Carte

Știai că Biblia de la București, tipărită în anul 1688, este cea dintâi tipăritură a întregii Biblii în limba română? Cunoscută și ca „Biblia lui Șerban Cantacuzino”, ea a fost o piatră de temelie pentru limba română literară și pentru cultura noastră scrisă.

Știai că la osteneala tălmăcirii Bibliei de la 1688 au avut parte de aport frații Radu și Șerban Greceanu, împreună cu alți cărturari ai vremii? Ei s-au sprijinit pe traduceri mai vechi, precum cele ale lui Nicolae Milescu, pentru a da în românește textul Vechiului Testament.

Știai că Noul Testament de la Bălgrad, tipărit la Alba Iulia în anul 1648, este prima tipărire a întregului Nou Testament în limba română? Lucrat sub cârmuirea mitropolitului Simion Ștefan, el a fost un pas hotărâtor spre a face Sfânta Scriptură înțeleasă de credincioșii români.

Știai că în prefața Noului Testament de la Bălgrad, din 1648, mitropolitul Simion Ștefan a scris un gând rămas vestit despre cuvinte, arătând că ele nu sunt la fel la toți românii și că se cade ca tălmăcirea să fie pe înțelesul tuturor? Este una dintre cele dintâi cugetări românești despre limba comună.

Știai că în tradiția ortodoxă slujbele se săvârșesc după rânduiala mai multor cărți de cult, precum Liturghierul, Ceaslovul, Octoihul, Mineiul și Triodul? Fiecare are rostul ei anume în cârmuirea rugăciunii, după ceasurile zilei și după sărbătorile de peste an.

Știai că marea „Encyclopédie” a lui Denis Diderot și Jean le Rond d'Alembert, apărută în Franța între 1751 și 1772, a strâns 28 de volume (17 de text și 11 de planșe) și peste 71.000 de articole? A fost una dintre marile lucrări ale Iluminismului și a fost de mai multe ori cenzurată de autorități.

Știai că Diderot a lucrat la Enciclopedie aproape 25 de ani, iar spre final a descoperit că editorul îi cenzurase pe ascuns pasajele „periculoase” din corecturi? Rămăsese totuși cel mai statornic dintre colaboratori, după ce d'Alembert se retrăsese din conducerea proiectului.

Știai că unul dintre cele mai vechi „dicționare” cunoscute sunt tăblițele cu liste de cuvinte în sumeriană și akkadiană, scrise cu peste 4000 de ani în urmă? Erau, de fapt, glosare bilingve pe care le foloseau scribii din Mesopotamia pentru a învăța cele două limbi.

Știai că „A Dictionary of the English Language”, publicat de dr. Samuel Johnson în 1755, a fost scris aproape de unul singur, cu ajutorul câtorva copiști, în aproximativ nouă ani? Conținea în jur de 42.000 de cuvinte, ilustrate cu peste 100.000 de citate din literatura engleză.

Știai că Samuel Johnson și-a strecurat în dicționar și câteva definiții jucăușe? Pe „lexicographer” (autor de dicționare) l-a descris ca „un truditor nevinovat”, iar la „oats” (ovăz) a notat, cu umor, că e o cereală dată în Anglia cailor, dar în Scoția oamenilor.

Știai că „Oxford English Dictionary” a fost plănuit să fie gata în circa zece ani, dar primul set complet, în zece volume, a apărut abia în 1928 — după aproape 70 de ani de la pornirea proiectului? Primul fascicul, litera A, ieșise încă din 1884.

Știai că unul dintre cei mai harnici colaboratori voluntari ai Oxford English Dictionary, dr. William Chester Minor, a trimis mii de fișe cu citate din... o celulă de spital-închisoare, unde era internat după ce comisese o crimă? Povestea lui a inspirat cartea „The Surgeon of Crowthorne”.

Știai că James Murray, principalul redactor al Oxford English Dictionary, lucra într-un mic șopron de fier acoperit cu rafturi, botezat „Scriptorium”, unde ajungeau prin poștă sute de mii de fișe cu citate trimise de cititori din toată lumea?

Știai că Pierre Larousse a pornit în Franța, în secolul al XIX-lea, uriașul „Grand Dictionnaire universel du XIXe siècle”, tipărit în 15 volume între 1866 și 1876? De la editura lui vine și celebra deviză „Je sème à tout vent” — „Semăn în toate vânturile”.

Știai că „Le Petit Larousse illustré”, dicționarul de o singură carte apărut în 1905, s-a bucurat de un succes atât de mare încât numele „Larousse” a devenit în franceză aproape sinonim cu „dicționar”? Este reînnoit și retipărit an de an.

Știai că „Encyclopædia Britannica” a apărut prima dată la Edinburgh, în Scoția, între 1768 și 1771, în trei volume? A rămas tipărită neîntrerupt peste două secole, iar ultima ediție pe hârtie a fost cea din 2010, după care s-a mutat definitiv în format digital.

Știai că Encyclopædia Britannica a renunțat la tipar în 2012, după 244 de ani? Ultimul set complet pe hârtie avea 32 de volume; astăzi enciclopedia trăiește doar online, semn al trecerii de la raftul de bibliotecă la ecran.

Știai că Wikipedia a fost lansată în ianuarie 2001 și a crescut până la milioane de articole scrise de voluntari, în peste 300 de limbi? Numele vine din cuvântul hawaiian „wiki”, care înseamnă „repede”, și din „encyclopedia”.

Știai că Wikipedia s-a născut ca un simplu „atelier” alăturat unui proiect mai vechi, Nupedia, unde articolele erau scrise doar de experți și verificate lent? Varianta liberă, la care putea contribui oricine, a depășit repede proiectul-mamă.

Știai că una dintre cele mai vechi hărți ale lumii care s-au păstrat este o tăbliță de lut babiloniană, numită Imago Mundi, veche de peste 2500 de ani? Ea înfățișează pământul ca un disc înconjurat de un râu-ocean, cu Babilonul așezat în centru.

Știai că Ptolemeu, învățatul din Alexandria, a scris în secolul al II-lea lucrarea „Geographia”, în care a folosit un sistem de coordonate asemănător latitudinii și longitudinii de azi? Hărțile din operă s-au pierdut, dar au fost redesenate după instrucțiunile lui, în Evul Mediu târziu.

Știai că Gerardus Mercator, cartograful flamand, a fost cel care a dat cărții de hărți numele de „atlas”, după titanul Atlas din mitologia greacă? Marele său „Atlas” a apărut integral în 1595, la scurt timp după moartea autorului.

Știai că proiecția Mercator, creată în 1569, i-a ajutat enorm pe navigatori, fiindcă o linie de drum constant apare ca o dreaptă pe hartă? În schimb, ea umflă mult ținuturile de la poli — de aceea Groenlanda pare pe atâtea hărți aproape la fel de mare ca Africa, deși e de multe ori mai mică.

Știai că, înainte de atlasele tipărite, marinarii foloseau „portulane” — hărți de navigație desenate de mână pe piele de animal, brăzdate de linii care porneau din trandafirii vânturilor? Ele arătau mai ales coastele și porturile, folosite împreună cu busola.

Știai că cel mai vechi glob pământesc păstrat, „Erdapfel” („Mărul Pământului”), a fost făcut de Martin Behaim la Nürnberg în 1492 — chiar în anul călătoriei lui Columb? Pe el nu apare încă America, fiindcă acel continent nu fusese încă adus în cunoașterea europenilor.

Știai că primul atlas modern tipărit ca o colecție unitară de hărți este considerat „Theatrum Orbis Terrarum” al lui Abraham Ortelius, apărut la Anvers în 1570? El aduna hărțile într-un format și un stil comune, un adevărat „teatru al lumii”.

Știai că „Guinness World Records”, cartea recordurilor, s-a născut dintr-o dispută la o vânătoare, despre care e cea mai rapidă pasăre de vânat din Europa? Directorul unei fabrici de bere Guinness a avut atunci ideea unei cărți care să lămurească astfel de întrebări; prima ediție a apărut în 1955.

Știai că însăși „Cartea recordurilor Guinness” a intrat la un moment dat în propriile pagini ca fiind cea mai vândută carte protejată de drepturi de autor din lume? An de an apare cu recorduri noi, de la cel mai înalt om până la cele mai neobișnuite isprăvi.

Știai că cel mai cunoscut dicționar al limbii române de azi, DEX-ul (Dicționarul explicativ al limbii române), a fost întocmit sub egida Academiei Române și a apărut prima dată în 1975? De atunci a fost revizuit și completat în mai multe ediții.

Știai că marele „Dicționar al limbii române” al Academiei Române, cunoscut ca „Dicționarul-tezaur”, a fost început încă din 1906 și a fost dus la capăt abia în 2010? Peste un secol de trudă a mai multor generații de lingviști pentru a aduna comoara cuvintelor românești.