Necazurile ce vin asupra noastră sunt roada semințelor pe care le-am semănat noi înșine; deci primește-le cu răbdare, ca pe un doctor al sufletului.
Sf. Marcu Ascetul
Crucea și necazurile sunt semnele iubirii lui Dumnezeu; pe cine iubește Domnul, pe acela îl cercetează cu suferințe, ca să-l curețe și să-l apropie de Sine.
Sf. Teofan Zăvorâtul
Poartă-ți crucea ta fără să cârtești, și ea singură te va duce la Împărăția cerurilor.
Sf. Teofan Zăvorâtul
Când te împresoară necazul, nu căuta pricini omenești, ci pleacă-ți capul înaintea lui Dumnezeu și zi: fie voia Ta, Doamne.
Sf. Teofan Zăvorâtul
Bolile și încercările sunt cercetarea lui Dumnezeu; prin ele ne plătim datoriile și ne curățim, ca aurul în cuptor.
Sf. Paisie Aghioritul
Durerea îndurată cu răbdare și cu bucurie aduce cea mai mare răsplată; un ceas de suferință primită cu mulțumire prețuiește mai mult decât nevoințele multor ani.
Sf. Paisie Aghioritul
Toate câte ni se întâmplă, chiar și cele mai neplăcute, sunt spre folosul nostru; Dumnezeu le îngăduie din iubire, ca dintr-un rău să scoată un bine.
Sf. Paisie Aghioritul
Hristos este totul. El este bucuria, El este viața, El este lumina. Cine Îl află pe Hristos umple golul inimii sale, iar în încercare are mângâiere.
Sf. Porfirie Cavsocalivitul
Nu voiesc nici moarte, nici viață; voiesc numai ceea ce voiește Domnul meu. El știe mai bine decât mine ce îmi este de folos.
Sf. Porfirie Cavsocalivitul
Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui.
Cuv. Siluan Athonitul
Sufletul smerit, chiar de l-ar chinui în tot chipul, rabdă toate pentru Domnul, căci în dragostea lui Dumnezeu află pacea și odihna.
Cuv. Siluan Athonitul
Fericit este cel ce rabdă necazurile cu nădejde în Dumnezeu, căci se apropie de El și dobândește darul Duhului Sfânt.
Cuv. Siluan Athonitul
Poartă-ți necazul fără cârtire, și el se va preface în mângâiere; unde este răbdare, acolo se sălășluiește și pacea lui Hristos.
Sf. Ambrozie de la Optina
Trăiește simplu, nu-ți face griji peste măsură, și Dumnezeu nu te va lăsa. Unde e simplitate, acolo sunt îngeri o sută.
Sf. Ambrozie de la Optina
Răbdarea celor de acum ne va aduce bunătățile cele viitoare; suferă puțin aici, ca să te odihnești veșnic dincolo.
Sf. Ambrozie de la Optina
Suferința nu este decât credincioasa slujitoare și paznica smereniei.
Fericitul Augustin
Când nu mai suntem în stare să schimbăm o situație, suntem provocați să ne schimbăm pe noi înșine.
Viktor Frankl
În orice fel de a fi omul poate, chiar și sub cele mai grele împrejurări, să dea vieții sale un sens, prin felul în care își poartă suferința.
Viktor Frankl
Un singur lucru mă tem: să nu fiu vrednic de suferințele mele.
F.M. Dostoievski
Suferința este singura pricină a conștiinței de sine.
F.M. Dostoievski