Muzică

Știai că sala Carnegie Hall din New York a fost deschisă în 1891, iar la primul concert a dirijat însuși marele compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski? De atunci, a cânta la Carnegie Hall a devenit un vis pentru muzicieni de pretutindeni.

Știai că despre Carnegie Hall circulă o glumă veche și dragă: un trecător întreabă „Cum ajung la Carnegie Hall?”, iar răspunsul este „Exersează, exersează, exersează!”? Ea a rămas o pildă blândă despre răbdarea și truda din spatele oricărei izbânzi.

Știai că Teatrul „La Scala” din Milano, deschis în 1778, este poate cea mai vestită casă de operă din lume? Numele îi vine de la biserica „Santa Maria alla Scala”, care se afla odinioară pe locul unde a fost ridicat teatrul.

Știai că publicul de la „La Scala” din Milano are faima de a fi printre cei mai pretențioși din lume, iar de la locurile de sus, numite „loggione”, cunoscătorii pot aplauda cu foc sau fluiera fără milă un cântăreț? Pentru un solist, a cuceri această sală înseamnă o adevărată încununare.

Știai că Festivalul Internațional „George Enescu”, cel mai mare eveniment de muzică clasică din România, se ține la București din 1958 și îi poartă numele marelui nostru compozitor? Din doi în doi ani, orchestre vestite din întreaga lume vin să cânte pe scenele Capitalei.

Știai că Ateneul Român din București, inaugurat în 1888, a fost ridicat în parte cu banii adunați de la oameni obișnuiți, sub îndemnul „Dați un leu pentru Ateneu”? Astfel, cea mai frumoasă sală de concert a țării s-a născut din dărnicia întregului popor.

Știai că marea sală a Ateneului Român este împodobită cu o frescă uriașă, ce înfățișează în icoane istoria românilor, și că sub cupola ei acustica este atât de bună, încât a devenit casa Filarmonicii „George Enescu”? Aici a dirijat și a cântat de multe ori însuși Enescu.

Știai că festivalul londonez „The Proms”, ținut mai ales la Royal Albert Hall, s-a născut în 1895 cu gândul de a apropia muzica clasică de oamenii de rând, prin bilete ieftine pentru cei care ascultau stând în picioare? Numele vine de la „promenade”, adică plimbarea publicului prin sală.

Știai că la „Ultima Seară a Proms-urilor” de la Londra, sala se umple de steaguri, cântece patriotice și voie bună, într-o sărbătoare veselă a muzicii? Este poate cel mai cunoscut concert al festivalului, urmărit an de an la televizor de mulțime de oameni.

Știai că sala Royal Albert Hall din Londra, deschisă în 1871 de regina Victoria, a fost ridicată în amintirea soțului ei, prințul Albert? Rotundă și maiestuoasă, ea a găzduit vreme de peste un veac concerte, festivaluri și adunări de tot felul.

Știai că vestita cutumă a aplauzelor cere ca, la un concert clasic, publicul să bată din palme abia la sfârșitul întregii lucrări, nu între părțile ei? Această tăcere plină de respect, păstrată între mișcări, ajută muzica să curgă neîntreruptă și e semn de bună-cuviință în sală.

Știai că dirijorul folosește o baghetă subțire ca să facă gesturile mai limpezi pentru zecile de muzicieni din fața lui, deși ea a intrat în uz abia prin secolul al XIX-lea? Înainte, dirijorii băteau tactul cu un baston lovit de podea, cu piciorul sau chiar cu mâna.

Știai că un dirijor nu scoate niciun sunet, dar are un rol uriaș, ținând cu gesturile sale întreaga orchestră laolaltă, la aceeași măsură și cu același suflet? Prin brațe, priviri și mișcarea trupului, el dă viață și înțeles notelor scrise pe hârtie.

Știai că, înainte de a începe un concert, întreaga orchestră își acordează instrumentele după un singur sunet, un „la” dat de obicei de oboi? Acest ton limpede și pătrunzător este reperul după care toți muzicienii își potrivesc corzile și suflătorii.

Știai că în lume există festivaluri închinate anume „muzicii vechi”, unde se cântă lucrări de acum sute de ani pe instrumente de epocă, așa cum sunau ele odinioară? Muzicieni pasionați caută sunetul autentic al vremurilor de demult, ca o punte spre trecut.

Știai că unele festivaluri de muzică veche readuc la viață instrumente aproape uitate, precum clavecinul, viola da gamba sau flautul drept de lemn? Ascultându-le, poți auzi muzica așa cum o ascultau oamenii din vremea catedralelor și a curților princiare.

Știai că concursul Eurovision, ținut în fiecare an din 1956, adună țări din Europa și de dincolo de ea, care își trimit fiecare câte un cântec pe o mare scenă? România a luat parte de multe ori la această întrecere muzicală urmărită de milioane de oameni.

Știai că la Eurovision fiecare țară dă puncte cântecelor celorlalte, iar câștigătoarea are cinstea de a găzdui concursul în anul următor? Astfel, sărbătoarea muzicii călătorește an de an dintr-un oraș în altul, dintr-o țară în alta.

Știai că multe săli de concert vestite au fost gândite în formă de cutie dreptunghiulară tocmai pentru că această alcătuire ajută sunetul să se reflecte frumos și limpede? Așa sunt Musikverein din Viena și alte săli renumite pentru acustica lor.

Știai că cele șapte note muzicale — do, re, mi, fa, sol, la, si — își trag numele dintr-un imn medieval? Călugărul Guido d'Arezzo, în jurul anului 1025, a luat prima silabă a fiecărui vers dintr-un imn latin închinat Sfântului Ioan: „Ut queant laxis, Resonare fibris, Mira gestorum…”. Așa s-au născut ut, re, mi, fa, sol, la.

Știai că nota „do” se numea la început „ut”? Silaba „ut” era greu de cântat, fiind închisă, așa că mai târziu a fost înlocuită cu „do”, mai deschisă și mai ușor de rostit. Se crede că vine de la cuvântul latin „Dominus” (Domnul). Nota „si” a fost adăugată ulterior, din inițialele lui „Sancte Ioannes” din același imn.

Știai că octava este intervalul dintre o notă și următoarea cu același nume? Dacă pornești de la un „do” și urci prin toate cele șapte note, ajungi din nou la un „do”, dar mai înalt — acela este la o octavă distanță. Cuvântul „octavă” vine din latinescul „octavus”, adică „al optulea”, pentru că este a opta treaptă a scării.

Știai că două note aflate la o octavă distanță sună aproape „la fel”, doar că una e mai înaltă? Secretul stă în fizică: nota de sus vibrează exact de două ori mai repede decât cea de jos. Această legătură simplă, în raport de 2 la 1, este motivul pentru care urechea noastră le percepe ca fiind „aceeași notă”.

Știai că gama este un șir de note urcate treaptă cu treaptă? Gama majoră sună luminos și vesel, iar gama minoră sună mai melancolică și mai gravă. Diferența dintre ele stă în distanțele dintre note: o singură treaptă schimbată transformă bucuria în tristețe.

Știai că melodia și ritmul sunt două lucruri diferite? Melodia este șirul de note care „urcă și coboară” și pe care îl fredonezi, iar ritmul este pulsul, bătaia regulată care te face să bați din picior. Poți avea ritm fără melodie (o tobă), dar o melodie poartă întotdeauna cu ea și un ritm.

Știai că un acord înseamnă mai multe note cântate în același timp? Când apeși simultan trei note potrivite la pian, obții un acord întreg, cu un sunet plin. Cel mai cunoscut este acordul de trei sunete, numit trison, temelia armoniei în muzica pe care o ascultăm zi de zi.

Știai că armonia este arta de a potrivi mai multe sunete care răsună împreună plăcut? Dacă melodia este drumul pe care merge un singur cântăreț, armonia este corul care îl însoțește dedesubt. Fără armonie, cântecele ar suna singuratice și subțiri.

Știai că tempoul este viteza cu care se cântă o piesă? Cuvintele care îl arată sunt scrise în italiană, limba clasică a muzicii: „allegro” înseamnă vesel și repede, „andante” înseamnă în pas de plimbare, iar „adagio” înseamnă rar și liniștit. Așa, orice muzician din lume înțelege cât de iute să cânte.

Știai că portativul este scara de cinci linii pe care se scriu notele? Notele stau fie pe linii, fie în spațiile dintre ele, iar cu cât o notă este așezată mai sus pe portativ, cu atât sunetul ei este mai înalt. Aceste cinci linii sunt „drumul” pe care ochiul citește muzica.

Știai că la începutul portativului stă un semn numit cheie? Cheia sol, cea mai cunoscută, se răsucește frumos în jurul liniei pe care se află nota sol și ne spune unde sunt așezate toate celelalte note. Fără cheie, semnele de pe portativ n-ar avea niciun nume.