivite pentru copii.

Știai că Hans Christian Andersen, autorul danez al basmelor „Crăiasa Zăpezii” și „Mica Sirenă”, a scris peste 150 de povești? Multe dintre ele, precum „Rățușca cea urâtă”, au fost inspirate din propria copilărie săracă și din sentimentul de a fi diferit.

Știai că Petre Ispirescu, cel care a strâns și a scris în tipar basmele românești precum „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, era de meserie tipograf? El și-a cules poveștile din popor, de la mama sa și de la meșteșugarii pe care îi cunoștea.

Știai că volumul „Legende sau basmele românilor” al lui Petre Ispirescu, apărut în 1882, este considerat prima mare culegere tipărită de basme populare românești? Prin el, povești vechi transmise oral au fost salvate pentru totdeauna.

Știai că „O mie și una de nopți” nu este opera unui singur autor, ci o colecție de povești arabe, persane și indiene adunate de-a lungul mai multor secole? Povestea-cadru o are în centru pe Șeherezada, care își amână execuția spunând în fiecare noapte câte o poveste neterminată.

Știai că povești celebre precum „Aladin și lampa fermecată” și „Ali Baba și cei patruzeci de hoți” nu se aflau în cele mai vechi manuscrise arabe ale „O mie și una de nopți”? Ele au fost adăugate de traducătorul francez Antoine Galland, la începutul secolului al XVIII-lea.

Știai că Ezop, autorul celor mai vestite fabule cu animale vorbitoare, ar fi trăit în Grecia Antică prin secolul al VI-lea î.Hr. și ar fi fost, potrivit tradiției, un sclav? Fabulele lui nu au fost scrise de el, ci transmise oral și așternute pe hârtie mult mai târziu.

Știai că fabulistul francez Jean de La Fontaine a reluat multe subiecte de la Ezop, dându-le formă în versuri elegante? Fabule ca „Greierele și furnica” sau „Corbul și vulpea” au ajuns astfel simboluri ale înțelepciunii transmise cu blândețe și umor.

Știai că cea mai tradusă carte din lume este Biblia, disponibilă integral sau parțial în peste 3.000 de limbi? Nicio altă carte nu a fost tălmăcită în atâtea graiuri ale pământului.

Știai că Biblia lui Gutenberg, tipărită pe la 1455, a fost prima carte importantă produsă în Europa cu litere mobile? Ea a marcat începutul erei tiparului, care avea să răspândească lectura în întreaga lume.

Știai că înainte de inventarea tiparului, cărțile erau copiate de mână de călugări în mănăstiri, uneori ani întregi pentru un singur volum? Aceste manuscrise, împodobite cu miniaturi și inițiale aurite, se numeau manuscrise iluminate.

Știai că una dintre cele mai frumoase cărți scrise de mână este „Cartea din Kells”, un manuscris irlandez cu cele patru Evanghelii, realizat în jurul anului 800? Bogăția desenelor sale a fost socotită atât de uimitoare, încât o legendă spunea că ar fi fost făcută de îngeri.

Știai că a doua carte a „Poeticii” lui Aristotel, despre comedie, s-a pierdut și nu a mai fost găsită niciodată? Din marele filosof grec ne-a rămas doar prima parte, despre tragedie, iar cea despre râs rămâne una dintre cele mai celebre cărți pierdute din istorie.

Știai că marea Bibliotecă din Alexandria, cea mai vestită bibliotecă a Antichității, a fost distrusă treptat, iar odată cu ea s-au pierdut mii de suluri cu opere care nu au mai ajuns niciodată până la noi? Multe scrieri ale autorilor antici le cunoaștem azi doar din titlu.

Știai că de-a lungul istoriei au existat numeroase episoade de cărți arse public, ca formă de cenzură? Prin foc s-a încercat de multe ori ștergerea ideilor care nu conveneau puterii, însă cărțile cu adevărat însemnate au supraviețuit adesea în copii ascunse.

Știai că multe cărți care azi sunt considerate capodopere au fost cândva interzise? Cenzura le-a scos din biblioteci și din librării, dar tocmai interdicția le-a sporit deseori faima și dorința oamenilor de a le citi.

Știai că unul dintre cele mai lungi romane din lume este „În căutarea timpului pierdut” al lui Marcel Proust, cu peste 3.000 de pagini și aproximativ un milion și jumătate de cuvinte? A fost menționat chiar și în Cartea Recordurilor ca cel mai lung roman.

Știai că există cărți-miniatură atât de mici încât încap pe vârful unui deget și pot fi citite doar cu lupa? Bibliofilii le colecționează cu pasiune, iar unele dintre cele mai mici au dimensiuni de doar câțiva milimetri.

Știai că unele dintre cele mai mari cărți tipărite din lume au pagini de peste un metru înălțime și trebuie ridicate de mai mulți oameni pentru a fi răsfoite? Ele sunt adevărate obiecte de artă, expuse mai degrabă decât citite.

Știai că basmul „Scufița Roșie” are variante mult mai vechi și mai aspre decât cea cunoscută azi? În unele versiuni populare, povestea se termină trist, iar finalul fericit cu vânătorul a fost adăugat mai târziu, în special de Frații Grimm.

Știai că basmul „Cenușăreasa” are sute de variante răspândite în culturi de pe tot globul? Una dintre cele mai vechi versiuni cunoscute vine din China, cu multe secole înainte de povestea europeană cu pantoful de cristal.

Știai că cititorii vechi obișnuiau să scrie note pe marginile cărților, numite marginalii? Aceste însemnări de mână ne dezvăluie azi ce gândeau oamenii de acum sute de ani și sunt prețuite de cercetători ca mici ferestre spre trecut.