Credință

Doi frați locuiau în aceeași chilie. Unul mulțumea lui Dumnezeu pentru fiecare zi, chiar și pentru cele grele; celălalt cârtea mereu că îi lipsește câte ceva. După un an, cel mulțumitor avea fața luminoasă și pace în inimă, iar cel cârtitor rămăsese posomorât. Un bătrân le-a spus: „Amândoi ați avut aceeași pâine; deosebirea a făcut-o mulțumirea.”

Un pustnic primea în chilia lui pe oricine bătea la ușă, fie ziua, fie noaptea. Un frate l-a întrebat cum de nu se supără de atâta tulburare. Bătrânul a zis: „Când deschid ușa unui străin, mi se pare că Îl primesc pe Hristos însuși, căci El a spus: străin am fost și M-ați primit. Cum să mă supăr, când vine Domnul în casa mea?”

Se povestește că un bătrân, aflând că un frate vine să-l cerceteze, s-a bucurat și a rânduit puțină apă rece și fructe. Ucenicul a mormăit că nu se cade atâta cinste pentru un simplu drumeț. Bătrânul i-a zis: „Fiule, ospitalitatea nu se măsoară cu bogăția mesei, ci cu căldura inimii care întâmpină.”

Un frate cârtea că nevoințele lui rămân fără rod și că nu simte nicio bucurie. Un bătrân i-a zis: „Ai băgat de seamă că soarele răsare în fiecare dimineață pentru tine, fără să-l fi cerut? Iată cel dintâi dar. Mulțumește pentru el, și inima ți se va deschide și pentru celelalte.”

Un avvă avea obiceiul de a mulțumi cu glas tare pentru orice lucru: pentru pâine, pentru umbra copacului, pentru un cuvânt bun. Un ucenic l-a întrebat de ce mulțumește pentru lucruri atât de mici. Bătrânul a răspuns: „Cine nu mulțumește pentru cele mici, nu va ști să mulțumească nici pentru cele mari. Recunoștința se învață din picătură.”

O femeie săracă a adus la mănăstire un coș cu câteva mere din grădina ei. Portarul voia s-o trimită înapoi, socotind darul prea neînsemnat. Dar bătrânul stareț a ieșit, a primit coșul cu amândouă mâinile și a spus: „Acest dar mic e udat cu osteneala și dragostea ei; este mai scump decât toate cămările noastre.”

Un frate întristat a venit la un bătrân și i-a zis: „Nu mai am bucurie în rugăciune.” Bătrânul l-a întrebat: „Ai mulțumit astăzi lui Dumnezeu?” Fratele a tăcut. „Iată pricina,” a zis bătrânul. „Bucuria este fiica mulțumirii. Începe a mulțumi, și bucuria se va întoarce la tine ca apa la izvorul ei.”

Se spune despre un bătrân milostiv că împărțea săracilor tot ce primea, oprindu-și doar strictul trebuincios. Când era întrebat cum de rămâne mereu senin, deși nu strânge nimic, răspundea: „Bucuria mea nu stă în ce am, ci în ce dăruiesc. Mâna care dă rămâne mai bogată decât cea care ține.”

Un călător a poposit seara la coliba unui sihastru. Neavând pat, sihastrul i-a dat rogojina lui, iar el a dormit pe pământul gol. Dimineața, călătorul, rușinat, i-a mulțumit. Bătrânul i-a zis zâmbind: „Nu-mi mulțumi mie. Astă-noapte am dormit mai bine ca oricând, căci am avut un oaspete drag și inima mea era în pace.”

Un ucenic l-a întrebat pe avvă care este cea mai scurtă cale către bucuria duhovnicească. Bătrânul a luat un pahar de apă, l-a ridicat spre cer și a mulțumit lui Dumnezeu pentru el, apoi a spus: „Iată calea. Mulțumește pentru ce ai acum, și cerul se va deschide în inima ta încă din clipa aceasta.”

Doi drumeți au ajuns la o fântână în arșița zilei. Unul a băut și a plecat mai departe fără o vorbă; celălalt a băut, apoi s-a întors și a mulțumit fântânii și Celui ce o umple cu apă. Un bătrân care-i privea a spus ucenicului său: „Vezi? Aceeași apă i-a răcorit pe amândoi, dar numai unul a plecat și cu sufletul răcorit.”