Știai că, tocmai din pricina transmiterii orale, aceeași melodie putea suna diferit de la o mănăstire la alta sau de la un ținut la altul? Notarea muzicii a fost, între altele, o încercare de a păstra cântările neschimbate, așa cum fuseseră ele primite.
Știai că metronomul, aparatul care bate tactul cu regularitate, a fost brevetat în 1815 de Johann Nepomuk Maelzel? El a preluat însă o idee mai veche a inventatorului Dietrich Nikolaus Winkel, ceea ce a stârnit o dispută despre adevăratul născocitor.
Știai că marele compozitor Ludwig van Beethoven a fost printre primii care au însemnat pe partituri cifre de metronom, ca să arate cât de repede trebuie cântată muzica sa? Astfel, dorința lui despre ritm putea călători mai departe, chiar și după ce el nu mai era.
Știai că fonograful, cel dintâi aparat care putea și înregistra, și reda sunetul, a fost născocit de Thomas Edison în 1877? Sunetul era zgâriat de un ac pe o folie subțire de staniol înfășurată pe un cilindru care se învârtea.
Știai că prima înregistrare făcută de Edison pe fonograful său ar fi fost versurile unei rime pentru copii, „Mary had a little lamb”? Se spune că însuși inventatorul a fost uimit când mașinăria i-a rostit înapoi propriile cuvinte.
Știai că, înainte de Edison, francezul Édouard-Léon Scott de Martinville reușise deja în 1860 să înregistreze sunetul cu un aparat numit fonautograf? Diferența era că el putea doar să deseneze unda sunetului pe hârtie afumată, nu și să-l redea — abia mult mai târziu s-a izbutit ascultarea acelor înregistrări.
Știai că gramofonul, care folosea discuri plate în loc de cilindri, a fost pus la punct de Emile Berliner spre sfârșitul secolului al XIX-lea? Discul plat s-a dovedit mai ușor de copiat în multe exemplare, deschizând drumul spre plăcile de patefon de mai târziu.
Știai că vestita siglă cu un cățel care ascultă atent o pâlnie de gramofon a pornit de la un tablou intitulat „His Master's Voice”, adică „Vocea stăpânului său”? Câinele, pe nume Nipper, părea că recunoaște glasul stăpânului dispărut, ieșind din aparat.
Știai că, odată cu apariția radioului în primele decenii ale secolului al XX-lea, muzica a putut ajunge dintr-odată în casele a mii de oameni deodată? Un cântec interpretat într-un studiou putea fi ascultat în același ceas în orașe și sate depărtate, lucru de neînchipuit cu puține generații înainte.
Știai că radioul a schimbat nu doar felul în care ascultam muzica, ci și muzica însăși? Fiindcă multe posturi transmiteau piese scurte, mulți compozitori au început să scrie cântece pe măsura timpului de emisie, iar unele instrumente au fost prețuite pentru cât de bine „sunau” la microfon.
Știai că Felix Mendelssohn a readus la lumină muzica lui Johann Sebastian Bach? În 1829, la doar 20 de ani, a dirijat la Berlin prima interpretare publică a „Patimilor după Matei” de la moartea lui Bach, la aproape un secol după compunerea ei. Acea seară a aprins marea redescoperire a lui Bach în întreaga Europă.
Știai că bunicul lui Felix Mendelssohn a fost filozoful Moses Mendelssohn? Astfel, tânărul compozitor s-a născut într-o familie în care cultura și gândirea erau prețuite ca o moștenire, iar talentul lui muzical s-a împletit cu o educație aleasă.
Știai că Johannes Brahms a lucrat peste douăzeci de ani la Simfonia întâi? Se spunea că simțea umbra lui Beethoven apăsându-i pe umeri și că nu îndrăznea să dea lumii o simfonie până nu era vrednică de acel nume. Când tema finalului a semănat cu „Oda bucuriei”, Brahms a răspuns scurt: „Orice nătărău poate vedea asta.”
Știai că celebrul „Cântec de leagăn” al lui Brahms a fost scris pentru fiul unei prietene? Melodia poartă în ea, ascunsă la bas, o veche cântare pe care acea femeie i-o cântase cândva lui Brahms în tinerețe, ca o taină de dragoste închisă într-un dar.
Știai că Franz Liszt stârnea în saloanele Europei un adevărat delir, numit „lisztomanie”? Doamnele îi păstrau chiștoacele de trabuc și cioburile de coardă rupte în timpul concertelor ca pe niște relicve. Puțini știu însă că, la bătrânețe, Liszt a primit ordinele minore ale Bisericii și a fost numit „abatele Liszt”.
Știai că Franz Liszt își dăruia adesea onorariile și dădea lecții fără plată tinerilor talentați? Generozitatea lui era proverbială: a strâns bani pentru ridicarea monumentului Beethoven de la Bonn și a ajutat, fără să ceară nimic în schimb, nenumărați muzicieni la început de drum.
Știai că Edvard Grieg era atât de mic de statură încât purta mereu în buzunar o mică broască de lut, ca semn de noroc? Se spune că, înainte de fiecare concert, o atingea în tăcere, ca pe un vechi prieten care îi da curaj.
Știai că muzica lui Grieg pentru „Peer Gynt” a fost scrisă la cererea dramaturgului Henrik Ibsen? Din ea s-a născut „Dimineața”, pagină ce pare a picta răsăritul, deși Ibsen o gândise pentru o scenă petrecută în deșertul Maroc, nu în fiordurile Norvegiei.
Știai că Antonín Dvořák a compus Simfonia „Din Lumea Nouă” în America, unde conducea un conservator la New York? În ea a țesut ecouri din cântările spiritualelor și ale melodiilor băștinașilor, iar temele ei aveau să fie mai târziu, în 1969, printre primele sunete purtate spre Lună de astronauții misiunii Apollo.
Știai că Antonín Dvořák iubea trenurile și porumbeii mai presus de multe altele? Mergea zilnic la gara din Praga să noteze numerele locomotivelor, iar în lipsă își trimitea ginerele să i le aducă. Spunea în glumă că ar da toate simfoniile sale pentru a fi inventat locomotiva.
Știai că Modest Musorgski a compus „Tablouri dintr-o expoziție” în amintirea unui prieten pictor? Suita e o plimbare imaginară printr-o galerie cu lucrările lui Viktor Hartmann, iar tema „Promenadei” înfățișează chiar pașii compozitorului trecând de la un tablou la altul.
Știai că multe dintre operele lui Musorgski au ajuns la noi datorită prietenului său Rimski-Korsakov? După moartea timpurie a lui Musorgski, acesta i-a revizuit și orchestrat cu grijă partiturile rămase în manuscris, salvând de la uitare capodopere precum opera „Boris Godunov”.
Știai că Nikolai Rimski-Korsakov a fost ofițer de marină înainte de a deveni compozitor? A făcut înconjurul lumii pe o corabie, iar dragostea pentru mare a rămas în sufletul lui: se simte limpede în valurile sonore ale suitei „Șeherezada”.
Știai că „Zborul cărăbușului” al lui Rimski-Korsakov a devenit una dintre cele mai cântate pagini din lume, deși nu e decât un scurt moment dintr-o operă? Compozitorul a imitat în note bâzâitul neîntrerupt al unei insecte, iar interpreții se întrec de atunci în a-l cânta cât mai iute.
Știai că Maurice Ravel spunea despre „Boléro” că este „o piesă fără muzică”? Aceeași melodie se repetă neschimbată, crescând doar prin adăugarea instrumentelor. El o socotea un simplu experiment orchestral, mirându-se că a ajuns cea mai iubită dintre lucrările sale.
Știai că Maurice Ravel a scris un concert pentru pian pentru mâna stângă singură? L-a compus pentru pianistul Paul Wittgenstein, care își pierduse brațul drept în Marele Război, dovedind că muzica poate răsări chiar și din pierdere și durere.
Știai că Claude Debussy și-a intitulat una dintre lucrări „Clar de lună”, inspirat de un poem al lui Verlaine? Pagină de o gingășie aparte, ea a rămas atât de îndrăgită încât depășește cu mult faima suitei din care face parte, „Suite bergamasque”.
Știai că Claude Debussy a fost adânc mișcat de muzica gamelanului indonezian, auzită la Expoziția Universală de la Paris din 1889? Sunetele acelor gonguri și clopote i-au deschis o lume nouă și au înrâurit felul cu totul aparte în care avea să folosească mai târziu armoniile.
Știai că în „Carnavalul animalelor” al lui Camille Saint-Saëns țestoasele dansează pe un celebru cancan francez cântat foarte încet? Compozitorul a luat melodia iute a lui Offenbach și a încetinit-o până a devenit o glumă muzicală: cele mai leneșe animale pe cel mai săltăreț dans.
Știai că Saint-Saëns a interzis interpretarea publică a „Carnavalului animalelor” cât timp era în viață? Se temea că această suită plină de haz îi va umbri reputația de compozitor serios. A îngăduit doar „Lebăda” să fie cântată, iar restul lucrării a fost publicat abia după moartea lui.