Muzică

Știai că baletul s-a născut la curțile Italiei Renașterii și s-a dezvoltat în Franța? Regele Ludovic al XIV-lea, el însuși un dansator pasionat, a înființat în 1661 Academia Regală de Dans, primul așezământ de acest fel din lume.

Știai că mulți dintre termenii de balet folosiți în lumea întreagă sunt în limba franceză? Cuvinte precum plié, pirouette sau arabesque au rămas neschimbate încă din vremea când Franța era centrul acestei arte.

Știai că valsul vienez adevărat se dansează atât de repede încât perechile par să se învârtă necontenit pe ringul de dans? Ritmul său alert, mai iute decât al altor valsuri, cere echilibru și antrenament pentru a nu ameți.

Știai că spectacolele de balet povestesc adesea o poveste întreagă fără niciun cuvânt rostit? În baletul clasic narativ, sentimentele și acțiunea sunt transmise doar prin mișcare, muzică și pantomimă, un limbaj înțeles în toate țările.

Știai că mulți oameni de știință cred că dansul este una dintre cele mai vechi forme de exprimare umană? Picturi rupestre străvechi înfățișează siluete care par să danseze, semn că oamenii dansau cu mii de ani înaintea scrisului.

Știai că într-un cor mixt clasic vocile se împart în patru mari registre — sopran și alt pentru voci înalte și joase de femei, tenor și bas pentru cele de bărbați? Din inițialele lor s-a născut prescurtarea „SATB”, scrisă pe partituri de secole.

Știai că expresia „a cappella” înseamnă în italiană „ca la capelă”? Ea numește cântul fără niciun instrument, doar cu voci, așa cum răsuna odinioară muzica în capelele bisericilor, unde glasul omenesc era socotit cel mai curat dintre instrumente.

Știai că vocea umană este considerată cel mai vechi instrument muzical de pe pământ? Înainte de orice fluier sau strună, omul a cântat cu propriul glas, iar corul nu este altceva decât mai multe astfel de „instrumente” vii, țesute laolaltă.

Știai că gospelul și spiritualele s-au născut din cântecele comunităților afro-americane, în care credința și nădejdea se revărsau în glas? Aceste cântări, pornite din suferință, au ajuns între cele mai luminoase și înălțătoare forme ale muzicii corale.

Știai că madrigalul era un cântec pe mai multe voci, adesea despre dragoste și natură, cântat în saloanele Renașterii fără acompaniament? Fiecare voce își avea melodia ei, iar împreună se împleteau ca firele unei broderii sonore.

Știai că mai toate popoarele lumii au cântecul lor de leagăn? Aceste melodii blânde, șoptite deasupra pruncilor, sunt printre cele mai vechi cântece transmise din glas în glas, iar leagănul rămâne poate cea dintâi sală de concert a fiecărui om.

Știai că yodelul, acel cânt din munții Alpi cu treceri rapide între glasul plin și falset, era la început un mod de a striga de pe un versant pe altul? Ciobanii își chemau astfel turmele și își vorbeau peste văi, iar strigătul a devenit cântec.

Știai că un canon este un cântec în care vocile intră pe rând, cântând aceeași melodie, dar decalate în timp? Un exemplu cunoscut tuturor este „Frère Jacques”, unde fiecare grup pornește mai târziu, iar melodia se prinde singură în horă.

Știai că fuga este ca un canon mai savant, în care o temă muzicală este preluată și urmărită de fiecare voce, ca într-o „fugă” sau goană? Cuvântul vine chiar din latinescul „fuga”, adică fugă, căci vocile parcă se aleargă unele pe altele.

Știai că belcanto înseamnă în italiană „cânt frumos”? Este o artă a cântului vocal ce prețuiește linia lină a melodiei, respirația lungă și dulceața sunetului, deprinsă cu ani de trudă, ca o caligrafie făcută cu vocea.

Știai că ambitusul este întinderea dintre cea mai joasă și cea mai înaltă notă pe care o poate cânta o voce? Fiecare glas are ambitusul lui, iar în cor tocmai deosebirea dintre aceste întinderi face ca armonia să prindă adâncime și strălucire.

Știai că basul profund poate coborî atât de jos încât sunetul aproape se simte mai mult decât se aude? La capătul celălalt, soprana urcă spre note atât de înalte încât par să atingă tavanul catedralei — între cele două se așază toată bogăția corului.

Știai că corurile de copii au fost dintotdeauna prețuite pentru limpezimea și curăția glasului lor? Vocea unui copil, neatinsă încă de schimbarea vârstei, are o prospețime aparte, pe care mulți compozitori au căutat-o anume în muzica lor bisericească.

Știai că, în trecut, băieții din coruri își pierdeau glasul de copil odată cu adolescența? Pentru a păstra acele voci înalte și puternice, în anumite veacuri s-a ajuns la practica dureroasă a castraților — o pagină tristă din istoria muzicii vocale.

Știai că unii castrați ai secolelor trecute erau vedetele epocii lor, cu voci de o forță și o agilitate uimitoare? Cel mai vestit, Farinelli, era chemat să cânte în fiecare seară pentru un rege al Spaniei, spre a-i alina neagra tristețe.

Știai că în Capela Sixtină din Roma cântă de secole un cor renumit, care odinioară păzea cu strășnicie partiturile sale? Se spune că faimoasa „Miserere” a lui Allegri nu avea voie să fie scoasă din capelă, sub amenințarea aspră a pedepsei.

Știai că tânărul Mozart, la doar paisprezece ani, ar fi ascultat o singură dată acel „Miserere” secret din Capela Sixtină și apoi l-ar fi scris din memorie, notă cu notă? Povestea a rămas ca dovadă a unei minți muzicale ieșite din comun.

Știai că la King's College din Cambridge există un cor vestit în toată lumea, mai ales pentru slujba de colinde din ajunul Crăciunului? De aproape un veac, glasurile lui au deschis sărbătoarea prin unde radio, ascultate de milioane de oameni.

Știai că altul, glasul jos al femeilor, se numește uneori și contralto atunci când coboară deosebit de adânc? Aceste voci rare și catifelate sunt mult prețuite, căci dau corului o temelie caldă peste care celelalte glasuri se pot înălța.

Știai că tenorul este glasul înalt al bărbaților, cel care duce adesea melodia principală în operă? Numele lui vine din latinescul „tenere”, a ține, fiindcă odinioară tocmai această voce „ținea” melodia de bază în jurul căreia se țeseau celelalte.

Știai că un cor cântă cel mai frumos atunci când niciun glas nu se aude deasupra celorlalte? Măiestria unui cor bun stă tocmai în această contopire, în care zeci de voci sună ca una singură, iar ascultătorul nu mai poate deosebi glasurile.

Știai că, atunci când oameni cântă împreună, respirația și chiar bătăile inimii lor tind să se sincronizeze? Cântul în comun apropie sufletele nu doar la figurat, ci într-un chip aproape trupesc, ceea ce dă corului acea putere de a uni mulțimile.

Știai că vocea umană poate imita, doar prin cânt, un întreg cor sau o orchestră? Prin tehnica numită „overtone” sau cânt cu armonice, un singur cântăreț poate face să se audă două note deodată — melodia și un fluierat înalt deasupra ei.

Știai că spiritualele au fost uneori și cântece cu tâlc ascuns? Se spune că unele versuri despre trecerea unui râu sau despre „carul cel dulce” purtau, pentru cei care fugeau spre libertate, îndrumări tainice — nădejdea împletită cu cântecul.

Știai că înainte de a exista partituri tipărite, corurile bisericești învățau cântările pe de rost, din glas în glas? Călugării își treceau melodiile unii altora ani la rând, iar semnele scrise deasupra textului, numite neume, erau doar mici aduceri-aminte.