Muzică

Știai că Luciano Pavarotti era supranumit „regele acutelor” datorită celor nouă note „do de sus” pe care le cânta cu strălucire în aria „Ah! mes amis” din opera „Fiica regimentului” de Donizetti?

Știai că Teatro alla Scala din Milano, deschis în anul 1778, este considerat unul dintre cele mai prestigioase teatre de operă din lume? Numele său vine de la biserica Santa Maria alla Scala, care se afla odinioară pe acel loc.

Știai că Metropolitan Opera din New York, deschisă în anul 1883, este una dintre cele mai mari case de operă din lume, cu o sală ce poate găzdui aproape patru mii de spectatori?

Știai că Opera de Stat din Viena, inaugurată în anul 1869 cu opera „Don Giovanni” de Mozart, este una dintre cele mai renumite scene lirice ale lumii și prezintă în fiecare stagiune zeci de titluri diferite?

Știai că opera „Aida” de Giuseppe Verdi a avut premiera la Cairo, în anul 1871, într-o vreme când Egiptul își deschidea porțile către lume? Povestea ei se petrece în Egiptul faraonilor, cu iubirea dintre sclava Aida și comandantul Radamès.

Știai că marșul triumfal din opera „Aida” a lui Verdi a devenit atât de îndrăgit încât răsună până astăzi pe stadioane și la mari sărbători, deși a fost gândit pentru intrarea solemnă a oștirii egiptene?

Știai că opera „Carmen” de Georges Bizet, socotită astăzi o capodoperă, a fost primită cu răceală la premiera din anul 1875? Compozitorul a murit la scurt timp, fără să apuce să vadă cum lucrarea sa avea să cucerească întreaga lume.

Știai că „La Traviata” de Verdi, una dintre cele mai iubite opere, a căzut la premiera din Veneția, în anul 1853? Publicul de atunci n-a primit bine povestea unei femei care se stinge de boală, dar opera avea să devină nemuritoare.

Știai că opera „Nabucco” de Giuseppe Verdi cuprinde celebrul cor al sclavilor evrei, „Va, pensiero”? Cântecul dorului de patrie a devenit atât de drag italienilor încât mulți l-au considerat un adevărat imn neoficial al națiunii.

Știai că „Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart, terminat în anul 1791, este o operă plină de simboluri, în care binele biruie întunericul? Aria Reginei Nopții, cu acutele ei amețitoare, este socotită printre cele mai grele din întregul repertoriu.

Știai că belcanto, care în italiană înseamnă „cânt frumos”, este un stil de operă ce prețuiește mai presus de toate frumusețea liniei melodice și măiestria glasului? Maeștri ai acestui stil au fost Rossini, Bellini și Donizetti.

Știai că uvertura este bucata orchestrală care deschide o operă, înainte de ridicarea cortinei? Ea pregătește sufletul ascultătorului, adesea prezentând melodiile ce vor răsuna mai târziu în timpul spectacolului.

Știai că libretul este textul, adică povestea și cuvintele, ale unei opere? Cel care îl scrie se numește libretist, iar între compozitor și libretist s-au legat de-a lungul vremii colaborări rămase celebre.

Știai că în secolele trecute existau cântăreți numiți castrați, care își păstrau glasul înalt de copil unit cu puterea unui piept de bărbat? Cel mai vestit dintre ei a fost Farinelli, admirat în toată Europa secolului al XVIII-lea.

Știai că aria este momentul din operă în care un singur personaj își revarsă în cânt gândurile și simțirile? Cele mai frumoase arii, precum „Nessun dorma” sau „Casta diva”, au ajuns cunoscute departe de scena de teatru.

Știai că aria „Nessun dorma” din opera „Turandot” de Puccini a devenit cunoscută în lumea întreagă mai ales prin glasul lui Luciano Pavarotti? Cuvântul final, „Vincerò!” — adică „Voi învinge!” — încheie aria cu un acut triumfător.

Știai că soprana este cea mai înaltă voce femeiască, iar tenorul cea mai înaltă voce bărbătească? În multe opere, tocmai acestor două glasuri le sunt încredințate rolurile îndrăgostiților din povestea principală.

Știai că bariton și bas sunt vocile joase ale bărbaților, care în operă întruchipează adesea regi, părinți sau chiar personaje viclene? Adâncimea lor dă greutate și solemnitate scenelor.

Știai că opera s-a născut în Italia, în jurul anului 1600, din dorința unor învățați florentini de a reînvia felul în care se credea că erau cântate tragediile Greciei antice? Astfel s-a împletit pentru prima oară muzica cu teatrul.

Știai că Giuseppe Verdi, unul dintre cei mai iubiți compozitori de operă, a lăsat lumii capodopere precum „Rigoletto”, „Il trovatore” și „Otello”? Numele lui a ajuns pentru italieni un simbol al speranței și al unirii țării.

Știai că soprana română Hariclea Darclée a cântat pe marile scene ale lumii, de la Scala din Milano până la Paris și Sankt-Petersburg? A fost admirată de compozitori precum Puccini, Mascagni și Catalani, care i-au scris roluri anume.

Știai că la teatrele mari de operă, precum Scala din Milano, se afla odinioară o „claca” — un grup plătit să aplaude? Cu timpul, publicul adevărat a ajuns el însuși cel mai de temut judecător, capabil să facă un spectacol să cadă ori să triumfe.

Știai că sufleorul, ascuns într-o mică cabină în fața scenei, șoptea cântăreților primele cuvinte ale replicilor? La marile opere de altădată, el era un ajutor prețios și tăcut, nevăzut de public, dar sprijin pentru artiști.

Știai că muzica bizantină folosește o notație aparte, numită „psaltică” sau „neumatică”, în care semnele scrise nu arată note fixe pe portativ, ci intervale și mișcări ale glasului de la un sunet la altul? Aceste semne se numesc „neume”.

Știai că muzica psaltică bizantină este alcătuită din opt glasuri, numite împreună „Octoih” (de la grecescul „okto”, opt), fiecare glas având o culoare sonoră și un caracter propriu, iar la strană ele se rotesc săptămână de săptămână?

Știai că cele opt glasuri bizantine se împart tradițional în patru glasuri „autentice” și patru glasuri „plagale”, cuvântul „plagal” venind din greacă și însemnând „oblic, lateral”, adică derivat din glasul principal?

Știai că sistematizarea celor opt glasuri este legată în tradiție de numele Sfântului Ioan Damaschin, imnograf din secolul al VIII-lea, socotit unul dintre marii organizatori ai cântării bisericești răsăritene?

Știai că isonul este sunetul ținut continuu, ca un bourdon, deasupra căruia se desfășoară melodia în cântarea bizantină? El nu este armonie în sensul apusean, ci un fundal care susține și dă adâncime glasului cântărețului.

Știai că notația psaltică folosită astăzi la strană provine dintr-o reformă din jurul anului 1814, făcută la Constantinopol de „cei trei dascăli” — Hrisant de Madit, Grigorie Protopsaltul și Hurmuz Hartofilax — care au simplificat vechile semne, de aceea se numește adesea „notația hrisantică”?

Știai că Roman Melodul, poet și imnograf din secolul al VI-lea, este considerat cel mai mare autor de „condace” (lungi poeme cântate) din tradiția bizantină, iar tradiția spune că a primit darul cântării în chip minunat, în noaptea Nașterii Domnului?